facebook

vineri, 14 mai 2010

Tinerii, Moldova si viitorul

În ultimul timp am avut câteva proiecte, legate direct sau tangențial de situația tinerilor de la noi. Și am conștientizat o problemă pe cât de simplă, pe atât de gravă. Și anume: unica șansă pentru Moldova de a supraviețui pe termen mediu și lung este să inverseze situația cu plecarea tineretului peste hotare.

De ce? Văd o mulțime de implicații a plecării tinerilor. Iată câteva:

1. Depopularea țării. Peste 30 de ani vom avea o țară cu sate pustii și toată lumea rămasă adunătă în orașe. Asta înseamnă aproape la sigur dispariția țării și a culturii noastre. Nu numaidecât din cauza anexării la vreo unul dintre acei doi vecini mari (România sau Ukraina, deși pe termen lung și Transnistria poate deveni jucător în această zonă), ci în mare măsură din cauza presiunii de imigrare și, respectiv, de schimbare a componenței etnice. Lume din Turcia deja vine să lucreze la construcții în Chișinău, și e doar o primă rândunică.

2. Îmbătrânirea populației. Asta înseamnă reducerea numărului de persoane apte pentru muncă și falimentul sistemului de pensionare, cum e făcut el acum (și oricum, pentru a face un sistem nou, privat, de pensionare, taman vreo 30 de ani trebuiesc).

3. Exodul de inteligență. Majoritatea persoanelor care pot obține ceva în viață, preferă să facă asta peste hotarele Moldovei. Și aici mă refer nu numai la inteligența pură, ci și la spiritul antreprenorial sau elementara voință de a face ceva. Dacă va continua tot așa, peste 30 de ani populația rămasă în Moldova va fi compusă numai din oameni fără spirit de inițiativă și motivare.

4. Exodul de cunoștințe. Majoritatea persoanelor care au studii și cunoștințe valoroase, preferă să le vândă acolo unde ele sunt apreciate și plătite pe măsură. Pentru Moldova aceasta înseamnă lipsa activităților economice intense în inteligență - agrucultura și industria care utilizează tehnologii noi și serviciile cu valoare adăugată mare, și, respectiv, o rămânere în urmă tot mai mare a economiei noastre.

Toate acestea luate împreună crează un tablou foarte trist și lugubru al viitorului nostru - o țară a bătrânilor, fără potențial intelectual, fără tehnologii noi, și în fine, fără populație. Schimburi economice asimetrice (din cauza lipsei tehnologiilor contemporane), principalul articol de export: forța de muncă, și niște companii locale absolut necompetitive pe plan internațional. Și o senzație de absolută lipsă de perspectivă și viitor la toți locuitorii. O țară transformată în crescătorie de forță de muncă ieftină și necalificată.

Este foarte dureroasă și situația maturilor plecați peste hotare, cărora le era și mai greu să se rupă de viața de la noi și să plece în străini (tinerilor de acum le este mai ușor, ei cresc cu gândul că iaca, termin facultatea și plec peste hotare). Însă maturii sunt prezentul nostru (sau mai degrabă trecutul), și tragediile lor sunt tragedii persoanle. Tragedia tinerilor fără țară e tragedia țării. Apropo despre maturi, cel mai bine efectele lipsei lor le-am văzut pe 7 aprilie, când în piață nu a avut cine ieși în afară de copii. Iar dacă continuăm tot așa, peste 10 ani în genere nu vor fi nici ei să iasă...

Am mai scris despre problemele populației anterior, prin prisma factorului de producție muncă. Oricum, deși fenomenul deja de mult timp a luat aceste proporții dezastruoase, doar recent am început să conștientizez până la capăt urmările lui.

Cred că mai avem doi-trei ani pentru încerca să inversăm situația, până când procesul va deveni ireversibil. Văd câteva tipuri de măsuri, toate ținând mai mult de perceperea noastră de căte noi.

- Dezvoltarea și promovarea ideii noastre naționale și a identității noastre naționale. Dacă nu știm singuri cine suntem, dacă nici macar în mințile noastre nu existăm ca entitate, e și normal că nu avem pentru ce lupta. Suntem un copac fără rădăcini... sau o plantă parazit, care nu-și dezvoltă rădăcinile proprii, ci alege, de care copac să se atașeze: de acel din dreapta, de acel din stânga...

- Crearea și educarea patriotismului, în special la tineri și copii. Noi trebuie să iubim Moldova. Noi trebuie să ne mândrim cu aceea că suntem din Moldova. Și când discutăm cu străini, să-i convingem cu spumă la gură că Moldova e cea mai bună țară din lume. Nu ca azi, când stăm cu capul plecat și spunem: da, Moldova e o țară frumoasă, cu oameni buni, dar... Acum un an mă întrebase cineva ce ar putea povesti frumos despre Moldova la străini, am deschis gura să spun ceva și așa și am rămas cu ea deschisă, fiindcă nu prea găseam ce să spun.

- Schimbarea concepției oamenilor despre plecarea peste hotare. Astăzi se consideră că ai noroc dacă reușești să pleci peste hotare. Trebuie de făcut așa ca lumea să înțeleagă: sunt norocoși acei care reușesc să-și construiască o viață frumoasă la ei acasă, iar ratații pleacă să-și caute norocul în străini.

Toate aceste măsuri sunt de natură socială, și nu economică. Acum o săptămână auzisem la televizor cum spunea o familie plecată peste hotare (destul de tânără, de altfel): nu venim acasă că statul nu ne crează locuri de muncă... Și eu care credeam că timpul oamenilor care spun „statul trebu” a trecut odată cu puterea sovietică. Vino acasă și angajează-te la o uzină, sunt multe acum cărora nu le ajung lucrători. Fă firma ta, dacă nu găsești de muncă. Ia și învață o meserie utilă. Fă ceva... da nu sta ca ciobanul moldovean, care-și cântă de jale că vor să-l omoare... Putem trăi bine numai dacă avem o economie sănătoasă, da o economie sănătoasă nu se face la comandă de sus, o face fiecare om care lucrează și fiecare firmă care produce și plătește salarii. Economia sănătoasă o putem face doar noi toți împreună.

Însă măsurile care le-am propus țin anume de aspectele ideologice, de opinia publică. Și asta o pot face foarte bine Statul și ONG-urile.

Avem un Minister, care încă nu s-a apreciat ce misiune are. Poftim, misiune: să dea un viitor acestei țări. Țineți tinerii acasă. Întroduceți în școli materia de dragoste de țară. Că de nu, ministerul va rămâne fără obiect de aplicare a eforturilor, nu vor mai fi tineri.

Avem o mulțime de ONG-uri, inclusiv pe probleme de tineret, care caută ce programe noi să mai inițieze. Portim, programele: „Rămâi acasă” și „Moldova te așteaptă înapoi”. CNTM, unde ești?

Nu totdeauna noi putem face viitorul pentru tinerii noștri, în schimb noi putem face tinerii noștri pentru viitor.

Franklin Delano Roosevelt

16 comentarii:

  1. Natan, Natan... Fix la asta ma gindesc deja de mai multe dimineti cind merg cu autobusul plin de batrini revoltati...

    Mentalitatea oamenilor trebuie in primul rind schimbata. Tot timpul asteapta sa le dee mura in gura, si statul trebuie sa aiba grija de ei. Trebuie sa gindeasca liberal, sa stie ca detinind o proprietate, ai posibilitatea sa cresti cu ajutorul ei si sa obtii alte proprietati prin munca cinstita pe baza legilor.
    In genere firea umana ii place "sa mearga la vale". Caci este mai usor. Mai putin efort, dar mai fericit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am asa o impresie ca procesul deja e ireversibil. Dar vad unele cauze car pot cu adevarat sa-l faca ireversibil:

    1) Daca PCRM cistiga alegerile repetate.
    2) Daca liberal-democratii nu reusesc sa faca ceva in privinta integrarii europene.

    Dar stii cum orice problema are o solutie. O solutie ar fi sa uiti de problema adica sa iti inchipui ca problema nu-i. Asta ar insemna sa continui lucrurile fara nici-o schimbare.

    In general problema tinerilor nu este numai a Moldovei este si a Europei. In EU populatia imbatrineste foarte rapid. Dar Moldova in comparatie cu EU are o deosebire. Acestea deosebire face ca situatia sa fie foarte grava in MD. Tinerii cit si toata populatia din RM nu cred in tara lor proprie, nu cred ca situatia lor se va schimba, nu cred in ziua de miine. Nu exista patriotism in RM. Asta inseamna ca RM ca stat nu are sanse de existenta. Cum ai zis si tu viitorul este in alipirea Moldovei la un stat mai mare si mai puternic (Romania sau Russia, alte variante nu vad). Deci, cum orice problema are o solutie. Prin alipire Moldovei la un alt stat problema dispare de la sine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu sint de acord ca trebuie tinuti acasa. Din contra, trebuie sa plece, sa vada cum e in prin Franta, Germania, Italia, Anglia... si sa inteleaga ca trebuie sa se intoarca. Du-te peste hotare ca sa vezi ce fac altii ca tara lor sa prospere - intoarce-te ca sa faci ceva pentru tara ta. In Europa, oamenii pot face bani, cariera, pot sa-si permita vacante de cyteva ori pe an si o noua tara in fiecare weekend... In schimb, in Moldova ei pot face, sau, cel putin, pot incerca sa faca istorie, sa construiasca o tara din temelii, sa paricipe la crearea sistemelor economic, judiciar, educational. In Rusia anilor '20, entuziastii care au deschis scolile, bibliotecile publice, care au amenajat spitalurile se motivau nu prin: "noi, proletariatul, sintem classnye", ci prin faptul ca erau cei ce deschid drumul spre un viitor mai bun. Nu e suficient sa implantezi patriotismul in tinara generatie. Stiu tare multi "patrioti", care fac in toate felurile comunistii, se invelesc in steagul Moldovei la petreceri, demonstreaza ca moldovenii sint "venets tvoreniea" - si traiesc linistit in Franta, SUA, Canada. Patriotismul retoric n-o sa scoata Moldova din infundatura. Sorry, am oscilat spre alta tema, dureroasa pentru mine :)
    Revenind la "exod" (tare mi-a placut termenul ales): poate mai bine de dezvoltat in tineri, in primul rind, ambitia de a face parte dintr-un proces complex, grandios, ce schimba lumea spre bine, fara violenta, constructiv? shtiu ca suna romantic, si idealist, da nu vi se pare ca nu patriotism, ci idealism nu ne ajunge in ziua de azi? Cel mai greu e sa te obisnuiesti cu ideea ca, probabil, nu tu vei fi cel ce va face schimbarea radicala, acel "coup de grâce" pentru ordinea actuala.
    Anticipind intrebarea: da, eu tot vreau sa ma intorc, avind un proiect concret shi mijloace de a-l realiza. Nu de aceea ca mi-i tare rau aici shi bine in Moldova. Pur si simplu in Moldova este mult, mult mai mult de lucru. Si mult mai mare nevoie de noi :) N-am scris tot ce-as fi vrut sa exprim, si poate pe alocuri m-am exprimat cam vag, dar mi-a prins bine sa structurez macar un pic macar o parte din idei.
    Natan, imi place mult blogul tau.

    RăspundețiȘtergere
  4. Aş mai adăuga nişte idei.
    Cred că sistemul de învăţământ trebuie să devină mai dur. Deşi curriculumul este foarte dificil, prin şcoală se trece uşor fără a munci. La multe facultăţi, din câte am înţeles, tot poţi să absolveşti fără mare efort intelectual. Respectiv, până pe la 23 de ani mulţi tineri "mănâncă" banii statului, dar fără a se deprinde să muncească. După ce absolvesc, tare mari specialişti ei nu-s, dar au pretenţii de om cu studii superioare. Cred că ar ajuta o triere sănătoasă după fiecare an şcolar şi universitar, ca lumea să fie motivată să concureze, pentru ca să nu repete anul. În plus, ar fi bine ca elevii să aibă o doză de libertate la alegerea disciplinelor de studiu, pentru că acum oricum 95% nu ştiu informatică, 90% nu ştiu chimie, 90% nu ştiu fizică, 80% nu ştiu istorie etc. chiar dacă au note bune. Elevii dau vina pe curriculum că e prea teoretizat şi complex şi se "spală pe mâini", neînvăţând nimic.
    Tatăl meu lucrează la o şcoală profesională şi, din câte povestea, sunt unele specialităţi foarte căutate, da se primeşte o mare cuculeambă de atâta ca birocraţia pune beţe în roate la deschiderea grupelor şi când cu mare greu elevilor li se oferă un profesor şi condiţii de învăţa, doar o mică parte profită. O mulţime se duc numai ca să treacă timpul, să fie ocupaţi formal cu ceva şi să primească bursă pe care o cheltuie pe ţigări, că oricum are grijă western union de dânşii. Trebuie de-i scuturat cumva, de-i motivat... Dacă nu va fi corupţie în sistemul de învăţământ, Moldova va face zece paşi înainte, pentru că şcoala ar trebui să compenseze măcar parţial ceea ce nu a primit copilul în familie.

    În general, cred că ideile din articol sunt foarte sănătoase şi anume aşa trebuie să gândească un om de la conducere. Ieri discutam la temă şi am auzit aşa o idee că elita politică adevărată e compusă nu din business-mani, dar din idealişti, lideri cu o viziune care să înaripeze, şi mi-am amintit de ce ai scris...

    RăspundețiȘtergere
  5. Natan, eu nu iubesc Moldova. Îmi e ruşine de ea sau o folosesc ca argument al inferiorităţii mele.

    Eu nu iubesc oamenii care spun că Moldova e frumoasă ca să-mi ridice mie spiritul civic. Moldova nu e frumoasă. E frumos salcâmul de pe strada mea şi eu pentru el mă voi întoarce, da' nu pentru Moldova şi voi. Eu nu simt nimic faţă de pământul strămoşesc şi mormintele străbunilor despre care nu prea am idee unde se află.

    Eu nu iubesc oamenii care îmi stabilesc criteriile de normalitate. Eu vreau să plec pentru că simt că încep să spun tot mai des "e indecent să faci asta". Eu vreau să plec ca să devin mai bună.

    Şi vreau să mă întorc. Nu ca să nasc copii Moldovei. Eu vreau să mă întorc ca să pot fascina vreodată vreun copil. Şi nu vorbindu-i despre Moldova sau UE sau cât de bine era_atunci_acolo / este_acum_aici.

    RăspundețiȘtergere
  6. Natan,

    Tot timpul sunt bucuros cand intalnesc idealisti. Imi place sa cred ca shi eu sunt unul dintre ei, dar.... Realismul este mult mai sanatos. Si cu cat mai devreme ne dam seama care ne este LOCUL, ca grup si nu ca indivizi, cat n-ar suna de cinic, cu atat este mai bine.
    Pe parcursul anilor, milioanelor de ani, nimic nu s-a schimbat pe aceasta planeta. Cel slab tottimpul a fost masa de pranz a celui puternic. Istoria ne spune ca rolurile principale le-au avut popoarele CU GENA DE LUPTATOR. Ele au fost cele care au cotropit vecinii, tot ele au fost cele care au stat la baza progresului tehnico-stiintific, cand a da pur si simplu cu maciuca nu mai era de "bon-ton".
    Si faptul ca cei pe care tu astazi vrei sa-i rechemi acasa aleg sa se diluieze in masa mare a "invingatorului" nu tine decat de sentimentul de autoprezervare. Altfel, eforturile lor se vor finaliza in a face mai atractiva "masa de pranz" pentru cei care sunt mai sus in lantul trofic, dar ei oricum raman cei care vor fi mancati si nu cei care manaca.
    Cam asta e viziunea mea referitor la grupul pe care toti il cunoastem sub numele de MOLDOVA - independenta, mai mult sau mai putin relativa, nu a adus niciodata bunastare acestui meleag - de ce ar fi acum altfel?

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca ar fi mai multi oameni ca dvs in aceasta Tara ,deja de mult timp era sa luam un complet alt curs.Bravo pentru articol, foarte reushit ! Speram sa aiba impact cel putin asupra oamenilor ,care va citesc.
    P.S Pentru cei care va acuza ca sunteti idealist e ceva ok, oricum Istoria nu o fac ei......

    RăspundețiȘtergere
  8. Da...şi când te gândeşti mai bine, pentru fiecare din noi Moldova e unicul loc unde poţi să-ţi spui că uite-aici mi-s rădăcinile, aici eu sânt la mine-acasă, aici eu sânt gazdă celui care vine...
    Uite aici iubeam să mă ascund în copilărie..., sub coroana acelui copac iubeam să mă întind pe iarbă şi să urmăresc metamorfoza norilor..., iar pragul casei mă aşteaptă şi acum, cuminte şi curat şi mă-ncălzeşte de fiecare dată cu căldura soarelui strânsă de cu zi, când mă aşez în amurg să ascult satul...şi zâmbetul mamei...

    Oare poţi să nu iubeşti această "continuitate" pe care doar aici poţi să o ai?

    Veţi zice că e o lirică "patriotică"? Nu mă consider un "patriot", mai ales în acest termen. E vorba de ceva cu mult mai profund. Cred-că aţi înţeles cu toţii.
    Unica ce nu m-i se aşează în cap e: de unde vine acea "Anonimus" sau ce trebuie să se întâmple ca să-i fie atât de ruşine de Moldova, de altfel şi de sine însăşi, căci noi înşine sântem această ţară.
    Veţi zice că nu am suferit? Sau că nu m-a atins rutina regimului de guvernare? Ba da. Am avut parte de toate. Din plin...
    Dar nu m-am schimbat. Şi nici nu m-am gandit vre-odată că ţara asta nu are sorţi de izbândă. Doar că nu prea a avut parte de cârmaci pe măsură. Şi tot dn cauza noastră.
    Aşa că înainte de a da vina pe alţii pentru viaţa de care nu sântem mulţumiţi - să ne întrebăm mai bine pe noi înşine: dar ce-am făcut eu pentru ca să fie mai bine?
    Până căutăm în alte părţi ceva mai bun, vin alţii la noi şi dau de bine. Că la noi chiar e bine! Numai că noi sântem orbi.

    RăspundețiȘtergere
  9. Andrei,

    dar nu crezi că toată lupta asta pentru sine numai va duce pân la urmă la nică bun? fugim de unde e rău, ne ducem unde e bine, când nicăieri nu va mai fi bine, ne refugiem pe lună? cred că pe termen lung (foarte lung, mult mai lung decât o viaţă de om), e convenabil pentru oameni să existe o forţă care să domine interesele lor personale, pentru că dacă ne conducem cu toţii numai după ele, e straşnic ce-i aşteaptă pe urmaşii urmaşilor urmaşilor noştri, măcar şi din punct de vedere ecologic. Cred că cu knutul (legi) şi cu preanikul (ideologie) se poate de creat o forţă centripetă care să ţină lumea grămăjoară.

    Nu ştiu dacă cei ce pleacă trebuie consideraţi rataţi, dar au şi ei neplăceri: mănâncă petrol în diferite variaţii, adesea copiii lor la 15 ani nu ştiu ceea ce aceia cu şcoală moldovenească ştiu la 9, unde nu te-ntorci homosexuali, transsexuali şi alţi "-sexuali", paranoia discriminării, femei nu aşa frumoase... Nu toţi îs la curent cu asta când strâng bagajele, da ar fi bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Validol

    Nu stiu pana unde va duce toata lupta asta dar sunt sigur ca prefer locul unde Statul este pt Cetatean si nu Cetateanul pt Stat. Nu pretind la proprietatea adevarului absolut - eu mi-am exprimat o pozitie care poate ca este cinica dar cu acoperire istorica. (cel putin atata istorie cat cunosc eu :-)).
    Cat priveste neplacerile mentionate de tine (hrana din hidrocarburi shi alte aspecte "sexuale" desi tu le-ai descris cam apoteotic) - totul tzine de prioritati. Si se pare ca prioritatile moldovenilor care nu se intorc la mamaligutza sunt altele decat "preanik-ul" care li se serveste in MD (sau RO, sau Kongo, sau Albania, etc).
    Ref la copii straini de 15 ani care stiu mai putin decat ai nostri la 9 iti cer un raspuns - cui folosesc niste cunostinte daca ele nu au o aplicare si nu servesc scopului de a-i inlesni viata celui care le poseda?
    Pt a fi un tinichigiu bun nu ai nevoie de facultate. Acum niste ani am citit ca in guvernului Norvegiei mai mult de jumatate din ministri nu aveau studii superioare - crezi ca guvernul din Chisinau care banuiesc sa fie full de absolventi de institute si academii sa se compare cu cel de "ptu-usnici" din Oslo? -D
    Eu sunt adeptul individualismului shi gasesc meschine apelurile la sentimentul patriotic care ii cer individului sa renunte la bunastarea lui personala pt POSIBILA bunastare colectiva.
    Oare nu am dreptate?

    RăspundețiȘtergere
  11. Bun articol siscris la timpul potrivit. NU sint de-cord cu cei ce zic ca are o tenta idealista, ba e tare obiectiv. Cred ca vina exoduui tineretului peste hotare o poarta 100% cirmacii. Pestele de la cap se strica. De la independenta Moldovei la cirma nu am avut nici odata adevarati patrioti si oameni porfesionisti. Au foat doar niste badarai, cu interese de grup, cumatrism, etc. Putem spune asa in anii 90 moldovenii hapsini de la cirma au distrus si furat tot, ulterior in 2001-2008 comunistii au mau furat ce a fost plus la asta au distrus si acel flagel de dragoste de tara ce mai exista la tinra generatie.
    In fine ce avem: NImeni nu s-a gindit nici-odata pe termen mediu si lung la destinul oamenilor ce vor lucui pe acest pamint nuit Moldova, nimeni nu a stimulat cu adevarat tineretul, sa creeze locuri noi de munca, sa asigure o asistenta sociala tinerilor, conditii minime de trai la oras, cemtre raionale, sate. Asa ca repet vine acestui exod o poarta doar cimacii nesatuli, mamaligari si care promoveaza doar interesele lor personale si de grup. Dacaa nu se va schimba aceasta atitudine, tineretul va pleca completamente din Moldova.

    RăspundețiȘtergere
  12. Andrei,

    Nu încercam să te conving, e decizia ta. Ce am enumerat e din experienţa cunoscuţilor, orice coincidenţă cu realitatea e neîntâmplătoare :) Uneori lumea are imagine tare roz despre iarba vecinului, da pe urmă e dezamăgită de ce descoperă. Dacă vrem să reducem migraţiile, ar fi bine ca lumea să fie informată. Cred că va fi o parte care se va răzgândi.

    Referitor la studii, cred că să fii deştept şi harnic nu strică niciodată şi asta nu se obţine neapărat prin durata studiilor. Mai bine nouă ani calitativi decât şaisprezece de haleavă :) Aşa că ptuşnicii lor pot fi mult mai pricepuţi decât masteranzii noştri, dar eu ziceam de ce ŞTIU, nu de ce fiţuică au. Noi, nefiind putred de bogaţi, nu ne putem permite să ţinem chinezi să se gândească în locul nostru, avem nevoie să-i creştem pe-ai noştri. În alt articol Natan scria:

    "anume progresul tehnico-ştiinţific (PTŞ) este generatorul de profituri în economie. [...] Capacitatea Moldovei de a beneficia din plin de acest factor este baza transformării noastre într-o economie competitivă care beneficiază de schimburi internaţionale echivalente, iar în cazul utilizării lui insuficiente, aşa şi riscăm să rămânem o economie agrară, furnizor de materii prime sau producţie cu o valoare adăugată joasă." Iaca. :)

    Dacă frate-meu nu m-a minţit, în Suedia (?) într-o vreme au scos matematica din şcoli, că elevii o urau. În timp, asta a avut un impact catastrofal asupra economiei şi au introdus-o înapoi.

    RăspundețiȘtergere
  13. @ Validol

    Discutia deja se muta intr-un alt plan decat cel construit initial de autorul postarii.
    Ce voiam eu sa exprim este ca Patriotismul, ca si multe alte concepte (poate chiar similar celui de Religie), daca ne abstractizam de componenta sa sentimentala, nu este nimic mai mult decat inca un mod de a organiza, shi implicit a le manipula (nu neaparat in sensul cel mai cunoscut al acestui cuvant), grupuri mari de oameni.
    Cam asa vad eu notiunea de Patriotism. -D
    Trecand peste aceste aspecte, cred ca problema ridicata in postare are o mare doza de exagerare a fatalitatii finale shi acest lucru macar daca ne gandim la 2 idei din enut:
    1."Lume din Turcia deja vine să lucreze la construcții în Chișinău, și e doar o primă rândunică" - lume din Turcia "venea" inca de pe vremea lui Stefan cel Mare, ulterior alaturi de prietenii lor fanarioti, si o faceau mai abitir ca acum si totusi MD a continuat sa existe.
    2. "Toate acestea luate împreună crează un tablou foarte trist și lugubru al viitorului nostru - o țară a bătrânilor, fără potențial intelectual, fără tehnologii noi, și în fine, fără populație." - altfel spus, fara aceste premize ale acestui tablou MD ar fi o tara CU POTENTIAL INTELECTUAL si CU TEHNOLOGII NOI. Nu stiu de ce dar nu prea am vazut eu acest potential si aceste tehnologii inainte de 1991, cand aceste probleme erau inexistente.

    P.S. De obicei nu las mai mult de 3 comentarii deoarece "bataliile intelectuale" de pe blog-uri mi se par neproductive, astfel ca imi cer scuze daca voi pune punct aici.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu cred ca lumea in urmatorii 30 de ani nu va inceta sa plece pentru a se intoarce in Moldova. Imi amintesc de un coleg de serviciu care venise recent din SUA si se angajase la minister ca functionar public cu o leafa de 1800 lei. Si atunci l-am intrebat de ce a venit din America unde avea un salariu mult mai bun pentru a lucra in Moldova si mi-a zis ca nu-l intereseaza sa lucreze in SUA impreuna cu negrii si narcomanii. Statutul de sluga nu prea ii convine pe termen lung, vrea si el o pozitie in societate, vrea sa lucreze creativ, sa creasca profesional, si sa se formeze ca personalitate. Si sansa asta i-o ofera la moment doar tara lui natala, adica Moldova. Mi s-a parut o motivatie foarte buna pentru tineri de a se intoarce la ei in tara, unde ar putea fi acceptati mult mai usor de cit peste hotare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Stela Gheorghe27 mai 2010, 15:06

    Plecatul peste hotare la un trai mai bun este o tendinta general valabila, nu numai in Moldova. Asta se intampla in multe tari din Europa de est, inclusiv Romania. Cei din vest nu prea au motive sa-si paraseasca tara, duc un trai decent, daca nu le convine ceva fac greve monstruoase, de exemplu francezii, care sunt campioni, si obtin tot ce isi doresc. Oricat de patriot ar fi omul se gandeste intai la bunastarea sa materiala, pleaca peste mari si tari, apoi o duce mai bine, sufera de tristete si singuratate printre straini, tanjeste dupa casa, dar... traieste, nu supravietuieste. In acest context imi aduc aminte de poezia lui Labis "Moartea Caprioarei" - "mananc si plang, mananc..." pana la urma latura materiala iese invingatoare. E normal ca un tanar sa-si doreasca evolutie, dar daca acest lucru nu este posibil acasa, este nevoit sa plece.

    Poate fi si cazul meu. Am plecat la facultate in Romania cu gand sa ma intorc. Dar in 2000 au castigat comunistii alegerile si am realizat ca nu are nici un sens sa ma intorc si sa incerc sa lupt singura. Deja se stricase toata treaba. Cel putin in Romania pot sa vorbesc in limba mea si aud vorbindu-se romana peste tot in jurul meu. Dar orasul meu natal Balti nu este o oaza de civilizatie ruseasca si de fiecare data cand merg trebuie sa ma enervez cand mi se raspunde intr-o alta limba. Din perspectiva resurselor umane, nu am vazut multe posibilitati acolo si nu vad nici acum, desi s-a mai dezvoltat infrastructura si au aparut firme si firmulite mai ales prin Chisinau.

    Ca sa nu aberez prea mult, in concluzie: nu stiu cine este cel mai vinovat pentru exodul tinerilor peste hotare, poate in primul rand salariile foarte mici in comparatie cu Europa si faptul ca nu exista incurajare din partea guvernantilor pentru a ramane in tara. Aceasta ideie trebuie inoculata inca de pe bancile scolii, dezvoltat spiritul national, lucru aproape imposibil intr-un stat cu o istorie zbuciumata si unde majoritatea oamenilor nu stiu care este identitatea lor.

    RăspundețiȘtergere
  16. Andrei,

    nu "batalii intelectuale", da "gimnastica oratorica" :D

    RăspundețiȘtergere