Prin lege, Banca Națională a Moldovei la noi are ca obiectiv principal de activitate dirijarea masei monetare și controlul prețurilor. Ei asta și fac. Însă făcând asta, ei uită că piața monetară nu e un lucru în sine, ci de ea depinde tot restul economiei.
Cel mai simplu exemplu: relația între inflație și șomaj. Deși diferite doctrine economice examinează diferit relația lor, este în general acceptat că între șomaj și inflație există o relație invers-proporțională. Adica, cu cât este mai mare inflația, cu atât e mai mic șomajul. Această relație este foarte bine reprezentată grafic de curba Philips.
Pe diagramă puteți vedea un exemplu simplu: inflația și șomajul în Statele Unite ale Americii în anii 60 (pe verticală - inflația, pe orizontală - șomajul). Mai multe detalii despre aspectele teoretice privind relația între șomaj și inflație le găsiți aici.
Sigur, economia nu este o știință exactă. Cu atât mai mult, macroeconomia și aspectele ei ce țin de politici economice. Totuși, există unele aspecte ale ei care pur și simplu nu pot fi ignorate la adoptarea deciziilor ce pot afecta întreaga țară.
Scopul Băncii Naționale a Moldovei, declarat în lege, este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (anterior era menținerea stabilității monedei naționale, dar BNM singură a insista pe modificarea scopului activității sale). Astfel, în politica sa monetară și valutară pentru 2009, Banca a scris: ”politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei va fi axată pe asigurarea şi menţinerea ratei anuale a inflaţiei la nivelul de 9.0 la sută”.
Mai departe: „Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, Banca Naţională va promova şi va menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi va sprijini politica economică generală a statului.”
Statu își caută de treaba lui cu problemele sali, iar Banca Națională va menține inflația. Dacă întâmplător interesele Statului vor coincide cu interesele Băncii Naționale, ele vor fi sprijinite, dar la mai mult nici nu sperați.
Cel mai bun exemplu l-am văzut astă vară: când în cadrul luptei contra inflației, au fost majorate semnificativ rezervele obligatorii ale băncilor comerciale, ceea ce a diminuat masa monetară. În deficitul de lichidități creat după aceasta, să fi văzut voi cum alergau disperați bieții antreprenori și conducători de întreprinderi în căutarea de credite. Iar economia în realitate reprezintă un circuit permanent al banilor - când o companie-client să nu poate face rost de bani pentru a se achita pentru marfa procurată, aceasta afectează nu numai furnizorul lui, ci și angajații și furnizorii acestuia, care la rândul lor, transmit blocajul mai departe. Dacă banii într-o lună trec prin cinci mâini, atunci un blocaj de 100 de lei scoate din circulație 500 lei. Normal că cu așa o diminuare multiplicată a masei monetare inflația nu mai are din ce să apară.
Este evident că așa măsuri nu stimulează activitatea economică și apariția noilor locuri de muncă. Din păcate, la noi problema șomajului nu se resimte atât de acut, pe cât ar trebui.Oficial în Moldova sunt înregistrați 48,3 mii șomeri, ceea ce constituie 3,9% din populația activă. Însă această statistică nu ține cont de persoanele care lucrează în afara țării. Practic, ultimii câțiva ani noi ne exportăm șomajul peste hotare, trecând problema cu acordatul locurilor de lucru pe capul altor economii. Dacă însă la acele 48 de mii mai adunăm acele peste 350 mii de persoane care nu au de lucru în țară, vom obține o rată a șomajului de 32%. Gândiți-vă, 32%. În două-trei luni o parte din concetățenii noștri care și-au pierdut lucrul peste hotare, vor decide să vină acasă, și atunci chiar vom resimți pe viu această cifră.
Sigur, nu vreau să învinuiesc Banca Națională de toate relele de la noi. La ei în lege e scris că trebuie să controleze inflația, ei asta și fac, și o fac chiar bine. În fiecare an ei înaintează Parlamentului spre aprobare politica monetară și valutară pe acel an, și mai departe nu au decât să o respecte. Mă deranjează faptul că organele noastre de stat au grijă fiecare de bucățica lui de față de masă, iar o administrare în ansamblu nu se face. Și nici nu are cine să o facă. Imaginați-vă, numai, următorul lucru: plenul parlamentului. Aprobarea politicii monetare. Talmaci termină de povestit despre faptele glorioase a BNM. Și aici se ridică un deputat din sală (oricare) și întreabă: dar spuneți, vă rog, cum a fost acordată rata prognozată a inflației cu rata prognozată a șomajului? Ați verificat cu curba Phillips? La care Banca Națională: A?
Delicios fragment, nu? Problema principală cu imaginatul lui e cu deputatul (pentru BNM toate astea nu sunt o noutate, pur și simplu, după lege șomajul nu-i traba lor...). Avem așa deputați în Parlament? Da în liste pentru Parlamentul următor?
