În anul patru la facultate, aveam o materie foarte interesantă, și anume „Economie comparată”. Ideea ei consta în analiza sistemelor economice din diferite state și a modului lor de funcționare. Proful era fain, discutam foarte mult și nu ne dădea nimic pe acasă... ;)
La una dintre lecțiile dedicate Japoniei, când discutam specificul mentalității locuitorilor ei, proful ne-a întrebat care a fost cauza restaurării Meiji. Asta când șogunatul medieval din Japonia a fost răsturnat și în 1867 imperatorul Meiji a fost proclamat, propriu-zis, imperator. Trecerea Japoniei de la un stat feudal la una dintre importantele puteri industriale a avut loc foarte repede și direcționat. Întrebarea profesorului era: ce forță i-a făcut pe ei să schimbe radical orânduirea, să răstoarne aceea ce se trăgea din secol în secol, și era așa de bine cimentat de obiceiurile rigide ale șogunatului?
După o lungă discuție în torent, profesorul ne-a spus: Japonezii au inițiat restaurarea Meiji fiindcă au văzut vaporul. Ei s-au întâlnit cu o putere care îi depășea cu atâta, încât nici nu se putea discuta să i se opună. Normal că ei au
dorit să egaleze puterea respectivă, unica soluție fiind să preia tehnologiile și tot ceea ce le condiționa, și anume relațiile economiei capitaliste.
La moment am acceptat metafora cu „a vedea vaporul”, ea fiind destul de sugestivă. Pentru ca vre-o doi ani în urmă să aflu că metafora nu a fost chiar o metaforă.
Deci, în secolul XIX Japonia era un stat mare care se opunea cu vehemență comerțului că străinii (cu excepția olandezilor, cu care aveau unele relații economice limitate). Marile puteri ale timpului, care promovau o politică imperialistă și colonială, nu puteau accepta să piardă așa o piață potențială. Ca urmare, în 1853 flota din patru nave de război a commodorului Perry a aruncat ancora în portul japonez Uraga. Commodorul a înaintat un ultimatum, în care cerea deschiderea comercială a Japoniei pentru SUA. În martie 1854, amenințați de un bombardament naval, japonezii au fost nevoiți să semneze convenția de la Kanagawa, care era un acord comercial ce defavoriza puternic Japonia. Ulterior au urmat demonstrații de putere și a altor state „civilizate” din aceeși perioadă, având ca urmare deschiderea Japoniei pentru comerțul internațional asimetric.
Acest eveniment le-a creat un șoc uriaș japonezilor. Flota lui Perry, supranumită de ei „navele negre”, au rămas un arhetip pentru întreaga națiune, un simbol la superiorității tehnologice a civilizației occidentale. Și anume acest șoc a fost punctul de pornire a tuturor modificărilor ce au urmat.
Iată vapoarele de care vorbea proful meu, văzute de ochii japonezilor (un desen din 1854):
Buna ziua Natan,
RăspundețiȘtergerema gandesc ca si noi am fost batuti cu acest comert asimetric din toata lumea, incepand cu rosii turcesti si terminand cu haine second-hand si materiale de constructii, reviste tiparite la Kiev si carti cu povesti in intreaga Rusie, Chină sau Indie.
Ce exportam altceva decat servicii la negru peste hotare?
Ca sa invatam a construi vapoare nu avem dorinta...ne reducem la "cupi-prodai" - manageri si finantzisti de 2 bani.
Fiind fost student al ASEM, ma ingrozea slaba pregatire a 99 la suta din profesori. Daca 2 sau trei pe parcursul celor patru ani de studii veneau la lectie si predau normal, pe teze, cu exemple din practica, cu modele, cu lucrari practice reale. In rest, bataie de joc. Descriau "facerea vaporului" din citite...
Vom ramane niste "papuasi" amagiti cu oglinjoare, caci acolo vrem sa fim si ne place.
Ion, nu cred că trebuie de dramatizat situația. Chestia cu comerțul asimetric vine de la gradul de maturitate a economiei. Orice țară în crearea unei economii capitaliste are de trecut câteva etape: acumularea (sau redistribuirea, ca în cazul nostru) al capitalului, consolidarea lui și apoi extinderea. În fazele inițiale, toate statele încep de la produse cu valoare adăugată joasă, și apoi doar trec la produse cu valoarea adăugată mare. E și normal că în cadrul comerțului internațional ele pierd în cadrul schimburilor. Azi noi exportăm forță de muncă, și aceasta ne acoperă absolut toate necesitățile ce țin de balanța de plăți. Cu timpul, dacă concetățenii noștri vor începe să se angajeze la servicii tot mai bine plătite, vom obține o ameliorare a condițiilor schimburilor internaționale.
RăspundețiȘtergereReferitor la construitul valoarelor. Într-o economie liberă, agenții economici produc aceea, ce este profitabil. Pentru ce să producem vapoare, dacă se poate obține o rentabilitate incomparabil mai mare producând altceva. În afară de asta, nu trebuie să uităm despre capacitatea economiei. Aceea ce-și poate permite un stat mare, nu este bine pentru un stat mic - ar fi un efort colosal pentru noi și o irosire nerațională a resurselor și factorilor de producție a țării. Sigur, mă refer nu numai la vapoare, ci și la orice alt tip de industrie grea sau producție ce necesită investiții semnificative.
Cât despre cupi-prodai, nu uita că serviciile au cea mai mare valoare adăugată din toate categoriile de activități economice. Prestarea unui serviciu este crearea valorii practic din nimic. Problema e să ne învățăm să exportăm aceste servicii. La moment avem companii care fac outsourcing în domeniul informaticii, și cred că aici suntem pe primele linii ale economiei mondiale. Cred că mai putem găsi unul - două domenii, unde suntem buni. Așa că nu văd motive de pesimism - da, avem schimburi asimetrice, dar suntem abia la început de cale.
Buna Natan,
RăspundețiȘtergerestiu ca in economie nu exista loc de emotii.
Pe mine ma doare faptul ca exportam forta de munca. Consecintele negative rezultante, vor veni in urmatorii ani.
Domeniul informational este o directie strategica, unde avem valoare adaugata inalta. De acord.
Cum insa reactioneaza guvernul ca sa smulgem spuma proiectelor de programare? In unevirsitati ce se studiaza, nu e ceea ce se cere la moment pe piata.
Discutasem cu un programist. Imi spunea de proiecte de top, de multimilioanele in euro pe care nu le putem accesa din cauza pregatirii slabe a cadrelor noastre.
Ion, poftim scenariul: noi exportăm forță de muncă fiindcă ea este rău plătită în țară și nu sunt locuri de muncă suficiente, peste un timp aici nu rămân cadre calificate, companiile sunt gata să plătească mai mult angajaților, fiindcă e o penurie de forță de muncă, salariile în țară încep să crească, oamenii care au plecat peste hotare revin acasă fiindcă deja se poate trăi și aici decent. Pe termen lung așa și va fi (cu o mică corectare: în locul persoanelor care s-au naturalizat deja peste hotare, vor veni lucrători din Turcia, Iran și India).
RăspundețiȘtergereDa de ce crezi că ar trebiu să reacționeze guvernul pentru a smulge spuma în favoarea companiilor private? Dacă antreprenorii noștri sunt așa apatici încât nu văd oportunitățile de sub nas, asta-i problema lor. Iar un programator bun o să-și găsească de lucru, aici sau acolo. Și ar fi păcat să zicem că la noi nu s-a făcut nimic pentru a promova tehnologiile informaționale: numai scutirea programiștilor de plățile în fondul social cât face...
Cât despre studii, tot nu cred că este principial. Un programator tre să știe cum să facă algoritmi, cum să opereze cu bazele de date și ce-i acela internet și rețele. Limbajele propriu-zise folosite de el se schimbă foarte repede, însă datorită abundenței de informații un programator cu cap într-o săptămână poate să înceapă să scrie într-un limbaj nou. Nici nu cred că e bine ca instituțiile de învățământ să se fugărească după ultimele mode în lumea softului. Și apoi, lucrul cu niște limbaje vechi de programare educă caracterul și face din programatori bărbați adevărați: cineva care a făcut intefață grafică în pasca sau c++, o va face și în limbajele vizuale, reciproca nu e valabilă.