facebook

joi, 29 ianuarie 2009

Factorii economici si alegerile presedintelui

În anul 1978 profesorul de economie Ray C. Fair a publicat o lucrare, întitulată „The Effects of Economic Events on Votes for President” („Efectele evenimentelor economice asupra alegerilor prezidențiale”). În lucrarea respectivă în baza analizei alegerilor anterioare, el a elaborat o funcție, cu ajutorul căreia se poate determina care candidat (reprezentantul cărui partid) va câștiga alegerile prezidențiale în SUA.

Pentru a face calculul respectiv, în funcție urmează a se introduce doar următoarele informații:
- Partidul aflat la putere în prezent;
- Va înainta sau nu candidatura sa președintele actual;
- Creșterea nivelului general al veniturilor în ultimele 6 luni înainte de alegeri;
- Tempourile creșterii prețurilor în ultimii doi ani înainte de alegeri.

Funcția și-a demonstrat viabilitatea de-a lungul mai multor alegeri prezidențiale de atunci, suportând doar niște ajustări minore. Unicele alegeri, începând cu 1916, rezultatele cărora nu sunt explicate de formulă, au fost acele din 1960, 1968 și 1976 (probabil, interveneau alți factori neincluși în formulă, ca de exemplu războaie sau carisma personală a candidaților). În schimb la alegerile din 1988 formula a dat o prognoză corectă despre victoria lui Bush Sr., deși conform tuturor anchetelor și studiilor de opinie, el rămânea cu mult în urma concurentului său.

Desigur, în SUA, cu doar două partide, e mai ușor de făcut o astfel de funcție. Dar însăși faptul posibilității existenței acestei funcții nu-mi dă pace (desigur, și pentru Moldova o astfel de funcție poate fi făcută, doar că va fi mai complexă din cauza multitudinii de partide - trebuie doar o bază statistică mai mare, cu alte cuvinte, mai multe alegeri). Totuși, ce suntem noi de turmă...

Deși pe de altă parte, pare logic: dacă un partid conduce bine, el va fi reales, dacă nu - nu.

17 comentarii:

  1. Toate functiile binare, mai ales cele ce reflecta fenomene non-numerice, se modeleaza usor si destul de consistent cu ajutorul unei monede, asa ca argumentele acestor functii par sa fie rudimentare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Funcție binară - câștigul comuniștilor în martie. Ce dă moneda ta, 0 sau 1? Dacă îți trebuie careva variabile de intrare, spune (de genul: numărul de bunicuțe nostalgice rămase în viață, sau numărul de tineri activi care sunt peste hotare și nu vor participa la vot...)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, ma rog, mai e cineva inafara de comunisti si tineri dornici sa fure (e.g. primarul vostru actual) ???

    RăspundețiȘtergere
  4. Natan,
    sa fim realisti. Aparat cum functioneaza acum, Moldova niciodata nu a avut. Multa lume buna lucreaza pentru comunisti, si cit de cit imping inainte mecanismul.
    Ion.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ion, citi ani ai? Macar aproximativ ca sa stiu din ce categrie de virsta faci parte...

    IMi pare ca esti tinerel de crezi ca aparatul de acum functioneaza mai bine decit cele anterioare. PResupun ca esti tinerel deoarece pina acum n-ai cunoscut deloc ce se facea in aparatele statale, dar acum, mai matur fiind, ai inceput sa faci unele observatii, ai prietenti prin organele de stat, sau mai stiu eu ce. E o iluzie, Ion, nu ai dreptate. Aparatele de alta data nu erau cu nimic mai rele decit cele actuale, poate chiar deseori mai bune.

    este doar un domeniu in care actualul aparat de stat este incomparabil mai buna ca orice altul - slugărnicia şi supunerea completă faţă de un partid. Aici da, sunt de neîntecut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Posibil, nu exclud. Numai ca, sa recunoastem, guvernele sub Braghis, Ciubuc cine au mai fost, nu au fost atit de coerente si unite.
    A fost mitul Sturza. Istoria va demonstra daca a fost cel mai bun sau nu.
    Corect, e slugarnicesc acest aparat, dar e unit, si este o forta.
    Apropo, am 28 de ani. Sigur ca nu e o varsta "demna" :) de stimat.
    Sa vedem... As vrea tare sa ma gresesc, sa vina un aparat mai bun, mai perfect, cu un parlament coerent in ganduri, interese si actiuni.
    Ion.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna tuturor

    Alexei, eu personal cred că actualul primar este printre cei mai onești viitori candidați. Oricum, situația pentru viitorul parlament o văd în felul următor: comuniștii, 2-3 partide de opoziție care vor reuși să intre în parlament, și vre-o 5-6 partide mai mici, care vor fura din voturile partidelor de opoziție ce vor intra în parlament. Așa că totul se poate simplifica la 3 jucători: comuniștii, opoziția ce va intra în parlament și opoziția ce nu va intra în parlament.

    Referitor la calitatea guvernului. Până la urmă, este compus din persoane. În toate guvernele au fost și persoane profesioniste, și persoane care nu au făcut nimic cât au stat la postul lor. În acel actual la fel. Există unii specialiști foarte buni, care stau la locul lor și fac treaba cât pot de bine. Există persoane numite fiindcă partidul nu avea pe cine să pună la postul cela, și au pus „tovarăși verificați” (vă veți mira cât de multe posturi la noi sunt ocupate de astfel de persoane întâmplătoare). Și, desigur, în subdiviziunile de forță, care odată cu apropierea alegerilor devin tot mai importante, sunt numiți (adica stau demult, sau au revenit după o scurtă absență) oameni de încredere, de o fidelitate absolută. Vorbesc de MAI, SIS și Procuratură, desigur.

    Nu mi-aș face deloc griji de persoanele profesioniste din actualul Guvern. Un tehnocrat adevărat primește adevărata plăcere anume de la lucrul pe care îl face, și de regulă, însăși funcția deținută este o recompensă suficientă pentru el. Așa că specialiștilor buni chiar nu le pasă cine e la putere, numai să nu încurce să-și facă treaba. Iar pentru acei rău nu avem de ce să ne pară rău... ;)

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru Anonimul Ion de la un alt Anonim

    Ion, 28 e o virsta frumoasa, iar tineretea nu e decit o mare virtute. Asa ca pastreaz-o si beneficiaza din plin. La subiect.

    Tu numesti situatia existanta in Guvern "sunt mai uniti". Forte corect, adevarul insa e ca altfel nici nu se poate: toti sunt impusi sa "fie uniti" si sa execute ceea ce li se spune de sus. sa incerce cineva sa aiba opinii proprii... Cei care nu au fost uniti, de mult au fost convertiti sau alungati. Evident, ca cei ramasi nu depasesc limitele a ceea ce se permite de sus. Crezi ca e corect sa fie asa?

    Este o forta? Din nou, este o forta in executarea indicatiilor partidului. Si cum sa nu fii o forta atunci cind totul iti sta la dispozitie - si organele de drept, si cele juddecatoresti, si mass-media. Tre sa fii chiar prost ca posedind asa instrumente sa nu fii forta. Si crezi ca asa e corect si e mai potrivita o asa schema decit cele care au fost?

    RăspundețiȘtergere
  9. :) de la Anonimul Ion pentru un alt Anonim.
    Multumesc pentru recomandari. Ma voi stradui sa le indeplinesc :).
    Ref. Si crezi ca asa e corect si e mai potrivita o asa schema decit cele care au fost?
    Dupa mine da. Eu nu mai vreau haosul guvernarilor dinaintea Voronin.
    Mai bine ca acum tot vreau. Exista o vorba: Mereu este loc pentru mai mult bine.
    SUnt sceptic,
    tinand cont de ce liste am vazut, ca va fi mai bine.
    Numai PL-ul cu Chirtoaca in frunte, si mafiotul Bodrug ce nu se mai recomanda ca director de "Prut International" cata dezamagire a produs.
    De unde schimbare spre bine domnule Anonim?
    Vreau sursa si argumentele acestei schimbari.
    Cine o va face? Cu cine se va face? De la rosii la galbeni si verzi numai mafioti gasesc.
    Tot respectul pentru dvs. si Natan.
    Ion.

    RăspundețiȘtergere
  10. Cu criza mondiala au picat prost alegerile pentru toate partidele de la guvernare, si la noi in tara la fel.
    Nu ca comunistii ar fi condus bine, dar alegerile din primavara in situatia actuala le va mai scade ceva din procente.
    Desi cine stie, poate lumea o sa le dea crezare - nu ar fi ei de vina ci criza.

    Apropo, Natan, mi-am facut si eu blog, sper sa am ce spune : ). Asa ca Welcome!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ion, pentru inceput, nu gasesc nici un motiv sa consider, ca in guvernele de pina la comunisti ar fi fost mai mult "haos" decit acum.

    Dar nu aceasta e cel mai important. Important e ca aceasta "ordine" si "sunt mai uniti" nu e decit o lasitate/frica din partea executorilor si o forma de dictatura pentru marii bossi. E tocmai ceea ce caracterizeaza o structura criminala. Cei "cuminti" nu sunt decit niste lasi, carora le este frica sa zica NU chiar si atunci cind ilegalitatea e evidenta.

    Este politia si procuratura acum mai "ordonata"? Evident! Acum acestea fac orice li se spiune, FARA NICI O OBIECTIE. Este mai "unita". Da! Tac toti ca niste partizani si isi acopera reciproc actiunile ilegale. Iti inchipui ce caracatita criminala e implicata in toate aceste provocari si evenimente de la noi? Creierul le pune la cale si da indicatii securistilor. Acestea totul organizeaza si dau indicatiile de rigoare executorilor. Executorii sunt acoperiti de procurori, achitati de judecatori, sustinuti de Min. Justitiei, MAEIE si agentul guvernamental, promovati de mass-media publica, finantati de firmele familiei, etc. Ti-inchipui cite persoane sunt implicate aici? Si toti tac, ca cei mai cuminti si ordonati elevi. Intr-adevar e o ordine si o unitate de invidiat...

    RăspundețiȘtergere
  12. Pentru mine personal nu există nici un fel de dubii - trebuie sau nu trebuie să se schimbe puterea de la noi. Desigur că trebiue, din ma multe motive. Motivul principal este libertatea personală. Moldova se transformă câte oleacă într-un stat polițienesc (nu stau să explic ce am în vedere prin această sintagmă, dar cred că e clar), iar cine nu observă aceasta, pur și simplu nu vrea să vadă. Al doilea motiv, pentru mine, ca director și proprietar de companie, e libertatea economică. Doar dacă nu ești implicat în afaceri mari, poate să-ți pară că conducerea de la noi e bună și în sfârșit, e prima guvernare cărei îi pasă de popor. Vă asigur că nu e așa. Are loc (adică a avut loc) o redistrubuire masivă a proprietății asupra companiilor, și companiile „corecte” beneficiază de un suport administrativ și judiciar extraordinar. Nici nu vă imaginați cât de periculoasă e această situație pentru securitatea economică a statului. Astăzi, aceste companii, beneficiind de suportul administrativ și de condiții privilegiate, îți distrug concurenții. Dar imaginațivă ce se va întâmpla cu piața noastră după alegeri, când toate aceste companii vor pierde avantajele pe care le au azi. Ne vom pomeni că cea mai mare parte a economiei noastre este controlată de companii care nu sunt viabile. Un exemplu simplu: dacă cea mai mare rețea de alimentare rapidă de la noi va fi verificată ca și restul întreprinderilor de alimentare publică, nu va avea acces mai favorizat la finanțări și va fi controlată la fel ca și toți de către organele fiscale, credeți că mult timp va rezista să rămână „cea mai mare rețea”? Și când pe piață iar vor începe să vină competitori de peste hotare (apropo, în ultimul timp tot mai mult din Ukraina vin), ne vom pomeni că economia moldovenească nu are companii viabile și competitive, și în doi ani va trebui să ne luăm rămas bun de la visul despre capitalul și businessul de origine locală.

    Cât ține de afirmația: cine va veni în loc, oricum mai buni nu vor fi... În ultimul timp, această afirmație este vehiculată de adepții PPCD. Sincer, înțeleg foarte bine tragedia lor. PPCD a avut un electorat foarte fidel - după epurările din conducerea partidului, când a rămas un singur lider și după transformarea din Frontul popular în Partidul popular, oamenii pe umerii cărora au avut loc tranformările democratice de la noi, am obținut limba și alfabetul nostru, și am declarat independența, în cea mai mare parte au urmat PPCD-ul. Și de fiecare dată când partidul cerea aceasta, ei se ridicau la demonstrații sau stăteau cu lunile în corturi în centrul orașului (apropo despre stat polițienesc: imaginați-vă că ar încerca azi cineva să organizeze o astfel de acțiune, cum va reacționa poliția și cu ce aceasta se va termina).

    Pe timpurile de până la 2001, deosebirea distinctivă a PPCD-ului față de restul partidelor democratice era ritorica unionistă. Era simplu: cine vrea unirea, votează cu PPCD. Fiindcă nimic altceva nu-i putea deosebi de alți democrați. Astăzi, însă, toată această ritorică s-a evaporat. Am verificat programul lor în ultima variantă. Citez:
    „41. PPCD rămâne ataşat ideii de unitate naţională, care trebuie acceptată ca un dat şi ca o condiţie primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate naţională trebuie să fie luminată de morala creştină, care înseamnă dragoste faţă de aproapele tău, faţă de familia ta, faţă de naţiunea ta, faţă de naţiunile din jurul tău, faţă de umanitate. Nimeni nu poate să se integreze prin iubire în umanitate dacă nu-şi iubeşte naţiunea. Morala creştină ne protejează de excesul de a face din dragostea faţă de propria naţiune un motiv de ură sau de respingere a celorlalte naţiuni.”
    Pe românește: nu se așteaptă nici un fel de unire.

    Repet: înțeleg foarte bine tragedia adepților PPCD. Pe de o parte, marea majoritate sunt extrem de fideli unor principii și idealuri. Au dăruit 20 de ani de viață unei lupte, aveau încredere deplină într-o persoană. E foarte greu să accepți că ai dat atâta pentru... nimic. Și să accepți că idolul tău te-a mințit și te-a folosit.

    Inițial, după ce PPCD a votat pentru Voronin, eu eram gata să accept că da, poate asta chiar este un pas de maturitate politică, și e un schimb echitabil - un vot pentru niște modificări în bine și posibilitatea reală de a schimba ceva. Dar după aceasta mai multe episoade m-au convins că PPCD pur și simplu s-a aliat comuniștilor: împărțirea posturilor Euro-TV și Antena-C, alierea cu comuniștii în consiliul municipal... Ce, Pro-TV e principalul dușman al acestei țări??? Prin parlament trec una după alta legi rele, nu am auzit vre-o una să nu fi trecut din cauza că fracțiunea PPCD a votat contra. Ei au devenit pur și simplu încă o parte a mașinii de vot.

    Nu vreau să discut despre ei - fiecare face cum consideră că e mai bine și cum îi dictează conștiința sa. Fiecare dintre aceste trădări se plătește cu voturile alegătorilor. Dar mi-i milă de alegătorii lor fideli, care nu vor să se despartă de idealul lor. Chiar nu au să spună nimic altceva decât: alții mai buni nu vor fi...

    Oameni buni. Doriți un parlament fără persoane corupte? Votați PL. Doriți un parlament cu specialiști buni în administrare și economie? Votați PLDM. Doriți unirea cu România? Votați PL. Doriți supremația legii și respectarea drepturilor omului? Votați PLDM. Hai să nu exagerăm și să spunem că în afară de comuniști în țară nu mai există alte persoane pricepute.

    RăspundețiȘtergere
  13. Natan...
    PPCD pentru mine din 1998 nu exista ca partid. Atunci o colega de facultate mi-a spus ca e tradator, taica-sau a dezmeticit-o. Tatal meu a crezut pana la marele vot in acest hai sa spunem "...". Prea mult ai pierdut cu acesti nimeni.
    In 2004, am crezut in Musuc. SIncer. Devotat. Am realizat apoi, ca a fost prematur si copilaresc, sa cred doar din declaratii si din niste simple actiuni. Desi, faceau, cu bulbuci, clocoteau, mizasera pe Pro-tv, care atunci s=a dat intr-o parte din campanie.
    PL... Te inseli amarnic ca nu sunt corupti. Punerea lui Bodrug in lista a insemnat sa arate pe fata cine sunt ei. Sunt ca toti. Alt brand au. In rest sunt la fel.
    PLDM... Adunatura de oameni cu interese personale. Au acelasi stil, pe care il avea PSDM.
    Pe cine mai avem? Pe nimeni.
    Ref. la redistribuirea proprietatii. Nu cunosc la direct asemenea cazuri, dar te cred. Insa, ce te face sa crezi, ca fiind libertate economica ne va fi mai bine? Poate sunt naiv, dar nu cred in legile noastre si in sistemul judiciar, care, atunci cand va fi din capul sau, va functiona altfel decat inainte de cele 2 mandate.
    Ref. la companiile mari.Da, e dureros ca cineva foloseste resurse administrative, pentru a rezista pe piata. Dar companiile private din Coreea nu tot sunt sustinute la nivel de stat?
    Nu spun ca e bine. NU! Dar nu cred ca va fi mai bine. Ce e mai bine sa alegem? Anarhia sau totalitarismul actual? Aici fiecare isi va face alegerea. Noi inca nu putem sa ne controlam libertatile noastre, si asta e cel mai mare pericol al nostru, lipsa unei masuri.
    Apropo, vreau sa imi spui, cine din PLDM sunt economisti, si cine va putea mobiliza aceasta tara, sa lucreze, real sa lucreze? Cine din aceste partide are cunostintele necesare, si abilitatile de administra acest stat?
    Daca ei sunt, inteleg ca sunt neinformat. DIn pacate, partidele nu ofera o asemenea informatie. Tot ce ofera ele, e sa le credem pe cuvant. Vreau fapte. Fapte reale.
    Ce au facut oamenii din aceste partide, ca eu sa ii cred. Pe tine te cred. AI un statut, ai niste realizari. Ei ce au realizat? Din PLDM si PL? EI spun ca vor fi transparenti. Unde e transparenta lor? Cand eu nu stiu nimic despre membrii lor?
    @Anonim.
    E drept ce spui. Doar am aceeasi intrebare la fel pusa lui Natan. Cine va face sa fie o alta sistema? Cine sunt oamenii cu esenta si principii, pe care nu buzunarul familiei ii doare, ci sunt ghidati de idealul crearii unei societati normale. Cine?
    Ion

    RăspundețiȘtergere
  14. Natan...
    La postul de mai sus, am pierdut cateva cuvinte. :). Imi cer iertare.
    Deci, in loc de "Prea mult ai pierdut cu acesti nimeni." ar trebui sa fie scris "Prea mult timp ai pierdut motivand ca ei sunt nimeni, acest lucru e evident!"
    Si o adaugire.
    Nu stiu de ce ai ramas cu impresia ca sunt PPCD-ist. Nu am fost si nu voi fi asa ceva.
    Ion.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ion, intrebi: Cine va face?
    Iti raspund: NOI! noi tre sa facem, si iti si spun cum. Alungam actuala guvernare si toti acolitii acesteia - aceasta va fi aprecierea pe care le-o dam activitatii lor pe parcursul a 8 ani de guvernare. Admitem ca acea "stabilitate" de care vorbim este pozitiva (desi se pare ca avem aceeasi pozitie in aceasta privinta - e o unitate si stabilitate ce deriva din totalitarism). Dar noi nu trebuie s-o acceptam si, mai cu seama, s-o toleram. COmportamentul si activitatile celor din ultimii 8 ani trebuie penalizate, si NOI va trebui sa-i penalizam prin votul nostru.

    Cei care vin sunt mai buni si vor face mai multa treaba??? N-am nici cea mai vaga idee si te asigur ca nimeni nu-ti va raspunde. NU dau nici o unghie sau un fir de par mort pentru celelalte partide - prea deseori ne-am ars in ultimii ani...
    Atunci de ce sa-i votam? Ion, nu-i votam pe ei. Votam speranta ca va fi mai bine, votam sansa! iar daca va fi la fel de prost sau si mai porost - ii alungam peste 4 ani si pe ei. Nu trebuie nicidecum acceptata prostia, idiotenia si raul.

    Inteleg ca nu e cea mai buna solutie, dar nu exista alternaitve. Cei care gresesc trebuie penalizati obligatoriu - nu pentru a ne rasplatia pe ei, ci ca masura de prevenire a unor situatii similare. Foarte mult sper ca acesti ani si totul ce s-a intimplat sa le fie de invatatura celorlalte partide.

    8 ani au fost suficienti ca sa-si manifeste capacitatile. Modul in care au facut-o ne dovedesc incapacitatea lor si interese de alta natura decit cele de utilitate publica - intru totul subscriu textului lui Natan. Si asta in conditiile in care beneficiau de toate mecanismele si posibilitatile, deoarece detineau controlul deplin asupra Predientiei, Parlamentului, Guvernului, organelor de drept, organelor judiciare, mass-media + controlul asupra celor mai mari si profitabile business-uri, etc. E o situatie unicala, de care nu a avut parte nici o guvernare de pina in prezent.

    Cu asa resurse trebuie sa fii handicap ca sa nu reusesti timp de 8 ani sa faci ceva cum se cade, chiar si in asa dimensiuni cum sunt cele statale. Dar iata ca desteptii acestia nu au reusit, desi au avut 8 ani la dispozitie. Pai cit sa le mai dam, Ion? Inca 4, 40 sau 100 de ani?
    Si cine aa zis ca vor pastra situatia "stabila". In alti 4 ani, dimpotriva, vor aprofunda aceasta "stabilitate", peste 4 ani vom pierde si cele citeva libertati - dreptul de a asculta un alt post TV decit Mu-mu 1, dreptul de a vota, si chiar elementar - dreptul de a scri niste comentarii pe un blog. Nu V-ati gindit la asa o perspectiva??? Va pare fantastica??? Acum 4 ani si mie imi parea fantastica ca niste provocatori (pusi la cale de organele de drept) sa tabirasca si sa stropeasca cu gaze lacrimogene niste protestatari chiar sub ferestrele procuraturii. Iar derbedeii din procuratura sa stea si sa nu faca nimic!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. In calitate de acelasi anonim (Anonim prieten) voi continua...

    Atunci cind am scris mesajul de mai sus si cind am zis "NOI" nu am facut spume la gura si nu am rasuflat de parca am fugit maratonul. Am zis calm si simpul. Nu trebuie sa exageram si sa ne imlicam emotional cu aceste alegeri: au mai fost si vor mai fi. DAR nici nu trebuie sa mergem pe pozitii de magarus si sa-i ducem in spate in continuare. Ne facem treaba - suntem barbati, nu? (iata ce-a putut sa ne dea guvernarea timp de 8 ani) - doar in cabina de vot.

    Anonim prieten.

    RăspundețiȘtergere
  17. Buna tuturor
    Văd că discuția aici s-a încins, deși eu când scriam articolu, nici prin cap nu-mi trecea că va stârni așa spiritele. Deși acum, înainte de alegeri, cred că cea mai mică aluzie la aceasta duce.

    Ion, mă bucur că nu erai ținta mesajului meu. Dar toată ritorica îți era adresată nu atât ție, cât cuiva de la mine din familie, cu care continuam și aici o discuție de mai demult...

    Referitor la candidați: nu e nimeni ideal. Dar scuză, tu îmi spui de o persoană coruptă în lista PL și propui să votăm pentru comuniști, unde sunt Mișin, Stepaniuc și, desigur, Voronin. Averile cui sunt mai mari, ale lui Bodrug sau a fiecărui dintre sus-menționați (sigur, nu deținute direct, ci prin rude, cumătri și prieteni...).

    Sigur, partidele pe care le-am menționat ar putea avea componențe mult mai optimale, și probabil chair azi există partide cu componențe mai bune. Însă partidele care le-am menționat vor intra în Parlament, cel puțin au șanse bune pentru a nimeri acolo. Așa că alegerea alegătorului care vrea să dea un vot eficient, trebuie să se reducă, din lista nu chiar bogată a partidelor noastre, la doar la 2-3 partide care vor trece în Parlament.

    RăspundețiȘtergere