Frumusetea adevarata

Interesant clip. Încep să privesc cu alți ochi în jur.

http://www.campaignforrealbeauty.ca/film_fullscreen_evo.html

Bancile si criza

În așteptarea unor discuții mai aprinse privind situația băncilor de la noi după articolul precedent, mai dau două referințe.

Una dintre ele este știrea despre clasamentul eficienței bancare, elaborat de Agenția noastră, și despre schimbările semnificative care s-au petrecut acolo. Știrea o puteți găsi aici.

Clasamentul propriu-zis al eficienței bancare în trimestrul I îl găsiți aici.

Acest clasament este făcut în baza a cinci indicatori a activității băncilor, este absolut obiectiv și, mai important, relevant. Pentru a te edifica dintr-o singură privire, care e situația relativă a unei bănci, acest clasament e foarte bun. Sigur, el nu ține cont de informațiile „interne”, fiind bazat doar pe rapoartele publice.

Apropo, pe pagina Agenției mai puteți găsi o mulțime de informații interesante și utile.

Interviu la Europa libera

Am dat ieri un interviu telefonic la postul de radio „Europa Liberă” (la 7 dimineața ☺). Mi-am permis să includ textul interviului de pe site-ul lor.

Situația pe piața bancară: cei mai afectați, deponenții băncilor insolvabile

Valeriu Cațer, Elena Cioina

Interviu cu expertul Natan Garștea

Situaţia pe piaţa bancară din Moldova devine acum din ce în ce mai incertă. În sistemul bancar se fac simţite efectele crizei. Un prim semnal l-au oferit facturile pentru serviciile comunale, în care consumatorii sunt avertizaţi să nu mai facă plăţi la Investprivatbank. Asta pe motiv că banca ar fi rămas fără lichidităţi. Deşi nu se vorbeşte deschis, unii experţi în domeniu spun că în situaţia Investiprivatbankului ar mai fi alte cîteva bănci mici din Republica Moldova.

Despre situaţia din sistemul bancar moldovenesc vom discuta acum cu Natan Garştea, directorul Agenţiei de rating şi estimare “Estimator VM”.

Europa Liberă: D-le Garstea, exista azi pericolul real al prabusirii vreunii banci in Republica Moldova?

Natan Garștea: Eu cred ca datorita crizei cateva banci s-au pomenit intr-o situatie destul de grea si asta in primul rand este legat de situatia din sectorul real. Activitatea de baza a bancilor este totusi creditarea si, in functie de ceea in ce feluri de companii au fost indreptate creditele, unele banci au acum probleme. E vorba de domeniul constructiilor, e vorba de domeniul transporturilor, acestea sunt cele mai afectate. Si bancile care au efectuat mai multe creditati in domeniul imobiliar la momentul dat au probleme.

Europa Liberă: Dar de ce evita autoritatile sa abordeze acest subiect? Nu ne-am putea pomeni, ca si in cazul crizei economice, cu niste constatari post factum?

Natan Garștea: Sectorul bancar e un sector foarte sensibil la informatia publica. Daca autoritatile vor anunta falientul unei banci, imediat toata lumea, deponentii acestei banci, vor solicita retragerea banilor si, atunci, banca chiar va da faliment. Cred ca anume din aceasta cauza si Banca Nationala si alte autoritati sunt mai discrete si, probabil, cauta solutii si pe alte cai. Fiindca ar mai fi niste solutii …

Europa Liberă: Dar despre ce solutii e totusi vorba? Nu e timpul sa se intervina, chiar si din partea Bancii Nationale?

Natan Garștea: Din cate imi dau seama, poate ar fi posibila o interventie a Bancii Nationale cu o creditare a bancii si preluarea ulterioara a activelor acestei banci. Dar in portofoliul de credite, Banca Naionala oricum este limitata de statutul sau juridic, de posibilitatile ei de interventie. Pana la urma, nu poate statul sa achite datoriile unei banci comerciale, care este un agent privat.

Europa Liberă: Si atunci cum poate s-o ajute? Cum poate sa ajute, de exemplu, Investprivatbank sa nu ajunga la faliment?

Natan Garștea: Eventual s-ar putea acorda niste credite, dar nu stiu exact care sunt limitele si procedurile interne ale Bancii Nationale. Pentru ca dupa lichidarea activelor bancii sa se recupereze aceste credite. Insa pentru Banca Nationala indreptatea acestor credite spre o banca in stare de insolvabilitate este desigur o cheltuiala de bani pentru o perioada destul de lunga de timp, pentru ca aceste credite vor fi restituite in 4-5 ani poate.

Europa Liberă: D-le Garstea, daca ar fi sa admitem cel mai pesimist scenariu, in care una sau mai multe banci falimenteaza, cum va afecta asta economia Moldovei per ansamblu si cetateanul de rand in particular?

Natan Garștea: Cei mai afectati vor fi pana la urma deponentii bancilor care se vor pomeni in stare de insolvabiliate. Pentru ca, daca e sa vorbim de economia tarii per ansamblu, vor exista un sir de companii care au primit credite de la banca si, din cauza procedurii de insolvabilitate, poate li se prelungi chiar perioada in care vor dispune de acesti bani. Desi, companiile care acum nu pot sa restituie creditele sunt si ele intr-o situatie destul de complicata si nu cred vor avea mari beneficii din acest lucru.

Persoanele care au depus bani, depozitul la banca este o investitie si ca si orice alta investitie e riscanta. Inainte de a depune bani la o banca, trebuie sa te interesezi de situatia ei si sa vezi care e structura portofoliului, cum ea investeste banii si cum ii gestioneaza, pentru ca nu doar marimea dobanzii pe care ti-o acorda banca este principalul indicator. Pentru persoanele fizice la noi exista exista fondul de garantare a depozitelor, care a fost creat acum cativa ani si cate putin el creste, dar oricum e un volum foarte mic. Daca nu ma insel astazi din acest fond se garanteaza 6 mii de lei pentru o persoana fizica. Restul sumei urmeaza a fi recuperata deja dupa ce se vor vinde activele bancii, se vor recupera creditele de la banca si aceasta ar dura cativa ani.

Europa Liberă: Dar ce are, de exemplu, de pierdut un om care n-a avut vreodata in viata lui cont in banca?

Natan Garștea: Pentru acei care nu au careva relatii directe cu aceasta banca, nu vor fi afectati direct. E vorba de situatia generala in economie, ca e destul de grea, ca e criza, insa nu cred ca e cazul sa se spuna ca sunt afectati direct.

Europa Liberă: Ne putem astepta la agravarea situtiei in sistemul bancar?

Natan Garștea: Exista cateva banci care, la moment, din cauza crizei, au o situatie mai precara. Nu m-as aventura sa le numesc care anume au probleme, insa eu cred ca orice persoana interesata poate sa urmareasca putin rezultatele financiare ale bancilor, marimea activelor. Toate aceste informatii sunt publice, orice banca este obligata sa le plaseze pe site-ul sau. Deci orice persoana care ar dori sa se edifice, poate sa o faca de sine statator. Sunt cateva banci care au o situatie mai grea. Eu sper ca vom avea doar un singur caz de insolvabilitate. Poate, cumva, se va evita si acesta, desi e deja putin probabil. Si, ulterior, putin cate putin, daca se va relansa activitatea in economia reala si bancile vor putea sa-si revina. Fiindca, la moment, cateva banci au inregistrat pierderi mari nu pentru ca au avut pierderi reale. Pur si simplu creditele acordate in domeniile afectate de criza – constructii, transporturi, alte cateva domenii – au fost trecute din categoria de credite obisnuite la categoria de credite neperformante, care au un grad mare de probabilitate ca nu vor fi restituite. Ca urmare, bancile au inregistrat pierderi la calcularea acestor credte, ceea ce oricum nu inseamna ca toate aceste credite nu vor fi restituite sau ca banca nu-si va putea recupera deloc banii. Sunt doar niste asteptari destul de atente.

Analiza tranzactionala

Unul dintre domeniile cele mai utile și aplicabile a psihologiei pentru mine a fost și rămâne analiza tranzacțională. Această concepție a fost dezvoltată de către psihiatrul canadian Eric Berne în anii 50, și cred că la moment este una dintre cele mai reușite teorii care descriu interacțiunile umane. Deși a început ca psihanalist, Berne a dezvoltat propriile metode și accepțiuni asupra tratamentului, care include nu atât înțelegerea pacienților, cât obținerea unor modificări comportamentale la ei. De altfel, el a fost unul dintre primii care au promovat grupurile terapeutice, în care putea urmări cum pacienții interacționează între ei, ceea ce simplifica mult depistarea problemelor.

Teoria în sine e destul de simplă și se bazează pe două idei de bază. În primul rând, fiecare dintre noi are nevoie de atenția altora, aceea ce el numea „hunger for recongnition”. Această necesitate ne face să căutăm interacțiunile cu alții și să încercăm să căpătăm de la ei ceva atenție. Berne a introdus niște unități de măsură virtuale, pe care le numea „mângâieri”, pentru a putea exemplifica mai bine schimburile de atenție care au loc între oameni.

O a doua concepție de bază a analizei tranzacționale (AT) se referă la structura personalității. Astfel, nucleul nostru comunicativ, ego-ul nostru, se poate manifesta în trei moduri diferite: Copil, Adult și Părinte. Adultul din noi e partea personalității noastre care apreciază realist situația și poate adopta decizii adecvate momentului. Copilul din noi este rămășița obișnuințelor comportamentate care ne-a rămas din copilărie, personalitatea noastră originală. Părintele este imaginea părinților pe care noi ne-am creat-o și o purtăm cu noi - aceea cum noi ne imaginăm că ar vorbi și s-ar purta părinții noștri în anumite situații. Datorită acestei „orchestre” din capul nostru, foarte des în loc să interacționăm cu alții în rolul nostru de adult, care poate aprecia adecvat ceea ce face și ce spune (cum ar fi normal), noi uneori intram în interacțiuni în alt rol, de copil sau de părinte. E și normal că aceasta crează probleme în comunicare - în loc să primească un răspuns adecvat de la un adult, conlocutorul are de-a face fie cu un copil alintat, supărăcios și egoist, fie cu un părinte care tot încearcă să-l povățuiască și care nu acceptă alte puncte de vedere decât al său.

Această structurare a personalității poate fi destul de ușor observată. Persoanele care ne înconjoară se poartă absolut diferit atunci când sunt în stări diferite. Se schimbă intonația cu care vorbesc, expresia feței, nu mai zic de cuvintele pe care le spun și atitudinea generală. De obicei când are de spus un „adevăr” indubitabil (subiectiv indubitabil, desigur), sau o opinie de neclintit, persoana trece la nivelul de părinte (dacă-i să vorbim de părinții reali, de regulă este copiat acel mai autoritar dintre ei, care, de altfel, și este citat cel mai des). Dacă vă vorbește un Părinte, nu are nici un rost să discutați - acolo nu-i discuție, ci monolog, expunerea unei opinii care nu se acceptă de a fi discutată (nici o vorbă de a convinge pe un Părinte despre ceva, așteptați să revină la starea de Adult și atunci vorbiți cu persoana în cauză). În schimb Copilul va fi jucăuș și alintat, și modificările de intonație și expresie a feței la fel vor fi vizibile. Ca și cu un Părinte, nici nu încercați să discutați ceva constructiv cu un Copil.

Iată cum explică AT intercacțiunile dintre oameni. Fiecare dintre noi încearcă să primescă cât mai multe „mângâieri”. Însă datorită faptului că și restul persoanelor cu care interacționăm au exact același scop, pentru a obține de la alții o mângăiere trebuie și noi la rândul nostru, să-i „mângăiem”. Cu timpul această „economie” a relațiilor ne intră atât de mult în obișnuință, încât automat ducem evidența atenției pe care o acordăm și pe care o primim.

Exemplul clasic: o persoană cu care ne cunoaștem superficial și pe care o întâlnim zilnic pe drum spre lucru. De obicei, comunicarea noastră se rezumă la „buna / buna. ce mai faci? / bine. da tu? / tot bine. o zi bună / o zi bună” - atenția acordată este egală cu atenția primită. Dar imaginați-vă că într-o zi, ca răspuns la salutul vostru persoana începe chiar să vă povestească ce mai face (parcă asta chiar v-ar interesa) și cum și-a petrecut concediul. O să vă pară deplasată o astfel de atenție (ați primit mai multe mângâieri decât ați dat) și veți considera că la persoana respectivă nu este totul în regulă. După asta sau vă veți simți obligat să-i acordați mai multă atenție, sau veți începe să o evitați. Nici nu spun despre cazul invers, când v-ați salutat cu persoana respectivă și ea nu v-a răspuns - ne cunoaștem toți reacția în așa cazuri. ☺ Cauza e că ne simțim amăgiți - am dat o mângâiere „pedegeaba”...

Anume de aceasta metoda lui Berne și se numește „analiză tranzacțională” - noi toți permanent suntem implicați în tranzacții cu alte persoane, încercând să obținem de la ei mângâeri (cât mai multe) și fiind forțați să le acordăm astfel de mângâieri (de dorit, mai puține). Însă și mângâierile pe care putem să le căutăm sunt diferite. Din păcate, sunt multe familii în care copiii pot obține ceva atenție din partea părinților numai murdărind scutecile sau spărgând o vază. Respectiv, copiii ceia cresc obișniuți cu un anumit tip de atenție (negativă) și cu anumite procedee de a atrage atenția.

Berne distinge câteva moduri de comunicare: ritualurile (buna-buna, ce mai faci - bine), petrecerea timpului (comunicarea obișnuită), jocurile și comunicarea intimă. Comunicarea obișnuită e aceea ce pare - un schimb de informații sau comunicare „de societate”, care implică și mângâieri, de regulă echivalente. Comunicarea intimă (care nu numaidecât are conotații de intimitatea fizică) presupune un grad mare de apropiere a persoanelor, când dispare evidența mângâierilor. Dar cea mai complicată situație e cu jocurile.

Joc se numește modul de comunicare când două persoane comunică aparent la un nivel al personalității (de regulă, Adult-Adult), iar în realitate schimbul de mesaje se face între Copil și Părinte. Scopul unor astfel de jocuri e de a câștiga mai multe mângâieri decât ar presupune o comunicare obișnuită. Acest schimb de tranzacții ascunse are un anumit scenariu și o finalitate cunoscută de la bun început. (Joc nu înseamnă că lumea se adună să joace ceva, asta se referă la anumite trucuri de comunicare.)

Decât să vorbesc mult, mai bine dau niște exemple simple:

Jocul „De ce nu ați... Da, dar...” Inițiatorul jocului se plânge pe vre-o problemă de-a sa, de exemplu: „Am foarte mutl de lucru și nu reușesc niciodată să ajung acasă devreme”. Restul imediat încep să-i dea sfaturi. „De ce nu ați încerca să optimizați mai bine lucrul. De ce nu ați încerca să delegați mai mult pe subalterni. De ce nu ați...”. La toate sfaturile lor el găsește contraargumente: „Da, dar volumul lucrului care vine nu depinde de mine.” „Da, dar subalternii mei sunt niște neisprăviți.” „Da, dar...”

Deși în realitate se pare că comunicare se face după schema Adult-Adult, situația reală este alta. Prima afirmație de inițiatorul jocului este făcută de la nivelul de Copil, aceea ce-i provoacă pe restul participanților să treacă involuntar la nivelul de Părinți, de la care încep să învețe copilul. Indiferent de ce sfaturi nu ar primi, inițiatorul le va critica pe toate, arătând neajunsurile lor. Scopul real al jocului e în a le demonstra tuturor că, deși ei se socot tare deștepți, în realitate ei nu pricep nimic și nu pot fi utili cu nimic.

Jocul „Cum ați putut crede așa ceva despre mine”.

Jocul este inițiat, de regulă, de o fată, care dă de înțeles că este destul de accesibilă, ceea ce provoacă bărbații să-i acorde semne de atenție. După aceasta la un anumit moment ea va face față inocentă și îi va explica că a fost înțeleasă greșit și că ea nu este una „dintre acestea”. Scopul jocului, evident, e de a demonstra sie și tuturor cât este ea de dorită de toți bărbații. Jocul are mai multe niveluri de gravitate, în unele variante scopul fiind de a primi plăcere de la complimente și terminându-se la o fază destul de incipientă cu cuvintele „mie mi-s plăcute complimentele Dvs, dar între noi nu poate fi nimic”, în altele scopul fiind nu atât de a primi complimente, cât de a-l refuza (de dorit public și după ce el și-a manifestat univoc interesul) pe bărbat și a urmări reacția lui de neajutorare. Varianta extremă se termină cu un act sexual care este însoțit imediat de țipătu fals „mă violează”.

Multe jocuri sunt complementare. De exempu, „Te-am prins, nemernicule” (când cineva urmărește cu atenție tot ce fac cei din jur și îi prinde la cea mai mică greșeală, pentru a avea pe urmă plăcerea să le spună aceasta verde-n ochi) se potrivește de minune cu jocurile de genul „Vai, iertați-mă, eu am spart vaza” (când cineva face boacăne una după alta, captând toată atenția publicului) - aceste două jocuri sunt ca făcut unul pentru altul. Și dacă într-o companie se întâlnesc două persoane care joacă aceste două jocuri, la finele serii vor fi de nedespărțit - unul făcând gafe și al doilea menționându-le.

Sigur, tot ce am scris eu aici e doar o foarte succintă compilație a analizei tranzacționale, și sper că am reușit cât de cât să transmit ideile și, mai important, suflul acestei teorii. Dacă vă interesează mai multe detalii, vă recomand cărțile lui Berne: Transactional Analysis in Psychotherapy, sau o carte extraordinară pentru începători de psihologie și psihanaliză A Layman's Guide to Psychiatry and Psychoanalysis. De altfel, cartea lui dedicată în mod special jocurilor, deși nu e cea mai reușită după părerea mea, a devenit best-seller și a fost tradusă într-o mulțime de-a limbi (inclusiv româna și rusa) - Games people play.

Cu ce asta poate fi interesant în viața cotidiană? Încercați să observați trecerile de la o stare la alta a persoanelor cu care comunicați mai mult. O să vedeți: cu puțină atenție, peste un timp veți putea distinge cu ușurință aceste stări. Mult mai greu e să observăm aceste treceri la noi - fiind în interior, nu remarcăm deloc aceste modificări, poate doar post-factum. Oricum, cu ceva perseverență se poate și aceasta.

Acum, recitind ce-am scris, îmi pare că am creat părerea că alte stări decât acea de Adult nu sunt bune. Nu e așa. Fiecare stare îți are locul ei și momentul ei (cazuri clasice Copil - Părinte: prietena cu prietenul în oraș sau soțul obosit întors acasă și soția grijulie trebăluind în jurul lui). Problema e când aceste stări sunt folosite pentru a câștiga din contul altuia - aceasta trezește insatisfacția altora și peste un timp persoana care practică așa tehnici este marginalizată. Nu încercați să vorbiți cu argumente unui Părinte sau unui Copil - în ambele cazuri va fi la fel de ineficient. Și, desigur, evitați jocurile celor din jur - vă asigur că nu voi veți câștiga de pe urma lor.

Totdeauna m-a preocupat problema calității comunicării între oameni. Și analiza tranzacțională totdeauna m-a atras prin faptul că oferă un mecanism destul de simplu să-i înțelegem mai bine pe acei din jur și să ne facem mai bine înțeleși. Să vedem când putem să vorbim și când e mai bine să tăcem. Să ne dăm seama când suntem adecvați situației și când - nu. Sper că ea va fi utilă. Și nu-mi rămâne decât să vă urez cât mai multă comunicare intimă, liberă de orice tranzacții...

Management financiar pentru ACCA

Am citit un curs de lecții de Management financiar după programul de la ACCA. Pentru persoane care urmează să susțină examenul respectiv pentru această acreditare, desigur.

Deși am pierdut week-end-urile din ultimele două luni, sunt foarte mulțămit. Dacă mi-ar fi și studenții de la facultate așa... vă asigur că noi am trăi cu totul altfel. :)

Concluziile? Poftim:

1. La ei la facultate MF și învață mult mai profund ca la noi (deși pentru a ști asta nu era nevoie de a preda la aceste cursuri). Cursul pentru ACCA presupune deja un nivel destul de avansat al cunoașterii materiei. Anume de aceasta am și fost atras eu în locul unor profesori din Marea Britanie - pentru a lua materia de la bun început, și a o preda până la nivelul suficient pentru examen.

2. Pentru mine a fost surprinzător de ușor să predau acest obiect. Parcă aș face tot ce ziceam acolo de la grădiniță... :)

3. Bursa de valori din Londra a fost înființată în 1695. Bursa de valori din Moldova a fost înființată în 1995. Respectiv, bursa din Moldova va fi cum e bursa din Londra acum prin 2308. Așteptăm... Ideea e că piața noastră, autoritățile noastre, legile noastre și companiile noastre sunt la ani lumină față de piețele contemporane. Și nici nu prea sunt interesate să meargă înainte.

Cât despre curs... aș fi cel mai fericit dacă toți „studenții” mei ar susține examenul din prima. Țin pumnii...