Interferente

Am în antreul de lângă camera mea un frigider vechi, de pe când eram încă mic. Îl ținem ca frigider de rezervă, în care punem aceea ce trebuie ținut la rece, dar nu este accesat des. Și desigur, el hodorogește ca un tractor...

Păi iată, de fiecare dată când se include frigiderul, mi se întrerupe internetul. Iată așa tehnologii concurente...

Legile termodinamicii

Iată cum sună traduse într-o limbă omenească cele trei legi ale termodinamicii:

1. Oamenii totdeauna vor pierde în fața entropiei.

2. Oamenii niciodată nu vor putea face egalitate cu entropia.

3. Oamenii nu pot câștiga niciodată și sub nici o formă de la entropie.

Procesul de la Nuremberg

La finele celui de-al doilea război mondial, a avut loc renumitul proces de la Nuremberg asupra criminalilor de război. Procesul a început la 21 noiembrie 1945 și a durat până la 1 octombrie 1949. În cadrul procesului, au fost examinate cazurile a 22 cei mai importanți conducători naziști, care au fost capturați.

La proces, au fost aduse învinuiri legate de planurile partidului nazist, de crime contra păcii, de crime de război, și, cea mai importantă parte, de crime contra umanității. Astfel, în această ultimă categorie de crime intra întemnițarea fără judecată, persecutarea, înjosirea, torturarea și uciderea civililor.

În urma procesului 12 dintre cei inculpați au fost condamnați la moarte prin spânzurare, restul - la diverse termene de detenție (de la 10 ani la detenție pe viață), iar trei au fost achitați. Deciziile de execuție au fost aduse la îndeplinire la data de 16 octombrie 1946. De spânzurare a scăpat doar Gerring, care a reușit să se sinucită în noaptea dinnaintea execuției.

Cu ce ocazie povestesc acum despre acest proces? La majoritatea celor inculpați principala linie de apărare era următoarea: „eu nu sunt vinovat de nimic, eu doar am îndeplinit indicațiile superiorilor”.

Păi iată. Conform rezultatelor procesului de la Nuremberg, s-au hotărât următoarele: sunt unele lucruri, care nu pot fi iertate de nici un fel de indicații de sus. Unele valori nu pot fi anulate de nici un ordin. Și sunt chestii peste care nu se poate trece de dragul la nici o funcție și nici un serviciu. Cum ar fi viața omului, demnitatea omului, libertatea omului.

Oare de ce mi-am amintit acum de Nuremberg, după 7 aprilie, când polițiștii s-au purtat cum s-au purtat?

Majoritatatea si minoritatea

Puterea reprezentativă înseamnă că interesele alegătorilor sunt reprezentate de ea proporțional cu numărul de alegători. Adica, dacă eu am votat împreună cu o minoritate de 10%, urmează ca de interesele mele să se țină cont în proporție de 10% când se elaborează legile și în căutarea compromiselor echilibrarea lor se face în proporția 9:1.

La noi însă puterea reprezentativă înseamnă altceva: dacă cineva are majoritatea în legislativ și poate adopta decizii de sine-stătător, atunci se ține cont numai de opinia majorității, și se ignoră complet opinia minorității. Adica, nici nu a majorității populației, să fim serioși. Se ține cont de opinia deputaților majorității și se ignoră opinia deputaților minoritari. Că aceea ce vor deputații nu are nimic comun cu opinia populației, dar deja dacă au fost votați aceștia, aceștia își reprezintă alegătorii.

Adica, la noi dacă un partid ia 90%, parlamentul va reprezenta numai 90% din populație, restul 10% fiind pur și simplu ignorate. Ceea ce nu este corect - oricum, 10% rămân a fi cetățeni a statului și urmează a fi apărați de acest stat, în măsura în care aceasta nu contravine intereselor majorității. Iar dacă contravine, atunci se caută un compromis...

Eu am dat un exemplu simplu, de conlucrare a majorității cu minoritatea. La noi însă e un caz extrem. Când un partid reprezintă chiar mai puțin de 50% din alegători (asta dacă-i reprezintă cu adevărat), și zice că nu va ceda locuri cheie în conducerea țării, aceasta nu-i normal. Nu se poate ca puterea să ignore necesitățile și interesele fiecărui al doilea cetățean, și să lucreze doar pentru fiecare primul. Ce fel de conducere a Moldovei e aceasta? Conducerea Moldovei e conducerea care lucrează pentru toată Moldova, și nu numai pentru jumătatea ei. În alt caz, ea nu-și face treaba pentru care a fost aleasă.

Nu putem spune că comuniștii nu sunt capabili de compromisuri. Îmi amintesc de perioada de până la 2001, când ei erau în minoritatea parlamentară. Atunci ei intrau în cele mai diverse coaliții de ocazia, pentru a-și promova interesele și reprezentanții. Îmi amintesc, de exemplu, cum s-a format prima componență a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, unde lucram atunci, și cum partidele au negociat obținând o reprezentare proporțională. Ce, atunci se putea, dar acum deja nu se mai poate?

Comuniștii au fost alintați toți acești ani, mai întâi cu 70 de mandate în parlament, apoi cu Roșca, care totdeauna vota cum trebu. Și acum s-ar simți tare incomfortabil să trebuiască să negocieze, și nu să dicteze. Deja după alegerile locale, s-au început aberațiile de genul: vom finanța doar raioanele care au votat pentru noi, iar restul lasă să stea fără drumuri și fără salarii. La noi în Constituție nu scrie nicăieri că parlamentul și guvernul (mi-i silă să le scriu cu literă mare) trebuie să facă tot ce-i mai bun pentru țară, și că toți cetățenii sunt egali în fața Statului? Bun, Voronin s-a obișnuit de pe când era în poliție doar așa să rezolve problemele, dar ce, chiar în afară de el nu mai e nimeni în partidul cela?

Înțeleg foarte bine disperarea și furia oamenilor care au ieșit în stradă. Sunt anume oamenii care au trăit opt ani într-un stat care nu era a lor. Care îi numea cetățeni ai săi, dar le ignora interesele și nevoile. Și dacă chiar în prima seară după alegeri Voronin iese și spune că nu vrea să se împartă cu nimeni cu puterea (deși are mai puțin de jumătate de voturi), și tot asta se face în conformitate cu legile pe care tot Voronin și le-a elaborat și aprobat în ultimii opt ani, pot numai să fiu de acord cu atitudinea pe care a luat-o lumea. Adica, acele 50 plus oleacă procente, care au votat contra comuniștilor.

Dar se primește că toți acești ani eu, care nu am votat cu comuniștii, nu am fost deloc reprezentat de Statul nostru. Adica, ei conduc cu toată lumea, dar fac așa cum vrea numai jumătate din populație. Se întreabă, pentru ce să mai plătesc impozitele la stat, dacă statul nu-și îndeplinește obligațiile lui față de mine?

Dacă-i așa, chiar mi-i indiferent ce se întâmplă acolo cu președinția, a ars de tot sau mai este ceva din ea. Doar că noi, acei peste 50% din alegători, trebuie să decidem ce facem mai departe.

:(

Nu mai pot scrie pe blog.

Nu mai am ce scrie pe blog.

Nu mai vreau să scriu pe blog.

O să-mi treacă, desigur... dar acum, la ora 00:56 pe 12 aprilie 2009, așa simt.

Vise si scenarii

Azi noaptea m-am trezit la ora trei cu o durere acută de stomac și nu am mai putut dormi. Mi-am dat seama că și în somn depănam diferite variante de evoluție a evenimentelor care pot să fie azi, una mai strașnică ca alta. Și nu ca vise, da ca scenarii destul de lucide.

Mă tem foarte mult de provocații. Sau de implicarea unei alte tabere de civili. Sau de represii din partea poliției. Sau de prostia noastră.

Cu toate aceste evenimente, o să capăt ulcer la stomac.

Asfaltul si revolutiile

Citisem undeva un aforism care suna cam așa: gata, odată cu apariția trotuarelor de asfalt, se vor termina revoluțiile din Paris.

Asta era spus în prima jumătate a secolului XX, cu un fel de nostalgie. Ideea este clară: materialul principal de construcție a baricadelor, dar mai ales, arma principală a protestatarilor din timpul tuturor revoltelor pariziene au fost pietrele din pavajul caldarâmului. Deși... revolta studențească din 58, care a dus la apariția celei de-a cincea republici, a demonstrat că și pe asfalt se poate face ceva.

Păi iată, eu mă întreb: da oare de unde s-au luat pietrele celea care au fost utilizate ieri. Că din treptele președinției mult n-ai să scoți. Eu personal am văzut pungi pline cu pietre. Dacă erau în pungă, înseamnă că au fost aduse de undeva.

O să-mi mai povestească cineva despre spontaneitatea evenimentelor de ieri?

PMAN

Cred că aceea ce s-a petrecut ieri a fost cea mai mare lovitură pe care putea să o primească democrația în această situație. Nu mai cred că tot ce s-a petrecut a fost întâmplător. În schimb acum, având argumentul unei tentative de lovitură de stat, conducerea țării poate face orice, inclusiv, cred, să introducă situația excepțională.

De altfel, dacă la mitingul din piață ar fi ieșit mai mulți maturi, totul a fost altfel, spiritele ar fi fost mai calme. Însă așa, am primit o gloată de copii, care au privit multe filme romantice și doreau să se manifeste și ei cumva... O gloată de copii care nu prea știu ce înseamnă simbol național și nu-și dau seama că codul penal nu se suspendă nici pentru un moment. Iar lumea „serioasă” între timp își căuta de treaba lor, că nu au timp pentru mitinguri. Și nici nu le pasă ce le fac copiii.

Democrația nu e atunci când conduce cine vreai tu. Democrația e atunci când conduce acel ales de majoritate. Da, dacă vor fi acumulate dovezi (oameni buni, dovezi, nu referințe la niște cifre trimise de cineva pe internet) că rezultatele au fost fraudate și că listele de votare nu reflectă realitatea, și dacă Curtea Constituțională va ignora aceste dovezi, atunci da. Atunci eu voi considera că Statul nu-mi mai apără interesele și nu se mai conduce de legi, ceea ce ar constitui o trădare din partea persoanelor de la conducerea lui. Atunci eu primul voi lua o piatră.

Dar nici într-un caz mai devreme. Și nici într-un caz, nu până a fi epuizate toate posibilitățile de a găsi o soluție prin negocieri și demonstrații.

Eu sunt vinovat de rezultatele alegerilor

Cel mai tare mă deranjează în comentariile de după alegeri afirmațiile de genul: „băi, când se va trezi o dată Moldova”, sau „mi-i rușine de moldoveni”, sau „pensionarii ne-au decis viitorul”, sau „oameni buni, ce faceți?”

Nimeni nu spune: „băi, trebuia să fac mai multe pentru alegerile acestea”, sau „ce-s looser, n-am reușit să conving pe nimeni să voteze corect”, sau „trebuia să-mi ridic fundul din fața calculatorului și să merg în sate”.

Aici în Chișinău noi stăm și vorbim între noi că uite, cât este de rău în țară, și că trebuie să schimbăm ceva. Și când vorbim așa între noi pe internet și citim asta în ziare, așa ne pare tot de simplu și clar... și așa ne pare tot de determinat.

Dar a mers cineva în sat, să vorbească cu lumea? Sigur, în afară de staff-urile partidelor, care o făceau că trebuia să o facă? A fost cineva să vorbească cu bătrâneii din satele părăsite? A fost cineva să vorbească cu tinerii de la țară, care nu au în viitor nici o fărâmă de speranță, ci numai sapa, băutul și furatul? Cum noi ne imaginăm că ei vor afla cum e bine să voteze, când pe lista electorală e o mulțime de denumiri deștepte care toate seamănă între ele și doar una cunoscută: acea cu secerea și ciocanul? De pe internet? Din ziare? Da voi știți că în timpul dezbaterilor electorale de la Moldova 1 în multe sate se stingea lumina?

Cât despre moldovenii de peste hotare... ei deja au votat. Au votat cu picioarele. Acei care nu se vor întoarce acasă se uită uneori la evenimente, și spun: ț-ț-ț... ce-i de rău în țară (și se gândesc: ce bine că am plecat la timp). Iar acei care se vor mai întoarce, sunt în Rusia, în condiții de sclavie legalizată sau nelegală, și lor chiar nu le arde de vot.

E frumos să faci flash-mob pe blogul tău sau miting în centru Chișinăului. Dar asta nu va da nici un rezultat. Mitingul trebuie făcut la sat. În fiecare sat.

Eu sunt vinovat de rezultatele acestor alegeri, fiindcă am reușit să conving numai 6 oameni din sate, care nu aveau de gând să o facă, să se ducă să voteze. S-a dovedit că e mult prea puțin.

Casa mea pe hartă

Niciodată casei mele din Durlești nu i-a mers cu hărțile. Pe hârțile Chișinăului făcute de Ingeocad, unde încape aproape în întregime Durleștiul, casa mea totdeauna este la doi centimetri în afara marginii imaginii (nu vorbesc de hărțile militare sau topografice, acele obișnuite, civile). Niciodată nu am putut să mă laud - da iată aici locuiesc eu.

Câțiva ani în urmă, Google Earth arăta tot Chișinăul ca o pată mare de culoare verde, cu rezoluție foarte mică. Acum vre-o doi ani, au înnoit pozele de pe satelit, ceea ce a îmbunătățit cu mult calitatea imaginii (pe lângă rezoluția mai mare, au avantajul de a fi făcute primăvara sau toamna, ceea ce permite să se distingă totul bine).

Și ce credeți? La 50 metri de casa mea, imaginile noi se termină și rămân tot acele vechi, cu o pată verde nedeterminată.

Să le scriu la Google că Durleștiul începând cu 1987 face parte din municipiul Chișinău... Va ajuta oare?

Alegerile din 5 aprilie

Azi încă se mai poate scrie pe teme electorale, așa că scriu.

Niciodată nu am mai ajuns la alegeri cu așa gust amar ca în acest an. Nu din cauza că alegerile din 2009 sunt mai murdare decât în alți ani. Pur și simplu, niciodată încă principiul de care mă conduc: „alege cel mai mic rău” nu a fost întruchipat atât de real. Nici unul dintre partide nu mă aranjează, și asta nu se referă la chestii minore, ci la obiecții serioase, pe care le pot aduce fiecărui dintre ele.

Însă trebuie de făcut ceva, iar putem face ceva numai cu ce acem pe listele de votare. Așa că, trebuie de votat. Chiar azi mi s-a povestit despre tinerii de la țară, care nu merg la vot fiindcă „ce, o să-mi umple poala cu ceva dacă-i votez?”

Eu personal am obosit de moarte de tot aceea, ce se petrece la noi acum. Nu mai vreau patru ani.

P.S. Haideți să ne abținem de la comentarii la acest articol după miezul nopții... până luni. :)

Conficker si 1 aprilie

Ce ați auzit voi despre Conficker (aka Downadup sau Kido)? După ce zilele astea aici pe blog s-a încins o mică discuție despre securitatea Mac-urilor comparativ cu PC-urile, am răscolit destul de multă informație pe net despre viruși, botneți, viermi de calculator și alte porcării contemporane.

Așa am aflat că mâine, pe 1 aprilie, se schimbă algoritmul de lucru al unui dintre cei mai periculoși viermi contemporani, și anume la Conficker.

Cu cât mai mult citeam despre el, cu atât mai mult mă îngrijoram. Oare ce ar fi dacă toate aceste talente care au lucrat la elaborarea lui s-ar apuca să facă ceva util? Un algoritm criptografic super-sofisticat, un mecanism de comunicare p2p între calculatoarele infectate, generarea zilnică a unor noi nume de domeniu de pe care vor fi administrate calculatoarele infectate, și complexitatea extremă de curățare a calculatorului de virus (el rulează procesele sale cu drepturi de administrator) îl transformă într-o enormă bătaie de cap acelor care vor să lupte cu el.

S-a ajuns la aceea că acei ce luptă contra lui (inclusiv cu suportul financiar al Microsoftulu) se întrec cu autorii virusului încercând să înregistreze pe numele lor domeniile care urmează în ziua următoare să fie accesate de virus. Etapa următoare la care ne putem aștepta - virușii deja vor încerca să lupte cu programele antivirus instalate în calculatoare.

Mă apucasem să descriu în detalii cum el funcționează și ce el face (în măsura în care eu am înțeles aceasta), dar am șters. Cred că mult mai bine ca mine vor povesti specialiști.

Deci:

Descrierea generală a virusului

Istoria evoluției virusului

Întrebări și răspunsuri despre 1 aprilie

Așa că, instalați patch-urile de pe site-ul Windows-ului, înnoiți bazele de date ale antivirușilor, și încrucișați degetele. Adica, sunt sigur că mâine nu se va întâmpla nimic strașnic, însă modificarea algoritmului de lucru al virusului îi va da o libertate și mai mare de operare, și se va putea propaga și mai repede. Iar o dată și odată autorii lui vor dori să beneficieze de toate calculatoarele celea care sunt sub controlul lor. Și deja au demonstrat că sunt foarte inteligenți... iar în aceste circumstanțe asta este, cât n-ar fi de ciudat să o spun, mai rău...

Sigur, tot ce-am scris se referă la proprietarii pe PC-uri.

Campionatul Moldovei la CUC

Ieri echipa din care fac parte (Carte Blanche) a ocupat locul trei la campionatul Moldovei de „Ce? Unde? Când?”.

Spre deosebire de jocurile organizate de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, acest campionat are loc sub egida clubului internațional „Что? Где? Когда?”. Respectiv, campionii acestei competiții participă ulterior la Campionatul mondial de „Ce? Unde? Când?”.

Competiția are loc în două etape, una în limba română, și una în limba rusă. Apropo, vreau să mulțumesc organizatorilor pentru organizarea etapei în română, nu sunt obligați să o facă.

Chiar sunt mulțămit de rezultat, deși anul trecut am fost pe locul doi. Competiția a fost dificilă, și campionii, echipa Or, au jucat extraordinar de bine (EVM rules). Echipa de pe locul II, TMT, s-au revanșat pentru anul trecut, fapt cu care îi felicit.

Și vreau să mulțumesc colegilor de echipă. Irina, Lucia, Sergiu, Cornel și, desgur, Marcel, am făcut o treabă foarte bună. Să vedem ce facem la anu. ;)

La judecata cu Statul

Pe la mijlocul lui decembrie 2008 am avut un moment mai complicat în relațiile cu Statul, și atunci m-am gândit mai mult la „protecția Legii”, de care avem parte toți.

Noi eram consultanți în cadrul unui M&A pentru două companii de asigurare. Ele se reorganizau prin absorbție (o companie era absorbită de alta). Aveau o structură foarte complicată a capitalului și dețineri încrucișate de acțiuni (asta pe lângă multe alte probleme tehnice care urmau a fi soluționate în legătură cu reorganizarea ceea).

Păi iată. Noi am făcut toate procedurile așa cum ele trebuie să fie, conform legislației și bunului simț, inclusiv și în aceea ce ține de chestiile care nu sunt reglementate strict în legislație. Și iată când ajungem în Comisia Națională a pieței financiare cu actele, se dovedește că acolo există o altă părere decât a noastră. Bazată nu pe careva prevederi a legislației, ci doar pe înțelegerea situației la mintea acelor de acolo și pe niște interpretări personale.

Am avut două discuții foarte dure cu angajații Comisiei (angajatul Comisiei, că până la urmă totul depindea de părerea unei singure persoane), și când am văzut că nu pot găsi argumente pentru a convinge, am simțit că mi se lasă mâinile de disperare.

Noi niciodată nu ne-am temut să ne judecăm cu organele de Stat (cu Comisia chiar a fost un hobby o perioadă). Și sincer cred că a face asta e bine nu numai pentru noi, ci și pentru Stat (erorile colective de interpretare care se acumulează acolo cu timpul pot fi corectate numai așa). Dar asta, desigur, dacă sistemul nostru judiciar ar lucra perfect.

Imaginați-vă situația. Merg eu în judecată din cauza că Comisia nu mi-a aprobat o reorganizare, și îi spun judecătorului: „În cazul când compania A dețin acțiuni în compania B și compania B se reorganizează prin absorbție la compania A, atunci acțiunile companiei B, care aparțineau companiei A, nu trebuiesc convertite în acțiuni de emisiune nouă a companiei A, fiindcă ar fi acțiuni de tezaur, ci trebuie pur și simplu anulate, în schimbul valorii lor urmând a fi preluate active de la compania B.” Iar reprezentantul Comisiei spune: „Onorată instanță, nu este corect. În acest caz compania A urmează să efectueze o emisiune suplimentară de acțiuni ale sale reieșind din proporția de convertire a acțiunilor companiei B în acțiunile companiei A și să distribuie acțiunile respective între acționarii companiei A, proporțional cotei deținute de fiecare dintre ei, iar activele primite în contul acțiunilor respective a companiei B urmează să participe la formarea capitalului propriu al companiei A.”

Acum imaginați-vă expresia feței judecătorului, care ascultă tot asta. Sigur, la întrebarea „unde scrie asta”, răspunsul este: „nu scrie nicăieri, dar așa este corect” (răspunsul din ambele părți). Finalul este ușor de prevăzut: dacă nu înțelege despre ce e vorba, judecătorul fără a se gândi mult dă câștig de cauză Statului, și pe urmă doarme cu conștiința împăcată.

Bine, în acest caz particular, am găsit până la urmă prin standardele de contabilitate o regulă care într-un caz oleacă-oleacă asemenător cu al nostru, prescria să se facă cum am făcut noi. Prin analogie, am demonstrat că și în cazul nostru este normal să fie așa. Dar în general, într-un domeniu mai specializat, în care nimeni nu mai înțelege nimic, ești complet la cheremul organului de reglementare în domeniu.

Mă înnăduș de ciudă... :)