Lomul si magnetoul

Înainte de a pleca în Odesa, vroiam să scriu acest articol, dar nu am reușit. Tocmai apăruse știrea despre Serghei Gurgurov, care a fost torturat în detenție și ulterior a câștigat la CEDO un proces împotriva Moldovei. Citind despre tratamentul la care a fost supus, mi-am amintit mai multe practici folosite de paznicii legii de la noi.

Deci:

Punerea pe lom: la înălțime se atârnă o rangă (de obicei, pe două dulapuri), și pe ranga ceea se spânzură deținutul de mânile încătușate. Așa cum urme de la cătușe oricum rămân, acest tip de tortură nu poate fi demonstrat. În scurt timp, durerea în încheieturi devine insuportabilă.

Magnetoul: se folosește un magnetou (generator de curent bazat pe rotirea unei manivele, exemplu - pornirea automobilelor antice de la manivelă, ). Procedura este simplă: deținutul este cablat la magnetou și tot el este pus să rotească manivela. Dacă nu vrea, este bătut până se supune. La fiecare rotire, este electrocutat puternic. Să mai zicem pe urmă că poliția noastră nu are fantezie și umor.

Sandviciul: deținutul este pus între două saltele sportive și în ele încep să bată cu bâte. Cât n-ar părea de paradoxal, saltelele transmit foarte bine puterea loviturii, numai că o distribuie pe o suprafață mai mare și nu rămân vânătăi.

Contact: lovituri concomitente cu ambele palme peste urechi, de obicei de la spate. Extrem de dureros. Fără urme, cu excepția cazurilor de plesnire a timpanelor.

Masca antigaz: pe deținut este îmbrăcată o mască antigaz, în care el este ținut o perioadă îndelungată de timp. De obicei, nu are urmări grave, în afara unei asfixieri ușoare.

Greutatea pe spate: deținutul este culcat cu fața în jos pe podea și pe spate i se pune o greutate semnificativă (24 sau 32 de kilograme). Din cauza greutății, respirația se îngreunează și deținutul începe să se asfixieze. De obicei greutatea este luată după ce el își pierde cunoștința din cauza lipsei de oxigen.

Nopțile nedormite: persoana este menținută în stare de veghe timp de câteva zile. Polițiștii se schimbă permanent lângă deținut (asta se numește interogatoriu) și îl trezesc imediat cum încearcă să adoarmă.

Bătăile de regulă se aplică în regiunea abdomenului, din mai multe motive: în primul rând, acolo nu rămân vânătăi, iar în al doilea, loviturile peste organele interne sunt mult mai dureroase decât loviturile simple.

La moment nu-mi pot aminti mai multe exemple, dar impresia generală puteți să vă o faceți. Oricum, vă asigur, arsenalul este mult mai bogat - oamenii zile întregi nu au altă treabă decât să mai inventeze vreo modalitate mai interesantă de petrecere a timpului împreună cu deținuții...

Eruptie vazuta din cosmos

Vedeți erupția vulcanului Sarîcev de pe insulile Kurile, fotografiată din cosmos (faceți clic pentru a mări). Poza a fost realizată de pe Stația orbitală internațională.

Eroii timpurilor noastre

Ultimele trei zile s-a încins o discuție la un articol anterior, despre capacitatea oamenilor de a se zmulge din anturajul lor și a-și schimba viața. Știu mai multe astfel de cazuri, toate foarte dramatice (tatăl meu, verișoara mea, vărul meu, mai mulți prieteni și colegi). Dar astăzi voi povesti istoria unei colege de clasă - o fată obișnuită, cum sunt multe altele.

După școală destul de repede s-a căsătorit. A născut în vre-o trei ani, stătea acasă și creștea fetița. Apoi soțul a plecat în Irlanda. În Irlanda, în special în Dublin, e o diasporă foarte mare și activă de durleșteni, care se ajută reciproc să se aranjeze acolo. Soțul tot o chema să vină și ea cu fata, că totul este aranjat și va fi bine. Până la urmă, ea a acceptat. Tot asta se întâmpla în anul 2001.

Și-a luat fata de trei ani în brațe și s-a pornit. Prima escală a fost făcută în Lituania. Soțul organizase prin cunoștințe ca ea să meargă de-a lungul unui lanț pus la punct destul de bine de emigrare ilegală și, bănuiesc eu, de trafic de femei. În Lituania a primit un pașaport fals, și de acolo a traversat cu ajutorul lui Polonia și a ajuns la frontiera cu Germania. Aici a așteptat câteva săptămâni coridor peste frontieră. Până la urmă, au fost aduși (ereau un grup, ea cu fetița în brațe, doi ucraineni și un polonez) cu mașina într-un lan de grău de la frontieră și li s-a spus să meargă peste lan vre-o doi kilometri și o să ajungă în Germania, unde-i va aștepta o mașină. Când au ajuns pe la jumătatea lanului, au fost depistați de niște grăniceri polonezi. A fugit prin lan câțiva kilometri buni (colega mea era cu fetița atârnată la piept într-un rucsac din acelea pentru dus copiii) până a căzut jos fără puteri.

Apoi s-au întors înapoi în orășelul unde așteptaseră până atunci, și au mai stat câteva zile, până au încercat iar să treacă frontiera, de data asta reușit, și au ajuns în Germania, unde pe un drum de țară la vre-o 5 kilometri de graniță îi aștepta o mașină. În vre-o săptămână, a ajuns la Paris, unde trebuia să aștepte o soluție să nimerească în Irlanda.

Parisul nu l-a văzut deloc. Stătea într-un hotel de cea mai proastă calitate, folosit ca casă de întâlniri, și banii i se terminaseră aproape de tot. În oraș nu prea putea ieși, se temea să nu fie reținută și mai era și cu fetița, care suporta foarte greu acest drum. Din când în când venea cineva din partea soțului și mai transmitea niște bani. După aproape o lună în care a urât de tot Parisul, unica soluție care s-a găsit pentru ea a fost să zboare în Irlanda din Portugalia.

În Portugalia a ajuns fără probleme. Continua să călătorească cu actele false lituaniene. La înregistrarea pentru a urca la bordul avionului, au apărut dubii serioase privind autenticitatea actelor ei. Oricum, fiind cu copil mic și arătând foarte chinuită, i s-a permis să urce la bordul avionului spre Irlanda, însă au avertizat-o că la coborâre va fi cercetată suplimentar. Cât avionul zbura, au continuat verificările care, desigur, au arătat că actele erau false. De câteva ori în timpul zborului de ea s-au apropiat însoțitoarele, să mai concretizeze o dată numele.

Mai departe ea a făcut mișcarea genială: s-a dus în veceu și a înnecat acolo pașaportul (care o ajuns undeva pe la fundul Atlanticului). Când în câteva minute s-a apropiat însoțitoarea să-i ceară actele, ea „nu le-a mai putut găsi”. Din avion a coborât deja cu identitatea ei adevărată, ce-i drept, neconfirmată de nici un act.

În Dublin, desigur, a fost reținută de serviciul imigrare. A stat acolo la închisoare trei săptămâni, în așteptarea unui verdict. Soțul ei, care deja avea drept de trai acolo a depus cerere pentru reîntregirea familiei, iar faptul că era cu copilaș a fost hotărâtor. I s-a permis să rămână legal în Irlanda. În prezent ea e managerul-șef al unei rețele de pizzerii din Dublin și împrejurimi.

Sună absolut fantastic, dar cazul este real de la primul până la ultimul cuvânt. Când mi-l povestea, plângea și râdea și același timp. Sigur, cea mai mare prostie era că a luat copilul cu ea, dar nu-și imagina să-l lase cu cineva acasă.

Cel mai interesant. Peste doi ani, și sora ei a venit în Irlanda, tot ilegal (ce-i drept, practic fără peripeții, doar la intrarea în țară a fost reținută de serviciul imigrare). Ei, în închisoarea de acolo din care colega mea a scos-o în câteva zile (ea pregătise deja toate actele necesare), femeile imigrante din toată lumea care erau închise cu ea, își povesteau una alteia o legendă, despre o moldoveancă care cu doi ani în urmă, cu copilaș mic în brațe, reușise să traverseze ilegal toată Europa, nouă țări, și a ajuns la aceeași închisoare, după care s-a așezat legal cu traiul în Irlanda. Colega mea devenise între timp un simbol, și istoria ei, căpătând noi și noi detalii, a devenit folclor în lumea imigranților ilegali.

Strategii pe termen lung

Iată aceasta da viziune strategică și consecvență în măsurili promovate. Iată asta da urmarea intereselor naționale de termen lung.

Comuniștii schimbă legislația numai conducându-se de interesele de partid, și nici macar nu de interesele pe termen lung, ci de acele de moment. Exemplu: modificarea pragului electoral. Mai întâi l-au ridicat la 6%. Apoi toată Uniunea Europeană și opoziția strigau degeaba la ei că aceasta e antidemocratic. După alegeri, când au văzut că le mai trebuie umplutură să ungă lucrul Parlamentului, au diminuat de urgentă pragul electoral la 5%.

Tipii ăștia se poartă cu legea parcă ar fi instrumentul lor pentru atingerea scopurilor personale, și cu țara parcă le-ar aparține numai lor. Cred că acest exemplu poate fi și trebue folosit în campania electorală contra lor, este foarte elocvent.

Material compromitator

Zilele acestea am avut o „cumpănă” mare. Am primit acum trei zile o ofertă de a intra pe listele electorale ale unui partid. Și ispita a fost extrem de mare: am petrecut o noapte nedormită, cântărind toate argumentele. Până la urmă, am decis că mai am multe de făcut în afara parlamentului și că pot fi util și în alte domenii decât guvernarea. Ca urmare, am refuzat.

Chiar consider că încă mi-i devreme să merg în rândurile deputaților. Însă mă știu o fire slabă, care cedează ușor ispitelor, și mă tem că dacă mai urmează așa o propunere, nu voi putea să mai refuz o dată.

De aceea, pentru a mă proteja și pentru a-mi diminua atractivitatea ca candidat electoral, am decis să mai public o dată un material compromițător despre mine, care, de altfel, a mai apărut pe acest blog. De data aceasta nu este adresat nimănui. ☺

Obosita

Vin iarăși alegeri. Cred că vor avea loc în a treia decadă a lui iulie. Priviți spre calendar, e surprinzător de aproape, a mai rămas o nimica toată.

Iar țara este obosită. Au fost alegeri, în care era greu să alegi - greu, fiindcă nimeni nu satisfăcea pe deplin, nimeni nu spunea ceva nou, iar programele până la urmă se reduceau la pentru cineva sau contra cuiva.

Dar nu alegerile au obosit țara. Țara e obosită de aceea ce-a fost după alegeri, pe 7, 8 și 9 aprilie. Moldova a căpătat brusc sindromul maniacal-depresiv: unii sunt în faza euforică, plini de energie și cu ochii bulbucați, alții, majoritatea - într-o depresie totală.

Pot fi foarte ușor înțeleși acei aflați în faza maniacal-euforică. Ei sunt nevoiți să meargă până-n pânzele albe, fiindcă altă cale pentru ei nici nu există. În această postură sunt atât comuniștii, cât și acele trei partide care au intrat în scurtul parlament actual și acum sunt catalogate ca liberale.

Partidul comuniștilor a mers departe, mult prea departe ca să mai existe cale de întoarcere. Dacă partidele liberale obțint majoritatea, consecințele pentru comuniști vor fi dezastruoase. Și nu vorbesc despre aspectul legat: nu știu ce anume vor arăta anchetele privind 7 aprilie, iar de aceea ce s-a petrecut prin comisariate până la urmă vor răspunde polițiștii care au făcut ce-au făcut (maxim - Papuc), dar oricum Voronin se va „atmazui”. Cea mai dezastruoasă pentru ei urmare va fi destrugerea imperiului economic care s-a format între timp, reîmpărțirea unor anumite piețe, destrămarea unor carteluri și dispariția unor monopoluri. Până la urmă, tot banii contează... și s-ar părea, cât îi trebuie unui om?

Starea actuală a comuniștilor îmi amintește de situația conducerii celui de-al treilea reich înainte de sfârșitul războiului. Nu din primăvara lui '45, când era totul pierdut, da din '44, când situația pe fronturi deja se inversase, când rușii înaintau pe toate direcțiile, și aliații tocmai au deschis al doilea front (☺ o fi Lupu al doilea front? nu o fi? aflăm cred că în câteva zile, din declarațiile ce vor fi făcute, aliații au început debarcarea în Normandia cu 65 de ani și 5 zile înaintea începerii ostilităților de către Lupu). În perioada ceea, când mai exista o șansă de a schimba mersul războiului (deși foarte puțin probabilă), anturajul lui Hitler închidea complet ochii la posibilitatea înfrângerii - acest gând era de negândit pentru ei, fiindcă consecințele personale urmau să fie prea strașnice pentru fiecare, pentru a putea fi acceptate. Sunt sigur, că nici unul dintre oamenii ceia de sine stătător nu ar fi ajuns să facă toate grozăviile care au fost făcute. Însă împreună, încurajându-se reciproc, lăsându-se conduși de un nebun și văzând că și restul fac așa, au început să trăiască într-o lume a lor, care în unele domenii diferea foarte mult de acea reală. Undeva în adâncul său fiecare înțelegea că face ceva rău, dar dacă aceasta era acceptat de toți, de ce nu... Anume din această cauză până la finele războiului ei sperau la o salvare ca prin minune, credeau în spiritul victorios al armatei germane sau în faimoasa wunderwaffe, arma miraculoasă. Cu ce s-a terminat totul, am mai scris.

Partidele liberale la fel trebuie să meargă până la capăt. Dacă comuniștii rămân la putere, în patru ani ei pur și simplu vor distruge opoziția. Au o mulțime de mecanisme pentru a face aceasta, și au arătat că le pot folosi din plin. După 7 aprilie, mizele au devenit mult prea mari.

Însă în rest, se resimte o depresie totală. Prea puternică a fost dezamăgirea de pe 5 aprilie, prea intensă a fost explozia de pe 7 aprilie, prea strașnică a fost reacție de pe 8 și 9 aprilie. În câteva săptămâni, s-a gândit și s-a trăit atâta, cât până atunci nu se gândea și nu se trăia într-un an. După o răbufnire de emoții și vorbăraie peste tot - televiziune, presă, internet, toți au rămas pustiiți. E o pustiire din acelea emoționale, când te golești de tot în interior, și pe urmă este nevoie de un timp, pentru a te umplea înapoi, ca să ai ce da altora.

Și mai e și altă cauză. Toți am văzut cât înseamnă la noi viața unui om, și că cu ea se poate întâmpla orice, și absolut nimeni nu va răspunde pentru aceasta. Cred că muți și-au revizuit unele poziții și valori. Nu s-au speriat (deși, și s-au speriat, desigur), ci au înțeles că CU EI CHIAR SE POATE ÎNTÂMPLA CEVA. De-ați ști câte persoane cunoscute care anterior încercau să face ceva aici, au început să caute o posibilitate de a pleca...

Așa dar, vin alegeri noi, iar țara este obosită. Dar dacă va rămâne așa, obosită, urmările vor fi foarte urâte: tot ce s-a întâmplat de la 4 aprilie până azi ne permite să prefigurăm ce va urma. În patru ani vom rămâne țara unui partid, cu un parlament în care microfoanele sunt închise atunci când se vorbește nu aceea ce place, țara în care poliția îți poate permite orice nelegiuiri fără urmări, țara în care proprietarii afacerilor sunt închiși până nu cedează controlul asupra întreprinderii.

Țara este obosită. Și dacă va fi așa până la alegeri, peste patru ani va fi ca la Ada Milea în cântec.

Pe mine acest cântec mă fascinează și mă înspăimântă în același timp. Poate e cazul totuși să încercăm să găsim ceva puteri până la alegeri?

Ada Milea - Obosita
Asculta mai multe audio Muzica

Matusa Polly

Zilele astea am văzut-o pe mamica cu ochelari și mi-am amintit imediat de motușa Polly, cum apare la începul aventurilor lui Tom Sowyer, când îl căuta pe băiat. Și anume:

„Aunt Polly pulled her spectacles down and looked over them about the room; then she put them up and looked out under them...”

Mai mult ca atât, când i-am spus că-mi amintește de cineva, a râs și m-a întrebat: de mătușa Polly? ☺

Bamboozled elitar

Urmăriți o mică compilație cu jocul Bamboozled din serialul „Friends”, episodul 20 din sezonul 8. Vă asigur, e foarte nostim.

De ce mi-am amintit de acest joc? În ultimul timp, ședințele elitare de „Ce? Unde? Când?” au fost încărcate cu atâtea detalii adiționale, transformându-se dintr-un „just a boring answering game” într-un adevărat Bamboozled (deși, să nu exagerez - ultima ediție a jocurilor elitare nu a fost atât de încărcată cu elemente suplimentare).

O fi bine asta sau nu? Nu știu, ține de gustul fiecăruia. Eu cred că am devenit prea conservator.

Opozitia

Care nu ar fi atitudinea față de fiecare dintre liderii opoziției în parte și față de partidele conduse de ei, cred că ei merită tot respectul pentru ultimele câteva săptămâni. Cel puțin, pentru acei care i-au votat, a fost o confirmare a verticalității lor.

Să vedem cum aceasta va fi răsplătit de electorat.

Violeta Bajenaru-Deckerck

Unica româncă care era la bordul avionului prăbușit Air France 447, printre acei 228 pasageri, ere Violeta Băjenaru-Declerck - colega mea de facultate de la REI. S-a căsătorit acum două săptămâni.

Odihnească-se în pace. :(