Razboiul lumilor

Cartea lui Georgne Wells „Războiul lumilor” a supraviețuit timpului nu fiindcă el primul a descris eventualitatea unei primejdii de la o civilizație extraterestră. Și a supraviețuit nu fiindcă el a inventat aceea că microorganismele pământești ar fi periculoase pentru străini. Deși îmi imaginez cât de proaspătă și interesantă trebuia să pară această idee la timpul apariției sale, și putem vedea cât de puternic a intrat ea în concepțiile noastre despre contactele cu alte forme de viață. Nici o descriere e explorării altor planete din cărțile de fantastică de pe timpurile lui Wells încoace nu mai poate ignora protecția față de posibilele boli și infecții care pot fi căpătate acolo. Aceasta a jucat un deserviciu filmului recent al lui Spilberg, făcut după carte, care plasa acțiunea în zilele noastre. Majoritatea spectatorilor au fost dezamăgiți de finalul lui (bine, majoritatea idee nu aveau de carte), în special datorită senzației: și cum dar marțienii ceia, dacă sunt așa de deștepți și dezvoltați, nu s-au gândit să îmbrace scafandre? Răspunsul e: da poate la ei nu a fost un Wells, care să scrie o carte bună despre microorganismele care ucid veneticii, de aceea ei nici nu s-au gândit să se protejeze de ei?

Revenind la carte, vreau să spun că încă o mai ținem minte nu datorită la artificiile sale fantastice, ci anume calității sale literare. Fiindcă realitatea trăirilor emoționale a personajelor cărții este foarte veridică, ceea ce te facă să te simți „acolo”. Din păcate, majoritatea cărților de SF sunt de o calitate a scriiturii destul de joasă, fiind mai mult axate pe idee (am mai scris despre aceasta aici). La Wells, însă, scopul era nu să descrie cum au venit marțienii și ce-au făcut aici. Scopul lui era să încerce să arate cum se vor comporta oamenii în astfel de situație, ce va fi cu relațiile sociale, cu principiile morale și cu autoperceperea noastră dacă ne vom ciocni cu o putere rațională incomparabil mai mare ca a noastră.

Văd că mă întind prea mult. Concluzia: cartea a meritat să fie recitită. Este foarte profundă și realistă (în ceea ce ține de oameni, desigur), și cred că lui Orson Welles (să nu vă inducă în eroare asemănarea familiilor, acesta e un renumit regizor și actor din secolul XX) i-a fost destul de simplu să facă atât de realistă renumita sa adaptare radiofonică a cărții, când sute de mii de ascultători din SUA au intrat în panică, crezând că sunt relatate evenimente reale. Cred că nu voi greși spunând că este primul roman-catastrofă, și conține foarte multe idei care de atunci au fost rugumate și roase pe toate părțile. Respect, Wells.