Majoritatatea si minoritatea

Puterea reprezentativă înseamnă că interesele alegătorilor sunt reprezentate de ea proporțional cu numărul de alegători. Adica, dacă eu am votat împreună cu o minoritate de 10%, urmează ca de interesele mele să se țină cont în proporție de 10% când se elaborează legile și în căutarea compromiselor echilibrarea lor se face în proporția 9:1.

La noi însă puterea reprezentativă înseamnă altceva: dacă cineva are majoritatea în legislativ și poate adopta decizii de sine-stătător, atunci se ține cont numai de opinia majorității, și se ignoră complet opinia minorității. Adica, nici nu a majorității populației, să fim serioși. Se ține cont de opinia deputaților majorității și se ignoră opinia deputaților minoritari. Că aceea ce vor deputații nu are nimic comun cu opinia populației, dar deja dacă au fost votați aceștia, aceștia își reprezintă alegătorii.

Adica, la noi dacă un partid ia 90%, parlamentul va reprezenta numai 90% din populație, restul 10% fiind pur și simplu ignorate. Ceea ce nu este corect - oricum, 10% rămân a fi cetățeni a statului și urmează a fi apărați de acest stat, în măsura în care aceasta nu contravine intereselor majorității. Iar dacă contravine, atunci se caută un compromis...

Eu am dat un exemplu simplu, de conlucrare a majorității cu minoritatea. La noi însă e un caz extrem. Când un partid reprezintă chiar mai puțin de 50% din alegători (asta dacă-i reprezintă cu adevărat), și zice că nu va ceda locuri cheie în conducerea țării, aceasta nu-i normal. Nu se poate ca puterea să ignore necesitățile și interesele fiecărui al doilea cetățean, și să lucreze doar pentru fiecare primul. Ce fel de conducere a Moldovei e aceasta? Conducerea Moldovei e conducerea care lucrează pentru toată Moldova, și nu numai pentru jumătatea ei. În alt caz, ea nu-și face treaba pentru care a fost aleasă.

Nu putem spune că comuniștii nu sunt capabili de compromisuri. Îmi amintesc de perioada de până la 2001, când ei erau în minoritatea parlamentară. Atunci ei intrau în cele mai diverse coaliții de ocazia, pentru a-și promova interesele și reprezentanții. Îmi amintesc, de exemplu, cum s-a format prima componență a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, unde lucram atunci, și cum partidele au negociat obținând o reprezentare proporțională. Ce, atunci se putea, dar acum deja nu se mai poate?

Comuniștii au fost alintați toți acești ani, mai întâi cu 70 de mandate în parlament, apoi cu Roșca, care totdeauna vota cum trebu. Și acum s-ar simți tare incomfortabil să trebuiască să negocieze, și nu să dicteze. Deja după alegerile locale, s-au început aberațiile de genul: vom finanța doar raioanele care au votat pentru noi, iar restul lasă să stea fără drumuri și fără salarii. La noi în Constituție nu scrie nicăieri că parlamentul și guvernul (mi-i silă să le scriu cu literă mare) trebuie să facă tot ce-i mai bun pentru țară, și că toți cetățenii sunt egali în fața Statului? Bun, Voronin s-a obișnuit de pe când era în poliție doar așa să rezolve problemele, dar ce, chiar în afară de el nu mai e nimeni în partidul cela?

Înțeleg foarte bine disperarea și furia oamenilor care au ieșit în stradă. Sunt anume oamenii care au trăit opt ani într-un stat care nu era a lor. Care îi numea cetățeni ai săi, dar le ignora interesele și nevoile. Și dacă chiar în prima seară după alegeri Voronin iese și spune că nu vrea să se împartă cu nimeni cu puterea (deși are mai puțin de jumătate de voturi), și tot asta se face în conformitate cu legile pe care tot Voronin și le-a elaborat și aprobat în ultimii opt ani, pot numai să fiu de acord cu atitudinea pe care a luat-o lumea. Adica, acele 50 plus oleacă procente, care au votat contra comuniștilor.

Dar se primește că toți acești ani eu, care nu am votat cu comuniștii, nu am fost deloc reprezentat de Statul nostru. Adica, ei conduc cu toată lumea, dar fac așa cum vrea numai jumătate din populație. Se întreabă, pentru ce să mai plătesc impozitele la stat, dacă statul nu-și îndeplinește obligațiile lui față de mine?

Dacă-i așa, chiar mi-i indiferent ce se întâmplă acolo cu președinția, a ars de tot sau mai este ceva din ea. Doar că noi, acei peste 50% din alegători, trebuie să decidem ce facem mai departe.