Cactusii si radiatia

Azi am mai auzit o dată despre necesitatea plasării cactușilor în fața monitorului, fiindcă ei, citez, „adună radiația și protejează de ea”. Hotărât să fac, de interes, un mic calcul.

Deci, dacă considerăm adevărate afirmațiile că 1. monitoarele (mai ales acele contemporane) emit radiații nocive și că 2. cactușii chiar pot să adune radiația,

avem următoarele:

Să presupunem că radiația este emisă de monitoare perpendicular suprafeței lor. Radiația (să zicem, razele X și gamma) se mișcă rectiliniu. Dacă cactusul nu acoperă toată suprafața ecranului, atunci doar o parte mică de radiație va fi reținută de el. Afirmația că el adună radiația presupune că cactusul deviază radiația din mișcarea ei rectilinie. În limitele cunoștințelor contemporane, cactusul poate face aceasta prin intermediul câmpului său gravitațional.

Mai departe e simplu. Urmează să calculăm, ce masă trebuie să aibă un cactus amplasat la 15 cm în fața unui monitor ca să devieze pe sine toate razele emise de acesta. Formula de calcul este următoarea:

Înlocuim toate variabilele, și primim un cactus cu masa de 7.93 * 10^25 kg. Altfel spus, 79.336.205.611.101.800.000.000.000 kg.

Asta e de 13 ori mai mult decât masa Pământului.

Sau totuși cactușii lucrează altfel?

99 de cumatri

Vreo câțiva ani în urmă, am avut treabă la comisariatul general de poliție din Chișinău. Reorganizam o companie și una dintre proceduri implica și poliția.

Eu stăteam în biroul polițistului care se ocupa de noi, așteptând ca el să se elibereze. Între timp cineva l-a sunat (din discuție am înțeles că era din satul său natal) și i-a spus că în sat a fost văzută o persoană care de mai mult timp era dată în urmărire de poliție.

În următoarele 45 de minute am asistat la derularea unei operațiuni de reținere a persoanei respective. Polițistul meu a inițiat o activitate febrilă, vorbind paralel la trei telefoane și coordonând acțiunile mai multor persoane. N-am stat până la sfârșit (așa și nu-și găsise timp pentru mine), dar presupun că infractorul nu avea nici o șansă de scăpare.

Până aici totul este superb. Dar.

Discuțiile sale telefonice începeau cam așa:

Cu superiorul său: „Cumătru, lumea de la mine din sat spune că au văzut acolo un bandițel pe care noi îl căutăm. Vorbește cu șeful nostru să vorbească cu șeful de la poliția din raion ...”

Cu poliția din sat: „Cumătru, uite m-a sunat cutare și mi-a spus că în sat l-au văzut pe bandițelul cela pe care noi îl căutăm. Ia-l pe cumătrul Vasile și așteptați să mai vină cineva de la raion...”

Cu poliția din raion: „Cumătru, uite am vorbit și cu cumătrul din sat, ei o să prindă un bandițel și mai au neovie de oameni...”

Și tot așa în continuare. Sincer să fiu, m-a cam trecut rece prin spate auzind toate aceste discuții. De parcă niște „bandiței”, mai organizați, ce-i drept, luptă contra la restul „bandițeilor”. De atunci, văd poliția ca pe un grup închis de persoane, legate cu totul cu alt fel de relații decât acele de serviciu. Un ghem de legături foarte încâlcit, în care dacă încerci să tragi dintr-o parte, iese cu totul din alta. Legături care implică și corupție, și o mână care spală pe alta, și promovare cu totul după alte principii decât meritele.

Evident că așa un sistem nu poate fi eficient. Și evident că așa un sistem va lucra nu în interesul ipoteticului cetățean, ci mai mult în interes propriu. Și îmi pare foarte dificil azi de descâlcit acest ghem de legături, de tăiat ce e în plus acolo și de făcut ca totul să lucreze nu „din cumătru în cumătru”, ci așa cum trebuie.