(Acesta este textul care a stat la baza discursului meu de la TEDxChisinau, din 5 aprilie 2012)
Ajută-ți țara, dă-o-n judecată!
Voi vorbi despre trei lucruri: despre patriotism, despre aceea cum e să te judeci cu statul, și despre aceea, de ce am decis să rămân idiot.
În această poză eu sunt imediat după absolvirea facultății. După studii eu, ca și majoritatea celor ce au învățat peste hotare, aveam de ales - să revin sau să nu revin acasă. Mi-am făcut studiile în București, și puteam destul de simplu să rămân să lucrez și să trăiesc acolo.
Eu am decis să revin, din câteva cauze. Aici este casa în care am crescut, și revin cu regularitate la ea. Aici este câmpul cultural care-mi este familiar, în care eu am crescut și în care mă simt bine. Și, una din cauzele decisive de ce am revenit a fost că la noi sunt multe oportunități. Sună ciudat, dar anume aici, unde nu există aproape nimic, sunt multe oportunități pentru afaceri. Aici în majoritatea domeniilor, vrei - nu vrei, ești pionier, și toate piețele sunt în formare.
Eu am revenit în Moldova, și aceasta a fost o decizie absolut pragmatică și asumată. Observați, eu nu am pronunțat până acum niciodată cuvântul patriotism. Patriotismul se bazează, de regulă, pe o idee și identitate națională, care la noi încă nu sunt conturate și conștientizate, ele sunt încă undeva acolo, în subconștientul nostru colectiv. Iar fără ele, noțiunea de patriotism este puțin cam teoretică.
Ubi bene, ibi patria
Încă din antichitate, existau persoane care mergeau acolo unde le era bine. Această maximă latină despre cosmopoliți - unde e bine, acolo e patria - are oarecum conotații negative. Dar eu sunt absolut de acord cu ea - Patria e anume acolo unde e bine. Fiecare trebuie să trăiesc acolo unde se simte ca acasă, altfel pur și simplu își irosește viața.
Mulți dintre cei care sunt acum în sală au decis pentru ei - patria lor este aici. Dar noi, acei rămași aici, trebuie să înțelegem - cu fiecare om plecat, noi avem mai puțin viitor. Cu fiecare om dus noi pierdem din puterea noastră culturală, din puterea demografică, din puterea economică. Și există un oarecare punct critic, după care procesul va deveni ireversibil. De aceea, noi acei care am decis că patria noastră e aici, trebuie să oprim procesul, și poate chiar să-l inversăm. Asta nu e un gest frumos sau o acțiune de binefacere. Dacă vrem să avem un viitor aici pentru noi și pentru copiii noștri, trebuie să facem ceva pentru ca tinerii de mâine să nu mai dorească să plece.
Dacă ai decis să rămâi în țară, trebuie să schimbi ceva.
Și eu cred că aici se pot schimba multe. Eu știu că aici se pot schimba multe. Când am fost funcționar public, am luptat pentru a schimba lucruri în domeniul unde eram, și am schimbat lucruri. Apoi am fondat 3 companii. Am predat la mai multe universități, unde am avut câteva mii de studenți. Și, din când în când, m-am judecat cu Statul.
Cum judecățile cu Statul pot ajuta la schimbările de la noi? Încerc să explic.
Pe poza de mai sus sunt funcționar public, cu puțin timp înainte de a începe lucrul în prima mea companie. Cred că deja se ghicește spiritul de rebeliune. Atunci lucram într-o instituție care deja nu mai există, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Comisia aprobase câteva acte normative foarte nocive pentru piață și pentru mediul investițional, cu care luptam încă fiind acolo. Din interior, nu puteam face multe, însă după ce am plecat, aveam mâinile dezlegate.
Fondasem o companie în domeniul pieței de capital, și împreună cu echipa de acolo, am decis să începem să ne judecăm cu Comisia. Noi vedeam urmările unor hotărâri și acțiuni ale Comisiei, și înțelegeam mai bine ca oricare cât sunt ele de nocive. Și înțelegeam că nimeni altcineva nu va face acest lucru... din teamă, din necunoaștere a situației, din indiferență.
Am atacat trei hotărâri ale Comisiei, care conțineau cele mai grave încălcări. Una dintre hotărâri permitea Comisiei să reglementeze piața nu prin hotărâri care se publicau în Monitorul Oficial, ci prin niște scrisori simple, care nici nu puteau fi contestate. Altă hotărâre avantaja acționarii majoritari în detrimentul celor minoritari. A treia limita posibilitatea de a încheia liber tranzacții și în afara bursei.
Un proces l-am câștigat în ultima instanță, la Curtea supremă de justiție, o hotărâre Comisia a anulat-o singură după ce a fost atacată, iar din cauza la a treia a fost schimbată de urgență legea, pentru a exclude obiectul litigiului.
La început toți și-au reținut respirația - ce-o să fie. Apropiații noștri, participanții profesioniști de pe piață, prietenii noștri din Comisie, toți ne spuneau: da voi sunteți siguri ce faceți? Da poate nu trebuie? Doar o să vă distrugă. O să vă caute nod în papură la tot ce veți face și o să vă facă controale.
Și într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă, când eram supuși unui control total, toate rapoartele făcute de noi erau verificate cu lupa, iar clienții noștri când ajungeau la Comisie, erau controlați de trei ori. Dar nu ne-au putut face nimic, fiindcă și până la asta, și atunci, și după asta noi am încercat să fim corecți în tot ce făceam.
Partea cea mai dificilă a fost presiunea psihologică. Când încerci să lupți cu Statul, nu e cineva personalizat, ci așa… o mașină care te poate strivi și nici să nu observe aceasta. Și aici a fost crucial sprijinul total al Echipei cu care lucram. Toți ca unul oameni cu calități deosebite, toți foarte buni specialiști, toți cu un acut simț al dreptății, toți cu verticalitate și integritate. Mulțumesc Dorina, Pavel, Igor, Vasile, Anatol și Sandu. Sunteți cei mai buni.
Noi am dus aceste procese până la capăt. A fost o perioadă de escaladare a tensiunii, cu reacții destul de violente și neadecvate. Țin minte, într-un moment, când noi ne-am schimbat denumirea, Comisia trebuia să ne elibereze în trei zile certificatul nou al licenței. Ei, însă, timp de trei săptămâni discutau, avem voie sau nu avem voie să ne numim așa, deși asta nu ține deloc de competența lor. Atunci am decis să solicit să fie amendați pentru încălcarea regimului de examinare a cererilor de la agenții economici.
Membrii Comisiei și Președintele acesteia aveau niște imunități comparabile cu ale deputaților. Tragerea la răspundere se putea face doar cu permisiunea Parlamentului la inițiativa Procurorului general. Deci, am scris o cerere procurorului general cu expunerea cazului și cu solicitarea ca el să se adreseze în Parlament pentru a obține permisiunea de a aplica amenda Președintelui Comisiei.
Da voi cine sunteți?
Peste o zi am fost invitat la procuratură pentru clarificarea cazului. După ce am explicat situația angajatului care se ocupa de caz, el nu a rezistat și m-a întrebat: ”Da voi cine sunteți?” ”În ce sens, cine?” ”Ce, sunteți un simplu SRL și cereți ca procurorul general să iasă în Parlament cu așa o solicitare pentru voi?” ”Da.”
El s-a arătat destul de sceptic (la fel cum eram și eu, de altfel), dar această adresare a mișcat lucrurile din loc. Chiar a doua zi Comisia ne-a eliberat certificatul nou, și cred că a făcut-o după primirea unui sunet de la Procuratură.
Acum, care au fost urmările? După ce au fost anulate sau modificate hotărârile atacate, piața de capital de la noi a devenit puțin mai bună, mai transparentă și mai echitabilă. Dar, cred, principala urmare a fost că ulterior Comisia era mult mai atentă la aprobarea actelor normative, ca acestea să corespundă întru totul legii.
Noi toți spunem că am dori să trăim într-o țară unde există supremația legii, unde statul se gândește la cetățenii lui și unde funcționarii publici lucrează pentru, și nu contra noastră. Dar acest lucru trebuie meritat. Buna funcționare a organelor de stat nu apare de la sine. E greu să fii funcționar cinstit când toți colegii tăi trăiesc mai bine ca tine și te numesc prost pe la spate. Eu nu cred că sunt mulți oameni gata să lucreze mai mult numai fiindcă așa e corect, și nimeni nu va înceta să fie corupt fiindcă îl mustră conștiința. Ei trebuiesc impuși.
Unicii care putem schimba această situație suntem noi. Haideți să-i ajutăm și să-i susținem pe funcționarii muncitori, cinstiți și corecți. Să ne apărăm totdeauna drepturile, să cerem să fim tratați așa cum merităm - ca oameni, ca cetățeni cu aceleași drepturi. Asta nu e o favoare nouă, asta e favoarea pe care noi o facem statului, îl învățăm cum să funcționeze corect.
Ce implică aceasta? În primul rând, să fim noi corecți. Haideți în măsura posibilităților să respectăm legile așa cum sunt. În majoritatea cazurilor nu este atât de complicat, și începe de la respectatul regulilor de circulație și păstratul curățeniei în fața ușii apartamentului. Corupția o creăm noi, cetățenii, când vrem mai simplu, mai fără rând sau mai repede, la roșu.
Eu știu, noi avem multe legi prost scrise, sau care se contrazic între ele. Dar știți de ce ele mai există? Fiindcă nimeni nu le respectă. Legiuitorii nici nu știu despre existența problemelor fiindcă puțini se ciocnesc cu ele, puțini respectă toate legile, buchie cu buchie. Dacă toți ar respecta toate legile, ar fi mai greu la început... dar într-un an-doi am asista la un proces foarte amplu de optimizare și simplificare a legislației.
Japonezii au o vorbă genială: ”Când merg într-un loc, eu nu întreb dacă acolo legile sunt bune sau nu. Eu întreb dacă ele se respectă sau nu.”
I have a dream
Îmi place uneori să visez. Îmi imaginez cum într-o zi toți în Moldova ar înceta să dea mită. Multe instituții de stat pur și simplu se vor opri, fiindcă unicul mecanism prin care ele lucrează este mita. Vor urma câteva luni de neliniște și de panică mută, după care va fi un val de disponibilizări - pentru mulți va deveni neinteresant de lucrat. Vor rămâne doar funcționarii despre care vorbeam mai devreme - cinstiți și corecți, care și îndeplineau cea mai mare parte a lucrului. Și pe viitor se vor angaja doar astfel de oameni. Vom putea avea un aparat de funcționari mult mai mic și mai eficient, care chiar va lucra pentru noi.
Am făcut o statistică pentru unele țări din Uniunea Europeană privind cota din populația totală a țării care lucrează pentru Stat și situația de la noi.
Care este efectul unui număr atât de mare de funcționari? Noi trăim mai bine ca alte țări din listă? N-aș spune.
Dar poate situația în timp se îmbunătățește? Iată am făcut o statistică despre evoluția ponderii angajaților din sectorul public de la noi din total angajați (în procente).
Ponderea crește, ultimele cifre sunt la 27,8%. Asta e mult, foarte mult, și numărul atât de mare denotă ineficiența aparatului public. (Apropo, în această diagramă pot fi văzute foarte bine efectele alegerilor cu promisiunile electorale de diminuare a aparatului birocratic - încetinire sau diminuare în anul alegerilor, și reluarea creșterii după aceasta).
Normal că o lume fără corupție este doar un vis, și încă unul nerealizabil. Dar fiecare din noi poate face ceva pentru a aduce această lume de vis mai aproape. M-am convins din propria experiența.
Această poză are doar câțiva ani, cu puțin înainte de a începe să primesc oferte de a intra în politică.
Când vorbim de schimbat ceva în viața noastră, gândul deodată ne duce la politică. Noi așteptăm ca anume politicienii să schimbe starea existentă de lucruri. Poate din cauza că societatea noastră este prea politizată, poate din cauza că sperăm ca alții să facă pentru noi lucrul nostru. Și refuzăm să înțelegem că în realitate nimeni nu poate schimba lumea cu ușurință, și cu atât mai mult politicienii de la noi.
În Atena antică a fost dezvoltat un sistem politic unic - fiecare cetățean al orașului putea să se implice foarte activ în luarea deciziilor politice, adică a deciziilor ce țineau de polis. Și ei chiar se implicau - cât țăranii lucrau pământurile și sclavii le făceau lucrul pe acasă, atenienii petreceau zile întregi în agora, discutând, certându-se și ostracizându-se reciproc.
Desigur, erau și persoane care nu se implicau în procesul politic, ci își căutau de viața lor privată. Privat în greacă sună ca ”idios”, iar o persoană care nu participă la viața publică era numită ”idiote”. La greci se considera reprobator să nu te implici în treburile orașului, și știm ce sens a luat acest cuvânt în prezent.
Păi iată. De-a lungul timpului am primit mai multe oferte să intru în politică, de la diferite persoane și care presupuneau diferite grade de implicare. Inclusiv am primit invitații să intru pe liste electorale pe locuri ”sigure”, care urmau să ajungă în Parlament. Eu am refuzat consecvent toate aceste oferte, și o cunoștință, când a auzit despre locul de deputat pe care l-am refuzat, mi-a spus: ”Ce-i cu tine, de ce refuzi așa ofertă? Tu ce, ești IDIOT?” Nici nu știa cât de bine a nimerit cu acest cuvânt.
Sunt câteva cauze din care oamenii ar dori să devină politicieni, pe care le-am pus în următoarea piramidă:
Cred că cu adevărat valoroși sunt politicienii care intră în politică doar din cauza ultimei necesități (interesul public). Da, ei există și la noi, însă sunt extrem de puțini. Și când alegem pe cineva, trebuie să urmărim ca la momentul cela aleșii să aibă restul necesităților deja satisfăcute.
De ce eu am decis să nu intru în politică? Au fost câteva argumente care au fost toate hotărâtoare pentru mine.
Eu nu cred că fiind politician, voi avea vreo putere reală. Dacă ne vom uita la situația existentă, în fiecare partid sunt 2-3 oameni care decid politica partidului, restul fiind doar votanți, cu roluri episodice. Probabil, este posibil de ajuns și în rândul celor 2-3 oameni, dar pentru asta trebuie sau de plătit, sau de așteptat, sau de organizat intrigi și comploturi.
O altă problemă este independența. Dacă intri într-un partid, trebuie să susții deciziile lui, indiferent de opinia ta față de ele. Iar politica mare înseamnă compromisuri, și nu numai cu partenerii politici, ci și cu conștiința.
Dar mai este o cauză, cred că cea mai importantă. Eu am câteva activități de bază pe care le fac bine. Să intru în politică ar însemna să abandonez niște activități productive în favoarea unei activități neproductive. În cel mai direct sens al cuvântului productiv. Eu pot fi mai util acolo unde sunt acum decât în alte posturi și funcții.
Toți se pricep la fotbal și politică
La noi toți sunt specialiști în două domenii - fotbal și politică. În sens, acasă în fața televizoruluil și prin bucătării, fiecare știm foarte bine cum ar trebui antrenată o echipă, și cum trebuie condusă o țară. În realitate, și una, și alta trebuiesc făcute de către specialiști. Și nu prea înțeleg de ce majoritatea cred că ar putea face aceasta.
Am făcut o diagramă cu prima specialitate a deputaților din parlamentul actual.
Doar mie această lista îmi pare compusă din persoane destul de... întâmplătoare? Desigur, parlamentul trebuie să fie reprezentativ. Și să cuprindă specialiști din cele mai diverse domenii. Dar totuși, locul 2 - 17 istorici (și asta nu-s istorici care au învățat istoria de dragul ei, ci fiindcă doar studiind la specialitatea "Istoria marxism-leninismului", puteau merge direct pe linia partidului comunist în funcții înalte... și da, nu toți ei sunt azi în fracțiunea comuniștilor). Locul 4 - 14 ingineri. Filologi, medici, agronomi... În categoria alții, doar 2 (doi) cu studii de politologie.
Statul și administrarea lui trebuie să fie în vârful la restul. Ca să administrezi ceva eficient, trebuie să ai ce administra. Altfel, se ajunge la situația anecdotică când unul lucrează și cinci îi dau indicații. Puterea unei țări pe termen lung depinde de eficiența economiei sale, cu atât mai mult o țară atât de săracă în resurse ca Moldova.
Noi suntem prea politizați și, probabil din această cauză noi ne așteptăm de la politicieni la soluții pentru toate problemele noastre. Iar ei nu le au. Chiar să avem o clasă politică ideală care să dorească să ne rezolve toate problemele, ei nu pot să ne crească venitul pe cap de locuitor. Fiindcă venitul pe cap de locuitor și-l face fiecare locuitor în parte. Pe capul său.
Poate părea idealist aceea ce spun. Ce folos că eu sunt corect, lucrez mult, nu dau mită și mă judec cu statul, dacă ceilalți nu fac așa?
NU FI CEILALȚI
Acesta și este mesajul meu - nu fi ceilalți. Nu poți schimba alți oameni. Dar poți fi tu așa cum trebuie să fii. Punctul de sprijin despre care spunea Arhimede, care ne trebuie pentru a răsturna lumea, este în noi, în verticalitatea, integritatea și corectitudinea noastră. Și da, aceasta poate fi suficient pentru a o răsturna. În toate timpurile oamenii activi politic și social au constituit o cotă relativ mică din societate (iarăși, cu excepția Atenei antice), și toate marile schimbări în lume au început de la grupuri mici de oameni care credeau în ceva și erau consecvenți în aceea ce cred. Fiecare să decidă pentru el că vrea să fie așa... și veți fi uimiți câți oameni care cred la fel veți întâlni în calea voastră prin viață. Fiecare să schimbăm doar puțin lucrurile în bine... și veți vedea ce avalanșă de schimbări se va declanșa. Schimbarea începe cu fiecare.
Vă mulțumesc.
