Nu o dată mă gândesc la antreprenori și la rolul lor în economie, dar mai important, în viața noastră a tuturor.
Antreprenorii sunt acei care crează companii. Ei sunt peste tot în jurul nostru. Fiecare dintre noi îi cunoaștem pe câțiva. Care au deschis o frizerie, o dugheană unde se vând mărunțișuri, un atelier de croitorie sau un SRL care se va ocupa de importuri sau va duce peste hotare mere.
În principiu, este o parte normală și fundamentală a vieții economice. Însă noi foarte rar ne gândim la aceea, ce implică a fi antreprenor.
A crea o afacere este un risc. Cât de sigură și cât de verificată de timp nu ar fi ideea de afaceri, ea implică un risc. Succesul și viitorul afacerii depinde de atât de mulți factori, care țin și de ideea afacerii prorpiu-zisă, dar și de furnizori-clienți, de concurenți, de piață, de economie, de climă, de criza de pe Cipru și de racheta nucleară a Coreei de Nord. În sens, nici nu poți ști de ce depinde. Și o parte foarte mare din acești factori nu pot fi nicidecum influențați de către antreprenor.
Dar ce anume înseamnă acest risc? Cu ce riscă ei în caz de eșec? Timp, eforturi și nervi pierduți. Imagine șifonată. Oportunitățile pierdute: serviciul abandonat, sau o altă afacere, care putea fi mai de succes. Și, principalul, banii investiți în afacerea respectivă.
În SUA, unde e un mediu de afaceri destul de prielnic pentru micul business, în primii patru ani supraviețuiesc doar 37% din micile afaceri, și doar 9% supraviețuiesc în primii 10 ani. Gândiți-vă la aceste cifre. Peste 10 ani mai puțin de una din zece afaceri deschise azi va mai funcționa. Iar prețul plătit pentru aceasta este timpul, nervii, oportunitățile și banii lor. Mai ales banii.
Activitatea economică e o serie de filtre continui, un șir de plase de mărime diferită amplasate una după alta, o rețea încâlcită de țevi de diferită lățime, prin care trebuie permanent să treacă, să se strecoare, să se târască antreprenorii. Și aceasta nu se termină niciodată. Este un risc pe care și-l asumă ei, și da, îl plătesc din plin cu timpul, eforturile, nervii, oportunitățile și banii lor. Și da, uneori ei câștigă bani din aceasta. După primii patru ani câștigă bani 37% dintre ei, peste 10 ani continuă să câștige doar 9% dintre ei.
Ei și ce, veți spune voi. De unde atâta patos? Ei știu la ce merg și știu foarte bine ce riscuri își asumă. Sunt oameni mari, vaccinați și cu actele în regulă. Nimeni nu-i obligă să o facă, nu doresc - las să lucreze pentru altcineva sau, dacă nu le place să lucreze, las să se facă deputați.
Dar priviți în jur. Orice companie, orice întreprindere, fabrică sau uzină, există datorită faptului că cândva cineva s-a aventurat să deschidă o afacere. Acum încă aceasta mai este atenuat de trecutul nostru socialist, dar cu timpul va deveni tot mai evident. Economia oricărei țări există și funcționează datorită antreprenorilor. Noi toți, în afară de acei angajați la stat și în ong-uri, avem de lucru și primim salarii datorită antreprenorilor. Tot ce se produce în țară, se produce datorită inițiativei de cândva a antreprenorilor. Produsul intern brut este produs datorită lor. Orice întreprindere mare care hrănește sute și mii de oameni apare dintr-o idee în care cineva a crezut și pentru care și-a dat banii.
Unul din cei mai influenți economiști ai secolului XX, Joseph Schumpeter (care, de altfel, a predat câțiva ani la Universitatea din Cernăuți) nu înceta să repete cu orice ocazie că anume antreprenorii și inovațiile (utilizate și aplicate tot de antreprenori) sunt motorul oricărei economii, fără de care activitatea economică s-ar opri, pur și simplu. Asta așa, informație suplimentară ca să nu ziceți că eu exagerez.
Desigur, ca să fii antreprenor trebuie să ai niște trăsături mai specifice de caracter. Un grad mare de predilecție pentru risc. Și da, mult curaj. Curajul de a ignora posibilitatea de a face undeva liniștit o carieră fără riscuri și a primi un salariu garantat, curajul de a te avânta într-o aventură în care, cât nu te-ai strădui, majoritatea covârșitoare a variabilelor sunt necunoscute, curajul de a pierde o parte din viață pentru o idee care poate să nu aducă succes. Curajul de a pune banii proprii în ceva ce, cu probabilitate de 91% peste 10 ani nu va mai exista. Mult-mult curaj.
Gândiți-vă puțin la ei. Desigur, lor nu le va fi mai ușor de la aceasta. Și nici viața voastră nu se va schimba. Dar nu uitați despre acești eroi ai economiei, care se aruncă unul după altul în această mașină de tocat, pentru ca numai puțini să iasă din ea. Să rămână la suprafață pentru ca peste 20-30 de ani la fermele, fabricile și companiile care vor crește din firmele lor de azi să lucreze copiii noștri.
Nebuniei curajoșilor îi cântăm noi...
