Foarte mulţi finanțiști, cu care am comunicat, mi-au lăsat impresia că nu înţeleg până la urmă importanţa amortizării şi uzurii pentru activitatea unei întreprinderi. Până anul trecut, principala explicaţie a efectelor aplicării lor era scutul fiscal acordat de ele (diminuarea veniturilor impozabile). Acum, dacă profiturile corporative în Moldova nu se mai impozitează, pentru mulţi rămâne şi mai confuz rolul amortizării.
Desigur, principalul rol al amortizării şi uzurii este altul. La înfiinţare, compania atrage resurse pentru finanţarea activităţii sale, din care sunt procurate sau create imobilele, utilajele şi alte mijloace fixe, de care are nevoie compania pentru a funcţiona. Ulterior, în cadrul exploatării lor, toate aceste categorii de active îşi transmit valoarea producţiei întreprinderii. Ele nu sunt consumate propriu-zis pentru producerea mărfurilor, ci se uzează fizic ca urmare a folosirii lor. Unele categorii de active au o durată limitată de viaţă conform prevederilor legislaţiei, perioadă după care urmează a fi înnoite (ca, de exemplu, licenţele şi alte active nemateriale). Cum n-ar fi, durata de viaţă a majorităţii covârşitoare a activelor este limitată. Şi după aceasta ele urmează a fi substituite.
Procedura contabilă de amortizare prevede deducerea din valoarea activului amortizat a valorii amortizării anuale şi trecerea sumei respective la cheltuieli. Amortizare este calculată astfel, încât până la uzarea completă a activului, valoarea lui iniţială să fie trecută integral la cheltuieli. Ca urmare a acestei proceduri, din valoarea totală a profiturilor companiei este dedusă valoarea activului uzat. Dar în realitate, compania nu suportă nici un fel de cheltuieli efective, amortizarea şi uzură sunt operaţiuni pur contabile. În fluxurile financiare ale societăţii aceasta nu se reflectă.
Dacă procedura de amortizare şi uzură n-ar exista, acţionarii ar avea acces la toate profiturile companiei, fără această deducere. Respectiv, sumele respective vor fi, în cea mai mare parte, îndreptate la plata dividendelor sau, în proporţie mai mică, reinvestite. Ca urmare, profiturile sunt mai mari, şi rata de utilizare a lor – tot.
Ei, şi aici vine principala fişcă a amortizării şi uzurii. Dacă nu ar fi ele, la finele perioadei de viaţă a unui activ, întreprinderea va fi în situaţia când profiturile obţinute din activitatea sa au fost sau distribuite sau utilizate. Şi în această situaţia întreprinderea ar trebui să reia procesul de atragere a capitalului, să emită acţiuni noi sau să atragă credite bancare. Pe când procesul de amortizare şi uzură, care funcţionează la întreprinderi, creează o rezervă de resurse în cadrul companiei în suma activului care se uzează. Această procedură automată permite întreprinderii ca la epuizarea unui activ să acumuleze o sumă care este suficientă pentru procurarea aceluiaşi activ.
Scopul principal al uzurii şi amortizării este să ascundă de la acţionarii societăţii o parte din profituri, pentru a crea o rezervă pentru înlocuirea activelor epuizate. Iar efectul lor de scut fiscal este doar o urmare mult mai puţin importantă.
<< Scopul principal al uzurii şi amortizării este să ascundă de la acţionarii societăţii o parte din profituri >>
RăspundețiȘtergereRespect!!!
Natan, nu stiu daca vei mai citi acest post.
RăspundețiȘtergereCa finantist, imi poti explica cum e corect: a introduce in costuri uzura unui activ, plus dobanda bancara pentru creditul luat la achizitionarea acestuia? Care sunt practicile in acest domeniu?
Buna, Anonim ;)
RăspundețiȘtergereUzura activelor se include ca articol de cheltuielile companiei. Calculul uzurii se face în două scopuri diferite: financiar (contabil) și fiscal. Uzura fiscală se calculează conform prevederilor codului fiscal și nu poate fi modificată la dorința companiei (oricum, asta deja nu mai contează, fiindcă impozitul pe profit e 0). În schimb modul de calcul al uzurii în scopuri contabile poate fi ales de către companie - reieșind din natura activului și a modului de utilizare a lui. Sigur, cheltuielile cu uzura sunt doar cheltuieli contabile - ele nu afectează deloc fluxurile financiare.
Dobânda bancară la creditele luate de compania constituie cheltuieli, atât contabile, cât și fiscale.
Sper că am fost exhaustiv.
Buna ziua Natan,
RăspundețiȘtergeream citit cu atentie ultimul post, As indrazni sa te intreb, care e practica companiilor in acest domeniu? Introduc ele uzura/amortizarea si apoi si dobanda bancara sau nu la calcularea pretului?Multumesc.
Standardele naționale de contabilitate cer includerea în costuri a tuturor cheltuielilor și consumurilor, care pot fi atribuite direct producerii. Astfel, uzura unui strung din hala de producere va fi inclusă în costul producției, pe când uzura fotoliului directorului - în cheltuielile generale și administrative.
RăspundețiȘtergereDobânzile bancare se contabilizează, de regulă, pe conturi de cheltuieli separate.
Dar cred că vorbim despre lucruri diferite - eu despre cost și cheltuieli, tu despre preț. Prețul este stabilit nu numai în funcție de costuri și cheltuieli (adica, desigur, el trebuie să le acopere, dar în cazul producerii mai multor tipuri de produse, distribuirea costurilor generale, de marketing, de cercetare-dezvoltare poate să se fică în proporții diferite la produse diferite). Alți factori importanți la stabilirea prețurilor sunt piața (nivelul prețurilor la produse similare) și rata profitabilității, la care se orientează întreprinderea. Așa că uneori legătura între costuri și preț este destul de vagă (pentru exemplu, uite la o fustă scurtă din blugi din magazinul de firmă Naf Naf - e o bucățică de stofă de 20 cm lățime, un fermoar, un nasture, 8 cusături, toate acestea costând cel mult 2 dolari, iar prețul de vânzare este acel care este).
Buna ziua Natan,
RăspundețiȘtergereinteleg ca teoretic, contabil, ele trebuiesc introduse.
Daca am putea incerca un exemplu.
Sa presupunem ca o banca vrea sa porneasca o afacere. Are nevoie de cladire si soft, calculatoare. O investitie X.
Ca sa poata porni afacerea contracteza un credit, cu rata Y.
Banca isi formeaza pretul, si se uita, ca cei care deja sunt pe piata, mai demult, au preturi mult mai joase decat daca ar include acum uzura capitalului + dobanda. Si isi da seama ca maximum ce poate include e dobanda, iar o perioada anumita sa lucreze fara profit, pentru a putea achita creditele. In perioada urmatoare, achitand creditele, isi da seama, ca maximum ce poate castiga este marimea dobanzii.
Asa practica agentii in majoritate la noi in MOldova, sau toti cand achizitioneaza capital, includ amortizarea/uzura, + adauga dobanda, + rata profitului + se orienteaza cum e pe piata pretul, si se poate de mai pus sau nu.
Multumesc.
P.S. Imi cer scuze daca am expus neclar ceva, si pare banal si simplu.
Ion, este o diferență semnificativă între evidența contabilă a întreprinderii și fluxurile financiare ale întreprinderii. În contabilitate, toate aceste cheltuieli - uzura, amortizarea, și dobânzile de care vorbești, oricum sunt incluse în cheltuieli. Și, respectiv, întreprinderea înregistrează pierderi contabile.
RăspundețiȘtergereÎnsă rezultatele financiare contabile nu numaidecât coincid cu fluxurile de mijloace bănești (adica, de regulă nu coincid). Dintre aceste cheltuieli, doar dobânda e o plată reală, restul sunt doar calcule. Așa că banca care o dai ca exemplu va putea să supraviețuiască chiar având pierderi contabile mai mulți ani la rând (pierderi din contul amortizării și uzurii), dacă fluxurile bănești sunt pozitive.
Ţin minte cînd am citit acest post prima dată făcuse atîta lumina în capul meu şi puse atîtea lucruri pe poliţe logice. Vezi că am mai crescut un pic, nu te sfidez - nu am cum, am făcut doar un curs modest de contabilitate financiară după IFRS (standarde internaţionale de contabilitate pentru cei ce nu au întîlnit acronimul)şi mi-am făcut o " închipuire" despre abstracţiunea asta. E foarte simplu pînă la urmă, dacă cunoşti principalele principii contabile. Matching principle, îmi pare rău, dar am învăţat rău la asem şi nu mi-a rămas în cap varianta română, păi, acest matching principle spune ca cheltuielile trebuiesc înregistrate atunci cînd generează venituri. Cînd cumperi active curente e simplu căci ele se epuizează imediat, adică se vînd şi generează venituri, de obicei, în acelaşi an fiscal. Cînd cumperi un camion, el serveşte pentru mai mulţi ani, şi cu toate că în realitate a avut loc un cash outflow imediat, preţul camionului nu se trece la cheltuieli integral căci el va genera venituri pe parcursul a mai multor ani şi respectiv preţul lui este transferat/repartizat pentru toată perioada utilă. Şi asta nu are drept scop formarea de rezerve, ci o echilibrare a rezultatelor financiare, altfel ar fi ani cu profituri negative atunci cînd au loc investiţii în active fixe şi ani cu profituri foarte înalte,or investitorii preferă stabilitate. No bine, iată avem 2 motive pentru a amortiza/deprecia:
RăspundețiȘtergere1. Matching principle
2. Rezultate echilibrate
Acum mă gîndesc la varianta asta cu fondurile de amortizare. (Apropo,eu nu le găsesc în bilanţul contabil la alte companii decît cele modoveneşti). Da, e o metodă de protecţie, dar eu văd un preţ dublu aici pentru activul procurat. Unul plătit vînzătorului în momentul achiziţiei şi altul imobilizat de către management în cadrul companiei, ceea ce nu e rău pentru companie desigur.
Aceea ce tu numești „matching principle„ se numește pe-a nostru „metoda calculelor”, care este opusă „metodei de casă”. Referitor la alți termeni: outflow pe-a nostru e plată. :)
RăspundețiȘtergereLa ce „fonduri de amortizare” te referi? La noi nu se formează vre-o unul.
scuze pentru engleza, nu ştiam că te incomodează..:D, tax, eu pentru aşa comentarii n-o să-mi văd salariul degrabă.
RăspundețiȘtergere"La ce „fonduri de amortizare” te referi? La noi nu se formează vre-o unul."
Răspund cu cuvintele tale:
"Pe când procesul de amortizare şi uzură, care funcţionează la întreprinderi, creează o rezervă de resurse în cadrul companiei în suma activului care se uzează."
sau eu am înţeles greşit?
Compania procură un activ de un milion cu o durată de viață de 10 ani. Amortizarea lui anuală va constitui 100 000 lei.
RăspundețiȘtergerePresupunem că compania anual generază niște fluxuri financiare de 300 000 lei. Asta înseamnă pe parcursul acestor ani trei milioane. Dacă uzura / amortizarea nu s-ar calcula, pe parcursul acestor ani acționarii ar putea să retragă din companie dividende exact de această sumă.
Însă datorită calculării uzurii, în fiecare an profitul contabil va fi mai mic ca valoarea real câștigată de companie cu 100 de mii. Compania va avea la dispoziție 300 mii, iar acționarii - numai 200 mii. Chiar dacă acționarii sunt iresponsabili pentru viitorul companiei și nu reinvestesc nimic în dezvoltarea ei, oricum, resurse financiare în valoare de 100 de mii rămân în firmă în fiecare an. La finele a 10 ani, suma acestor resurse economisite din contul acționarilor va constitui 1 milion lei, exact cât trebuie pentru înlocuirea utilajului care între timp s-a uzat complet.
Nu e un cont speciar de formare a rezervelor și provizioanelor, nu-l vei găsi nici la străini în contabilitate, nici la noi. E un mecanism automat, care face ca profitul disponibil acționarilor să fie mai mic decât încasările reale ale companiei cu suma care trebuie păstrată pentru înlocuirea activului generator de venituri.
ahams,
RăspundețiȘtergereeu credeam ca e vorba de niste rezerve destinate amortizarii..in acest caz, e adevarat ca managementul ascunde niste bani de actionari pe care ar putea sa-i foloseasca si pentru a cumpara un cappucino automat sau un jet charter.
ati putea sa explicati pentru un student care este diferenta dintre uzura si amortizare?
RăspundețiȘtergereÎn linii mari, conform legislației noastre amortizarea se aplică activelor nemateriale, iar uzura - acelo materiale.
RăspundețiȘtergereUzura si amortizarea necalculate generează pierderi uriașe pe termen lung
RăspundețiȘtergere