Iată noi toți spunem că ne iubim orașul. Și toți spunem că vrem să fim ca în Europa.
Dar dacă noi ne iubim orașul și vrem să fim ca în Europa, noi suntem gata să strângem după cânii noștri, cu care ne primblăm, rahatul? Să-l luăm în punguță și să-l purtăm cu noi până la cel mai apropiat tomberon?
De ce întreb asta? Fiindcă așa se face în țările cu care noi vrem să semănăm. Și așa se rezolvă una dintre probleme foarte deranjante a orașelor mari.
Din câte îmi dau seama, pentru foarte mulți aceasta va fi limita la care se termină „fiecare din noi poate face ceva ca să trăim cu toții mai bine” și începe „la primărie sunt oameni speciali care primesc bani pentru ca să facă aceasta, eu nu degeaba plătesc impozitele”.
Apropo, ca să facem acest lucru, nu ne trebuie nici un fel de lege. Doar chiar să ne iubim orașul și să luăm cu noi o pungă când ieșim să primblăm câinele.
Ar trebui rezolvată și problema cu câinii vagabonzi. Te temi să mergi pe străzi.
RăspundețiȘtergereMai intai oameni trebuie sa invete sa nu cace in ascensor ceea ce este aproape imposibil...
RăspundețiȘtergereDe strins rahatul nu e greu, maiales pentru cel care cit de cit apreciaza tara aceasta si viitorul ei. Dar ma intreb cit va trebui sa-l purtam cu noi pina vom da de un tomberon sau de un tomberon gol. Cind te uiti mai atent problemele is in lant. Iar lantul pare ca n-are sfirsit...
RăspundețiȘtergere