Prieteni, iată o listă de trucuri, obișnuințe sau automatisme în comunicare, pe care trebuie să le evitați cu orice preț. Pe lângă aceea că veți scăpa de niște apucături pasiv-agresive tare parșive, veți deveni mult mai plăcut, dezirabil și drag oamenilor cu care comunicați des. Lista e cu aceea ce am observat în comunicare, iar și iar și iar, de-a lungul anilor, la diferiți oameni, în diferite situații. O voi mai completa cu timpul.
1. „Eu sunt o persoană sinceră, de aceea voi spune tot pe șleau (tot cum este, verde-n ochi)”
De obicei, acest introu este folosit înainte de a trece la o serie de insulte, mai mult sau mai puțin directe. Am observat că foarte des, această scuză, că „eu sunt o persoană sinceră, și de asta spun tot cum este”, este folosită anume ca o scuză pentru a da interlocutorilor niște palme verbale, și a spune niște chestii care în alte situații nu ar fi trecut fără consecințe (consecințe - aceleași supărări, nu mă refer numaidecât la palme fizice primite înapoi).
Dar acest gambit este unul în care nu poți pierde, în lumea ta pasiv-agresivă. Doar, lumea nu se poate supăra pe cineva care este sincer, nu? Să fii sincer este o chestie bună și salutabilă, și cine e sincer e un fel de cavaler imaculat pe cal alb. Asta pe acei din jur el i-a stropit cu ce i-a stropit el…
Însă, chiar dacă și se supără cineva, oricum ești în câștig. După asta, așa și le spui tuturor: s-a supărat că i-am zis adevărul. Și aici deodată la toți le este clar, cine e acel bun în această situație, și cine - acel care nu poate suporta adevărul…
Prieteni, același lucru poate fi spus în 20 de feluri diferite. Și ele pot avea formulări diferite, și diferite grade de empatie și tact, și să deranjeze în moduri absolut diferite. Și, apropo, asta fără a afecta deloc valoarea de adevăr la aceea ce spuneți. Poți fi și sincer, și delicat, în același timp. Apropo, în acest caz sunt mai multe șanse ca mesajul vostru chiar să ajungă și să aibă efect (dacă acesta este intenția voastră sinceră, desigur).
Dar dacă voi simțiți nevoia des, înainte de a spune ceva, să ziceți „Eu sunt o persoană sinceră, de aceea voi spune tot pe șleau” - prieteni, sunt șanse mari că voi pur și simplu sunteți o persoană răutăcioasă, care primește la un anumit nivel plăcere de la insultele împărțite în dreapta și-n stânga. Iar chestia cu sinceritatea, desigur, este doar scuza, care vă permite să o faceți fără a primi o reacție pe măsură.
2. „Se poate să te întreb ceva? (Se poate să te rog ceva?)”
Prieteni, eu sunt o persoană sinceră, de aceea vă voi spune tot pe șleau despre această întrebare. Aceasta e una din cele mai stupide întrebări care poate fi pusă vreo dată. Care este așteptarea Dvs, pe bune? Cum acel care primește așa o întrebare, urmează să o proceseze?
Acum, de obicei aceasta e îndoială sinceră a acelui care întreabă sau roagă ceva. El are senzația că întrebarea sau rugămintea merge cam prea departe, și are dubii, să îi dea curs sau nu. Aceea ce este rezonabil. Dar formularea în sine, iarăși, este un gambit pasiv-agresiv strălucitor. Iaca întrebi asta pe cineva. El doar nu știe, ce anume tu vrei să întrebi sau să rogi, și idee nu are dacă poate sau nu să accepte aceasta. Să zicem că el va spune nu (aceea ce, apropo, e o chestie tare sănătoasă în așa cazuri). Atunci se va primi că el este o persoană închisă, care nu vrea să răspundă la întrebări (sau, și mai rău, care nu vrea să ajute prietenii cu rugămințile lor), și evident aceasta ulterior va fi menționat sau va rămâne nespus, dar atârnat deasupra capului său. Fiindcă asta așa lucrează. Sau, să zicem că persoana acceptă să răspundă la ceva sau acceptă rugămintea despre ceva. Și asta e o adevărată comoară în lumea oglinzilor strâmbe din capurile manipulatoare. Fiindcă deja persoana care a dat acordul, nu se va mai putea supăra pe aceea ce întrebați sau rugați. FIINDCĂ PERSOANA DOAR SINGURĂ A DAT ACORDUL LA ASTA. Așa, un fel de cart-blanche manipulator, primit în avans.
Prieteni, uneori într-o comunicare, într-o relație, ajungi în situația în care să pui întrebări care crezi că sunt incomode sau să rogi chestii despre care nu știi dacă vor fi acceptate. Așa și spuneți: „am o întrebare, dar nu știu cum o vei primi, te rog să nu te superi dacă e prea departe”. Și cu rugămintea, la fel. Nu-i cereți interlocutorului să vă valideze întrebarea sau rugămintea, fără a ști în ce ea constă. Da, asta vă va da vouă confortul de a pune întrebarea fără careva consecințe, dar asta se face din contul interlocutorului, și nu este ok dacă încercați să faceți o comunicare deschisă și egală.
3. „Nu știu dacă trebuie să spun asta, dar totuși o voi spune.”
Prieteni, se poate să vă rog ceva? Dacă simțiți că nu trebuie să spuneți ceva, mai mult ca sigur că simțul cela este corect, și voi nu trebuie să spuneți aceasta. Gambitul manipulator este următorul: știți că veți spune ceva ce nu ați trebui să spuneți, anunțați dubiile despre aceea, trebuie sau nu trebuie de spus ce vreți să spuneți, dar totuși argumentele pentru a o spune câștigă, și o faceți, până la urmă, mare și lată. Dar - nimeni nu se poate supăra, din start ați menționat că tema este sensibilă și sunteți o persoană cu un nivel înalt de inteligență emoțională, care ați remarcat aceasta. Și la orice reproșuri ulterioare despre ridicarea temei respective, există apărarea „păi eu de la bun început spuneam că tema e sensibilă…”. E ceva similar cu „Eu nu sunt sigur dacă acest banc nu este prea insensibil/degajat/indecent pentru această situație, dar totuși îl voi spune…” Dacă ai dubii, la sigur bancul nu este potrivit, și nu-l spune.
4. „Eu nu judec pe nimeni, dar…”
Nu știu dacă trebuie să spun asta, dar totuși o voi spune. Prieteni, „eu nu judec pe nimeni, dar…”, este cea mai mare nestemată din coroana pe care o poartă pe cap o persoană pasiv-agresivă. Acesta e un gambit ascuns în interiorul altui gambit, și la școala secretă de pasivitate agresivă el se învață la un curs aparte.
Dacă voi ajungeți să spuneți doar „eu nu judec pe nimeni” - asta deja înseamnă că ați întâlnit un caz pe care îl considerați demn de judecată, dar anunțați publică că nu, nu îl veți judeca. Însăși mențiunea faptului că ceva nu va fi judecat - e un indiciu la aceea că acolo ar fi loc de judecată. Cineva vă povestește despre un caz, o persoană, o relație, și voi spuneți: „eu nu judec pe nimeni” - și toți deodată înțeleg că 1. acolo este ce de judecat și că 2. voi sunteți mai presus de aceasta, și nu veți judeca. Iar bonusul suplimentar este dat, desigur, de „dar…” și tot ce urmează după el. După „dar”-ul cela lumea, de obicei, își poate permite orice feluri de judecăți, chiar și dintre cele mai deplasate. Și nu, nu se poate reproșa nimic în acest caz, fiindcă omul doar a spus, că el nu judecă pe nimeni. Deși, în sensul strict al logicii formale, „dar”-ul cela anulează prima parte a frazei.
Prieteni, este foarte important, esențial chiar, să spunem des „Eu nu judec pe nimeni”. Dar, noi trebuie să o spunem în gând, și așa ca asta să nu se observe dintr-o parte. Și, desigur, fără nici un dar. Pur și simplu, nu judecați și căutați-vă de viața voastră.
5. Corectarea publică a greșelilor (gramaticale, ortografice, la această categorie de greșeli mă refer)
Prieteni, eu nu judec pe nimeni, dar nu pot înțelege oamenii care corectează public greșelile altora. Adică, eu îi pot înțelege, desigur, dar aceea ce înțeleg e tare trist.
Să zicem că ați citit postarea unui prieten, a unui om drag, a cuiva pe cine-l respectați mult. Și ați văzut acolo o greșeală. Evident, calea corectă și bună de a reacționa, scrieți-i un mesaj privat, în care-i indicați greșeala ceea. În 90 la sută din cazuri, persoana vă va fi profund recunoscătoare, greșeala va fi corectată, și interacțiunea va fi anume despre aceea despre ce ar trebui să fie - îmbunătățirea calității textului unei persoane care contează pentru voi.
Dar, dacă remarca greșelii este publică, asta este cu totul despre altceva. Asta nu-i despre îmbunătățirea calității textului, asta nu-i despre grija voastră față de persoana ceea importantă vouă. Asta e doar despre afirmarea voastră din contul altora. Ați venit, ați văzut o greșeluță (oricare), v-ați afirmat drept afla-gramatician în postarea respectivă (din contul autorului, evident), și ați mers mai departe. Și, bonusul plăcut, autorul doar nu are dreptul să se supere, fiindcă iacat-o, greșeala, stă acolo la vedere, în postare!
Despre corectatul greșelilor străinilor nici nu spun. Cu ele chiar nu aveți nici o treabă. Aici e clar că o faceți doar pentru a vă afirma din contul cuiva (și, ținând cont de aceea că e străin, poate și este ok, dar vorbește multe despre aceea ce fel de om sunteți Dvs.). Și nu-mi spuneți că scopul vostru e să faceți internetul mai corect și că vreți că învățați pe cineva cum să scrie - mai lăsați-mă cu astea. Faceți un podcast despre gramatică și ortografie, dacă vreți chiar să învățați pe cineva ceva, asta va fi de utilitate reală. (Și apropo, chiar nu cred că veți face, fiindcă oamenii se împart în creatori și critici, și, evident, fiind un critic, nu puteți crea. Maxim, o să faceți un podcast în care o să adunați greșelile văzute pe net și o să le distrugeți). Iar dacă dumneavoastră nu puteți dormi noaptea fiindcă cineva undeva a scris „vre-o” - da, se întâmplă și așa, dar asta indică cu totul alte chestii, și dacă viața voastră nu este ok din această cauză, poate ar fi cazul să vorbiți cu un specialist.
Prieteni, aceasta este lista la moment. După cum am mai spus, dacă-mi mai amintesc ceva, mai completez.
Și, vă rog, distribuiți, prieteni. Fiecare dintre voi, citind acest text, la orice punct s-a gândit la câteva persoane care s-ar potrivit perfect acolo. Distribuiți, să vadă și ei, poate se vor pune pe gânduri. Iar voi nu faceți așa. Fiți deschiși, direcți și tacticoși. Construiți-vă sănătos comunicarea, de altfel, oamenii care preferă comunicarea deschisă vor începe să vă evite, și în jurul vostru vor rămâne persoane fix de același tip ca și voi, și care folosesc aceleași trucuri de manipulare și împunsături pasiv-agresive, ca și voi. Credeți-mă, viața noastră poate fi mult mai ușoară, luminoasă și aerisită, dacă comunicarea noastră va fi ușoară, luminoasă și aerisită.
