facebook

vineri, 3 aprilie 2009

Alegerile din 5 aprilie

Azi încă se mai poate scrie pe teme electorale, așa că scriu.

Niciodată nu am mai ajuns la alegeri cu așa gust amar ca în acest an. Nu din cauza că alegerile din 2009 sunt mai murdare decât în alți ani. Pur și simplu, niciodată încă principiul de care mă conduc: „alege cel mai mic rău” nu a fost întruchipat atât de real. Nici unul dintre partide nu mă aranjează, și asta nu se referă la chestii minore, ci la obiecții serioase, pe care le pot aduce fiecărui dintre ele.

Însă trebuie de făcut ceva, iar putem face ceva numai cu ce acem pe listele de votare. Așa că, trebuie de votat. Chiar azi mi s-a povestit despre tinerii de la țară, care nu merg la vot fiindcă „ce, o să-mi umple poala cu ceva dacă-i votez?”

Eu personal am obosit de moarte de tot aceea, ce se petrece la noi acum. Nu mai vreau patru ani.

P.S. Haideți să ne abținem de la comentarii la acest articol după miezul nopții... până luni. :)

8 comentarii:

  1. NU ESTE un comentariu, doar off-topic di jăli :)))

    Ducem lipsa de doua kestii:
    - prevederea votului obligatoriu in Cod
    shi...
    - optziunea "contra tuturor" in buletinul de vot

    VSIO

    P.S. sorry ca nu am reushit sa ma abtzin de la 3 kapiişi :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi nu, până la miezul nopții e ok, poftim. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. BĂi larry,da ce mama cioarelor, dacă nu vrei să votezi nu poţi să stai acasă? Că eu am senzaţia că o bucată din tineri dintr-o dorinţă nestăvilită de a se da în spectacol spun că vor să voteze contra tuturor. Ete na.De parcă asta ne afectează.
    Chiar e ultima zi cînd se poate de scris despre alegeri?:D Aiurea.Scrie în codul electoral pe undeva asta?

    RăspundețiȘtergere
  4. Despre alegeri se poate vorbi, nu se poate face publicitate electorală sau discuta candidați. Din practica comentariilor anterioare, pot să mă aștept că discuția destul de repede poate trece de la general la concret.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ok,hai să sparg gheaţa.PPCD nu accede-n paralament.Phiu,mi-am vărsat of-ul = ))(pe bune,nu accede)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ursule, am scris eu ca nu vreau sa votez ???

    Doar am scris, prima kestie - VOT OBLIGATORIU !!! (nu te duci, te sanctzioneaza,nu ?!)

    Da cu spectacolul, m-ai lasat masca :(
    Sunt de acord ca in statele dezvoltate aceasta varianta ar fi de prisos, dar noi la moment nu facem parte din aceasta grupa (suntem in CURs de dezvoltare, nu?!) asha ca mai avem...

    Optziunea "contra tuturor" se refera la partea "imuna", impartziala, cinica daca vrei, a electoratului (formularea-i cam levaia). Acei cetatzeni care condamna actuala guvernare shi nu prea vad alternative in randurile opozitziei, dar in acelashi moment realizeaza importantza scrutinului shi sunt dornici de a indeplini datoria civica de care sunt conshtientzi.
    Este un fel de protest ACTIV, prin intermediul votului, la tot bull shit-u' in care inotam (atat roshu cat shi de opozitzie)

    P.S. Ursule, tu traieshti in padure de stejar sau eshti polar(cugetare la rece) ???

    RăspundețiȘtergere
  7. Hai că am înţeles.Ca atare eu-s băiat apolitic, aşa că nu zi că-s din pădure de STEJAR :))
    Ei da cugetarea la rece.Să-nţeleg că te deranjează întreaga clasă politică dacă spui votul contra tuturor?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ar suna cam prea de tot, dar...

    Noi nu prea avem clasa politica :(

    THE END

    RăspundețiȘtergere