Îmi dau seama că mulți acum simt un oarecare disconfort când se gândesc la cazul lui Onoje. În 2001-2002 am avut un orășel de corturi în centrul Chișinăului, și considerăm că asta e ok. Fiindcă majoritatea dintre cei care suntem acum activi am participat la protestele de atunci, sau cel puțin am fost printre simpatizanții lor. În pofida inconveniențelor create Chișinăului, în pofida situației sanitare și în pofida imaginii țării.
Acum în piață protestează cineva pentru o cauză pe care nu o simpatizăm. Și deodată ne dăm seama cât de mizerabil arată așa ceva. Și cerem să se întreprindă ceva cu protestul respectiv.
Nu-mi place cauza pentru care se protestează acum. Și de asemenea consider că e mizerabil ce se întâmplă acum în centru. Dar! Cred că miroase a standarde duble dacă noi acum solicităm să fie scoși protestatarii din piață și ne bucuram cândva că nu erau scoși protestatarii în 2001. Și asta se referă nu la autorități, ci la atitudinea fiecărui dintre noi.
Deși îmi imaginez și situația autorităților. Comuniștii mai multe luni au tolerat oraș de corturi în fața președinției, iar actuala putere totdeauna a insistat că pe timpul comuniștilor nu era libertate.
Până la urmă trebuie să fie așa cum scrie legea. Dacă în lege sunt motive să-i scoată de acolo, să-i scoată. Problema noastră e că uităm de lege atunci când ea nu este în interesul nostru.
Pentru mulți dintre noi democrația se termină acolo unde se termină simpatiile lor. Iarăși îmi amintesc de istoricul: „Eu propun să votăm, dar vă anunț deodată că dacă votați altfel, nu mă voi supune deciziei votate...”
