Despre caritate

 Buna ziua, prieteni

Voi faceți caritate?

Știu că majoritatea o facem. Să dai câțiva lei unui cerșetor, să donezi niște haine purtate boschetarilor, sau să cumperi niște încălțăminte nouă la copilași din familii nevoiașe, sau să faci pachete cu mâncare pentru bătrânii singuri, sau să participi împreună cu toată țara la acumularea mijloacelor pentru tratamentul cuiva, sau să donezi într-o campanie caritabilă pentru casa unei familii cu șapte copii. Majoritatea o facem, mai des sau mai rar, mai mult sau mai puțin. Sunt oameni care și-au dedicat ani din viața lor la așa activități și pentru care aceasta a devenit o activitate de bază. Sunt oameni care, trecând pe lângă un cerșetor, bagă mâna în buzunar și îi lasă ce mărunțiș găsesc ei acolo. Aici nu este o măsurare cum e corect, și cât trebuie de dat. E absolut individual.

Și, ținând cont de aceea că suntem o țară atât de săracă, și în jurul nostru e atâta mizerie și suferință, chiar avem foarte-foarte-foarte multe ocazii să ajutăm. Și să dăm. Și da, pentru mulți dintre noi puțină caritate ne dă senzația ceea de împlinire morală, de datorie îndeplinită, care ne permite să ne continuăm viața noastră relativ confortabilă în această mare a noastră a sărăciei. Chiar dacă, obiectiv vorbind, cota carității în veniturile noastre este, de regulă, infimă.

Prieteni, ce-ați zice dacă ar exista o modalitate să ajutați bătrânii, săracii și bolnavii permanent și continuu, și încă în volume semnificative?

Se numește „salariu la alb”. Salariu oficial. Salariu din care se fac plățile în fondul asigurărilor sociale (pensiile și îndemnizațiile), și în fondul asigurării de asistență medicală (funcționarea sistemului medical).

Dacă salariul calculat este, să zicem, de 10 mii lei (anul 2021), și beneficiați și de scutire, plățile aferente lui vor fi următoarele:

Angajatorul va achita în fondul asigurărilor sociale (pensii și îndemnizații) 2400 lei, aferenți salariului achitat vouă (ei nu se rețin din salariu);

Vouă vi se vor reține 900 lei pentru asigurarea medicală (funcționarea sistemului medical), asta se va deduce din salariu;

Impozitul pe venit, reținut tot din salariu, va fi de 840 lei (bugetul general de stat).

Veți primi la mână 8260 lei, plățile totale în diferite bugete constituie 4140 lei, și ele vor fi achitate parțial și de către angajatorul vostru, din contul său, și parțial din contul salariului vostru.

Cel mai des argument / îndreptățire pe care am auzit-o când discutam cu diverși oameni aceasta, este că „pentru ce de plătit în buget, că de acolo oricum se fură tot, mai bine eu direct o să ajut niște bătrâni sau orfani”. În primul rând, uitați-vă în oglindă și fiți sinceri. Cine dintre noi, constant și regulat, ajută bătrânii și copiii cu 24% din salariul său? Da, sunt oameni care ajută așa, și în proporții mai mari, dar ei sunt puțini, foarte puțini.

Despre furat din buget. În cazul CNAS (asigurările sociale, asta-s pensii, îndemnizații, aziluri, orfelinate, familii vulnerabile, tot asta), bugetul lor prevăzut pe anul următor este de 31,2 miliarde lei (din care 31% vor fi transferate din bugetul de Stat). Din acest buget, costurile propriu-zis ale CNAS-ului, infrastructura ceea birocratică de sus de care noi ne temem că ne va fura și banii noștri se vor duce pe salariile lor - constituie doar 0,59%. Nu prea ai cum fura din pensii și îndemnizații, care se transferă direct beneficiarilor.

În cazul CNAM (buget de 12,3 miliarde, 49,4% transferate din bugetul de Stat), cheltuielile administrative, ale CNAM, constituie 0,93%. Presupun că aici ar fi o doză mai mare de ineficiență a utilizării banilor, deja în administrarea spitalelor și în achizițiile publice.

(Asta nu înseamnă că nu este corupție și cheltuială ineficientă de bani publici, dar cel mai mult asta se întâmplă la Bugetul de Stat și ține mai mult de alte impozite care noi le plătim fără să ne dăm seama - tva-urile, accizele, și deja impozitul pe venit și pe proprietate. Trebuie să avem grijă de utilizarea banilor ceia, și să luptăm pentru aceea ca fiecare leu plătit de noi să fie folosit pentru noi, dar asta nu anulează tot ce spun eu mai sus.)

Și, un alt argument, că pensiile celea sunt oricum mizerabile și că asigurarea medicală oferită de stat este hazlie - da, este adevărat, dar este cauzat anume de problema despre care vorbesc. Orice Parlament și Guvern ar fi fericit să crească pensiile și acoperirea medicală, credeți-mă, și asta nu e din dragoste deosebită față de pensionari și bolnavi (asta nu e exclus, eventual, dar nu asta e cauza), ci fiindcă asta aduce multe voturi și susținere publică. Măririle de pensii, acordate de guvernanți, depind de conexiunea lor cu realitatea și de constrângerile și posibilitățile bugetare, și nu de zgârcenia sau nedorința lor de a o face. Pensiile sunt mizere fiindcă plățile în bugetul asigurărilor sociale sunt așa. Și da, chiar dacă noi toți-toți vom începe să primim salarii pe alb și din ele să se achite cotizații, asta oricum nu va asigura o viață fără nori pensionarilor, dar pensiile medii vor putea fi crescute de 2-3 ori (în funcție de aprecierile volumului economiei tenebre). Aceea ce deja e wow.

Dar, desigur, problema reală este alta. Nedorința multor angajatori să facă plățile pe curat, care este conjugată cu lipsa noastră de interes în această problemă. Și asta chiar e o problemă, de care nu prea știi cum să te apropii.

Angajatorii nu o fac din diverse motive. Unii sunt pur și simplu zgârciți și vor dormi rău nopțile dacă vor ști că plătesc la Stat tot ce au de plătit. Unii sunt la limita profitabilității, și unele cheltuieli suplimentare pur și simplu îi vor scoate din afaceri. Pentru unii, arătarea sumelor reale a plăților salariale va scoate în evidență volumul real al activității lor pe ansamblu, aceea ce poate fi o problemă atunci când nu doar salariile sunt la negru, dar o parte mare din ce ei fac nu trece prin contabilitatea lor oficială.

Statul de mult încearcă să găsească niște mecanisme eficiente care ar putea să-i facă pe patroni să treacă la salarizare oficială, dar până când fără succes, și nici nu am mari așteptări de la această luptă. Însă dacă la această luptă de sus, din partea Statului, s-ar adăuga și o oarecare presiune de jos, din partea angajaților, situația s-ar putea schimba.

Apropo, și piața muncii la noi se schimbă, ultimii ani. Timpurile când oricine putea fi dat afară în orice moment, și găseai 3 alți doritori să se angajeze, sunt pe ducă. Angajatorii tot mai mult și mai mult se confruntă cu o penurie a forței de muncă (motivele sunt multe și merită o discuție aparte), și deja nu mai e chiar așa simplu să dai pe cineva afară și să angajezi imediat pe altcineva. Da, în unele domenii mai este așa, dar în tot mai puține.

Așa că, angajații tot încep să-și capete vocea lor, și puterea lor de negociere. Plus, acum la pensionare ajung tot mai mulți oameni care au trecut în floarea vârstei anii nouăzeci și începutul la două mii, când nimeni nu se gândea la salarii oficiale și pensia viitoare. Și, tot mai multă lume se confruntă cu aceea că dacă nu ai lucrat oficial și nu ai cotizat la fondul de pensii, pensia va fi… nominală, să spun. Cred că anii următori această conștientizare va deveni generală, și preocuparea pentru un salariu oficial va deveni una majoră.

Nu cred că există o soluție universală, la negocierile cu angajatorii. În unele cazuri, o presiune mai mult sau mai puțin mare din partea angajaților poate fi suficientă pentru ca angajatorul să îi treacă „pe alb”. Uneori, când angajatorul e la limita rentabilității, soluția ar fi ca angajații să accepte o oarecare diminuare a salariului, astfel încât cotizația ce urmează a fi plătit la CNAS să fie acoperită parțial și din contul lor. Uneori, când declararea salariilor oficiale ar implica o schimbare completă a modelului de afaceri a companiei (când o parte mare nu apărea în evidența oficială), aceasta e și mai complicat și rezistența va fi și mai mare.

Dar. Dacă noi nu o vom cere, șansele acestei treceri pe alb tind spre zero.

Și, prieteni, doar imaginați-vă. În fiecare lună, în ziua primirii salariului, voi veți ști că 24% din suma ceea a fost achitată, automat și oficial, pentru pensii și indemnizații, iar 9% - pentru medicină. Așa, un fel de caritate automată, și în volum mare.

(Eu nici nu zic acum că asta este, confirm legislației, obligația noastră. Dacă o considerăm caritate pentru bătrâni, săraci și bolnavi, e cu totul alta senzația.)

Și, desigur, aceasta nu anulează alte fapte de caritate. Dar, prieteni, credeți-mă - dacă noi toți ne vom îndeplini obligațiile minime legale, în jurul nostru va fi mult mai puțină sărăcie, mizerie, suferință și nefericire.

Prieteni, faceți această caritate, luați salariile în alb.

Rezervele valutare

 Dragi prieteni, haideți să vorbim despre rezervele valutare

Știu că tema sună cumva tare specializat, dar în ultimul timp se vorbește mult despre rezervele noastre valutare și dacă am putea cumva să le folosim. Am decis să fac puțină claritate în aceasta. Explicațiile sunt simple, cu exemple interesante, și după ce veți citi aceasta, o să înțelegeți economia mai bine decât unii foști președinți. Vă promit.

În primul rând, de unde și cum apar rezervele valutare

După cum știți, pe teritoriul Republicii Moldova, mijlocul legal de plată este leul moldovenesc. Cât timp veniturile voastre sunt în lei, și cheltuielile în lei, aceasta lucrează perfect. Dacă, însă, încasările sau plățile sunt în valută, deja apar complicații. Din păcate, leul moldovenesc (încă) nu este valută liber-convertibilă, și voi nu puteți cere partenerilor străini să se achite cu voi în lei moldovenești, sau să insistați la Gazprom, de exemplu, ca plata să fie făcută în lei. Mai mult ca atât, nici băncile străine nu au și nici nu doresc să aibă lei. Din aceste cauze, la efectuarea unor operațiuni cu străinătatea, survine un moment când valuta este schimbată în lei, sau leii în valută.

Care sunt operațiunile la care mă refer? Pentru companii, de regulă, operațiuni de import-export sau mișcări de capital. Pentru persoane - de obicei, remitențe. Pentru Stat - primirea de granturi sau împrumuturi străine. Și, în momentul când beneficiarul valutei celea o să dorească să facă careva plăți în Moldova, el va trebui să o convertească în lei.

Păi iată. Valuta care se convertește în lei, ajunge, în cea mai mare parte, la Banca Națională. Nu explic acum în detalii mecanismul, el este destul de complex, dar excedentul de valută de pe piața noastră este absorbit, până la urmă, de Banca Națională.

Și, evident, BNM nu ia acești bani gratis. Banca Națională cumpără valuta respectivă de pe piață, în cadrul intervențiilor sale valutare. Și plătește pentru valută cu lei moldovenești. Sau, un alt mecanism, banii primiți de Guvernul Republicii Moldova. Guvernul nu poate utiliza în programele sale și în plățile sale valută. De aceea, când Guvernul primește un grant de la UE sau o finanțare de la FMI, banii ceia, valuta, vin la Banca Națională, iar Ministerul Finanțelor primește de la Bancă echivalentul în lei a sumei respective.

La moment, valoarea rezervelor valutare constituie 3,9 miliarde dolari, ceea ce acoperă importurile Moldovei pe vreo 6 luni.

Rezervele valutare și masa monetară

Și aici ajungem la un alt aspect important. Formarea și evoluția rezervelor valutare este strâns legată de formarea și evoluția masei monetare din țară. Atunci când BNM cumpără valută și își mărește, astfel, rezervele valutare, ea emite lei (ca să cumpere valuta), și masa monetară în țară crește. Iar când Banca Națională vinde valută din rezervele sale (de exemplu, unei companii care urmează să-și achite importurile, dacă suma este mare și piața interbancară în ziua respectivă nu oferă suficiente mijloace, BNM va face o intervenție de vânzare a valutei, de altfel, cursul ar lua-o razna), ea o vinde contra leilor, și leii respectivi sunt sterilizați, scoși de pe piață. Când rezervele valutare scad, scade și masa monetară, suma de lei aflată în circulație.

Eu mult timp m-am gândit ce analogie aș putea da. Imaginați-vă un local, care folosește drept mijloc de plată pe teritoriul lui doar niște fise. Un cazinou, de exemplu. Acum, evident, eu nu mă refer la leii moldovenești drept fise de cazinou, și nici la țară drept un cazinou, acesta e doar un exemplu care va ajuta să înțelegem mai bine funcționarea sistemului. La intrare în local, dacă vreți să faceți acolo careva tranzacții, va trebui să schimbați banii cu care ați venit pe fise ale cazinoului. Banii rămân la casieria de la intrare, iar când ieșiți, veți schimba fisele (mai multe sau mai puține ca atunci când ați venit) înapoi pe bani. Fisele în local nu apar din aer, ele sunt eliberate doar în schimbul banilor, și valoarea fiselor este acoperită de valoarea banilor din casierie. Dacă conducerea localului ar decide să dăruiască cuiva niște fise, fără a pune în casierie bani pentru ele, la închiderea localului cuiva nu-i vor ajunge bani să-și schimbe fisele, sau, dacă se vrea ca toți să primească ceva, va trebui fiecărui de plătit mai puțin decât valoarea inițială a fisei. Așa, un fel de inflație în lumea fiselor.

Analogia, cred, este destul de evidentă și clară. Valuta nu are circulație pe teritoriul Moldovei, de aceea ea este lăsată la intrare în casierie - la Banca Națională. Iar în schimb, BNM eliberează mijloacele de plată valabile la noi - leii moldovenești, fisele din exemplul nostru. Suma fiselor eliberate este egală cu activele casieriei - cu banii lăsați la intrare. Astfel încât, dacă toți vizitatorii vor dori să plece, fiecare fisă să poată fi răscumpărată echitabil.

Acum, într-o economie reală (ca și într-un cazinou bun, de altfel), activitatea economică nu încetează niciodată, nu vine un moment când toate fisele sunt răscumpărate, sau toți leii din economie sunt restituiți și schimbați înapoi pe valută. De altfel, activele băncii naționale sunt constituite nu doar din rezervele valutare, ele se formează, de exemplu, și din datoria statului față de Banca Națională (Asta e altă istorie, de altfel, fascinantă, când a fost pus în circulație leul moldovenesc, primii bani, Ministerul Finanțelor a emis valori mobiliare pentru acoperirea lor, și le-a transmis Băncii Naționale, în schimb la leii emiși de bancă. Astfel, primii lei aveau drept acoperire garanția Guvernului, banii au fost puși în circulație având drept suport veniturile fiscale viitoare. Poate voi scrie cândva despre aceasta.)

Contabilitatea emiterii de bani

Evidența emisiunii monetare, este, la fel, o chestie fascinantă și, în același timp, de o simplitate elegantă. Banca Națională vinde leii pe care-i emite, în schimbul la diverse active. Valută, de regulă, sau valori mobiliare de stat, sau același aur, de exemplu (plus, deja în economie mai există procesul multiplicării banilor din conturi prin credit, dar aceasta e o altă discuție). Dacă plasarea leilor se face la prețul corect al activelor primite pentru ei, BNM nu are nici profit, nici pierderi din această operațiune. În sens, dacă emite exact atâți lei cât costă activele cumpărate, pasivele băncii naționale (banii emiși) și activele ei (valuta sau valorile cumpărate) vor crește egal, și bilanțul ei crește fără a avea profituri sau pierderi. Iar când masa monetară este sterilizată, când BNM vinde din activele sale și răscumpără lei, iarăși, dacă aceasta se face la prețul de piață (de exemplu, la cursul oficial al valutei), atunci activele și pasivele se vor micșora proporțional, fără profituri sau pierderi.

Dacă, însă, de exemplu, Guvernul ar reuși să convingă cumva BNM să emită niște bani pe care pur și simplu să-i transmită guvernului, aceasta ar fi o emisiune monetară neacoperită. Banii s-ar emite, dar în schimb BNM nu ar primi nimic. Această sumă ar merge în pierderile BNM, și i-ar micșora capitalul. Dacă capitalul băncii centrale cade sub o anumită limită, Guvernul trebuie să o recapitalizeze - să transmită niște active, niște valori mobiliare de stat. Acest mecanism automat descurajează emisiunea neacoperită de bani, și face pentru Stat neinteresantă încercarea de a porni tiparnița de bani fără a avea vreo acoperire pentru ei.

Diferența între Ministerul finanțelor și Banca Națională

Mulți dintre noi uneori nu înțelegem până la capăt distincția între banii Statului, și banii emiși de BNM. Dacă Banca națională este națională, a Moldovei, de ce ea nu emite bani atunci când ei trebuiesc Moldovei? Cred că aici e bine să revenim iar la exemplul nostru cu cazinoul.

Statul ar putea fi comparat în acest caz cu cazinoul în sine. El câștigă din urma activității vizitatorilor - din banii rămași la automate, sau din cazurile când la ruletă cade zero, sau din diferența între probabilitatea reală în zaruri și mizele oferite ce cazinou pentru combinațiile celea. Iarăși, repet, eu nu compar sistemul fiscal cu un joc de noroc, e doar o analogie bună fiindcă acolo circulă fise. Cazinoul nu-și ia direct fise din casierie, el le acumulează de la jucători, și apoi poate schimba fisele celea în bani la casierie. Dacă cazinoul pur și simplu va lua banii clienților din casierie, sau își va lua fise de acolo fără să plătească pentru ele - iarăși, ajungem în situația când fisele nu mai au acoperire și nu vor putea fi convertite în bani. Și în cazinoul cela va înceta să mai vină lumea, și vizitatorii lui permanenți vor fugi în alte cazinouri, care se țin de reguli.

Statul nu poate pur și simplu să ceară să i se tipărească bani. Banii apar din activitățile economice, a populației și a companiilor, și o parte din ei ajung la Stat, la Ministerul finanțelor, în forma de diverse impozite și taxe și accize. Și iată banii ceia Statul, Ministerul finanțelor, și îi poate utiliza. Statul nu poate cheltui mai mult decât îi dăm noi, cetățenii. Și chiar și când se împrumută, el se împrumută din contul impozitelor noastre viitoare. (Aici, iarăși, ar fi loc pentru o discuție interesantă despre aceea că anume de aceasta Statul este responsabil în fața noastră, că funcționează pe banii noștri, și, în același timp, noi, dacă vrem ca el să poată funcționa și să avem un stat puternic, suntem responsabili în fața lui cu plata obligației noastre față de el. Dar asta altă dată.)

Unde sunt păstrate rezervele valutare

O temă aparte de discuții, care apare foarte des, este păstrarea rezervelor valutare. De ce ele sunt păstrate peste hotare, și nu lucrează pentru economia Moldovei?

Prin însăși natura lor, rezervele celea sunt constituite din valută, și, după cum am mai spus, valutele nu pot servi drept mijloc de plată pe teritoriul Moldovei. Dar - valoarea valutei respective a fost achitată de BNM în lei, și leii emiși deja „lucrează“ pentru economia noastră.

Rezervele valutare nu pot fi păstrate în Moldova (mă refer la sumele din conturi, nu numerarul de valută care circulă la noi, acela e un circuit separat). Și, gestiunea lor este una din activitățile importante ale Băncii centrale. O parte din ele este menținută în active foarte lichide (asta nu înseamnă ude), pentru a se putea reacționa rapid la orice evoluții ale pieței și necesități de plată. O parte sunt investite, în diferite valute, în diferite state, în diferite instrumente. Banca Națională urmărește, în primul rând, siguranța acestor plasări, dar și, eventual, profitabilitatea lor, când aceasta este posibil.

Când sunt utilizate rezervele valutare

În principiu, dacă activitatea economică este normală, existența rezervei valutare este doar o garanție de fond. Importantă, care însăși prin existența sa dă valoare monedei naționale. Dar ea poate deveni esențială și critică în perioadele de criză.

În condiții normale, valuta intră și iese din țară. Exporturile, remitențele și finanțările străine sunt sursele de valută, și ea este folosită la importuri sau plata datoriilor scadente. Dar imaginați-vă că se petrece ceva urât, și exporturile și remitențele se vor diminua semnificativ sau vor înceta. O criză majoră în lume, sau, de exemplu, un război în regiune (tifu-tifu, ducă-se pe pustii). Dar, în același timp, noi suntem dependenți de multe categorii de import, de care nu ne putem dezice: energie electrică, gaz și carburanți, unele categorii de produse alimentare, toată tehnica, etc. Importurile vor trebui finanțate, și dacă valută pe piață nu va fi, aceasta se va face de BNM, prin intervenții valutare (cererea de valută va depăși oferta, BNM va vinde din rezerve, și va steriliza, respectiv, leii cumpărați în această operațiune). Ca să nu mergem departe, în luna noiembrie, când Moldovagaz a trebuit să achite gazul procurat la prețurile de piață din octombrie, BNM a fost nevoită să vândă 237 milioane de dolari din rezervele sale. Și, chiar dacă suma de 3,9 miliarde USD pare una mare, o situație internațională sau regională (sau internă) nefastă poate toca o parte mare din aceste rezerve destul de repede. 

Despre propunerea de a folosi rezervele valutare

Și acum, cireașa de pe tortul acestei postări, aceea de ce toți o citiți.

Cu regularitate, în spațiul public apar chemări să utilizăm rezervele valutare pentru binele țării. De ce Banca Națională are miliarde de dolari, și nu se împarte cu noi, cu cetățenii statului. Ei bine, la moment, dacă ați ajuns cu lecturarea acestui text până aici, să știți că cunoașteți și înțelegeți economia chiar mai bine decât un oarecare fost președinte al țării, care nu înțelege chestiile elementare pe care voi deja le știți.

În primul rând, rezerva valutară a fost procurată de BNM, ea nu a apărut din pod acolo. Fiecare persoană care a avut un dolar sau un euro, care a ajuns în sfârșit în rezerva valutară, a primit pentru valuta ceea lei moldovenești. Rezerva valutară nu este o sumă ruptă de economie, un sac de bani pe care stă așezat guvernatorul BNM. Rezerva valutară este contrapartea valutei naționale, acoperirea în baza căreia leii s-au emis. Fiecare dintre noi are deja la sine partea sa din rezervele valutare - echivalentul în lei a părții sale. Și oricine, în orice moment, își poate lua înapoi partea sa din rezerva valutară a țării - dând în schimb leii pe care-i deține. Țineți minte, legătura ceea între leii emiși și mărimea activelor de rezervă.

Dar, să zicem că se adoptă o decizie radicală și tranșantă, prin care de la BNM se naționalizează o parte din rezervele acesteia. Eu nu-mi pot imagina cum anume aceasta ar putea să se facă fizic, dar să zicem.

Întrebarea la care nu are răspuns nici un oarecare fost președinte al țării, și nici restul promotorilor acestei idei, este cum anume banii ceia urmează să ajungă în economie. „Aici sunt trei scenarii“©:

- Să se folosească cumva direct valuta, care să fie distribuită (prin bugetul de stat, sau direct, populației). Pentru ca să putem folosi direct rezerva valutară, aici, în Moldova, ar urma să permitem achitarea pe teritoriul Moldovei cu valută. Aceasta ar distruge complet încrederea în leul moldovenesc, cultivată cu atâta greutate în ultimele trei decenii, și valoarea acestuia. Leul ar ajunge foarte repede pe roluri secundare, noi am pierde orice control asupra masei și politicii monetare, iar inflația, prețurile și fazele ciclului economic ar depinde întru totul de economiile străine, și nu am avea nici o influență asupra lor. Nu trebuie să uităm că valuta națională este un element important al suveranității unui stat, și asta nu sunt cuvinte frumoase, dar o realitate economică obiectivă. Dacă nu dorim să distrugem complet economia națională, această opțiune nu este aplicabilă. Ca efect colaterale aș menționa: devalorizarea continuă a leului, creșterea tuturor prețurilor de import, inflație (în lei), care, la rândul său, va accelera și mai mult fuga populației de la lei la alte valute. Și tot așa, în spirală.

- Să se preia o parte de rezerve de către Stat, să zicem, și apoi ea să fie convertită în lei. Ar arăta cam așa - de la BNM sunt luați un miliard de dolari, și apoi Ministerul finanțelor aduce miliardul cela tot la BNM, să-l schimbe în lei. Fiindcă, cheltuielile bugetare se fac în lei. Aceasta înseamnă că miliardul luat de la BNM va revenit iar la BNM, și banca centrală va trebui încă o dată să emită lei pentru suma ceea. În circulație vor fi echivalentele în lei a două miliarde de dolari, dar ele vor fi acoperite doar de un miliard de dolari rezerve. Acești bani vor începe să ajungă în economie, prin cheltuieli și programe bugetare, și imediat se va resimți în prețuri. Să pompezi în economie un 18 miliarde de lei e un șoc foarte puternic, aceasta va fi însoțit de inflație puternică și devalorizarea leului. Dar asta încă nu e tot. O parte mare din banii ceia vor merge la importuri, fie direct din buget, fie deja când banii vor ajunge la cetățeni. Și, datorită devalorizării leului, lumea se va grăbi să scape de el, cumpărând valută. Așa că, foarte repede, o cotă foarte mare din acele 18 miliarde va ajunge să fie convertită înapoi în valută. Și, știți ce? Rezerve doar nu sunt suficiente pentru toți leii! S-au emis lei ca pentru 2 miliarde de dolari, dar în realitate în rezerve e doar un miliard. Devalorizarea leului se accelerează, prețurile de import cresc, vine un nou val de inflație primară de la importuri și apoi, secundară, de la creșterea generalizată a costurilor în toată economia. Peste jumătate de an un fost președinte se târăște în genunchi pe pavajul colțuros dintre Ministerul finanțelor și Banca Națională, presărându-și cenușă în cap și cu niște lei în mâini, și tot exclamă: „Da nu-ni mai trebu, luaț rezerva înapoi, faceți tot cum era mai înainte…“

- Pur și simplu BNM este forțată să plaseze lei pe suma echivalentă a unei părți din rezerva sa valutară. Să plasezi azi în circulație 18 miliarde lei, fără acoperire. Un exemplu ușor de imaginat pentru toți al efectelor este să luați un pahar cu gaz lampant,  și să-l turnați peste un foc de tabără. Dar să o faceți, vă rog, cumva de la distanță. Explozia va fi luminoasă și călduroasă, de foarte scurtă durată, iar apoi veți avea de strâns de prin toată poienița tăciunii și vreascurile arzânde ce au zburat din foc și să încercați să faceți focul iar să ardă. Păi iată, focul de tabără e economia națională. Creșterea momentană a consumului, fiecare-și ia câte un televizor, prețurile cresc fulgerător, importurile cresc până la Lună, balanța comercială din deficitară devine super-deficitară, leul se depreciază la fel de fulgerător, și începând de luna următoare - toți vom avea de trăit cu veniturile anterioare dar cu prețurile noi, iar leul depreciat tot va adăuga și va adăuga valuri noi de inflație, Guvernul va avea de făcut indexări la salarii și pensii și banii pentru indexările celea tot din impozitele noastre vin, sau sunt redirecționate de la școli și drumuri. 

Și, oricare ar fi calea aleasă, în bilanțul BNM va apărea o gaură de, să zicem, un miliard de dolari, sau cât acolo din rezerve s-ar lua. Și gaura ceea, dacă țineți minte, trebuie acoperită de Ministerul Finanțelor. Care iar va fi obligat să emită niște obligațiuni de stat, și pe care noi toți va trebui să le plătim următorii 25 de ani. Fiindcă noi spunem, „banii statului“, dar în realitate aceștia-s banii plătiți pe impozite și taxe de mine și de dumneavoastră.

Revenind la analogia noastră cu cazinoul și fisele, situația comparabilă ar fi următoarea. Lumea din cazinou face acolo o mică revoluție, încuie într-un closet administrația și paza localului, și votează să preia controlul asupra banilor din casieria cazinoului. Cumva. Sau să-și împartă mai multe fise, sau să ia chiar bani din casierie. Oricum ar fi, situația va fi următoarea: mai multe fise, tot atâția bani pentru acoperire, sau, tot atâtea fise, dar mai puțini bani pentru acoperire. Oricum ar fi, valoarea fiselor celea va cădea. Și țineți minte, fisele sunt analogia pentru leul moldovenesc.

Concluzia

Concluzia generală, cumva intuitivă, este că banii nu pot să apară din aer. Mai precis, valoarea nu poate să apară din aer. Iar dacă niște bani vor fi tipăriți pe loc gol, fără un suport economic, ei nu vor avea nici o valoare. Dacă așa bani sunt tipăriți și aruncați în circuitul economic, ei se amestecă cu restul banilor, și diluează valoarea lor pentru toți.

Această încercare, de a mai folosi o dată rezervele valutare pentru a crea valoare, deși valoarea lor deja este în economie, îmi amintește de încercările unor inventatori de a crea un perpetuum mobile, un motor veșnic. Cineva care a studiat și a înțeles primul și al doilea principii ale termodinamicii, pur și simplu acceptă că aceasta este o lege a naturii, că energia nu poate apărea de nicăieri, și gata, merg mai departe. Dar niște repetenți la fizică, sau cineva care refuză să creadă niște principii fundamentale de funcționare a lumii, pot încerca iar și iar și iar să creeze un motor care va face energie din nimic.

Și, la fel e și ideea de utilizare a rezervelor valutare. Unica deosebire - eșecul unui inventator de perpetuum mobile e doar eșecul lui personal. Pe când experimentele cu crearea valorii economice pe loc gol, la nivel de țară, afectează toată țara. Și aceasta deja nu mai e glumă, și desigur aici nu mai este loc pentru repetenții care nu pot înțelege niște principii naturale și fundamentale ale economiei.