Aceea ce mai demult se numea simplu și cinstit „tipărirea banilor de către autorități în funcție de necesități”, acum se numește elegant și isteț „monetarism”.

Tinerii, Moldova si viitorul

În ultimul timp am avut câteva proiecte, legate direct sau tangențial de situația tinerilor de la noi. Și am conștientizat o problemă pe cât de simplă, pe atât de gravă. Și anume: unica șansă pentru Moldova de a supraviețui pe termen mediu și lung este să inverseze situația cu plecarea tineretului peste hotare.

De ce? Văd o mulțime de implicații a plecării tinerilor. Iată câteva:

1. Depopularea țării. Peste 30 de ani vom avea o țară cu sate pustii și toată lumea rămasă adunătă în orașe. Asta înseamnă aproape la sigur dispariția țării și a culturii noastre. Nu numaidecât din cauza anexării la vreo unul dintre acei doi vecini mari (România sau Ukraina, deși pe termen lung și Transnistria poate deveni jucător în această zonă), ci în mare măsură din cauza presiunii de imigrare și, respectiv, de schimbare a componenței etnice. Lume din Turcia deja vine să lucreze la construcții în Chișinău, și e doar o primă rândunică.

2. Îmbătrânirea populației. Asta înseamnă reducerea numărului de persoane apte pentru muncă și falimentul sistemului de pensionare, cum e făcut el acum (și oricum, pentru a face un sistem nou, privat, de pensionare, taman vreo 30 de ani trebuiesc).

3. Exodul de inteligență. Majoritatea persoanelor care pot obține ceva în viață, preferă să facă asta peste hotarele Moldovei. Și aici mă refer nu numai la inteligența pură, ci și la spiritul antreprenorial sau elementara voință de a face ceva. Dacă va continua tot așa, peste 30 de ani populația rămasă în Moldova va fi compusă numai din oameni fără spirit de inițiativă și motivare.

4. Exodul de cunoștințe. Majoritatea persoanelor care au studii și cunoștințe valoroase, preferă să le vândă acolo unde ele sunt apreciate și plătite pe măsură. Pentru Moldova aceasta înseamnă lipsa activităților economice intense în inteligență - agrucultura și industria care utilizează tehnologii noi și serviciile cu valoare adăugată mare, și, respectiv, o rămânere în urmă tot mai mare a economiei noastre.

Toate acestea luate împreună crează un tablou foarte trist și lugubru al viitorului nostru - o țară a bătrânilor, fără potențial intelectual, fără tehnologii noi, și în fine, fără populație. Schimburi economice asimetrice (din cauza lipsei tehnologiilor contemporane), principalul articol de export: forța de muncă, și niște companii locale absolut necompetitive pe plan internațional. Și o senzație de absolută lipsă de perspectivă și viitor la toți locuitorii. O țară transformată în crescătorie de forță de muncă ieftină și necalificată.

Este foarte dureroasă și situația maturilor plecați peste hotare, cărora le era și mai greu să se rupă de viața de la noi și să plece în străini (tinerilor de acum le este mai ușor, ei cresc cu gândul că iaca, termin facultatea și plec peste hotare). Însă maturii sunt prezentul nostru (sau mai degrabă trecutul), și tragediile lor sunt tragedii persoanle. Tragedia tinerilor fără țară e tragedia țării. Apropo despre maturi, cel mai bine efectele lipsei lor le-am văzut pe 7 aprilie, când în piață nu a avut cine ieși în afară de copii. Iar dacă continuăm tot așa, peste 10 ani în genere nu vor fi nici ei să iasă...

Am mai scris despre problemele populației anterior, prin prisma factorului de producție muncă. Oricum, deși fenomenul deja de mult timp a luat aceste proporții dezastruoase, doar recent am început să conștientizez până la capăt urmările lui.

Cred că mai avem doi-trei ani pentru încerca să inversăm situația, până când procesul va deveni ireversibil. Văd câteva tipuri de măsuri, toate ținând mai mult de perceperea noastră de căte noi.

- Dezvoltarea și promovarea ideii noastre naționale și a identității noastre naționale. Dacă nu știm singuri cine suntem, dacă nici macar în mințile noastre nu existăm ca entitate, e și normal că nu avem pentru ce lupta. Suntem un copac fără rădăcini... sau o plantă parazit, care nu-și dezvoltă rădăcinile proprii, ci alege, de care copac să se atașeze: de acel din dreapta, de acel din stânga...

- Crearea și educarea patriotismului, în special la tineri și copii. Noi trebuie să iubim Moldova. Noi trebuie să ne mândrim cu aceea că suntem din Moldova. Și când discutăm cu străini, să-i convingem cu spumă la gură că Moldova e cea mai bună țară din lume. Nu ca azi, când stăm cu capul plecat și spunem: da, Moldova e o țară frumoasă, cu oameni buni, dar... Acum un an mă întrebase cineva ce ar putea povesti frumos despre Moldova la străini, am deschis gura să spun ceva și așa și am rămas cu ea deschisă, fiindcă nu prea găseam ce să spun.

- Schimbarea concepției oamenilor despre plecarea peste hotare. Astăzi se consideră că ai noroc dacă reușești să pleci peste hotare. Trebuie de făcut așa ca lumea să înțeleagă: sunt norocoși acei care reușesc să-și construiască o viață frumoasă la ei acasă, iar ratații pleacă să-și caute norocul în străini.

Toate aceste măsuri sunt de natură socială, și nu economică. Acum o săptămână auzisem la televizor cum spunea o familie plecată peste hotare (destul de tânără, de altfel): nu venim acasă că statul nu ne crează locuri de muncă... Și eu care credeam că timpul oamenilor care spun „statul trebu” a trecut odată cu puterea sovietică. Vino acasă și angajează-te la o uzină, sunt multe acum cărora nu le ajung lucrători. Fă firma ta, dacă nu găsești de muncă. Ia și învață o meserie utilă. Fă ceva... da nu sta ca ciobanul moldovean, care-și cântă de jale că vor să-l omoare... Putem trăi bine numai dacă avem o economie sănătoasă, da o economie sănătoasă nu se face la comandă de sus, o face fiecare om care lucrează și fiecare firmă care produce și plătește salarii. Economia sănătoasă o putem face doar noi toți împreună.

Însă măsurile care le-am propus țin anume de aspectele ideologice, de opinia publică. Și asta o pot face foarte bine Statul și ONG-urile.

Avem un Minister, care încă nu s-a apreciat ce misiune are. Poftim, misiune: să dea un viitor acestei țări. Țineți tinerii acasă. Întroduceți în școli materia de dragoste de țară. Că de nu, ministerul va rămâne fără obiect de aplicare a eforturilor, nu vor mai fi tineri.

Avem o mulțime de ONG-uri, inclusiv pe probleme de tineret, care caută ce programe noi să mai inițieze. Portim, programele: „Rămâi acasă” și „Moldova te așteaptă înapoi”. CNTM, unde ești?

„Nu totdeauna noi putem face viitorul pentru tinerii noștri, în schimb noi putem face tinerii noștri pentru viitor.”

Franklin Delano Roosevelt

Razboiul lumilor

Cartea lui Georgne Wells „Războiul lumilor” a supraviețuit timpului nu fiindcă el primul a descris eventualitatea unei primejdii de la o civilizație extraterestră. Și a supraviețuit nu fiindcă el a inventat aceea că microorganismele pământești ar fi periculoase pentru străini. Deși îmi imaginez cât de proaspătă și interesantă trebuia să pară această idee la timpul apariției sale, și putem vedea cât de puternic a intrat ea în concepțiile noastre despre contactele cu alte forme de viață. Nici o descriere e explorării altor planete din cărțile de fantastică de pe timpurile lui Wells încoace nu mai poate ignora protecția față de posibilele boli și infecții care pot fi căpătate acolo. Aceasta a jucat un deserviciu filmului recent al lui Spilberg, făcut după carte, care plasa acțiunea în zilele noastre. Majoritatea spectatorilor au fost dezamăgiți de finalul lui (bine, majoritatea idee nu aveau de carte), în special datorită senzației: și cum dar marțienii ceia, dacă sunt așa de deștepți și dezvoltați, nu s-au gândit să îmbrace scafandre? Răspunsul e: da poate la ei nu a fost un Wells, care să scrie o carte bună despre microorganismele care ucid veneticii, de aceea ei nici nu s-au gândit să se protejeze de ei?

Revenind la carte, vreau să spun că încă o mai ținem minte nu datorită la artificiile sale fantastice, ci anume calității sale literare. Fiindcă realitatea trăirilor emoționale a personajelor cărții este foarte veridică, ceea ce te facă să te simți „acolo”. Din păcate, majoritatea cărților de SF sunt de o calitate a scriiturii destul de joasă, fiind mai mult axate pe idee (am mai scris despre aceasta aici). La Wells, însă, scopul era nu să descrie cum au venit marțienii și ce-au făcut aici. Scopul lui era să încerce să arate cum se vor comporta oamenii în astfel de situație, ce va fi cu relațiile sociale, cu principiile morale și cu autoperceperea noastră dacă ne vom ciocni cu o putere rațională incomparabil mai mare ca a noastră.

Văd că mă întind prea mult. Concluzia: cartea a meritat să fie recitită. Este foarte profundă și realistă (în ceea ce ține de oameni, desigur), și cred că lui Orson Welles (să nu vă inducă în eroare asemănarea familiilor, acesta e un renumit regizor și actor din secolul XX) i-a fost destul de simplu să facă atât de realistă renumita sa adaptare radiofonică a cărții, când sute de mii de ascultători din SUA au intrat în panică, crezând că sunt relatate evenimente reale. Cred că nu voi greși spunând că este primul roman-catastrofă, și conține foarte multe idei care de atunci au fost rugumate și roase pe toate părțile. Respect, Wells.

Lumea copiilor si dividendele

Zilele astea am văzut una dintre cele mai elegante scheme de „amăgeală” pe piața de capital, de când mă țin eu minte (am mai văzut și mai elegante, dar nu pot povesti despre ele, că eram pe atunci funcționar public). Iar cel mai interesant din această amăgeală e aceea că chiar acționarii, care au fost apoi păgubiți, au votat pentru ea. Nu din masochism, ci din necunoaștere a unor chestii elementare din finanțele corporative.

De când sunt în Moldova, permanent tot mă țin de explicat la toți că în realitate valoarea nominală a acțiunilor nu înseamnă mare lucru, sau mai degrabă, nu înseamnă nimic. La crearea societății, acesta este prețul de plasare al acțiunilor. Și în momentul înființării (și numai în acest moment) valoarea acțiunilor este reprezentată de valoarea lor nominală. După un timp, însă, în urma activității societății și a modificării conjuncturii pieței deja valoarea acțiunilor începe să difere de valoarea lor nominală: societatea începe să înregistreze profituri sau pierderi, formează niște active materiale și nemateriale, și valoarea sa tot mai mult începe să depindă de activitate, și nu de capitalul inițial.

Peste hotare aceasta este înțeles de toți, inclusiv și copii din clasa a doua de la facultatea de economie. Nimeni nu se interesează de valoarea nominală a acțiunii, toți se uită la acea de piață. Dacă o societate emite acțiuni, le va plasa la prețul lor de piață, sau la valoarea activelor nete (capitalului propriu) pe o acțiune (ceea ce, în funcție de standardele de contabilitate, poate fi sau poate să nu fie același lucru), și nu la valoarea lor nominală. E și normal: să presupunem că prețul de piață al unei acțiuni este de 5. Dacă o societate dorește să emită acțiuni, va reieși anume din acest preț: dacă le va plasa mult mai ieftin, aceasta va duce la diminuarea prețului la bursă, toți cumpărând de la societate, iar dacă le va plasa mai scump, nimeni nu va dori să le ia, fiindcă pe piață sunt prețuri mai bune.

Într-o economie cu o piață de capital dezvoltată aceea ce spun pare într-atât de evident și de elementar, încât nici nu prea se discută și explică. Și asta o știu toți, până și angajații simpli (care primesc prime și bonusuri în opțiuni și waranturi, care pot fi exercitate nu la prețul de piață, ca pentru restul acțiunilor, ci la un preț cu câteva procente mai mic). La noi însă, așa cum a obținut lumea acțiunile contra bonurilor patrimoniale la nominal, așa și știe numai de nominal.

Marele interes al acționarilor când se fac emisiuni suplimentare e să urmărească să nu se plaseze acțiuni la un preț mai mic decât valoarea activelor nete la o acțiune. De ce? Încerc să arăt pe un exemplu:

O companie are active nete de 100 mii de lei și 20 mii de acțiuni. Astfel, la o acțiune revin 5 lei de active nete, pe când nominalul lor este de un leu. Investitorii noi dacă vin, ar trebui să cumpere acțiunile emise de societate cu 5 lei, însă la noi în majoritatea covârșitoare a cazurilor le vor cumpăra cu câte un leu. Dacă vine un investitor tot cu 100 mii lei, el va putea procura în condiții normale (cu 5 lei) 20000 acțiuni. Însă dacă acțiunile i se vor vinde la nominal, la va putea procura 100000 acțiuni. Deși va aduce tot atâția bani cât au și acționarii existenți, noul acționar va primi de 5 ori mai multe acțiuni ca ei, obținând controlul asupra societății. Și mai grav, prețul acțiunilor după această operațiune va scădea: în varianta normală activele nete de 200000 de lei, împărțite la 40000 de acțiuni, vor da tot 5 lei pentru o acțiune, pe când în varianta plasării la valoarea nominală, vom avea 200000 lei împărțiți deja la 120000 de acțiuni, ceea ce e egal cu 1.67 lei pentru o acțiune.

Așa cum legislația cu timpul este adaptată la realitate, și legile la noi s-au schimbat în acestă direcție. Astfel, dacă inițial la emisiunile suplimentare prețul acțiunilor putea fi atât mai mare, cât și mai mic decât valoarea lor nominală, modificările mai recente din Legea privind societățile pe acțiuni fac imposibilă plasarea acțiunilor la prețuri mai mici de nominal (articolul 44, alin. (3)). Astfel, pentru o societatea cu probleme devine imposibil să se finanțeze din emisiuni suplimentare de acțiuni - așa cum prețul de piață al acțiunilor acestei societăți este, de regulă, mult mai mic ca nominalul ei, nimeni nu va dori să procure acțiuni la valoarea nominală dacă pe piață sunt acțiuni mai ieftine, valoarea cărore reflectă real situația din întreprindere. În general, în toată istoria mea când am lucrat la Comisia Națională, au fost numai două cazuri când la emisie companiile s-au condus de valoarea activelor nete la o acțiune, și nu de valoarea nominală.

Toate aceste discuții par destul de teoretice, dacă nu ar avea implicații foarte practice și foarte, să zic, materiale. Să vă povestesc despre societatea Gemeni, pe care toți o cunoaștem ca Lumea copiilor din centru. Ea în ultimii ani au trecut printr-un șir de lupte și conflicte corporative între două grupuri de acționari, chiar a fost declarată în procedură de lichidare, lichidată și apoi peste noapte făcută iar funcțională, și acum, în sfârșit, se pare că lucrurile s-au mai calmat acolo. Oricum, societatea este extrem de profitabilă, în 2008 având un profit de 37,7 mil. lei, iar în 2009 - profit de 46,9 mil. lei. În total, la începutul anului compania avea un profit nerepartizat de 66,1 mil. lei. Și asta la 578 mii de acțiuni cu un nominal de 2 lei - profitul la o acțiune constituia 114 lei.

În februarie 2010 a fost efectuată o emisiune suplimentară de acțiuni, în valoare totală de 22,3 milioane lei (capitalul statutar de până atunci era de 1,2 milioane, o majorare de aproape 20 de ori). Cum s-ar fi făcut aceasta peste hotare? Corect, la valoarea activelor nete pe o acțiune, adica: 22,3 milioane lei / 223,7 lei pentru o acțiune înseamnă 99,5 mii acțiuni. Așa cum investitorul aduce un adaos de 17% la capitalul propriu al societății - poftim lui un număr de acțiuni egal cu 17% din numărul de acțiuni în circulație. Cum s-a făcut aceasta la noi? Corect, la valoarea nominală, fiind emise peste 11 milioane de acțiuni. Investitorul a căpătat 95% din toate acțiunile societății (asta pe lângă aceea ce avea până atunci). Respectiv, valoarea activelor nete la o acțiune scade de la 223,7 lei la 11 lei pentur o acțiune, iar profitul - de la 114 lei la 5,64 lei.

Dar asta încă nu e tot. Recent, la adunarea generală a acționarilor, s-a luat decizia de achitare a profitului nerepartizat sub formă de dividende (încă nu știu toate detaliile, dar se achită cea mai mare parte). Acționarii care până la emisiune aveau dreptul la peste o sută de lei dividente, acum vor primi numai câte cinci lei. Mai mult de atât, 95% din tot profitul sunt achitate noului investitori (fiindcă profitul se distribuie proporțional cu numărul de acțiuni deținute). Asta înseamnă cca. 60 milioane lei.

Remarcați rentabilitatea: în februarie investiție de 22 milioane, în mai dividente de 60 de miloane.

Cel mai interesant în tot acest lucru este că tot ce s-a făcut a fost perfect legat - acționarii singuri au votat majorarea capitalului, și dacă cineva nu era de acord, putea solicita atunci răscumpărarea acțiunilor sale, la prețul de atunci. Însă sunt sigur că acționarii minoritari (circa 5% până la toată această operațiune) nu au înțeles ce implică emisiuna suplimentară la valoarea nominală. În schimb au înțeles acum, după ce și-au calculat dividendele ce le revin.