Eu citesc mult. Foarte mult.
Până acum două săptămâni, citeam la un Pocketbook 301. Acest dispozitiv a dat un suflu nou lecturilor mele - ultimul timp devenisem foarte reticent la procurat cărți noi, fiindcă nu mai aveam unde să le țin. Iar avându-l pe el, am putut să-l încarc deodată cu sute de cărți, pentru citit și pentru recitit. Avantajele sale - este foarte ușor, are dimensiuni relativ mici, acceptă practic orice format imaginar de documente și de cărți electronice. Oricum, principalul său avantaj - ecranul din așa numita hârtie electronică, care după calitățile sale optice este foarte apropiat de hârtia adevărată și de la care, datorită lipsei luminozității, nu obosesc ochii. Dezavantaje - ecranul oricum este relativ mic (greu de citit documentele care nu sunt text, unele pdf-uri, de exemplu), nu poți citi pe întuneric și limitarea posibilităților lui doar la citit.
Acum sunt posesorul unui iPad. Pe lângă faptul că în mare măsură mi-a înlocuit calculatorul (poșta, internetul, rss-urile), am descoperit o nouă plăcere a lecturii. Este foarte comod de citit, de navigat prin carte, de făcut notițe și de marcat locuri interesante în text. Și arată superb - uitați-vă, de exemplu, la programul standard pentru citit de la Apple, iBooks, sau la această aplicație pentru iPad. Datorită ecranului mare, deja pot citi liniștit pdf-uri, ceea ce mă ajută mult cu lecturile de specialitate, unde acesta este tipul de bază a documentelor. Deși teoretic din cauza că ecranul este luminos, ochii ar trebui să obosească, încă nu am simțit acest lucru - poate datorită calității lui ecranului, poate datorită faptului că luminozitatea și culorile pot fi ajustate.
În fine, pentru mine iPad-ul are un singur mare neajuns - e mai dificil de citit de la el în transport. Dacă până acum în 6 luni de citit de la Pocketbook am fost întrebat doar de vreo opt ori ce e asta și de unde se poate lua, acum sunt întrebat practic zilnic. Deja mi-i incomod să-l mai scot.
Acum două zile o bunicuță de vreo 65-70 de ani s-a jucat cu el câteva minute și i l-a arătat și soțului ei. E extraordinar când oamenii la așa o vârstă păstrează capacitatea de a se minuna și a se interesa de ceva nou.
Salut Natan!
RăspundețiȘtergereMerci pentru info. Ma gindesc si eu la iPad. Dar as vrea sa tiu cit tine bateria de exemple la citit, video, internet?
Merci anticipat.