facebook

luni, 28 septembrie 2009

Reality distortion field

Încă în anul 1981, când în cadrul companiei Apple se lucra la crearea calculatorului Macintosh, a apărut termenul de „câmp de distorsionare a realității”. Termenul respectiv se referea la capacitatea lui Steve Jobs de a convinge și a înflăcăra pe toți din jurul său, aproape indiferent de tema discuției. Normal că acest stil de comunicare a devenit una din esențele la aceea ce este Apple.

Pe data de 9 septembrie a avut loc un eveniment organizat de Apple, la care au prezentat noua linie de iPod-uri și noul iTunes. Câmpul de distorsionare a realității a fost prins pe video și poate și urmărit pe viu.




E evident că făcând așa prezentări ei reușesc să creeze turma de fanați hipnotizați de „amazing” și „incredible”. Sigur, dacă aceste afirmații nu ar avea o bază, nu ar dura mult, dar ei chiar fac produse excepționale. Însă cât de mult înseamnă să poți să promovezi un produs. De exemplu, culmea artei de a prezenta un produs eu consider prezentarea făcută la lansarea iPhonului - e genial (partea I, partea II, partea III). Este gândit fiecare cuvânt, fiecare gest, fiecare glumă și imagine. O capodoperă a marketingului.

vineri, 25 septembrie 2009

Ethno Jazz Festival 2009

Am fost ieri la deschiderea Ethno Jazz Festival, ediția a VIII.

A fost superb. Începusem să scriu mult, dar am șters. Asta trebuie de auzit.

Publicitati Cadbury

Fiind mare amator al muzicii și a tot ce este legat de ea, nu am putut trece pe lângă această publicitate haioasă. Deci, Cadbury.



Deși nu știam cântecul original, gorila oarecum mi-a amintit de el. Nu pot explica prin ce, poate expresia feței, poate mișcările, poate privirea. Oricum, de cum am văzut publicitatea, am recunoscut toboșarul.

Puțini știu, dar în timpurile când în formația Genesis vocalist era Peter Gabriel, toboșar al lor era Phil Collins. Când după mai mulți ani de glorie Gabriel a decis să-și continuie cariera de unul singur, formația a anunțat concurs pentru a găsit un nou vocalist. După ce au audiat cca. 400 de persoane, au decis să-l aleagă vocalist pe Phil, care în ultimele două albume cântase pe back-uri. Cu el vocalist, formația a devenit diferită, deși nu mai puțin cunoscută, chiar invers.

Publicitatea Cadbury parodiază cântecul „In the Air tonight”, în care Collins își amintește tinerețea și cântă singur la tobe.

Da ei chiar seamănă.


Apropo, Cadbury mai are publicități foarte nostime.

Revenit pe blog

Revin pe blog după o pauză de aproape o lună. Îmi cer scuze de la toți pe care i-am dezamăgit cu această pauză, dar am scuză (chiar mai multe).

În primul rând, în această perioasă am lucrat destul de intens la un viitor manual de „Piețe de capital și operațiuni bursiere” pentru bieții studenți care au de aface cu această materie. Paralel, pot spune că am intrat pe ultima sută de metri (bine, mie de metri) cu o povestire asupra căreia lucrez de mai mult timp. Ținând cont de aceasta, practic toată creativitatea mea era direcționată asupra manualului și povestirii... respectiv, nu aveam ce spune pe blog.

Apoi, am avut o perioadă destul de grea la firmă (încă nu s-a terminat de tot, dar e pe ducă). Nici nu vă imaginați câte companii din Moldova nu mișcă un fir de ață „până nu-i format guvernul”. Nu vreau să vorbesc pe nimeni de rău, dar dacă pentru a lucra tu ai nevoie de guvern, sau de schimbarea guvernului, înseamnă că lucrezi nu cu instituții, ci cu persoane. Cu asta totu-i clar, și nu avem ce comenta. Oricum, guvernul iată-iată va începe lucrul, și atunci se va porni „struiaua” de estimări, consultanțe și în general, viața bună.

Și, nu în ultimul rând, am avut un accident cu calculatorul meu. Nici nu-mi dădeam seama cât sunt de dependent de unele lucruri (de un lucru). S-a dovedit că regimul de lucru în care exploatam calculatorul era peste puterile fiarei metalice (s-a supraîncălzit). Cum mi-a spus o cunoscută: „Vez, uăi, calculatorul s-a ars, dacă o să lucrezi tot așa, o să dai și tu degrabă în bot...”. Din fericire, cu calculatorul s-a rezolvat destul de repede.

În fine, acum am revenit înapoi, și în zilele apropiate am de gând să pun mai multe articole. Deja depinde de timpul liber. Oricum, să știți, eu sunt, și nu am abandonat blogul.