Banca de economii 2

Când am scris articolul precedent despre Banca de Economii, el a stârnit destul de multe reacții. De exemplu, la o ședință la care erau prezenți și guvernatorul Băncii Naționale, și viceministrul finanțelor, s-a discutat și aceea ce am spus în articol.

Iată ședința, BEM se discută de la minutul 31, articolul meu - de la minutul 35.

http://www.privesc.eu/Arhiva/18084/Sedinta-de-constituire-a-Consiliului-National-de-Plati

Viceministrul finanțelor (acel-care-mașini-de-lux-sunt-doar-bolizii-de-formula-unu) a spus că toate deciziile au fost adoptate în strictă conformitate cu legislația în vigoare și că se va reveni mai târziu cu un comunicat la temă (care așa și nu a urmat). Guvernatorul a spus că prețul de piață este o chestie mult mai complicată decât am arătat eu în articol, de stabilirea căruia urmează să se ocupe specialiști, și că el nu se determină doar printr-o operațiune aritmetică simplă.

Și eu sunt absolut de acord cu domnul guvernator. Prețul de piață este o chestie complicată, care urmează a fi determinată de specialiști, după cum corect s-a menționat.

Buna ziua, mă numesc Natan Garștea, și activitatea mea de bază este evaluarea prețului acțiunilor. Agenția pe care o conduc are licență pentru efectuarea acestei activități, iar eu am certificat de calificare pentru desfășurarea acestei activități. Și fac aceasta deja de 12 ani.

Nu scriu aceasta pentru a mă lăuda sau a mă măsura cu cineva la lungimea certificatului de calificare. Tot ce vreau să spun e că am calificarea, experiența și actele necesare, și sunt exact persoana potrivită  (una din puținele din țară, există doar 6 astfel de licențe) pentru a mă expune la tema prețului corect al unor acțiuni.

Deci, ce-am spus eu în articol? Că dacă valoarea de plasare a acțiunilor noi este mai mică decât valoarea reală a acțiunilor, valoarea tuturor acțiunilor (și acelor noi, și acelor vechi) se diluează. Astfel, acționarii existenți pierd din aceea că plasează acțiunile noi prea ieftin.

Drept exemplu, am adus valoarea intrinsecă a acțiunilor băncii. Care este cea mai des utilizată de către autoritățile noastre (inclusiv în cadrul procesului de privatizare), și care cel mai bine ilustra aceea ce vroiam să spun.

Dar mai sunt și alte metode de evaluare a acțiunilor. De pildă, cea mai evidentă , să vezi la ce preț se tranzacționează acțiunile respective la bursa de valori. Vedeți în diagramă cum anume a evoluat prețuril acțunilor Băncii de economii în ultimii ani.

Prețul acțiunilor a oscilat între 40 lei și 13,87 lei, în ultimul timp înainte de plasarea acțiunilor tranzacționându-se la prețul mediu de 15,56 lei. Statul a efectuat plasarea acțiunilor la un preț de trei ori mai mic decât prețul lor bursier.

Există și alte metode de evaluare, dar puteți fi siguri că și prin ele valoarea unei acțiuni a băncii era cu mult peste exact 5 lei, valoarea pe care Statul a considerat-o echitabilă pentru noii investitori. 

Deși, poate acei ipotetici specialiști la care făcea referință domnul guvernator au obținut în calculele lor niște alte cifre decât acelea aduse de mine aici. Aș fi bucuros să le văd. Toată lumea care e interesată cât de cât de corectitudinea funcționării organelor de stat ar fi bucuroasă să le vadă.

Conform legislației, autoritățile Statului, în activitatea de administrare a proprietății publice trebuie să se conducă de principiile eficienței, legalității și transparenței. Asta e scris în Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Tot acolo e scris că în procesul administrării trebuie să fie sporită atractivitatea societăților cu capital public și să se apere drepturile și interesele legitime ale statului.

Nici nu aduc vorba despre aceea, cum banca a ajuns în situația în care a ajuns (apropo, știți ce se mai aude cu anchetele inițiate pe activitatea conducerii anterioare?). Dar când s-a ajuns la această soluție - vânzarea de acțiuni dintr-o emisiune suplimentară unui terț - ea trebuia să fie realizată astfel încât să nu fie prejudiciate interesele Statului. Evident, prin vânzarea acțiunilor la un preț corect. Astfel încât acțiunile rămase Statului să-și păstreze valoarea. Conform legii, este de obligația administratorilor de stat să asigure aceasta.

Cum? Exact cum a spus domnul guvernator. Să apeleze la specialiști. Mai ales că în acest caz, legislația le dă tot instrumentariul necesar. Conform prevederilor legii privind societățile pe acțiuni, acționarii care dețin mai mult de 10% din acțiunile unei societăți, pot cere de la societate stabilirea costului plasării acțiunilor, în baza raportului unei organizații specializate. Înțeleg că pentru un acționar privat aceasta este opțional (nu este opțional, pur și simplu, treaba lui cum îți asigură interesele patrimoniale). Însă în cazul proprietății publice un astfel de exercițiu este obligator, fiindcă, cum scrie legea, administrarea proprietății publice trebuie să fie eficientă, transparentă și să ducă la sporirea atractivității societăților.

Deci, să recapitulăm. La plasarea acțiunilor noi, Statul urma să se asigure că prețul de plasare nu va fi mai mic decât prețul de piață. Dacă prețul ar fi fost mai mic, s-ar fi prejudiciat patrimoniul public. Legislația asigură mecanismele necesare pentru aceasta, acționarul (Statul) având dreptul să ceară de la societate să apeleze la specialiști. Sau, autoritățile să-și facă propriile calcule. Desigur, persoanele care au grijă de patrimoniul nostru comun, au făcut tot ce le-a stat în putință ca să se asigure că prețul de plasare e unul corect.

Concluzia logică: undeva există niște calcule sofisticate, conform cărora prețul unei acțiuni de la BEM este de cinci lei per acțiune sau mai puțin. Argumentate, corecte, conforme legislației naționale și standardelor de evaluare. Și, dacă l-am înțeles corect pe domnul guvernator, el anume aceasta și sugera.

Aș vrea să le vedem, calculele celea. Și, dacă aș fi în organele de Stat care asigură funcționarea corectă a altor organe de Stat, la fel ar trebui să fiu cointeresat să văd calculele celea.

De ce scriu toate astea? Se pare că până la moment, doar ex-viceministrul finanțelor (acel-care-mașini-de-lux-sunt-doar-bolizii-de-formula-unu) și guvernatorul Băncii Naționale consideră că tranzacția de atunci a fost una corectă și nu a prejudiciat patrimoniul public. Pentru restul, lucrurile sunt destul de evidente.

Și, acum e an electoral. Cred că această problemă se poate transforma într-o temă de discuții electorale. Acei de la putere să fie întrebați despre aceasta, și să fie puși să dea răspunsuri concrete. Au fost implicați specialiști în aceste decizii? Care a fost prețul stabilit de ei? A fost el mai mare decât 5 lei?

Și, mai important, în acest caz pot fi identificate persoanele concrete care au adoptat această decizie de plasare a acțiunilor.  Este o procedură clară și transparentă, la toate etapele rămânând acte oficiale cu semnături. Cine a înaintat propunerile pentru ordinea de zi a adunării acționarilor. Cum au votat reprezentanții statului. Cu cine ei au coordonat cum vor vota. Ce măsuri s-au întreprins pentru a se asigura interesele Statului și integritatea patrimoniului său. Evident, nu vom putea ajunge la persoanele de sus - de sus, care cu adevărat au decis să aprobe această tranzacție, însă toți executorii vor fi văzuți ca în palmă.

Veți spune că cer să pedepsim executori și nu adevărații vinovați, să facem țapi ispășitori? Astfel de chestii se vor întâmpla iar și iar atâta timp cât funcționarii vor îndeplini orbește indicațiile venite de sus, și vor rămâne nepedepsiți. Vă asigur, dacă după acest caz cineva va fi pus sub învinuire sau, cel puțin, va zbura din fotoliul pe care nu-l merită, pe viitor astfel de cazuri vor fi mai puține.

Cu puțin timp înainte de această plasare de acțiuni ministrul de atunci al finanțelor a decis să-și dea demisia. Fiindcă nu a vrut să participe la aceasta. Iar alți funcționari au decis să apere această tranzacție. Înțeleg, nu toți au aceleași calități morale. De asta în cazul unora cumsecădenia trebuie înlocuită cu teama de lege. Nu e același lucru, dar lucrează la fel de eficient.

De asta, haideți să cerem să vedem calculele. CAL-CU-LE-LE!!! CAL-CU-LE-LE!!!

Moldova suntem noi

De ceva timp tot umblu pe site-uri și rețele, și tot întreb lumea, ce vor face ei, dacă scenariul care acum se desfășoară în Ukraina va fi dus până la finalul său logic, și Odessa va deveni Rusia (sau Novorossia, ce-i cam același lucru) și, desigur, Transnistria îi va urma, și când în Comrat și în Bălți pe clădirile administrative vor apărea drapele rusești.

Variante nu sunt chiar atât de multe. Se poate de tăcut și de trăit mai departe (varianta obișnuită pentru noi), se poate de făcut proteste pașnice contra la cea ce se petrece, se poate lua arma și participa la acțiunile de forță contra insurgenților. Sau se poate pleca din țară.

Și de mai multe ori, de la persoane diferite, primeam același răspuns. "Cu ce ocazie eu o să lupt pentru AIE? Lasă singuri să se descurce."

Și aceasta e foarte trist. Adica, înțeleg foarte bine de ce lumea are așa opinie, și eu sunt foarte și foarte deranjat de situații gen Pădurea Domnească sau Banca de Economii și Aeroportul Chișinău, când se petrec lucruri care sunt de neimaginat într-un stat normal, și, mai rău, după aceste nu se întreprinde nimic și nu se schimbă nimic. De parcă chiar țara ar fi a lor.

Dar.

Moldova nu e AIE. Moldova suntem noi. Fiecare dintre noi. Și cred că această separare de la noi din capuri între noi și țară și este cauza la nepăsarea noastră față de multe chestii. Fiindcă, dacă Moldova nu sunt eu, ci AIE, atunci e normal să fac mizerie prin locurile publice, să fur de la Stat și să-mi pese doar de ograda mea.

Și e mare păcat că timp de 20 de ani nimeni din conducerea noastră nu s-a gândit la aceea că ar trebui să ne arate că noi suntem Moldova. De pildă, prin propriul exemplu...

Poate, patriotismul asta și este, când știi că tu ești țara ta?

Clasificare după Freud

Cred că ați auzit cu toții despre tipologia personalităților conform teoriei psihanalitice, da dacă nu ați auzit, vă povestesc eu ceva.

Cel mai cunoscut și ușor de observat tip de personalitate (conform acestei clasificări, desigur) este personalitatea anal-retentivă sau pur și simplu, anală. Iată descrierea ei: preocupare excesiva pentru ordine si curatenie, spirit metodic, rigiditatea, constiinciozitate, incapatanare, zgarcenie, tendinta de a acumula pentru a se securiza. Pentru detalii poftiți aici.

Pentru un copilaș e normal să stea câte o oră-două pe oliță, ținându-și părinții în expectativă lângă el și bucurându-se de puterea sa asupra lor. Dar nu și pentru un matur. Mai ales dacă el nu-și păstrează această atitudine pentru sine, ci o manifestă față de cei din jur.

Cred că toți cunoașteți astfel de persoane. Dacă știți pe cineva care în restaurant va fugări de zece ori chelnerul încolo-încoace din cauza unor fleacuri și oricum va rămâne nemulțumit - personalitate de tip anal. Dacă aveți un șef pedant și migălos, care va redacta de zece ori textul unei scrisori, și o să vă facă peri suri cu șicanele sale la fleacuri - personalitate anală. Cineva care începe să vă explice ceva, și vă explică, și vă explică, și vă explică pe loc… și se pare că asta nu se va mai termina niciodată și că timpul s-a oprit - personalitate anală.

Gata, cred că v-ați amintit despre câteva astfel de persoane / cazuri, știți despre ce vorbesc. Iar dacă nu vedeți nimic ieșit din comun în așa comportament, sau v-ați simțit cumva cu musca pe căciulă - ei, ce să-i faci, asta e. Trăsăturile personalității formate în copilărie nu depind de noi… însă pot fi controlate, dacă dorim.

De ce am început să scriu toate astea? Ah da…

Stimați autoîntitulați Grammar Nazzi, salutări tuturor.

(Evident, eu nu am vreo problemă cu scrisul corect. Și nici cu aceea când mi se indică vreo greșeală de-a mea. Însă. Trăsătura caracteristică a persoanelor la care mă refer aici este în aceea că remarca trebuie făcută cât mai public posibil, și dacă se mai poate turna puțin gaz acolo, în genere e perfect. Am mai mulți prieteni care, de cum public ceva, îmi scriu în mesaje private despre greșelile din text, și le sunt profund recunoscător pentru aceasta. Dar scopul unui strajnic al gramaticii nu este, evident, scrierea corectă. E așa, un fel de auto-afirmare din contul altora, stabilirea la aceea, cine este alfa-gramaticianul în discuția respectivă. Așa persoane nu au nimic de adus la discuția respectivă, nu vin cu vreo valoare adăugată. Doar așa, cu observații la formă.)

Despre piloni morali

Eu am o relație foarte specială cu muzica. Totdeauna am văzut-o ca ceva mai mult decât melodia și, desigur, ceva mult mai mult decât versurile cântecului. Și totdeauna am avut un respect deosebit pentru acei muzicieni care (ca și alte categorii de oameni de creație) simt deosebit de acut nedreptatea sau putreziciunea sau minciuna.

Dacă acum jumătate de an cineva m-ar fi întrebat (aboslut ipotetic și fără nici o legătură cu realitatea posibilă): „cum crezi, cine din cultura muzicală rusă nu s-ar teme să se expună contra acțiunilor oficialilor, dacă (să facem o presupunere absurdă) Rusia ar introduce forțele armate în Ukraina?”, eu aș fi răspuns fără a gândi mult: Grebenșcikov, Makarevici și Șevciuk.

Nu că eu cred că printre formațiile tinere nu vor fi voci care își vor exprima dezacordul față de aceasta, dar... de aceste trei nume eu eram sigur.

Și zilele astea toți trei s-au expus foarte și foarte univoc la temă.

Formațiile lor au început să cânte pe timpul URSS, când a cânta rock era cel puțin mauvaise ton, deși deseori era echivalat cu activitatea de diversiune contra societății socialiste. Makarevici din cauza rock-ului a fost dat afară de la facultate, Șevciuk a fost rugat să părăsească cu tot cu formația DDT orașul său natal. Iar Grebenșcikov (programator de profesie) nu-și putea găsi nimic normal de lucru, și a fost nevoit mulți ani să fie fochist într-o cazangerie (funcție pe care pe urmă i-a transmis-o prin moștenire lui Victor Țoi).

Păi iată, toți acești oameni deja au experiența expunerii unei alte opinii decât opinia majorității. Chiar dacă merg contra sistemului și pot fi penalizați. Chiar dacă vor fi marginalizați după aceasta. Grebenșikov a fost pe timpul sovietic cred că principalul simbol muzical al desidenței. Cazul când Șevciuk la o întâlnire cu Putin s-a expus despre opoziția din Rusia și despre cenzură cred că l-ați văzut pe internet (da dacă nu, priviți... chiar trebuie să ai un mare curaj pentru aceasta, după acest caz  au început să le interzică concertele). Iar Makarevici, deși este mai apropiat de putere și privit cu ochi mai buni (și, respectiv, are cel mai mult de pierdut), oricum și-a păstrat verticalitatea și cumsecădenia dintotdeauna.

Cântăreții (și scriitorii, de altfel) mai tineri nu știu cum e să creezi "în sertar", doar pentru tine. Când nu că ți s-ar interzice, dar pur și simplu aceea ce faci tu nu are nici o șansă să ajungă la canalele centrale de televiziune sau în play-list-urile staților de radio. Nu cred că mulți dintre starurile rock-ului contemporan vor fi de acord să piardă din veniturile lor și să meargă să lucreze... fochiști, de pildă. Oricum, următoarele două-trei luni vor arăta foarte bine poziția fiecăruia: cine este contra, cine este pentru... și cine se preface că ceea ce se întâmplă nu-i vizează.

Eu mult și des vorbesc despre responsabilitatea individuală în fața societății, și despre momentele când trebuie să alegem între comod și corect, și despre oamenii care sunt referințe morale într-o societate. Păi iată exemple de astfel de oameni.

De pildă, Andrei Makarevici, care cântă despre aceea că nu trebuie să ne pliem sub această lume schibmătoare.

Sau, de pildă, Iurii Șevciuk, care se ruga ca patria lui să nu ajungă iar pe mâna oamenilor care vin nopțile prin case să facă aresturi.

Sau, de pildă, Boris Grebenșcikov, care cânta metaforic (altfel atunci nici nu se putea) despre generalul Skobelev, mâinile căruia erau murdare sau de sânge, sau de suc de fragi.

Întrebarea anului 2013

Ca de obicei la finele anului în CUC, se fac totalurile, inclusiv și concursul pentru cea mai bună întrebare a anului. Și, ca de obicei, mi-i greu să aleg doar trei întrebări din acele scrise anul acesta. Iată unele din ele: 

Spre deosebire de regele omonim, el nu era un orator foarte bun. În schimb opera sa scrisă a făcut furori. Se poate spune că unul utiliza ca armă călimara, iar altul - cuvântul. Primul s-a născut în 1483. Numiți-i pe ambii.

Răspuns: Martin Luther și Martin Luther King

Comentariu: Martin Luther a devenit renumit după ce a scris renumitele 95 de teze, care au stat la baza protestantismului și reformării bisericii. Este cunoscut cazul când el a aruncat cu călimara în diavolul care îl ispitea. Martin Luther King (regele omonim) este cunoscut pentru discursurile sale, fiind un orator înflăcărat.

Acest termen își are originea în epoca renascentistă, atunci desemnând locul unde își derulau operațiunile comercianții florentini. Ei deseori puteau fi văzuți la intersecții sau în piețe, așteptăndu-și clienții să se așeze lângă ei. Numiți termenul.

Răspuns: bancă

Comentariu: Termenul „bancă” cu semnificația de instituție financiară provine de la cuvântul italian „banca”, care înseamnă o bancă - scaun lung pe care pot sta mai multe persoane. Finanțiștii din orașele din nordul italiei își așteptau clienții pe bănci, tot acolo derulându-se și tranzacțiile, operațiunile de împrumut sau schimb valutar. Este binecunoscut că sistemul bancar centemporan își are originea în orașele din nordul italiei.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Bank#Origin_of_the_word

Una din condițiile de eligibilitate pentru acordarea premiului Nobel este aceea ca laureatul să fie în viață la momentul decernării premiului. În 2006, secretarul general al comitetului Nobel din Norvegia s-a referit la această persoană spunând că este „cea mai mare omisiune în istoria de 106 ani a premiului Nobel”. Probabil, tot cu referință la această persoană, în anul 1948 premiul Nobel pentru pace nu a fost decernat, cu explicația „din cauza lipsei unor candidați eligibili în viață”.

La ce persoană se făcea referință?

Răspuns: Mahatma Gandhi

Comentariu: El a fost nominat de 5 ori pentru a primi premiul Nobel pentru pace, însă nu l-a primit niciodată. Secretarul comitetului Nobel din Norvegia a numit aceasta cea mai mare omisiune a premiului, spunând: „Gandi se putea descurca fără premiul Nobel pentru pace, însă nu se știe dacă comitetul Nobel se va putea descurca fără Gandi.” În anul asasinării lui, premiul pentru pace nu a fost acordat.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Prize#Overlooked_achievements

http://www.nbcnews.com/id/44787416#.UTHuV6VYYfk

Alchimiștii medievali considerau că metalele din pământ apar sub influența corpurilor cerești. Mai exact, că razele diferitor planete sau corpuri astrale amestecându-se cu apa din pământ, formează diferite metale. Astfel, razale Saturnului, cea mai puțin luminoasă și cea mai lentă din planetele, cunoscute de ei, formează cel mai desconsiderat metal - plumbul. Jupiterul crează staniu. De la razele planetei Mercur apare mercurul, care îi și poartă numele. Luna formează argintul. Marte - fierul. Venus - cuprul.

Explicați, vă rog, de ce majoritatea cuceririlor spaniolilor nu erau foarte îndepărtate de ecuator.

Răspuns: Fiindcă acolo razale soarelui cad mai direct și trebuie să fie cele mai bogate zăcăminte de aur.

Comentariu: Alchimiștii medievali considerau că aurul apare în pământ sub influența razelor soarelui.

Sursa: Niel Stiphenson, „Quicksilver”

Armatorii de nave și administratorii coloniilor olandeze în secolele 17-18 erau foarte pragmatici. Spre deosebire de alte flote ale timpului, majoritatea pedepselor în flota olandeză erau de natură materială. De pildă, una din cele mai răspândite pedepse pentru majoritatea încălcărilor era confiscarea salariului pentru o lună.

Din aceleași motive ei erau nemiloși cu acei ce, după cucerirea orașelor, se dedau jafurilor, pentru a nu se pierde nimic din trofee. Astfel, înainte de asedierea orașului Malacca, s-a anunțat că jefuitorii vor fi împușcați pe loc sau vor fi arestați în vederea împușcării ulterioare, cu confiscarea averii și cu…

Dar ce măsură de pedeapsă suplimentară urma să le mai fie aplicată jefuitorilor?

Răspuns: confiscarea salariului pentru o lună.

Sursa: Igor Mojeiko, Cu crucea și mușcheta

Aceste "piese vestimentare" originare din Suedia au apărut în 1994. Însă majoritatea dintre noi le cunoaștem din 1996-1998, în special datorită jocului lor preferat. Sub ce denumire le cunoaștem noi?

Răspuns: The Cardigans

Comentariu: Formația suedeză The Cardigans a apărut în 1994. Una din cele mai renumite piese ale lor este “My favorite game”. În traducere, denumirea lor înseamnă “Cardigane”.

Conform unor surse, necesitatea unei astfel de acțiuni poate apărea în urma unor traume cerebrale, a depravării senzoriale, a morții clinice, a utilizării unor droguri sau, uneori, în timpul somnului.

De asemenea, această acțiune este necesară la finalizarea unui anumit tip de experiențe spirituale.

Dar când este necesară această acțiune, conform unui frazeologism românesc?

Răspuns: Când obosești

Comentariu: Expresia este „ați trage sufletul”. Au fost descrise situațiile când apare senzația că sufletul părăsește trupul, ulterior el urmează a fi tras înapoi. Experiența spirituală este așa-numita călătorie în lumea astrală.

În această listă de abțineri de la acțiuni sunt menționate flori, ochi, buze și morminte. Dar cu ce începe această listă?

Răspuns: corola de minuni a lumii

Comentariu: lista de abțineri sună în felul următor:

„...şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”

Aceste versuri sunt din poezia lui Blaga, primul vers al căreia este „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Imagine

Ajuns în această localitate din Cehia, autorul întrebării în primul rând a făcut poza pe care o vedeți pe ecran. În contextul acestei poze, poate fi citat următorul fragment: 

„Deasupra lui nu mai era nimic, în afară de cer - un cer înalt, nu unul senin, dar oricum, nemăsurat de înalt, cu nori cenușii care se târau încet pe el.”

Dar care este denumirea veche a localității respective?

Răspuns: Austerlitz

Comentariu: Denumirea actuală a localității este „Slavkov u Brna”. Fragmentul citat este din romanul „Război și pace”, unul din momentele de turnură pentru eroul preferat al lui Tolstoi, Andrei Bolkonskii, când acesta este rănit și, fiind culcat pe spate, înțelege cât de nesemnificative sunt multe din grijile și preocupările noastre comparate cu cerul pe care îl vedeți pe poză.

„Ten little Niggers went out to dine;

One choked his little self and then there were nine.

Nine little Niggers sat up very late;

One overslept himself and then there were eight.”

Probabil, cunoașteți povestirea Agathei Cristie „Ten little niggers”, titlul căreia apoi, din corectitudine politică, a fost schimbat mai întâi în „Ten little indians” și în final a rămas ca „And Then There Were None”.

Un rol important în această povestire o are o poezioară pentru copii, care povestește despre zece mici negroizi cu care pe rând se întâmplă câte ceva și ei rămân tot mai puțini.

Într-o operă română clasică din 1877 de asemenea asistăm la o numărătoare inversă a personajelor ei. Mai mult ca atât, chiar și numărul lor coincide cu acel din cartea Agathei Cristie. Dar care sunt primele două rânduri din această operă?

Răspuns:

„Plecat-am nouă din Vaslui,

și cu sergentul, zece,..”

Comentariu: În poezia lui Vasile Alecsandri „Peneș Curcanul”, el povestește despre un detașament de dorobanți, pornit la războiul de independență. În poezie, ostașii din detașament cad rând pe rând, la sfârșitul poeziei eroul liric rămânând singur. Este una din cele mai renumite poezii din seria „Ostașii noștri”. Peneș Curcanul era porecla lui Constantin Țurcanu, care a și servit ca prototip al eroului poeziei.

Imagine

Aveți în față cel mai vechi Acesta integral care s-a păstrat până în zilele noastre. Inscripția a fost găsită pe o coloană de marmoră nu departe de Ephesul antic. Ea a fost făcută, probabil, în secolul întâi era noastră, și reprezintă un epitaf pentru un oarecare Seikilos.

Dar cel mai vechi Ce este acest epitaf?

Răspuns: Cântec

Comentariu: Deși s-au păstrat unele fragmente de cântece care sunt și mai vechi ca acesta, Epitaful lui Seikilos este primul cântec integral găsit până în prezent. Semnele de asupra textului indică cum trebuie interpretat cântecul, fiind echivalentul notelor sau taburilor muzicale.

Tehnica de formare a cuvintelor Verlan este foarte răspândită în rândul tinerilor vorbitori de franceză. Drept exemple ale utilizării acestei tehnici putem da chiar denumirea tehnicii sau, de exemplu, pseudonimul scenic al cântărețului belgian Paul Van Haver, un mare maestru contemporan.

Dar în ce constă această tehnică, dacă una similară, utilizată de tinerii greci, se numește Podana.

Răspuns: Inversarea silabică a cuvintelor.

Comentariu: Verlan s-a format de la francezul L'anvers (invers). Iar Podana - de la cuvândul Anapoda, pe care și noi toți îl cunoaștem. Cel mai cunoscut caz de utilizare a verlanului este formarea numelui cântărețului belgian Stromae, care a fost format de la cuvântul Maestro.

Planta „Cactus Nadea” își are originea, probabil, în Africa de Nord, însă acest lucru nu mai poate fi stabilit cu exactitate, fiindcă la moment Cactus Nadea nu mai este prezintă în populații naturale. Prima dată planta a fost menționată în vechiul testament, însă nu se știe dacă acea menționată acolo era cu adevărat Nadea sau nu.

Dar ce am înlocuit prin Cactus Nadea.

Răspuns: Aloe vera

Comentariu: Există mai multe specii din acest gen de plante, iar această specie a fost numită veritabilă, vera. În prezent ea nu mai are populații naturale.

Ajuta tara - video

Pentru acei ce preferă să privească și să asculte, poftim:

Banca de economii

Cândva am mai vorbit despre importanța la aceea ca acționarii să știe cât costă acțiunile lor și să nu permită diluarea valorii lor: cazul cu Lumea copiilor și dividendele, când noii acționari i-au tras grandios pe sfoară pe acționarii vechi.

Dar până la urmă, atunci când acționarii sunt niște privați, e treaba lor cum își administrează proprietatea lor. Însă cu totul altceva e atunci când este administrată proprietatea publică, care, teoretic, ne aparține nouă tuturor.

Deci, recent Banca de Economii a făcut o emisiune suplimentară de acțiuni. Anterior erau în circulație 23,4 milioane de acțiuni ale băncii, dintre care statului îi aparțineau 56 la sută. Acum s-au emis suplimentar 16 milioane de acțiuni, în valoare totală de 80,2 milioane lei. Statul nu a participat la această emisiune, astfel, cota lui diminuându-se la 33%.

Până la urmă, nu vreau să discut decizia persoanelor care luau această hotărâre, de a permite pierderea controlului asupra băncii. Unii zic că e bine, alții zic că nu e bine… Probabil, când vor ajunge să argumenteze unde trebuie de ce au hotărât așa, vor avea ce spune. Nici nu voi povesti aici despre prima de control (o acțiune dintr-un pachet de control costă mai mult decât o acțiune dintr-un pachet care nu dă control), și nici despre aceea că pentri investitorii străini este interesant anume un pachet de control de acțiuni. Pe mine în această istorie mă deranjează altceva.

Capitalul propriu al băncii (activele ei nete) constituiau la jumătatea lui 2013 cca. 871 milioane lei. Adica, această parte din patrimoniul băncii aparține acționarilor ei (restul sunt datorii). Dacă e să calculăm valoarea activelor nete ce revineau la o acțiune a băncii, obținem 37,21 lei pentru o acțiune. În analiza financiară această valoare este numită valoarea intrinsecă a acțiunii.

Însă emisiunea suplimentară de acțiuni s-a făcut la valoarea nominală. La prețul de 5 lei pentru o acțiune. În cadrul emisiunii, Banca de economii a vândut acțiuni care aveau valoare intrinsecă de 37 lei la prețul de doar 5 lei.

Astfel, dacă plasarea s-ar fi făcut la valoarea intrinsecă (37 lei), banca ar fi atras nu 80 milioane, ci 597 milioane lei. Această sumă sigur ar rezolva absolut toate problemele financiare ale băncii, și ar mai rămâne și pentru alte bănci. Sau, dacă suma atrasă ar rămâne neschimbată (80,2 milioane lei), atunci ar fi urmat să fie plasate numai 2 milioane de acțiuni, și nicidecum 16.

În fine. Cuiva i-a mers, și a obținut la prețul de 80 milioane lei active cu valoare intrinsecă de aproape 600 milioane lei. Păcat că și statul nostru nu a participat la această haleavă, avea să-și consolideze poziția și să-și mărească cu mult valoarea activelor deținute. Dar pe mine nici nu asta mă deranjează.

Problema cea mare este că în urma plasării acțiunilor noi la un preț mai mic decât valoarea celor vechi, valoarea tuturor acțiunilor a scăzut. Numărul de acțiuni crește, însă activele nete nu cresc proporțional.

Ca urmare, după emisiunea făcută la prețul de 5 lei pentru acțiune, valoarea intrinsecă a acțiunilor a scăzut de la 37,21 lei pentru o acțiune la valoarea de 24,11 lei pentru o acțiune. Nu numai acțiunile din noua emisie, ci toate acțiunile s-au ieftinit. Astfel, acțiunile statului care anterior aveau valoare de 490 milioane lei, acum costă doar 317 milioane lei. Valoarea activelor statului a fost diminuată în urma acestei operațiuni cu 172,6 milioane lei. Și persoanele care au aprobat decizia de a petrece această emisiune suplimentară, puteau foarte simplu să calculeze aceasta pierdere - e o chestie elementară în finanțe.

Ca să fie clară tuturor consecutivitatea acțiunilor. Mai întâi statul, ca acționar majoritar, a decis să facă majorarea capitalului la bancă. Cu prețul de 5 lei. Apoi statul, aceleași persoane, au desic să statul nu poate participa la această emisiune suplimentară. Ca urmare, controlul asupra băncii a fost pierdut, acțiunile noi au fost plasate la un preț mult mai mic decât valoarea lor intrinsecă, și valoarea patrimoniului public s-a diminuat, pierzând cam o treime din prețul băncii. Printr-o mișcare ușoară a condeiului, vedem cum 490 milioane se transformă în 317 milioane. Aceștea sunt banii noștri, apropo.

Ajută-ți țara, dă-o-n judecată

(Acesta este textul care a stat la baza discursului meu de la TEDxChisinau, din 5 aprilie 2012)

Ajută-ți țara, dă-o-n judecată!

Voi vorbi despre trei lucruri: despre patriotism, despre aceea cum e să te judeci cu statul, și despre aceea, de ce am decis să rămân idiot.

În această poză eu sunt imediat după absolvirea facultății. După studii eu, ca și majoritatea celor ce au învățat peste hotare, aveam de ales - să revin sau să nu revin acasă. Mi-am făcut studiile în București, și puteam destul de simplu să rămân să lucrez și să trăiesc acolo.

Eu am decis să revin, din câteva cauze. Aici este casa în care am crescut, și revin cu regularitate la ea. Aici este câmpul cultural care-mi este familiar, în care eu am crescut și în care mă simt bine. Și, una din cauzele decisive de ce am revenit a fost că la noi sunt multe oportunități. Sună ciudat, dar anume aici, unde nu există aproape nimic, sunt multe oportunități pentru afaceri. Aici în majoritatea domeniilor, vrei - nu vrei, ești pionier, și toate piețele sunt în formare.

Eu am revenit în Moldova, și aceasta a fost o decizie absolut pragmatică și asumată. Observați, eu nu am pronunțat până acum niciodată cuvântul patriotism. Patriotismul se bazează, de regulă, pe o idee și identitate națională, care la noi încă nu sunt conturate și conștientizate, ele sunt încă undeva acolo, în subconștientul nostru colectiv. Iar fără ele, noțiunea de patriotism este puțin cam teoretică.

Ubi bene, ibi patria

Încă din antichitate, existau persoane care mergeau acolo unde le era bine. Această maximă latină despre cosmopoliți - unde e bine, acolo e patria - are oarecum conotații negative. Dar eu sunt absolut de acord cu ea - Patria e anume acolo unde e bine. Fiecare trebuie să trăiesc acolo unde se simte ca acasă, altfel pur și simplu își irosește viața.

Mulți dintre cei care sunt acum în sală au decis pentru ei - patria lor este aici. Dar noi, acei rămași aici, trebuie să înțelegem - cu fiecare om plecat, noi avem mai puțin viitor. Cu fiecare om dus noi pierdem din puterea noastră culturală, din puterea demografică, din puterea economică. Și există un oarecare punct critic, după care procesul va deveni ireversibil. De aceea, noi acei care am decis că patria noastră e aici, trebuie să oprim procesul, și poate chiar să-l inversăm. Asta nu e un gest frumos sau o acțiune de binefacere. Dacă vrem să avem un viitor aici pentru noi și pentru copiii noștri, trebuie să facem ceva pentru ca tinerii de mâine să nu mai dorească să plece.

Dacă ai decis să rămâi în țară, trebuie să schimbi ceva.

Și eu cred că aici se pot schimba multe. Eu știu că aici se pot schimba multe. Când am fost funcționar public, am luptat pentru a schimba lucruri în domeniul unde eram, și am schimbat lucruri. Apoi am fondat 3 companii. Am predat la mai multe universități, unde am avut câteva mii de studenți. Și, din când în când, m-am judecat cu Statul.

Cum judecățile cu Statul pot ajuta la schimbările de la noi? Încerc să explic.

Pe poza de mai sus sunt funcționar public, cu puțin timp înainte de a începe lucrul în prima mea companie. Cred că deja se ghicește spiritul de rebeliune. Atunci lucram într-o instituție care deja nu mai există, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Comisia aprobase câteva acte normative foarte nocive pentru piață și pentru mediul investițional, cu care luptam încă fiind acolo. Din interior, nu puteam face multe, însă după ce am plecat, aveam mâinile dezlegate.

Fondasem o companie în domeniul pieței de capital, și împreună cu echipa de acolo, am decis să începem să ne judecăm cu Comisia. Noi vedeam urmările unor hotărâri și acțiuni ale Comisiei, și înțelegeam mai bine ca oricare cât sunt ele de nocive. Și înțelegeam că nimeni altcineva nu va face acest lucru... din teamă, din necunoaștere a situației, din indiferență.

Am atacat trei hotărâri ale Comisiei, care conțineau cele mai grave încălcări.  Una dintre hotărâri permitea Comisiei să reglementeze piața nu prin hotărâri care se publicau în Monitorul Oficial, ci prin niște scrisori simple, care nici nu puteau fi contestate. Altă hotărâre avantaja acționarii majoritari în detrimentul celor minoritari. A treia limita posibilitatea de a încheia liber tranzacții și în afara bursei.

Un proces l-am câștigat în ultima instanță, la Curtea supremă de justiție, o hotărâre Comisia a anulat-o singură după ce a fost atacată, iar din cauza la a treia a fost schimbată de urgență legea, pentru a exclude obiectul litigiului.

La început toți și-au reținut respirația - ce-o să fie. Apropiații noștri, participanții profesioniști de pe piață, prietenii noștri din Comisie, toți ne spuneau: da voi sunteți siguri ce faceți? Da poate nu trebuie? Doar o să vă distrugă. O să vă caute nod în papură la tot ce veți face și o să vă facă controale.

Și într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă, când eram supuși unui control total, toate rapoartele făcute de noi erau verificate cu lupa, iar clienții noștri când ajungeau la Comisie, erau controlați de trei ori. Dar nu ne-au putut face nimic, fiindcă și până la asta, și atunci, și după asta noi am încercat să fim corecți în tot ce făceam.

Partea cea mai dificilă a fost presiunea psihologică. Când încerci să lupți cu Statul, nu e cineva personalizat, ci așa… o mașină care te poate strivi și nici să nu observe aceasta. Și aici a fost crucial sprijinul total al Echipei cu care lucram. Toți ca unul oameni cu calități deosebite, toți foarte buni specialiști, toți cu un acut simț al dreptății, toți cu verticalitate și integritate. Mulțumesc Dorina, Pavel, Igor, Vasile, Anatol și Sandu. Sunteți cei mai buni.

Noi am dus aceste procese până la capăt. A fost o perioadă de escaladare a tensiunii, cu reacții destul de violente și neadecvate. Țin minte, într-un moment, când noi ne-am schimbat denumirea, Comisia trebuia să ne elibereze în trei zile certificatul nou al licenței. Ei, însă, timp de trei săptămâni discutau, avem voie sau nu avem voie să ne numim așa, deși asta nu ține deloc de competența lor. Atunci am decis să solicit să fie amendați pentru încălcarea regimului de examinare a cererilor de la agenții economici.

Membrii Comisiei și Președintele acesteia aveau niște imunități comparabile cu ale deputaților. Tragerea la răspundere se putea face doar cu permisiunea Parlamentului la inițiativa Procurorului general. Deci, am scris o cerere procurorului general cu expunerea cazului și cu solicitarea ca el să se adreseze în Parlament pentru a obține permisiunea de a aplica amenda Președintelui Comisiei.

Da voi cine sunteți?

Peste o zi am fost invitat la procuratură pentru clarificarea cazului. După ce am explicat situația angajatului care se ocupa de caz, el nu a rezistat și m-a întrebat: ”Da voi cine sunteți?” ”În ce sens, cine?” ”Ce, sunteți un simplu SRL și cereți ca procurorul general să iasă în Parlament cu așa o solicitare pentru voi?” ”Da.”

El s-a arătat destul de sceptic (la fel cum eram și eu, de altfel), dar această adresare a mișcat lucrurile din loc. Chiar a doua zi Comisia ne-a eliberat certificatul nou, și cred că a făcut-o după primirea unui sunet de la Procuratură.

Acum, care au fost urmările? După ce au fost anulate sau modificate hotărârile atacate, piața de capital de la noi a devenit puțin mai bună, mai transparentă și mai echitabilă. Dar, cred, principala urmare a fost că ulterior Comisia era mult mai atentă la aprobarea actelor normative, ca acestea să corespundă întru totul legii.

Noi toți spunem că am dori să trăim într-o țară unde există supremația legii, unde statul se gândește la cetățenii lui și unde funcționarii publici lucrează pentru, și nu contra noastră. Dar acest lucru trebuie meritat. Buna funcționare a organelor de stat nu apare de la sine. E greu să fii funcționar cinstit când toți colegii tăi trăiesc mai bine ca tine și te numesc prost pe la spate. Eu nu cred că sunt mulți oameni gata să lucreze mai mult numai fiindcă așa e corect, și nimeni nu va înceta să fie corupt fiindcă îl mustră conștiința. Ei trebuiesc impuși.

Unicii care putem schimba această situație suntem noi. Haideți să-i ajutăm și să-i susținem pe funcționarii muncitori, cinstiți și corecți. Să ne apărăm totdeauna drepturile, să cerem să fim tratați așa cum merităm - ca oameni, ca cetățeni cu aceleași drepturi. Asta nu e o favoare nouă, asta e favoarea pe care noi o facem statului, îl învățăm cum să funcționeze corect.

Ce implică aceasta? În primul rând, să fim noi corecți. Haideți în măsura posibilităților să respectăm legile așa cum sunt. În majoritatea cazurilor nu este atât de complicat, și începe de la respectatul regulilor de circulație și păstratul curățeniei în fața ușii apartamentului. Corupția o creăm noi, cetățenii, când vrem mai simplu, mai fără rând sau mai repede, la roșu.

Eu știu, noi avem multe legi prost scrise, sau care se contrazic între ele. Dar știți de ce ele mai există? Fiindcă nimeni nu le respectă. Legiuitorii nici nu știu despre existența problemelor fiindcă puțini se ciocnesc cu ele, puțini respectă toate legile, buchie cu buchie. Dacă toți ar respecta toate legile, ar fi mai greu la început... dar într-un an-doi am asista la un proces foarte amplu de optimizare și simplificare a legislației.

Japonezii au o vorbă genială: ”Când merg într-un loc, eu nu întreb dacă acolo legile sunt bune sau nu. Eu întreb dacă ele se respectă sau nu.”

I have a dream

Îmi place uneori să visez. Îmi imaginez cum într-o zi toți în Moldova ar înceta să dea mită. Multe instituții de stat pur și simplu se vor opri, fiindcă unicul mecanism prin care ele lucrează este mita. Vor urma câteva luni de neliniște și de panică mută, după care va fi un val de disponibilizări - pentru mulți va deveni neinteresant de lucrat. Vor rămâne doar funcționarii despre care vorbeam mai devreme - cinstiți și corecți, care și îndeplineau cea mai mare parte a lucrului. Și pe viitor se vor angaja doar astfel de oameni. Vom putea avea un aparat de funcționari mult mai mic și mai eficient, care chiar va lucra pentru noi.

Am făcut o statistică pentru unele țări din Uniunea Europeană privind cota din populația totală a țării care lucrează pentru Stat și situația de la noi.

Care este efectul unui număr atât de mare de funcționari? Noi trăim mai bine ca alte țări din listă? N-aș spune.

Dar poate situația în timp se îmbunătățește? Iată am făcut o statistică despre evoluția ponderii angajaților din sectorul public de la noi din total angajați (în procente).

Ponderea crește, ultimele cifre sunt la 27,8%. Asta e mult, foarte mult, și numărul atât de mare denotă ineficiența aparatului public. (Apropo, în această diagramă pot fi văzute foarte bine efectele alegerilor cu promisiunile electorale de diminuare a aparatului birocratic - încetinire sau diminuare în anul alegerilor, și reluarea creșterii după aceasta).

Normal că o lume fără corupție este doar un vis, și încă unul nerealizabil. Dar fiecare din noi poate face ceva pentru a aduce această lume de vis mai aproape. M-am convins din propria experiența.

Această poză are doar câțiva ani, cu puțin înainte de a începe să primesc oferte de a intra în politică. 

Când vorbim de schimbat ceva în viața noastră, gândul deodată ne duce la politică. Noi așteptăm ca anume politicienii să schimbe starea existentă de lucruri. Poate din cauza că societatea noastră este prea politizată, poate din cauza că sperăm ca alții să facă pentru noi lucrul nostru. Și refuzăm să înțelegem că în realitate nimeni nu poate schimba lumea cu ușurință, și cu atât mai mult politicienii de la noi.

În Atena antică a fost dezvoltat un sistem politic unic - fiecare cetățean al orașului putea să se implice foarte activ în luarea deciziilor politice, adică a deciziilor ce țineau de polis. Și ei chiar se implicau - cât țăranii lucrau pământurile și sclavii le făceau lucrul pe acasă, atenienii petreceau zile întregi în agora, discutând, certându-se și ostracizându-se reciproc.

Desigur, erau și persoane care nu se implicau în procesul politic, ci își căutau de viața lor privată. Privat în greacă sună ca ”idios”, iar o persoană care nu participă la viața publică era numită ”idiote”. La greci se considera reprobator să nu te implici în treburile orașului, și știm ce sens a luat acest cuvânt în prezent.

Păi iată. De-a lungul timpului am primit mai multe oferte să intru în politică, de la diferite persoane și care presupuneau diferite grade de implicare. Inclusiv am primit invitații să intru pe liste electorale pe locuri ”sigure”, care urmau să ajungă în Parlament. Eu am refuzat consecvent toate aceste oferte, și o cunoștință, când a auzit despre locul de deputat pe care l-am refuzat, mi-a spus: ”Ce-i cu tine, de ce refuzi așa ofertă? Tu ce, ești IDIOT?” Nici nu știa cât de bine a nimerit cu acest cuvânt.

Sunt câteva cauze din care oamenii ar dori să devină politicieni, pe care le-am pus în următoarea piramidă:

Cred că cu adevărat valoroși sunt politicienii care intră în politică doar din cauza ultimei necesități (interesul public). Da, ei există și la noi, însă sunt extrem de puțini. Și când alegem pe cineva, trebuie să urmărim ca la momentul cela aleșii să aibă restul necesităților deja satisfăcute.

De ce eu am decis să nu intru în politică? Au fost câteva argumente care au fost toate hotărâtoare pentru mine.

Eu nu cred că fiind politician, voi avea vreo putere reală. Dacă ne vom uita la situația existentă, în fiecare partid sunt 2-3 oameni care decid politica partidului, restul fiind doar votanți, cu roluri episodice. Probabil, este posibil de ajuns și în rândul celor 2-3 oameni, dar pentru asta trebuie sau de plătit, sau de așteptat, sau de organizat intrigi și comploturi.

O altă problemă este independența. Dacă intri într-un partid, trebuie să susții deciziile lui, indiferent de opinia ta față de ele. Iar politica mare înseamnă compromisuri, și nu numai cu partenerii politici, ci și cu conștiința.

Dar mai este o cauză, cred că cea mai importantă. Eu am câteva activități de bază pe care le fac bine. Să intru în politică ar însemna să abandonez niște activități productive în favoarea unei activități neproductive. În cel mai direct sens al cuvântului productiv. Eu pot fi mai util acolo unde sunt acum decât în alte posturi și funcții.

Toți se pricep la fotbal și politică

La noi toți sunt specialiști în două domenii - fotbal și politică. În sens, acasă în fața televizoruluil și prin bucătării, fiecare știm foarte bine cum ar trebui antrenată o echipă, și cum trebuie condusă o țară. În realitate, și una, și alta trebuiesc făcute de către specialiști. Și nu prea înțeleg de ce majoritatea cred că ar putea face aceasta.

Am făcut o diagramă cu prima specialitate a deputaților din parlamentul actual.

Doar mie această lista îmi pare compusă din persoane destul de... întâmplătoare? Desigur, parlamentul trebuie să fie reprezentativ. Și să cuprindă specialiști din cele mai diverse domenii. Dar totuși, locul 2 - 17 istorici (și asta nu-s istorici care au învățat istoria de dragul ei, ci fiindcă doar studiind la specialitatea "Istoria marxism-leninismului", puteau merge direct pe linia partidului comunist în funcții înalte... și da, nu toți ei sunt azi în fracțiunea comuniștilor). Locul 4 - 14 ingineri. Filologi, medici, agronomi... În categoria alții, doar 2 (doi) cu studii de politologie.

Statul și administrarea lui trebuie să fie în vârful la restul. Ca să administrezi ceva eficient, trebuie să ai ce administra. Altfel, se ajunge la situația anecdotică când unul lucrează și cinci îi dau indicații. Puterea unei țări pe termen lung depinde de eficiența economiei sale, cu atât mai mult o țară atât de săracă în resurse ca Moldova.

Noi suntem prea politizați și, probabil din această cauză noi ne așteptăm de la politicieni la soluții pentru toate problemele noastre. Iar ei nu le au. Chiar să avem o clasă politică ideală care să dorească să ne rezolve toate problemele, ei nu pot să ne crească venitul pe cap de locuitor. Fiindcă venitul pe cap de locuitor și-l face fiecare locuitor în parte. Pe capul său.

Poate părea idealist aceea ce spun. Ce folos că eu sunt corect, lucrez mult, nu dau mită și mă judec cu statul, dacă ceilalți nu fac așa?

NU FI CEILALȚI

Acesta și este mesajul meu - nu fi ceilalți. Nu poți schimba alți oameni. Dar poți fi tu așa cum trebuie să fii. Punctul de sprijin despre care spunea Arhimede, care ne trebuie pentru a răsturna lumea, este în noi, în verticalitatea, integritatea și corectitudinea noastră. Și da, aceasta poate fi suficient pentru a o răsturna. În toate timpurile oamenii activi politic și social au constituit o cotă relativ mică din societate (iarăși, cu excepția Atenei antice), și toate marile schimbări în lume au început de la grupuri mici de oameni care credeau în ceva și erau consecvenți în aceea ce cred. Fiecare să decidă pentru el că vrea să fie așa... și veți fi uimiți câți oameni care cred la fel veți întâlni în calea voastră prin viață. Fiecare să schimbăm doar puțin lucrurile în bine... și veți vedea ce avalanșă de schimbări se va declanșa. Schimbarea începe cu fiecare.

Vă mulțumesc.