Când eram încă mic, prin clasele primare, în fiecare joi seara taică-meo se ducea la bucătărie să asculte radioul. Pe unde scurte, Radio România. Se transmitea în direct Cenaclul Flacăra.
Atunci pentru mine această combinație de cuvinte semnificau doar muzică și poezie, care se auzeau rău din cauza vuietului mulțimii exaltate. Doar peste câțiva ani mi-am dat seama ce însemna acest cenaclu și muzica cântată acolo. Și apoi, când învățam în România, colegii mei de acolo nu înțelegeau respectul meu pentru Adrian Păunescu - tocmai era o perioadă când el intrase în politică, și nimeni nu uită vreo ocazie să menționeze că el fusese „poet de curte” și prieten cu Ceaușescu.
Cum puteam eu să le explic lor ce însemna pentru noi, acei din Moldova, muzica folc românească... și Decembrie în interpretarea lui Alifantis (unica posibilitate de a auzi versurile lui Bacovia)... și ruga pentru părinți, de la care plângea o țară, și acel „Te salut, generație în blugi” (când blugii erau un vis accesibil doar pentru foarte puțin în URSS). Când restul timpului posturile de radio românești erau pline de entuziasm socialist și de „Trăiască Ceaușescu”, de-ți trecea imediat pofta să le mai asculți, anume ședințele Cenaclului Flacăra au fost o gură de aer proaspăt. Sau un duș rece, de trezire.
Noi încă nu știam atunci că el s-a născut în Bălți, și încă nu-i citisem versurile. Toate astea au venit pe urmă. Însă pentru majoritatea oamenilor din generația care au făcut anii '89 și '91, Păunescu rămâne prima adiere de aer proaspăt, primul gând despre identitatea noastră. Rămâne vocea din radiou, care spunea versul din câtec înainte el să fie cântat, pentru a-l putea cânta și noi împreună cu interpretul.
i se uita si iarta prea multe numai pentru simplul motiv ca a avut o activitate artistica de succes pe plan local.
RăspundețiȘtergereDa Natan... Am si acuma acasa casete cu inregistrari de la cenaclu, discuri vinil cu Nicu Alifantis, Savoy si alti interpreti români... Trebuie să fac o inventariere acasă cu discurile vinil care le ascultam la sfîrșitul anilor 80 (da, aveam 6-7 ani, dar ascultam ceea ce ascultau părinții mei :) )
RăspundețiȘtergerePai tocmai aici e perveriunea individului: a cantat fiecaruia ce isi sa auda, s-a folosit de refularea populara in folk, de prospetimea noii generatii, etc, ca toate aceste energii sa le predea apoi (din proprie initiativa sau nu) la picioarele Marelui Carmaci.
RăspundețiȘtergereAr putea fi unul din pilonii de baza a unui regim de tip Nord-Coreean.
Vorbim despre un mare talent irosit in beneficiul politicului, ceea ce dpdv artistic mie mi se pare un pacat capital. Intre N.Stanescu si CV Tudor, de care crezi ca e mai aproape?
Sau, folosind o comparatie din alta sfera, e un destin de tip Anakin-Darth Vader. Numai ca "Luke, I am your father" nu va veni niciodata.....
Aciduzzu, cred că tot ce povestești tu, ține numai de perceperea lui în România. O fi adevărat, nu știu.
RăspundețiȘtergerePentru acei din Moldova, e diferit. A fost pentru noi un simbol pe timpul sovietic. Și a rămas un simbol și după '89. E unicul om de cultură din România care venea constant la toate evenimentele importante (culturale, politice) ce se petreceau la noi. El putea fi întâlnit în Piața Marii Adunări Naționale, și avea un cuvânt de spus tuturor celor ce se apropiau să-l salute (și erau mulți, te asigur).
Poate, cum zici tu, el nu o fi fost reprezentativ pentru România. Atunci... păcat că alții, care or fi fost mai reprezentativi, nu au venit să o reprezinte. Păunescu a venit.