Acum câteva luni, când s-a declanșat marele scandal legat de examenul de română la bac în Găgăuzia, mi-am amintit despre experiența mai multor țări europene în cadrul proceselor de formare a statelor naționale în secolul XIX.
Primul exemplu, Italia. De la destrămarea Imperiului Roman, Italia totdeauna a fost împărțită în mai multe regiuni, regate, orașe-state și, desigur, state papale. De-a lungul timpului în fiecare din aceste entități s-a dezvoltat un dialect propriu al latinei vulgare. Oricum, deosebirile între dialecte erau foarte mari, cineva din Piedmont fiind aproape imposibil să se înțeleagă cu cineva din Sicilia sau Calabria.
Odată cu unificarea politică a Italiei, a devenit evidentă problema formulată atât de bine de către Metternich: Italia era doar o noțiune geografică, fără a avea vre-un alt sens. Dacă e tot să vorbim despre limba vernaculară, doar 2,5% din populație puteau vorbi limba italiană standardă la unificarea țării, în 1861. Și una din primele griji a lui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, a fost crearea unei rețele de școli de stat, scopul principal al cărora era predarea limbii italiene în toată țara. Acesta a fost începutul adevărat al creării unui stat unic și al apariției unei națiuni.
Un alt exemplu, România. După unirea principatelor române din 1859 sub conducerea lui Cuza, una dintre principalele probleme de asemenea a fost crearea unei unități lingvistice. Printre primele măsuri a fost reforma ortografiei din 1862, cu adoptarea alfabetului latin, ceea ce a permis crearea unui sistem unic de educație în toată țara. În anii 1880 Spiru Haret, care era ministru al educației, a creat un sistem foarte ambițios de reformare a învățământului, scopul căruia era construirea națiunii. Până atunci școli erau numai prin orașe și, uneori, pe lângă biserici și mănăstiri. Haret a împânzit țara cu nenumărate școli la sate, care deseori erau într-o singură încăpere, aveau un singur învățător, o tablă și un steag. Dar aceste școli existau.
Importanța acestor școli a devenit și mai mare după 1918, când România s-a pomenit cu câteva regiuni unde limba română era vorbită mai puțin - Transilvania, Bucovina, și Basarabia. Anume școlile au avut rolul de promovare a limbii române și de creare a unui spațiu cultural unic. Eficiența funcționării lor în perioada interbelică o pot aprecia personal - bunica mea care a făcut renumitele patru clase românești, chiar și pe timpul sovietic citea mult mai bine textele scrise cu alfabet latin decât chirilic.
Nu mă voi opri asupra exemplului Germaniei, este mult de vorbit și de povestit acolo. Deși în 1871 a fost proclamată crearea Imperiului German, aceasta încă nu însemna apariția unui popor. A urmat o perioadă de promovare centralizată a unei limbi unice și a unui model unic de educație (în Germania mai era foarte acută la moment și problema religiei). A început o perioadă de germanizare intensă a altor națiuni, existente pe teritoriul Imperiului.
Ideea generală cred că este clară. Dacă încerci să construiești o țară pe principiu național (nu federal), trebuie să pui la bază limba, până la urmă acesta este elementul care unește și definește o națiune. Și îmi pare evident că, dacă vrei să creezi o țară cu adevărat unitară, cu populație omogenă și care, mai important, să se simtă unită, să știe că constituie un singur popor, trebuie să începi de la limbă.
Noi suntem toleranți în probleme de limbă. Foarte toleranți. Până la urmă, e doar mijloc de comunicare, și deseori e mai importantă comunicarea propriu-zisă decât aceea cum ea se face. Și în ce limbă.
Însă dacă e să facem abstracție de cotidian, și să privim per ansamblu, societatea noastră este compusă din foarte multe grupuri diferite (indiferent de criteriu, etnic, politic, confesional), care permanent o trag în direcții diferite. O limbă unică cunoscută de toți ar putea fi cimentul cela care ar întări și ar uni țara. Cred că aceasta nu va fi contestat de nimeni.
Nu știu dacă a existat imediat după 1991 vre-un program național de promovare a limbii române, cred că da - atunci problema era în vogă. Oricum, dacă acespt program și a existat, pe timpul comuniștilor el a fost fost abandonat, iar rezultatele sale anterioare au fost compromise complet. Iar după ei îmi pare că nu s-a mai întreprins nimic în acest sens.
Și iată, peste 20 de ani de la independență, se dovedește că în școlile și liceele din Găgăuzia nu sunt suficienți profesori de limbă română. Și, presupun eu, acolo unde ei sunt, predarea limbii se face așa cum știm toți: formal, fără suflet, și, mai grav, fără a se cere multe de la elevi. Scrie în program limba română, este limba română, dați-ne pace.
Ar trebui actualizate programele și manualele de studii ale limbii române, din câte înțeleg acelea actuale nu sunt deloc inspirate. Și poate Guvernul ar trebui să găsească profesori buni de limbă română cu care să completeze școlile de acolo. Desigur, va trebui să-i asigure cu locuință, și asta costă. Dar nu cred că acest cost este exagerat pentru a asigura integrarea normală a tinerilor de acolo în viața noastră. Ca ei, absolvind un liceu găgăuz, să poată veni să învețe la Chișinău, și nu să trebuiască să rămână pe loc sau să plece în Odesa sau Moscova. Și să nu se mai simtă marginalizați din cauza că nu se pot angaja, că nu pot comunica și că nu sunt lăsați să uite că ei sunt altfel.
Îmi dau seama, problema este destul de sensibilă, și atinge unele teme mai delicate, legate de identități naționale. Și da, iar e perioadă pre-electorală. Dar unica posibilitate să asigurăm existența țării pe termen lung este crearea unei idei naționale, iar crearea ei nu este posibilă fără existența unui popor care chiar să se simtă un popor, și nu mai multe națiuni ajunse din întâmplare împreună între aceleași frontiere.
(imagine preluată de pe
http://portal.unesco.org/education/en//files/20263/10573277163mother-tongue-dilemma.jpg/mother-tongue-dilemma.jpg )
Nu e suficient sa ai profesori. Este nevoie de o schimbare radicala a programului de predare a limbii romane. Am studiat intr-un liceu rus din Chisinau si pot sa spun ca cu programul pe care am avut noi nu vor fi succese niciodata (cunostintele mele in l.romana sunt datorita exclusiv familiei). Fiecare toamna incepea cu o compunere pe tema "cum am petrecut vara" (chiar si in ASEM), dupa care am mai scris ceva despre rutina zilnica. Pur si simplu elevii n-au pentru ce a se entuziasma. Structura programului a fost una foarte nereusita, limba si literatura fiind combinate intr-un singur curs. Si modul de predare era prea primitiv, cu predarea limbii si literaturii ruse fiind mult mai sofisticata. Cand ceva nu este deloc interesant, n-are rost sa predai.
RăspundețiȘtergereSunt absolut de acord. La asta și mă refeream când spuneam că predarea se face formal, fără suflet și fără a se cere mult de la elevi. Și da, avem o problemă mare cu programul și cu metodologia - româna nu prea trebuie la străini, și majoritatea profesorilor noștri de română știu cum să predea limba și literatura la acei care vorbesc româna, dar nu prea știu cum să o predea acelor pentru care româna nu este nativă.
RăspundețiȘtergereDar am scris articolul în speranța că va pune lumea pe gânduri și poate chiar se va ajunge și la niște acțiuni reale. Iar acțiunile reale urmează a fi întreprinse de către funcționari din ministerul educației. Iar pentru ca ei să facă ceva, lor trebuie să le placă ideea. Dar nimeni din minister nu va recunoaște că limba nu este învățată din cauza că ei au elaborat și au aprobat un program rău de studiere a limbii. În schimb le va fi ușor să accepte că problema ține de calitatea profesorilor sau de lipsa acestora. Iar deja peste 2-3 ani, dacă lucrurile nu se vor schimba, se va ajunge și la modificarea programului.
Până la urmă, un profesor bun poate să transmită dragostea pentru materia lui indiferent de programul după care predă. Mai mult chiar, un elev care vrea să învețe va învăța, indiferent de program și de profesori. Principala problemă e în lipsa necesității reale de a cunoaște româna în Moldova.
De acord. Cea mai eficienta cale de a invata l.romana e sa avem gradinite numai cu l.romana (fiica mea nu are probleme). Dar apare problema drepturilor etniilor si a profesorilor care nu stiu l.romana si nu vor putea fi angajati in gradinite cu l.romana.
RăspundețiȘtergeretrue, dar problema limbii Romane este ca nu e prea atractiva din punct de vedere economic.
RăspundețiȘtergereRusii in RM au inceput sa o invete mai mult din cauza fricii ca Romania poate introduce cunoasterea limbii romane ca o conditie obligatorie pentru obtinerea cetateniei romanesti.
India, ca și Italia, nu a fost niciodată un stat unitar, iar d.p.d.v. lingvistic, nu există nici un echivalent pe planetă, ca și diversitate de limbi și dialecte.
RăspundețiȘtergereEnglezii, pe lângă mult rău pe care l-au făcut pe acest teritoriu vast și cu o populație atât de numeroasă, a impus învățarea limbii engleze, fapt care se dovedește a fi cel mai mare beneficiu pentru India. Acolo se poate vedea și în zilele noastre, cum se încheagă o nație, datorită unei limbi, care nici măcar nu aparține măcar unei părți din acel teritoriu. E interesant de urmărit preocuparea unui mistic în 'indianizarea' sistemului de învățământ, care a fost creat doar cu scopul de a sluji Coroanei Britanice. Tot așa, sistemul de învățământ din Moldova, e tributar 'rusizării' Moldovei și a fost creat pentru a sluji... Imperiului Sovietic.