Lista mea de recomandări SF

Mai multă lume știe că îmi place SF-ul, și apelează deseori pentru recomandări de lecturi la temă. Iată o listă de povestiri și de nuvele (nuvele nu în sensul american, ci al nostru) care sunt destul de scurte pentru a le citi într-o seară, și în același timp, suficient de bune ca să vă facă poftă de mai mult. Când sunt disponibile, dau link-uri la amazon, de unde puteți cumpăra cartea, și la flibusta, unde o puteți citi în rusă (citi sau descărca într-un format comod). 

Isaac Asimov

The last question

În general,  Asimov este cunoscut pentru cărțile sale mari, gen Fundația sau Cavernele de oțel. Dar el este foarte bun și în genul scurt (de exemplu, aceeași serie de povestiri “I, robot”). Vă propun să citiți “Ultima întrebare”, care e una din cele mai reușite și frumoase nuvele ale sale. Și răspunsul la această ultimă întrebare e pe măsură.

Amazon

Flibusta

Arthur Clarke

The star

Iarăși, un autor care este mai cunoscut pentru romanele sale. Însă povestirea Steaua este un exemplu extraordinar de nuvelă SF, care ne facă să vedem altfel o istorie binecunoscută. Cea mai cunoscută istorie.

Amazon

Flibusta

Theodore Sturgeon

Hurricane trio

Sturgeon este eu maestru anume al genului scurt. Și practic orice povestire a lui e o mică capodoperă. În acea perioadă când toți scriau despre tehnologii, invenții și viitor, el scria despre oameni, folosind anturajul SF doar pentru a accentua aceea ce vroia să spună. Ce-mi mai place la el, este că nu explică tot ce are de spus, ci are încredere în cititorii că vor reuși să înțeleagă singuri. La fel și în această mică capodoperă. 

Citiți, o să vă placă.
Amazon

Flibusta

Catherine Lucille Moore, Henry Kuttner

Happy Ending

Acest cuplu literar (soț și soție, scriau împreună, dar se publicau de regulă sub numele lui, fiindcă autorii bărbați primeau mai mult) sunt niște maeștri ai genului scurt, O. Henry și Cehovi ai SF-ului american. De regulă, plini de umor, originali și inventivi, au lăsat după ei mai multe povestiri memorabile, dintre care vă recomand “Sfârșit fericit”.

Datorită unui truc cu textul povestirii, o istorioară destul de plată se transformă într-un text pe care îl veți ține minte. Citiți, e neobișnuit.

Amazon

Flibusta

Daniel Keyes

Flowers for Algernon

Fără multe prezentări. "Flori pentru Algernon" - una din cele mai frumoase povestiri SF din toate timpurile. Recomand anume povestirea, și nu romanul pe care el l-a scris peste câțiva ani pe motivele ei. Dacă nu ați citit încă - citiți numaidecât. "Darea di samî 1. 5 martee 1956..."

Amazon (romanul)

Flibusta (povestirea)

Greag Bear

Blood Music

Bear este unul dintre reprezentanții sub-genului “hard science”, dar e un exemplu fericit. Am oscilat între povestirile “Muzica din sânge” și “Ciuma lui Schredinger”, dar o voi recomanda pe prima, totuși. Despre evoluția necontrolată a științei și urmările acesteia, dar mult mai înfricoșător decât în "Leagănul pisicii" lui Vonnegut.

Deci, încă o povestire rescrisă apoi în roman, și iarăși, recomand versiunea succintă.

Amazon (romanul)

Flibusta (povestirea)

Harlan Ellison

I Have No Mouth, and I Must Scream

Ellison e unul dintre cei mai controversați autori de SF. Practic tot ce a scris el ține de forma scurtă. În nuvelele sale el “taie” totdeauna fără anestezie și abordează cele mai acute și dureroase probleme. Lista de recomandări ar fi lungă, în ea ar intra și "Repent, Harlequin!" Said the Ticktockman” (despre societate și conformism), “The Deathbird” (despre religie), și multe, multe alte nuvele, dar voi recomanda “I Have No Mouth, and I Must Scream”. Dacă vă place, citiți și altele.

Amazon

Flibusta (cu o prefață destul de lungă din partea autorului)

Stanislaw Lem

Jurnalele astrale ale lui Ijon Tichyi, Călătoria a șaptea

Desigur, e greu de vorbit despre Lem doar limitându-ne la povestiri scurte, dar ele tot pot fi un început. Pline de inteligență, umor și satiră, vă vor face să zâmbiți și uneori să râdeți. Începeți cu Călătoria a șaptea a lui Ijon Tichyi, iar dacă vă place, citiți și despre restul călătoriilor, și poate chiar și despre Solaris.

Acasă: La părinți-bunici pe undeva trebuie să fie o carte veche, din seria Aelita, cu Jurnalele astrale ale lui Ijon Tichyi. Dacă nu vă deranjează alfabetul chirilic, încercați, e o traducere bună.

Amazon

Flibusta

Evghenii Lukin

Slovesniki

Lukin (mult timp, până la decesul soției Liubovi, au scris împreună, acum scrie singur) are un simț foarte sănătos al umorului și un simț la fel de sănătos al limbii. Povestioarele sale, ușoare de citit și pline de satiră și umor, au totdeauna și un subtext care deseori nu e deloc vesel. Vedeți și singuri, de pildă, în "Cuvântătorii".

Flibusta

Victor Pelevin

Zatvornik i șestipalîi

Pelevin a unul dintre puținii autori ruși contemporani care au reușit să capete renume mondial. "Schimnicul și Șase-degete" e una din primele lui povestiri, care m-au făcut să-l îndrăgesc, și care nu și-a pierdut farmecul și paradoxalitatea (care caracterizează toată opera lui Pelevin) cu trecerea timpului.

Site-ul autorului.
Amazon (în engleză, respectiv)

Despre vecini:

Boris Ștern

Zapiski dinozavra

În Ukraina sunt mai mulți scriitori buni de SF, dar în forma scurtă cel mai memorabil este, desigur, Boris Ștern. Iar pe mine personal "Notițele unui dinozaur" mă fascinează, revin iar și iar la această povestire. Exemplu de literatură cu literă mare. Citiți-o și voi.

Flibusta

Din păcate, ultimii ani nu prea am avut posibilitatea să urmăresc literatura SF din România (mă refer la forma scurtă, că despre ea vorbim), așa că nu pot veni acum cu o recomandare expresă. Oricum, practic în orice ediție a Almanahului Anticipația sau în antologiile Science-Fiction care erau publicate de Nemira, se regăsesc cam toți autorii importanți români, dacă aveți posibilitatea, citiți vreo ediție. (Politica librăriilor noastre referitor la cărțile din România merită o discuție aparte.)

Despre Moldova:

Ioan Mânăscurtă

Artefact

O minunată carte pentru copii, care, din păcate, nu poate fi procurată on-line, iar ultima ediție pe hârtie a fost în 2009. Poate aveți norocul să o găsiți. O poveste cu nave cosmice, fantome și fauni, pe care copilul vostru și copilul din voi o vor savura.

Natan Garștea

Ziua purificării

Poate nu a fost cea mai controversată povestire a acestui autor la cenaclurile de SF din București (cea mai controversată a fost “Cum gândește un om”), dar sigur cea mai de succes de acolo. A văzut lumina în 2008, în revista “Anticipația”. O să vă placă, citiți-o.

Ziua purificării

Întrebarea anului 2015

Ajutați-mă, vă rog, să aleg din aceste întrebări trei cele mai bune, pentru concursul "Întrebarea anului" de la CUC.



1. Ei toți au ocupații. Primul, numit și sinistru, este de obicei un jucător hazardat sau un alt marginal al societății. Următorul e din garda orășenească. Al treilea este un scrib. Următorul - un negociant, urmat de doctor. Apoi urmează un clerc, apoi un fierar, și ultimul este un fermier. Nu vă spun care dintre ei în fața cui stă, numiți-i pe ei cu numele lor generic.
Răspuns: Pioni
Comentariu: Primul era sinistru, în latină - cel din stânga. Gardianul era în fața cavalerului care l-a antrenat, scribul în fața arhiepiscopului (nebunului) pentru care lucra. În fața regelui era negociantul, în fața reginei - doctorul. În fața altui episcop era clercul, în fața celui de-al doilea cavaler - fierarul, iar în fața castelului (turnului) unde el lucra - țăranul.
Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Pawn_(chess)#History


2. În cele mai vechi legende despre el, care par mult mai realiste, se spune că el a inventat pânzele, pe care le-a instalat pe navele cu care a fugit. Iar accidentul binecunoscut a fost din cauza vântului foarte puternic care se ridicase. Cine este el?
Răspuns: Daedal
Comentariu: În legende, lui Deadal îi sunt atribuite foarte multe invenții, printre care și crearea pânzelor și catargelor pentru nave. Până la el, pentru deplasare erau utilizate doar vâslele. Astfel, unele legende spun că el a scăpat de pe Creta pe o navă cu pânze. Din cauza vântului puternic Icar a piercut controlul navei sale și a naufragiat pe stânci.
Sursa: Igor Mojeiko, ”Tainele lumii antice”


3. Unele acțiuni și obiceiuri, care s-ar părea că sunt elementare și evidente, în realitate suferă schimbări de-a lungul timpului. Uneori din motive de eficiență, alteori, de exemplu, sub presiunea modificării la aceea, ce este și ce nu este acceptabil în public.
Azi majoritatea dintre noi facem Aceasta într-o manieră secvențială, înlăturând reziduurile pe măsura apariției lor. Anterior, însă, acțiunea se făcea cu totul diferit. Astfel, cum descrie Gib Mihăescu în una din cărțile sale despre Chișinăul interbelic, reziduurile erau doar împinse afară, dar nu și înlăturate de acolo, acumulându-se la ieșire într-o fășie dezgustătoare atâta timp cât aceasta era posibil, fiind ulterior înlăturate printr-o mișcare a mânii. Faptul că această tehnică era larg practicată pe vremuri la noi este confirmată de și aceea că cunoscuta autorului întrebării, mătușa Olimpiada, care are peste 100 de ani, utilizează exact aceeași tehnică de a face aceasta.
Dar ce am înlocuit prin “a face aceasta"?
Răspuns: a mânca semințe de floarea-soarelui, a înlătura cojile de floarea-soarelui. Se acceptă după sens.
Comentariu: După cum descrie Mihăescu, dar după cum s-a convins și autorul întrebării, anterior cojile de floarea-soarelui nu erau scuipate, ci doar împinse cu limba afară, rămânând pe buza de jos. Când acolo se aduna o fâșie impunătoare de coji, era erau înlăturate toate odată, prin o mișcare a mâinii. Azi, probabil din motive estetice, această tehnică a fost înlocuită la majoritatea locuitorilor Moldovei, cu scuipatul jos a cojilor de la fiecare semință în parte. Apropo, Mihăescu menționează faptul că toate locurile publice în Chișinău în anii 30 erau acoperite cu coji de floarea-soarelui.
Sursa: Gib Mihăesc, Rusoaica; experiența autorului


4. Deși galbenul cerului încetează să mai fie galben cam într-un an de la naștere, noi continuăm să-l numim așa toată viața. Ce două cuvinte am înlocuit prin galbenul cerului?
Răspuns: moalele capului
Comentariu: Așa este numită zona unde se află fontanela, spațiul neosificat dintre oasele craniului la nou-născuți.


5. În umila mea opinie, anume el poate fi considerat primul din această listă, numele căruia ne este cunoscut. Această opinie este îndreptățită, ținând cont de aceea că el era doctor, inginer, arhitect, și a mai lăsat după el și o colecție de proverbe și aforisme. Nu vă întreb la ce listă mă refer, ci care este numele lui.
Răspuns: Imhotep
Comentariu: Lista la care mă refer ar fi lista geniilor. Imhotep cu siguranță poate fi atribuit la această listă. „În umila mea opinie” a fost o sugestie în plus - forma consacrată a aceste expresii pe net este IMHO.
Surse: Igor Mojeiko, „Tainele lumii antice”; https://en.wikipedia.org/wiki/Imhotep; http://www.ebony.com/photos/black-history/unsung-heroes-imhotep-the-first-genius-505#axzz3pCGRjIvM


6. Pentru a se deosebi de reprezentanții altor X-e din evul mediu, membrii acestora purtau diverse semne distinctive. Cu timpul ele s-au micșorat în dimensiuni, s-au transformat și s-au diversificat, devenind x-e contemporane. Ce am înlocuit prin x?
Răspuns: ordin
Comentariu: Ordinele cavalerești și călugărești medievale, pentru a se distinge, aveau cruci de diferite mărimi și culori pe hainele membrilor lor. Cu timpul crucile au devenit separate de haine, s-au redus în dimensiuni și au devenit ordinele contemporane.

Despre atributiile BNM

După emisiunea de ieri cu guvernatorul BNM, nu pot să nu mă umplu de admirație la aceea, cât de bine au fost evitate câteva adevăruri simple referitoare la activitatea și atribuțiile băncii centrale.

În interviu s-a spus că băncile sunt niște entități private, care au acționarii lor, și organele lor de conducere, și nu este treaba BNM să se implice în administrarea lor.

Această afirmație este absolut corectă și adevărată. Pentru orice alte tipuri de companii, în afară de bănci.

Dacă o companie este administrată prost și falimentează, aceasta e doar problema acționarilor acesteia care au administrat-o prost (și oleacă a creditorilor, dar ei au suficiente mecanisme pentru a se proteja). Alta e situația băncilor, care atrag, sub formă de depozite, mijloace de la publicul larg, care nu este profesionist în domeniu, care nu cunoaște analiza financiară și care nu știe de gestiunea riscurilor.

Anume de aceasta în toată lumea (și la noi, deși văd că s-a uitat acest lucru), activitatea băncilor este reglementată și supravegheată în mod special. Există o mulțime de reguli prudențiale privind aceea cum urmează a fi administrați banii atrași, care pot fi expunerile maxime, care urmează a fi rezervele minime, și tot așa. Și anume de aceasta, în toată lumea există organ de stat care supraveghează aceea cum băncile respectă toate aceste prevederi și cum administrează banii publicului larg. Pentru ca lumea să știe - eu nu trebuie să mă tem că voi da banii la o bancă și ei vor dispărea, de controlul la aceasta se ocupă statul, eu doar aleg cele mai bune oferte de pe piața depozitelor. La noi de aceasta urmează să se ocupe Banca Națională a Moldovei, care este organul de supraveghere în domeniul bancar.

Guvernatorul zice că nu s-a acționat de-a lungul anului 2014 fiindcă nu putea interveni atâta timp cât nu putea acorda credite de urgență băncilor. Chestia asta cu creditele e o măsură ultimă și foarte gravă - când nu mai sunt deloc bani în bănci, atunci acorzi credite de urgență. Și desigur, banca centrală nu trebuie nici într-un caz să permită să se ajungă la așa o situație. Când vezi că ceva nu e bine într-o bancă, faci un control să te descurci ce se întâmplă. Dai o avertizare. Dai afară pe cineva din conducere. Institui supraveghere specială. Institui administrare specială. Dacă vezi că lucrurile nu merg bine și nu pot fi remediate, suspinzi sau retragi autorizația băncii, pentru a nu lăsa lucrurile să se deterioreze.

Încă din 2012 erau suficiente motive pentru a suspenda autorizația băncii. Și da, guvernatorul se laudă cu aceea că a spus atunci ce trebuie de făcut cu banca (apropo, tot ce propunea el, s-a realizat - injecție de bani, schimbarea managementului, privatizarea băncii, știm cu ce rezultate), dar tot ce spunea el trebuiau să facă alții. Însă nu a spus nimic din ce trebuie să facă el. Și nu a făcut nimic din ce trebuia să facă el.

Unde a fost BNM în această perioadă, când situația în bănci s-a deteriorat în așa hal, încât a fost nevoie de 14 miliarde lei de la Stat (de la noi toți) pentru a restitui banii oamenilor depuși în aceste trei bănci. E funcția directă a BNM să nu admită astfel de situații. De ce pe parcursul la 2012 - 2013, când această degradare a avut loc, nu s-a întreprins nimic, pentru ca în 2014 deja să fie nevoie de garanții de la Stat? Dacă se intervenea la timp, o parte din sumele insuficiente pentru depozite ar fi putut fi acoperită din fondul de garantare a depozitelor, alta - din realizarea activelor în procesul de insolvabilitate, și totul se rezolva cu bine. Și nu era nici o panică pe piață.

În cadrul discuției tot se schimba accentul spre aceea că Statul și-a administrat rău proprietatea. Dar ce-i cu Banca Socială și Unibank, unde erau proprietari privați, unde-s depozitele din aceste bănci? Iarăși, am mai spus, în orice alt domeniu al economiei, e ceva normal ca uneori acționarii, din rea intenție sau din prostie, să-și administreze rău afacerea. Dar în domeniul băncilor BNM este aceea care trebuie să nu permită să se petreacă așa situații.

De depozitele noastre răspune Banca Națională. Dacă vede că cu ele se întâmplă ceva urât, trebuie să intervină. Indiferent de aceea, a cui este banca și cine e acționarul ei. Orice nu ar spune guvernatorul în interviuri.

Despre cursul leului și ce va urma

Ultimele zile foarte multă lume mă întreabă ce se întâmplă cu leul și ce va fi mai departe. Voi încerca să explic cât mai simplu (oricum, oleacă de efort va trebui să depuneți, îmi pare rău). Deci:

Leul cade nu doar sub influența unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. Cauzele externe acționau pe parcursul întregului an 2014, și, deși au dus la deprecierea leului, ea era lentă, controlată și putea fi dirijată de către BNM. Astfel, pe data de 22 octombrie 2014 (când totul încă era frumos și pașnic), creșterea dolarului față de începutul anului constituia 11% (o nimica toată, comparativ cu Ukraina și Rusia), iar creșterea cursului euro față de începutul anului era de doar 3%.

Însă după aceasta a avut loc marea „afacere” la Banca de Economii și Banca Socială, când din bănci au fost adunate vreo 17 miliarde de lei, cumpărată pe această sumă valută, care a fost scoasă peste hotare (cam un miliard de euro). Această operațiune a constituit un șoc enorm pentru economia noastră. Încerc să explic de ce.

Anterior la noi în economie era o anumită cantitate de lei. Și era, în medie, o anumită cantitate de valută. Valuta permanent intra și ieșea din țară - (intra din exporturi, remitențe, asistența primită de la donatorii străini, iar ieșea, în special, la achitarea importurilor). Fluxul de valută și cantitatea care era în țară mai varia, evident, dar variațiile erau nesemnificative și lente.

Și brusc, o parte semnificativă din valuta pe care o aveam a fost scoasă din țară. Deși importurile au rămas cam la același nivel, cantitatea de valută la care pot avea acces importatorii este mult mai mică. Evident, după legea cererii și ofertei, dacă un bun (în cazul nostru, valuta) este puțin, prețul lui (cursul față de leu) crește. Cu aceeași cantitate de lei se încerca să se cumpere un bun care a devenit mult mai rar - valuta, de aceasta prețul în lei a valutei crește. În noua situație, prețul de echilibru al dolarului față de leu nu mai este de 14,5 lei pentru un dolar, ci mult-mult mai mare. Astfel, dacă de nu întreprins nimic, cursul leului va cădea la noul nivel de echilibru (altfel spus, importurile vor deveni așa de scumpe, încât noi vom fi nevoiți să consumăm mult mai puțin din import, ca urmare va începe să se importe mai puțin și va scădea presiunea asupra cursului).

Din 22 octombrie și până azi, în mai puțin de patru luni, cursul dolarului a crescut cu 30,3%, cursul euro - cu 16,6%. Acesta încă nu e sfârșitul.

Nu voi începe iarăși să spun acum cine era responsabil ca astfel de situații să nu se petreacă niciodată (Banca Națională) și nu voi spune acum cine este principalul responsabil  de aceea că totuși am nimerit într-o astfel de situație (Banca Națională). Haideți să vedem ce se poate face reieșind din situația existentă, și ce se va petrece.

Pentru a restabili echilibrul, se poate de mărit cantitatea de valută în circulație pe piață sau de micșorat cantitatea de lei, pentru a diminua presiunea asupra cursului. BNM a făcut următoarele:

- A intervenit pe piață, vânzând valută din rezervele sale. Oricum, pentru a acoperi o gaură de un miliard de euro, ar fi nevoie de un alt miliard de euro (cum și spunea Drăguțanu la o conferință de presă). Astfel, în câteva săptămâni au fost cheltuite peste un sfert din rezervele valutare ale țării, după aceasta BNM și-a dat seama că asta nu ajută, și s-a oprit.

- A mărit rata de refinanțare. Aceasta va duce la creșterea ratelor dobânzilor la credite și depozite, ceea ce va duce la diminuarea volumului creditelor acordate și (teoretic) va face să se adune mai mulți bani la depozite. Astfel, în circulație vor rămâne mai puține lichidități în lei, și se va diminua presiunea de cumpărare a valutei.

- A mărit rezervele obligatorii ale băncilor (în două trepte, una în februarie, alta va intra în vigoare în martie). Astfel, băncile vor fi obligate să rețină mai mulți bani în conturile lor, ceea ce iarăși va diminua volumul leilor aflați în circulație și va scădea presiunea asupra cursului.

Asta e cam tot ce poate face BNM în situația în care am nimerit. Măsurile de diminuare a volumului lichidităților de pe piață nu au efect imediat și se vor resimți peste un timp (2-3 luni). Până atunci dezechilibrul se va menține (leul va continua să cadă). Despre aceea cu cât, este greu de apreciat, sunt mulți factori care vor influența aceasta, însă, optimist vorbind, ne așteaptă o criză mai rea ca în 2008, și poate că și mai rea ca în 1998. Despre varianta pesimistă nici nu voi povesti aici. Doar după ce cursul leului se va stabiliza, se va putea relaxa regimul monetar (diminua dobânzile și micșora rezervele băncilor), și doar după aceasta vor apărea condiții pentru ca economia să-și revină.

De ce criză și cum ea se va manifesta, pe puncte:

- Cea mai directă urmare, scumpirea importurilor. Asta înseamnă nu doar mașini de import și haine din buticurile de lux. Asta înseamnă energie electrică și gaz mai scumpe. Asta înseamnă medicamente mai scumpe. Electrocasnice, produse alimentare de import, tot mai scump. Asta înseamnă transmiterea în lanț a scumpirilor prin intermediul materiei prime de import și la producția autohtonă.

- Scumpirea tuturor plăților, legate de cursurile valutare. Aceasta se referă în primul rând la creditele exprimate în valută și la chirii.

- Ca urmare a măsurilor de sterilizare a masei monetare, în curând va începe să se resimtă insuficiența resurselor bănești, în primul rând pentru companii. Băncile vor da mai puține credite, și creditele vor fi cu mult mai scumpe. Majoritatea contractelor de împrumut presupun modificarea ratei dobânzii dacă se schimbă rata de refinanțare - creditele deja acordate vor deveni mai scumpe. Companiile cu grad mediu și mare de îndatorare vor nimeri într-o situație financiară foarte dificilă, multe vor ajunge în stare de insolvabilitate.

- Ca urmare a factorilor menționați mai sus, activitatea economică se va congestiona sau chiar va intra în recesiune. Blocajele financiare se vor transmite în lanț, până vor ajunge la salariați (disponibilizări, salarii mai mici sau diminuarea puterii de cumpărare a salariilor) și, ca urmare, la diminuarea consumului. Cetățenii vor deveni mult mai precauți în cheltuieli, din cauza așteptărilor sumbre. 

- Cele mai negre zile îi așteaptă pe importatorii de mărfuri sau servicii (mulți deja lucrează în pierderi, dar încă nu și-au dat seama să-și schimbe modelul de afaceri) și pe comercianți (magazine, rețele de magazine, magazine on-line). 

Dar să nu zic doar despre părțile rele. Sunt și unele avantaje:

- Exportatorii primesc deja mai mulți lei, dacă exportă peste hotare la același preț în valută. Ținând cont de aceea că creșterile de prețuri pe piața locală întârzie față de creșterea cursului, profitabilitatea lor mai mare va persista un timp.

- Persoanele care primesc remitențe de peste hotare vor avea la dispoziție sume mai mari în lei. Iarăși, peste un timp creșterea prețurilor va ajunge din urmă creșterea cursului și acest efect se va diminua.

Cam asta e situația. Strângeți-vă centurile, revizuiți-vă planurile referitoare la vacanța de vară, și ne vedem, sper că întregi, de partea cealaltă a tunelului.

Mulțumim, Banca Națională. Good job.

Despre BNM

Cu referire la actuala situație din sistemul bancar, toată lumea, evident, așteaptă ceva comentarii și explicații de la organul de supraveghere, și anume, Banca Națională a Moldovei. (nici nu vorbesc aici de piața monetară, doar de sistemul bancar)

În ultimii trei ani, sistemul nostru s-a confruntat cu două mari probleme: schimbarea nu foarte transparentă a proprietății la mai multe bănci (a.k.a. „atacuri raider”) și, recent, scoaterea din sistem a unor sume enorme de bani. Și, în ambele situații, guvernatorul băncii vine cu îndreptățiri.

În primul caz, guvernatorul ne spune că BNM nu are suficiente pârghii și mecanisme pentru a putea vedea cine sunt proprietarii reali ai băncilor noastre. În al doilea caz, guvernatorul ne spune că BNM nu poate verifica orice operațiune efectuată de bănci și când a intervenit, era deja prea târziu.

Deci, pe fiecare caz în parte.

Primele atacuri raider au avut loc acum trei ani. Trei ani, în care se puteau întreprinde orice acțiuni și se puteau face orice modificări la legislație, pentru a avea pârghii și mecanisme suficiente ca să poți afla cine-s proprietarii reali ai unei bănci. Mai mult ca atât, în ultimii trei ani, au fost efectuate 7 (șapte) modificări la legea cu privire la Banca Națională și 9 (nouă) modificări la legea instituțiilor financiare. În total 16 ocazii de a schimba situația. Și asta încă nu-i tot. Cel puțin două din modificările menționate au fost făcute anume pentru a rezolva problemele cu transparența structurii acționarilor și cu prezența persoanelor cu reputație dubioasă în organele de conducere ale băncilor.

Și tot asta pentru a afla că Banca încă nu are instrumente suficiente pentru a asigura transparența pe această piață. Mie-mi pare că chiar dacă în Constituție ar scrie că guvernatorul băncii naționale este Dumnezeu la noi în țară și are dreptul să afle orice de la oricine, el pur și simplu s-ar închide la el în birou, ar stinge telefoanele și nu ar mai ieși de acolo. Fiindcă dacă vrei să obții ceva, te uiți ce trebuie schimbat că să obții aceasta, schimbi, și apoi obții, iar dacă nu vrei să obții ceva, vorbești mult, schimbi ceva irelevant, și apoi iar vorbești mult.

Iar în cazul cu scoaterea banilor din câteva bănci din sistem, voi aduce exemplul educatoarei de la grădiniță. Dacă la grădiniță se întâmplă ceva cu un copilaș, vinovată este educatoarea. Indiferent de aceea că ei sunt mulți și ea nu reușește să stea cu ochii pe fiecare dintre ei, sau că vorbea la telefon sau că trebuia să iasă până afară. Fiindcă ea a acceptat să lucreze educatoare, și aceasta înseamnă că își asumă răspundere pentru fiecare din copiii ce-i sunt încredințați.

Păi iată. Banca Națională supraveghează sistemul nostru bancar. Desigur, nu e treaba lor să se implice în fiecare operațiune economică a băncilor. Dar situația ca două bănci importante din sistem să fie stoarse de lichidități și puse pe butuci, iar ca urmare la aceasta cursul monedei naționale să înceapă să cadă, evident nu poate fi admisă. Și Banca Națională a Moldovei, care e cea mai bună bancă națională a Moldovei, desigur că trebuia să fie gata pentru așa situație, și să dispună de mecanisme pentru a depista la primele faze astfel de scheme, și să reacționeze imediat pentru a le stopa. Fiindcă schema nu este nouă și această bicicletă nu a fost inventată în Moldova.

Banca Națională este educatoarea care răspundea de sistemul nostru bancar. Și nu a făcut față situației. Fie că nu a fost atentă, fie că nu a vrut, fie că nu se pricepe și nu e bună pentru această funcție.

Pentru majoritatea dintre noi, cetățenii simpli, BNM este organul de stat cu cel mai direct și imediat impact. Chiar și legile aprobate de Parlament rareori afectează deodată și imediat viața tuturor. Însă nivelul inflației, prețul la produsele alimentare, serviciile comunale, combustibil, cursul valutar - toate sunt chestii cu care ne ciocnim zilnic, cu care avem de trăit. Nu aș face așa dramă dacă ar fi vorba despre alte instituții de stat sau alte urmări, însă azi, în urma unor acțiuni și inacțiuni ale regulatorului nostru, majoritatea cetățenilor noștri au rămas mai săraci decât erau cu jumătate de an în urmă. Și acesta încă nu e sfârșitul.

Doua istorioare

Vreau să vă povestesc două istorioare.

Prima a avut loc câțiva ani în urmă. Ieșisem la o bere cu un prieten de la facultate, care era în vizită în Chișinău. El (acum europarlamentar, atunci angajat al Comisiei Europene) povestea despre situația din România și a ajuns discuția și la dosarele penale intentate pe numele lui Adrian Năstase (încă prim-ministru atunci). Și colegul meu a spus următoarele:

„Când au susținut integrarea europeană în campania lor electorală, și au început toate aceste procese, Ei nu înțelegeau încă că ele, procesele, după un anumit punct vor deveni ireversibile. Și că atunci deja indiferent de voința Lor, legea devine lege, justiția devine justiție, și lupta cu corupția devine adevărată luptă cu corupția, nu doar una declarativă. Și această luptă îi va viza absolut pe toți, indiferent de poziția lor. E ironic aceea că Năstase a inițiat procesele în urma cărora acum va trebui să părăsească arena politică.”

Aceea ce și s-a întâmplat în scurt timp.

A doua istorioară e una recentă. La o discuție cu doi funcționari de stat cu funcții înalte de la noi, a avut loc și următorul dialog între ei:

„- Da tu înțelegi că, dacă după alegeri continuăm mișcarea spre Europa, apu o să fie sfârșitul?

- Da, îmi dau seama.

- Și se vor termina toate schemele și variantele de până acum?

- Aha, și toată lumea care a făcut „chestii”, se va vedea ca în palmă…

- Păi da, la fiecare pas rămân urme, documente, și numai dorință să fie, o să se vadă tot. Iar dacă continuăm să mergem spre Europa, numaidecât o să scoată totul la suprafață.

- Și atunci sigur lumea va trebui să-și ia tălpășița din țară… să caute state care nu au acord de extrădare cu Moldova sau cu Europa.

- Mda…

- Mda…”

(Eu am redat aici versiunea prescurtată și descifrată a dialogului, în realitate el era plin de interjecții de suspans, priviri cu subînțelesuri și pauze lungi pline de gânduri grele.)

Păi iată. Eu tare vreau ca unele procese care sunt parte iminentă a mișcării spre Europa, să devină ireversibile. În special acele legate de lupta cu corupția. Eu vreau ca peste câțiva ani să vedem cum unul după altul vor merge la pușcărie. Sau vor fi marginalizați și-și vor pierde influența și averile.

Haideți în Europa. 

Istoria arhiepiscopului Thomas Becket

Deseori am urmărit pe interneturile noastre discuții referitoare la aceea, cum ar trebui să fie miniștrii noștri - tehnocrați dedicați lucrului pe care-l fac, sau membri și reprezentanți ai partidului care i-a promovat. Și îmi aminteam de arhiepiscopul Thomas Becket.

Când la ședința unui partid de la noi se discuta candidatura mea la o funcție de demnitar de stat (apropo, fără a fi purtat anterior cu mine vreo discuție despre aceasta), șeful partidului a spus fraza istorică: „Poate el și este specialist bun, dar nouă ne trebuiesc acolo nu specialiști buni, ci oameni ai partidului.”, eu iarăși mi-am amintit despre cazul arhiepiscopului Thomas Becket.

Și acum recent, pe fonul discuțiilor despre eventuale demitere a lui Dorin Dușciac, din cauza intoleranței lui la cazurile de corupție, iar mi-am amintit despre istoria arhiepiscopului Thomas Becket.

Deci, despre istoria arhiepiscopului Thomas Becket.

El a trăit în secolul XII în Anglia. Era din familia unui negociant, și a reușit să-și facă studii în Londra, Paris și Bologna. A devenit persoana de încredere a arhiepiscopului de Canterbury, care l-a recomandat regelui Henry al doilea pe funcția de Lord Cancelar.

Până la el, funcția de Cancelar nu era prea importantă - cancelaria consta doar din doi clerci. Însă în perioada ceea puterea centrală căpăta o influență mai mare prin regiuni, creștea rolul judecătoriilor locale și libertățile orașelor, ceea ce a dus la extinderea foarte mare a corespondenței oficiale. Thomas a împărțit uriașa sală a cancelariei în cămăruțe mai mici, în care stăteau scribi, numărul cărora în câteva săptămâni a ajuns la 52, un număr enorm pentru perioada ceea. În scurt timp în Cancelaria lui erau concentrate toate informațiile și deciziile privind comitatele țării. Faima tânărului cancelar (35 de ani) s-a răspândit prin toată Anglia.

Mai mult ca atât, el a devenit un foarte bun și apropiat prieten al regelui, un sfetnic și ajutor în condusul țării. Iar nobilimea, știind că e în relații bune cu regele, încerca în fel și chip să se apropie de el. În curând, traiul lui Becket a devenit foarte luxos, și mai mult ca sigur că aceasta se trăgea și din „utilizarea atribuțiilor de serviciu” - am mai spus, el nu era dintr-o familie de nobili.

Când a murit arhiepiscopul de Canterbury, regele Henry II s-a gândit că ar fi bine să preia controlul asupra celui mai mare proprietar de pământuri din Anglia - asupra bisericii. Și a propus ca noul arhiepiscop de Canterbury (care tradițional e considerată cea mai înaltă funcție în biserica engleză) să fie ocupată de Thomas. Thomas era contra, spunând că nu vrea să aleagă între împărat și Dumnezeu. Henry a insistat, și până la urmă, în anul 1162, colegiul episcopilor englezi l-au ales pe Becket arhiepiscop de Canterbury.

Aceea ce a urmat i-a uimit pe contemporanii lui și până și acum îi uimește pe istorici.

Thomas Becket s-a refuzat de toate bucuriile lumești, devenind un ascet în cel mai strict sens al acestui cuvânt. Și-a dat demisia de pe postul de Cancelar. Și, mai important, el și-a luat foarte în serios noul său rol, de reprezentant al Bisericii și al Papei în Anglia.

El a început să întărească puterea bisericii, ceea ce era în detrimentul puterii laice, a regelui. El a restabilit judecățile bisericești și a început să recupereze toate pământurile care au fost pierdute de biserică încă de mult timp în urmă. Iar cei ce se opuneau, erau excomunicați, pedeapsă strașnică pe timpul cela.

Henry și-a înțeles greșeala, dar era prea târziu deja. Între rege și biserică a început o luptă aprigă pentru putere și influență, ei doi devenind dușmani fără posibilitate de reconciliere. Nobilimea îl susținea pe rege, în schimb Becket a devenit un idol pentru orășeni și pentru țărani.

Nu voi povesti toată istoria luptei lor. Voi spune doar că în apogeul ei, Henry într-un moment de furie se zice că ar fi exclamat: „Oare chiar nu se va găsi nimeni care să mă scape de acest călugăr creator de probleme?”. Mesajul a fost înțeles foarte clar de către câțiva cavaleri din anturajul său, deși regele tot restul vieții sale se jura că cuvintele au fost spuse doar la furie, că el nu avea în vedere nimic „de acest gen” și în genere, atunci el era în Normandia. Pe 29 decembrie 1170 Thomas Becket a fost asasinat de către patru cavaleri în casa sa din curtea catedralei din Canterbury, ucis de o lovitură de spadă.

Nu voi povesti despre urmările acestor evenimente pentru Henry II (nefaste), și nici despre aceea, cât de tare a început să fie venerat Becket în toată Europa și în toate timpurile (în doar doi ani el a fost martirizat, devenind Sfântul Thomas de Canterbury, care este reprezentat pe imagini având o spadă înfiptă în cap).

Voi spune doar că mi-ar plăcea să avem mai mulți funcționari ca Thomas Becket. Care, odată ajunși într-o funcție, s-ar dedica funcției respective, indiferent de aceea, cine și pentru ce i-a numit acolo. Dar, din păcate, puțini dintre funcționarii noștri sunt gata să devină martiri de dragul intereselor unui popor abstract (noi), jertfind interese de partid, carieră și câștig personal.

Poate pentru a deveni așa, trebuie de învățat la Paris?

Banca de economii 2

Când am scris articolul precedent despre Banca de Economii, el a stârnit destul de multe reacții. De exemplu, la o ședință la care erau prezenți și guvernatorul Băncii Naționale, și viceministrul finanțelor, s-a discutat și aceea ce am spus în articol.

Iată ședința, BEM se discută de la minutul 31, articolul meu - de la minutul 35.

http://www.privesc.eu/Arhiva/18084/Sedinta-de-constituire-a-Consiliului-National-de-Plati

Viceministrul finanțelor (acel-care-mașini-de-lux-sunt-doar-bolizii-de-formula-unu) a spus că toate deciziile au fost adoptate în strictă conformitate cu legislația în vigoare și că se va reveni mai târziu cu un comunicat la temă (care așa și nu a urmat). Guvernatorul a spus că prețul de piață este o chestie mult mai complicată decât am arătat eu în articol, de stabilirea căruia urmează să se ocupe specialiști, și că el nu se determină doar printr-o operațiune aritmetică simplă.

Și eu sunt absolut de acord cu domnul guvernator. Prețul de piață este o chestie complicată, care urmează a fi determinată de specialiști, după cum corect s-a menționat.

Buna ziua, mă numesc Natan Garștea, și activitatea mea de bază este evaluarea prețului acțiunilor. Agenția pe care o conduc are licență pentru efectuarea acestei activități, iar eu am certificat de calificare pentru desfășurarea acestei activități. Și fac aceasta deja de 12 ani.

Nu scriu aceasta pentru a mă lăuda sau a mă măsura cu cineva la lungimea certificatului de calificare. Tot ce vreau să spun e că am calificarea, experiența și actele necesare, și sunt exact persoana potrivită  (una din puținele din țară, există doar 6 astfel de licențe) pentru a mă expune la tema prețului corect al unor acțiuni.

Deci, ce-am spus eu în articol? Că dacă valoarea de plasare a acțiunilor noi este mai mică decât valoarea reală a acțiunilor, valoarea tuturor acțiunilor (și acelor noi, și acelor vechi) se diluează. Astfel, acționarii existenți pierd din aceea că plasează acțiunile noi prea ieftin.

Drept exemplu, am adus valoarea intrinsecă a acțiunilor băncii. Care este cea mai des utilizată de către autoritățile noastre (inclusiv în cadrul procesului de privatizare), și care cel mai bine ilustra aceea ce vroiam să spun.

Dar mai sunt și alte metode de evaluare a acțiunilor. De pildă, cea mai evidentă , să vezi la ce preț se tranzacționează acțiunile respective la bursa de valori. Vedeți în diagramă cum anume a evoluat prețuril acțunilor Băncii de economii în ultimii ani.

Prețul acțiunilor a oscilat între 40 lei și 13,87 lei, în ultimul timp înainte de plasarea acțiunilor tranzacționându-se la prețul mediu de 15,56 lei. Statul a efectuat plasarea acțiunilor la un preț de trei ori mai mic decât prețul lor bursier.

Există și alte metode de evaluare, dar puteți fi siguri că și prin ele valoarea unei acțiuni a băncii era cu mult peste exact 5 lei, valoarea pe care Statul a considerat-o echitabilă pentru noii investitori. 

Deși, poate acei ipotetici specialiști la care făcea referință domnul guvernator au obținut în calculele lor niște alte cifre decât acelea aduse de mine aici. Aș fi bucuros să le văd. Toată lumea care e interesată cât de cât de corectitudinea funcționării organelor de stat ar fi bucuroasă să le vadă.

Conform legislației, autoritățile Statului, în activitatea de administrare a proprietății publice trebuie să se conducă de principiile eficienței, legalității și transparenței. Asta e scris în Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice. Tot acolo e scris că în procesul administrării trebuie să fie sporită atractivitatea societăților cu capital public și să se apere drepturile și interesele legitime ale statului.

Nici nu aduc vorba despre aceea, cum banca a ajuns în situația în care a ajuns (apropo, știți ce se mai aude cu anchetele inițiate pe activitatea conducerii anterioare?). Dar când s-a ajuns la această soluție - vânzarea de acțiuni dintr-o emisiune suplimentară unui terț - ea trebuia să fie realizată astfel încât să nu fie prejudiciate interesele Statului. Evident, prin vânzarea acțiunilor la un preț corect. Astfel încât acțiunile rămase Statului să-și păstreze valoarea. Conform legii, este de obligația administratorilor de stat să asigure aceasta.

Cum? Exact cum a spus domnul guvernator. Să apeleze la specialiști. Mai ales că în acest caz, legislația le dă tot instrumentariul necesar. Conform prevederilor legii privind societățile pe acțiuni, acționarii care dețin mai mult de 10% din acțiunile unei societăți, pot cere de la societate stabilirea costului plasării acțiunilor, în baza raportului unei organizații specializate. Înțeleg că pentru un acționar privat aceasta este opțional (nu este opțional, pur și simplu, treaba lui cum îți asigură interesele patrimoniale). Însă în cazul proprietății publice un astfel de exercițiu este obligator, fiindcă, cum scrie legea, administrarea proprietății publice trebuie să fie eficientă, transparentă și să ducă la sporirea atractivității societăților.

Deci, să recapitulăm. La plasarea acțiunilor noi, Statul urma să se asigure că prețul de plasare nu va fi mai mic decât prețul de piață. Dacă prețul ar fi fost mai mic, s-ar fi prejudiciat patrimoniul public. Legislația asigură mecanismele necesare pentru aceasta, acționarul (Statul) având dreptul să ceară de la societate să apeleze la specialiști. Sau, autoritățile să-și facă propriile calcule. Desigur, persoanele care au grijă de patrimoniul nostru comun, au făcut tot ce le-a stat în putință ca să se asigure că prețul de plasare e unul corect.

Concluzia logică: undeva există niște calcule sofisticate, conform cărora prețul unei acțiuni de la BEM este de cinci lei per acțiune sau mai puțin. Argumentate, corecte, conforme legislației naționale și standardelor de evaluare. Și, dacă l-am înțeles corect pe domnul guvernator, el anume aceasta și sugera.

Aș vrea să le vedem, calculele celea. Și, dacă aș fi în organele de Stat care asigură funcționarea corectă a altor organe de Stat, la fel ar trebui să fiu cointeresat să văd calculele celea.

De ce scriu toate astea? Se pare că până la moment, doar ex-viceministrul finanțelor (acel-care-mașini-de-lux-sunt-doar-bolizii-de-formula-unu) și guvernatorul Băncii Naționale consideră că tranzacția de atunci a fost una corectă și nu a prejudiciat patrimoniul public. Pentru restul, lucrurile sunt destul de evidente.

Și, acum e an electoral. Cred că această problemă se poate transforma într-o temă de discuții electorale. Acei de la putere să fie întrebați despre aceasta, și să fie puși să dea răspunsuri concrete. Au fost implicați specialiști în aceste decizii? Care a fost prețul stabilit de ei? A fost el mai mare decât 5 lei?

Și, mai important, în acest caz pot fi identificate persoanele concrete care au adoptat această decizie de plasare a acțiunilor.  Este o procedură clară și transparentă, la toate etapele rămânând acte oficiale cu semnături. Cine a înaintat propunerile pentru ordinea de zi a adunării acționarilor. Cum au votat reprezentanții statului. Cu cine ei au coordonat cum vor vota. Ce măsuri s-au întreprins pentru a se asigura interesele Statului și integritatea patrimoniului său. Evident, nu vom putea ajunge la persoanele de sus - de sus, care cu adevărat au decis să aprobe această tranzacție, însă toți executorii vor fi văzuți ca în palmă.

Veți spune că cer să pedepsim executori și nu adevărații vinovați, să facem țapi ispășitori? Astfel de chestii se vor întâmpla iar și iar atâta timp cât funcționarii vor îndeplini orbește indicațiile venite de sus, și vor rămâne nepedepsiți. Vă asigur, dacă după acest caz cineva va fi pus sub învinuire sau, cel puțin, va zbura din fotoliul pe care nu-l merită, pe viitor astfel de cazuri vor fi mai puține.

Cu puțin timp înainte de această plasare de acțiuni ministrul de atunci al finanțelor a decis să-și dea demisia. Fiindcă nu a vrut să participe la aceasta. Iar alți funcționari au decis să apere această tranzacție. Înțeleg, nu toți au aceleași calități morale. De asta în cazul unora cumsecădenia trebuie înlocuită cu teama de lege. Nu e același lucru, dar lucrează la fel de eficient.

De asta, haideți să cerem să vedem calculele. CAL-CU-LE-LE!!! CAL-CU-LE-LE!!!

Moldova suntem noi

De ceva timp tot umblu pe site-uri și rețele, și tot întreb lumea, ce vor face ei, dacă scenariul care acum se desfășoară în Ukraina va fi dus până la finalul său logic, și Odessa va deveni Rusia (sau Novorossia, ce-i cam același lucru) și, desigur, Transnistria îi va urma, și când în Comrat și în Bălți pe clădirile administrative vor apărea drapele rusești.

Variante nu sunt chiar atât de multe. Se poate de tăcut și de trăit mai departe (varianta obișnuită pentru noi), se poate de făcut proteste pașnice contra la cea ce se petrece, se poate lua arma și participa la acțiunile de forță contra insurgenților. Sau se poate pleca din țară.

Și de mai multe ori, de la persoane diferite, primeam același răspuns. "Cu ce ocazie eu o să lupt pentru AIE? Lasă singuri să se descurce."

Și aceasta e foarte trist. Adica, înțeleg foarte bine de ce lumea are așa opinie, și eu sunt foarte și foarte deranjat de situații gen Pădurea Domnească sau Banca de Economii și Aeroportul Chișinău, când se petrec lucruri care sunt de neimaginat într-un stat normal, și, mai rău, după aceste nu se întreprinde nimic și nu se schimbă nimic. De parcă chiar țara ar fi a lor.

Dar.

Moldova nu e AIE. Moldova suntem noi. Fiecare dintre noi. Și cred că această separare de la noi din capuri între noi și țară și este cauza la nepăsarea noastră față de multe chestii. Fiindcă, dacă Moldova nu sunt eu, ci AIE, atunci e normal să fac mizerie prin locurile publice, să fur de la Stat și să-mi pese doar de ograda mea.

Și e mare păcat că timp de 20 de ani nimeni din conducerea noastră nu s-a gândit la aceea că ar trebui să ne arate că noi suntem Moldova. De pildă, prin propriul exemplu...

Poate, patriotismul asta și este, când știi că tu ești țara ta?

Clasificare după Freud

Cred că ați auzit cu toții despre tipologia personalităților conform teoriei psihanalitice, da dacă nu ați auzit, vă povestesc eu ceva.

Cel mai cunoscut și ușor de observat tip de personalitate (conform acestei clasificări, desigur) este personalitatea anal-retentivă sau pur și simplu, anală. Iată descrierea ei: preocupare excesiva pentru ordine si curatenie, spirit metodic, rigiditatea, constiinciozitate, incapatanare, zgarcenie, tendinta de a acumula pentru a se securiza. Pentru detalii poftiți aici.

Pentru un copilaș e normal să stea câte o oră-două pe oliță, ținându-și părinții în expectativă lângă el și bucurându-se de puterea sa asupra lor. Dar nu și pentru un matur. Mai ales dacă el nu-și păstrează această atitudine pentru sine, ci o manifestă față de cei din jur.

Cred că toți cunoașteți astfel de persoane. Dacă știți pe cineva care în restaurant va fugări de zece ori chelnerul încolo-încoace din cauza unor fleacuri și oricum va rămâne nemulțumit - personalitate de tip anal. Dacă aveți un șef pedant și migălos, care va redacta de zece ori textul unei scrisori, și o să vă facă peri suri cu șicanele sale la fleacuri - personalitate anală. Cineva care începe să vă explice ceva, și vă explică, și vă explică, și vă explică pe loc… și se pare că asta nu se va mai termina niciodată și că timpul s-a oprit - personalitate anală.

Gata, cred că v-ați amintit despre câteva astfel de persoane / cazuri, știți despre ce vorbesc. Iar dacă nu vedeți nimic ieșit din comun în așa comportament, sau v-ați simțit cumva cu musca pe căciulă - ei, ce să-i faci, asta e. Trăsăturile personalității formate în copilărie nu depind de noi… însă pot fi controlate, dacă dorim.

De ce am început să scriu toate astea? Ah da…

Stimați autoîntitulați Grammar Nazzi, salutări tuturor.

(Evident, eu nu am vreo problemă cu scrisul corect. Și nici cu aceea când mi se indică vreo greșeală de-a mea. Însă. Trăsătura caracteristică a persoanelor la care mă refer aici este în aceea că remarca trebuie făcută cât mai public posibil, și dacă se mai poate turna puțin gaz acolo, în genere e perfect. Am mai mulți prieteni care, de cum public ceva, îmi scriu în mesaje private despre greșelile din text, și le sunt profund recunoscător pentru aceasta. Dar scopul unui strajnic al gramaticii nu este, evident, scrierea corectă. E așa, un fel de auto-afirmare din contul altora, stabilirea la aceea, cine este alfa-gramaticianul în discuția respectivă. Așa persoane nu au nimic de adus la discuția respectivă, nu vin cu vreo valoare adăugată. Doar așa, cu observații la formă.)