Locul II la campionatul national de Ce Unde Cind

Fără comentarii.

Amortizarea si uzura

Foarte mulţi finanțiști, cu care am comunicat, mi-au lăsat impresia că nu înţeleg până la urmă importanţa amortizării şi uzurii pentru activitatea unei întreprinderi. Până anul trecut, principala explicaţie a efectelor aplicării lor era scutul fiscal acordat de ele (diminuarea veniturilor impozabile). Acum, dacă profiturile corporative în Moldova nu se mai impozitează, pentru mulţi rămâne şi mai confuz rolul amortizării.

Desigur, principalul rol al amortizării şi uzurii este altul. La înfiinţare, compania atrage resurse pentru finanţarea activităţii sale, din care sunt procurate sau create imobilele, utilajele şi alte mijloace fixe, de care are nevoie compania pentru a funcţiona. Ulterior, în cadrul exploatării lor, toate aceste categorii de active îşi transmit valoarea producţiei întreprinderii. Ele nu sunt consumate propriu-zis pentru producerea mărfurilor, ci se uzează fizic ca urmare a folosirii lor. Unele categorii de active au o durată limitată de viaţă conform prevederilor legislaţiei, perioadă după care urmează a fi înnoite (ca, de exemplu, licenţele şi alte active nemateriale). Cum n-ar fi, durata de viaţă a majorităţii covârşitoare a activelor este limitată. Şi după aceasta ele urmează a fi substituite.

Procedura contabilă de amortizare prevede deducerea din valoarea activului amortizat a valorii amortizării anuale şi trecerea sumei respective la cheltuieli. Amortizare este calculată astfel, încât până la uzarea completă a activului, valoarea lui iniţială să fie trecută integral la cheltuieli. Ca urmare a acestei proceduri, din valoarea totală a profiturilor companiei este dedusă valoarea activului uzat. Dar în realitate, compania nu suportă nici un fel de cheltuieli efective, amortizarea şi uzură sunt operaţiuni pur contabile. În fluxurile financiare ale societăţii aceasta nu se reflectă.

Dacă procedura de amortizare şi uzură n-ar exista, acţionarii ar avea acces la toate profiturile companiei, fără această deducere. Respectiv, sumele respective vor fi, în cea mai mare parte, îndreptate la plata dividendelor sau, în proporţie mai mică, reinvestite. Ca urmare, profiturile sunt mai mari, şi rata de utilizare a lor – tot.

Ei, şi aici vine principala fişcă a amortizării şi uzurii. Dacă nu ar fi ele, la finele perioadei de viaţă a unui activ, întreprinderea va fi în situaţia când profiturile obţinute din activitatea sa au fost sau distribuite sau utilizate. Şi în această situaţia întreprinderea ar trebui să reia procesul de atragere a capitalului, să emită acţiuni noi sau să atragă credite bancare. Pe când procesul de amortizare şi uzură, care funcţionează la întreprinderi, creează o rezervă de resurse în cadrul companiei în suma activului care se uzează. Această procedură automată permite întreprinderii ca la epuizarea unui activ să acumuleze o sumă care este suficientă pentru procurarea aceluiaşi activ.

Scopul principal al uzurii şi amortizării este să ascundă de la acţionarii societăţii o parte din profituri, pentru a crea o rezervă pentru înlocuirea activelor epuizate. Iar efectul lor de scut fiscal este doar o urmare mult mai puţin importantă.

Union Fenosa şi acţiunile

Să ştiţi: pentru stoparea pieţei de capital din Moldova, este suficient doar ca Union Fenosa să întrerupă alimentarea Bursei de Valori din Moldova cu energie electrică. Şi atunci, gata-i cu piaţa noastră. Cum a fost, de exemplu, zilele astea...

Arthur Clarke

Îmi pare rău că pun pe blog două „necrologuri” la rând, dar aşa a fost să fie („so, it goes”). Pe 19 martie 2008 a murit sir Arthur C. Clarke, un nume important pentru amatorii de SF, şi nu numai.
El era considerat unul dintre cei trei Mari scriitori de SF, împreună cu Robert Heinlein şi Isaac Asimov. Pe mine personal opera lui m-a captivat mai puţin ca a lui Heinlein sau Asimov, dar oricum consider că cavalerul Arthur Clarke are şi multe alte merite, pe lângă cărţile sale de SF.
A început să scrie în plin avânt al generaţiei de aur a SF-ului, primele povestiri apărând prin revistele amatorilor începând cu '39. Printre cele mai cunoscute povestiri de-ale sale, voi menţiona „Santinela”, „Sfârşitul copilăriei”, „Oraşul şi stelele”, „Întâlnirea cu Rama”, „Cântecele depărtatului Pământ”, „Havuzurile paradisului”, dar mai sunt şi multe altele. De două ori romanele sale au reuşit să câştige concomitent două cele mai prestigioase premii SF: Hugo (acordat de cititori) şi Nebula (acordat de un juriu de scriitori). Mie în mod deosebit îmi plac povestirile sale scurte.
Dar pe lângă lucrările literare, el mai este renumit ca un vizionar al ştiinţei şi pentru lucrările lui popularizatoare. Fiind un adept al aşa-numitului Hard Science Fiction, în care componenta ştiinţifică are o importanţă deosebită, operele sale abundă de detalii ştiinţifice a viitorului descris de el. BBC a făcut o listă a celor mai cunoscute prognoze şi previziuni ale lui, care sau împlinit şi care nu s-au împlinit. Ele sunt: ascensorul spaţial, problema anului 2000, paza spaţială contra asteroizilor, sateliţii geostaţionari, utilizarea forţelor nucleare pentru propulsie, prevenirea cutremurelor, copierea şi păstrarea informaţiei din creier şi îngheţarea oamenilor pentru resuscitare ulterioară. Dintre ele, desigur, cea mai importantă este concepţia sateliţilor geostaţionari, fără de care noi astăzi n-am putea vedea majoritatea canalelor de la televizor (ei, poate cu excepţia la Moldova 1 şi încă câteva autohtone…).
Nu voi intra în amănunte referitor la această parte, ştiinţifică, a creaţiei sale. Dar pentru exemplu, în una dintre cărţile lui popularizatoare, am întâlnit o idee, care mie mi-a părut foarte interesantă, referitor la dezvoltarea tehnologiei în domeniul transportului de persoane şi în domeniul comunicării. El susţinea (şi avea, desigur, dreptate) că factorii ce stimulează dezvoltarea acestor două domenii a ştiinţei sunt invers proporţionali, şi odată cu evoluţia unuia, dispar stimulii pentru dezvoltarea celui de-al doilea şi invers. Îmi pare o observaţie foarte perspicace.

Şi, desigur, vorbind de Clarke, nu pot trece cu vederea cea mai mare urmă pe care el a lăsat-o în cultura secolului XX. În baza povestirii „Santinela”, Arthur Clarke şi Stanley Kubrick au scris scenariul filmului „Odiseea spaţială a anului 2001”, care este o capodoperă a genului. La ieşirea sa în 1968, filmul a devenit o revelaţie în mai multe sensuri. El era excepţional de bine filmat pentru timpul său, şi nu cedează multor filme contemporane, cu tot cu efectele lor făcute la calculator. După părerea mea, el nu este egalat de alte filme ulterioare la capitolul „acurateţe ştiinţifică” – renumitele scene în vid, în care (spre marea surpriză a lui Lucas) sunetele nu se propagă. Filmul dă dovadă de acea profunzime a ideilor şi trăirilor, caracteristică filmelor lui Kubrick. Printre principalele idei care apar în film, menţionez: apariţia raţiunii umane ca urmare a implicării unor fiinţe extraterestre, conflictul om – inteligenţa artificială, evoluţia transcedentală a omenirii la un alt nivel al dezvoltării, etc. Şi, desigur, jocul extraordinar al actorilor şi atmosfera filmului, care evoluează de la un episod la altul.
Ştiu că aceasta pare a fi mai mult un omagiu adus lui Kubrick (şi trebuie să fie, ca şi orice referinţă la un film genial), însă rolul lui Clarke în succesul acestui film nu poate fi negat – ei ambii au lucrat mult timp împreună asupra adaptării povestirii lui Clarke la necesităţile cinematografului şi la exigenţele lui Kubrick. Ulterior, Clarke a rescris povestirea în baza filmului, obţinând romanul „Odiseea spaţială a anului 2001”. Romanul, de altfel, este unul reuşit.
A mai plecat un om, care reprezenta nu numai o epocă în literatură, dar şi un anumit tip de gândire – încrederea în puterea omului şi a raţiunii sale, credinţa că universul ne este deschis în faţă, ca o carte necitită încă, şi urmează doar să o răsfoim. Deja generaţia de scriitori de după ei, care trecuse de Hiroshima şi începuse să scrie în perioada războiului rece, era mult mai pesimistă în privinţa viitorului fericit. Dar poate anume datorită optimismului lor, scriitorii din generaţia de aur a SF-ului şi erau atât de iubiţi de public.
„Open the pad bay doors please, Hal…”

A murit Dolgan

Iar noi tocmai duminică, pe 16 martie, am jucat la "Ce? Unde? Când?" următoarea întrebare:

Ea a fost formată în 1966, şi deja peste doi ani amploarea fenomenului generat de ea era comparată cu bitlomania. În 1969 compania de înregistrări „Melodia” lansează un disc al ei în 2,5 mil. exemplare. Ea a fost desfiinţată în 1975 prin hotărârea ministrului culturii al URSS, după ce la un concert în Bucureşti spectatorii exaltaţi au distrus mobilierul Palatului de cultură. Dar oricum, întrebarea persistă şi azi: „De ce..?” Spuneţi, vă rog, ce „de ce..?”

Răspuns: De ce plâng chitarele.

Aprobarea constitutiei Ukrainei

Am decis să pun un fragment din romanul "Etiopul" (sau, poate, "Etiopianul") al lui Boris Ştern, care pe mine personal m-a rupt. Ştern a fost un scriitor de SF din Ukraina, care, de altfel, scria mai mult în rusă. Deşi, spre exemplu, în fragmentul citat, a folosit foarte mult şi ukraineana.

De ce am pus acest fragment? Pe lângă aceea că m-a amuzat enorm, îmi pare foarte reprezentativ pentru Rada din Ukraina, dar şi pentru Parlamentul nostru. Şi când te gândeşti că acest roman a fost scris cu 10 ani în urmă...

Борис Штерн

Эфиоп

СТЕНОГРАМА ГОЛОСУВАННЯ ПРЕАМБУЛЫ КОНСТИТУЦІЇ УКРАЇНИ

(Офирский институт этнографии и антропологии)

ПРЕАМБУЛА

Верховна Рада України от імені Українського народу [варіант: «народу України»] – громадян України вcix національностей, виражаючи суверенну волю народу, спираючись на багатовікову історію українського державотворення i на основі здійсненого українською нацією, уам Українським народом [варіант: «народом України»] права на самовизначення, дбаючи про забезпечення прав i свобод людини та інших умов її життя, піклуючись про зміцнення громадянської злагоди на землі [варіант: «території»] України, прагнучи розвивати i зміцнювати демократичну соціальну, правову державу, усвідомлюючи відповідальність перед Богом [варіант: «совістю»], власною совістю [варіант: «власним Богом»], попередніми, сучасними та прийдешніми поколіннями, керуючись Актом проголошення незалежність України, схваленим всенародним голосуванням, прийме цю Конституцію – Основний Закон України. 

– Ну, набридло! Кінчаю дебати! Кінчай розмови! Голосуємо! Як будемо голосувати? – сказал глубокой ночью вконец уставший мудрый Экклесиаст  . – Сидши п'ять років, не змогли прийнять, зараз будемо сидіти хоч до ранку, доки не приймемо Конституції України. Хто там шмалить? От бісові діти! Геть! Геть до коридору! Голосуємо преамбулу до Конституції України!

Экклесиаст надел очки и заглянул в проект преамбулы.

– «Український народ» чи «народ України»? – спросил он парламентариев, снимая очки. – Термін «Український народ» схожий на самоназву нації, термін «Народ України» вбирає в себе yci національності, які живуть в Україні.

Голос с места:

– Все национальности, проживающие в Украине, являются украинским народом. Поэтому – «український народ».

Второй голос с места:

– Хто там говорить по руськи?! Геть!

Ответ:

– Если ты не понимаешь по русски – пригласи переводчика!

– Голосуемо, – сказал уставший Экклесиаст. – Хто «за», хто «проти»? Нажміть на кнопки. Прийнято: «український народ».

– «Земля України» чи «Територія України»? – спросил Экклесиаст. – Термін «земля» неоднозначний, його можна трактувати як «Земля планета», «земля страна», «земля чернозем», «земля територія», «земля огород».

Голос с места:

– «Земля» це земля. «Територія» – територія.

– Голосуємо. Хто «за», хто «проти»? Нажмітъ на кнопки. Прийнято: «земля» з маленької літери. З моєї точки зору, краще було б «територія»… Хто там в шапці?! Хай йому грець! Зніми шапку, а то вижену! Пішли далі… «Землю» прийняли. Що будемо робити з «Богом» и «совістю»? У нас же отут е безбожники i безсовістні!

Голоса с мест:

– Зачеркнуть и «Бога», и «совесть»!

– Геть із залу комуняк!

– Голосовать только за совесть!

– Тільки за Бога!

– Голосовать по отдельности!

Экклесиаст (решительно):

– Голосуемо окремо! Голосуемо за «совість». Треба дві третини голосів. Нажмітъ на кнопки!… 209 «за», 101 – «проти». Совість пройшла. Пройшла совість! А зараз швиденько: голосуємо за «Бога».

Голос с места:

– «Бог» с маленькой буквы!

– Геть! Геть із залу! Голосуємо за Бога з великої літери! Нажміть кнопки… 199 «за», 100 «проти»… Богу не вистачає одного голоса… Єбенамать! Щось комп’ютер забарахлів! Де електрик?! Переголосуємо! Нема кворуму! Кворуму нема! Уам голосувати! Де, де вони?… Голосів не вистачає!… (Переходит на русский язык.) Всех курильщиков и этого… в шапке!… зовите сюда из коридора! Гнать всех в шею из коридора! Всем депутатам голосовать!… Пришли, куряки!… За Бога голосуем! Всем голосовать! Богу не хватает одного голоса!

Осторожный голос с места:

– Какому именно Богу голосовать? Аллаху, Будде, Иисусу Христу?

Экклесиаст:

– Вон из зала! Депутат Заяц, а вы сідайте, не прыгайте там в промежности между креслами!

Заяц. Да пошел ты.

Экклесиаст. Что?! Что ты сказал?!

Заяц. То, что слышал.

Экклесиаст. Повтори!

Заяц (сбавляя тон). Да пошел ты.

Экклесиаст. Вон из зала! Лишаю вас права участвовать в парламентском заседании!

3аяц. За что?!

Экклесиаст. Вы нарушили депутатскую этику! Вы меня послали!

Заяц. Куда? Я с адресом не определился.

Экклесиаст. Вон!!!

3аяц. Ну и ладно, пойду покурить.

Уходит.

– Голосуем. Голосуем поименно.

– Почему поименно?

– Потому что Бог и совесть касаются каждого депутата. Сегодня не вставим в Конституцию Бога, и что завтра?… Голосуем… Бог не принят, Богу опять не хватает одного голоса. Позор какой! Я вас прошу. Пожалуйста, еще раз. Где Заяц?! Гнать сюда Зайца из коридора! Депутат Заяц, поддержите Бога, пожалуйста. Надо поддержать… Без Бога нельзя… Голосуем! За Бога! За единого Бога, япона мать! З великої літери! Нажміть кнопки!… А а а а а!!! – страшно и радостно завопил Экклесиаст. – 211 за Бога, 99 против!!! Разобрались с Богом! Бог прошел!!! Бога приняли большинством голосов!!! Поздоровляю, родимые!!!

(Бурные аплодисменты. Все встают. Бурхливі оплески. Bci піднімаються.)

Seceta

Astă vară, prin luna iulie, când câmpurile deja au fost pârjolite complet şi a devenit clar că din roada anului nu rămâne mai nimic, practic toată lumea din satul Aluniş, raionul Râşcani, timp de 4 - 5 zile au lăsat gospodăriile şi au plecat la Moscova la lucru. În săt au rămas doar bătrâni, copii şi acei, lucrul cărora nu este legat de pământ. Şi sunt sigur că astfel de sate sunt foarte multe în Moldova.

Publicitatea la STOCKdata

Eu am rămas fără cuvinte. Respect, Irina.