Ziua purificarii

Deşi îi este cam frică de operaţie, Greg încearcă să ascundă acest lucru, doar astăzi împlineşte nouă ani, e aproape matur, cel puţin aşa crede el, este palid la faţă şi mânuţa-i este încleştată de palma mea, multe aş da să nu treci şi tu prin acest calvar, poate să nu mergem, ne întoarcem acasă şi...

...multe aş da să nu treci şi tu prin acest calvar, ce să-i faci, de la această operaţie nu se poate eschiva nimeni, sau poate ?, în invitaţie nu scria nimic despre obligativitate, putem să nu m...

...în invitaţie nu scria nimic despre obligativitate, ei sunt convinşi că vor veni toţi, bietul copil, va trebui să vorbesc serios cu medicul ce-l va opera.
Gregor se întoarce spre mine:
— Tăticule, cum crezi, vor veni toţi?
Cine toţi, cine ?, ah, da, invitaţii la ziua lui, Doamne, în asemenea clipe se mai poate gândi la oaspeţi, deşi, de ce nu, are doar opt, nu, deja nouă ani.
— Cred că toţi.
— Va veni şi Max?
— Max în primul rând.
Gregor tace nehotărât, să mă întrebe sau nu, i se poate citi totul pe faţă, despre fetiţa aceea, cum o cheamă... mă va întreba sau nu?
— Tăticu...
Mă priveşte şovăitor, cât de mult seamănă cu Margareta, aceeaşi faţă, va întreba sau nu?
— Tăticu, dar Elena va veni?
— Va veni şi Elena, fii liniştit. Nu poate să nu vină.
Se îmbujorează şi evită să mă mai privească, pare mai vesel, degrabă vom intersecta bulevardul “Fericirea” şi apoi nu mai rămâne mult până la spital.
— Dar ce fel de tort va face mămica?
— Nu ştiu, Gregor, trebuie s-o întrebăm pe ea.
Mă opreşte în faţa unei vitrine cu jucării, la ce se uită? la poliţist sau la rachetă? sau la ambele?
— Tăticule, îmi spui ce cadou mi-ai luat? Hai, te rog!
Fără să vreau, zâmbesc, de-aş avea eu grijile tale, sigur a răscolit prin toată casa, drăcuşor mic ce eşti.
— De ce nu vrei să mai aştepţi câteva ore, până vom începe să serbăm?
Mergem mai departe, Greg mână distrat o piatră pe trotuar, şutând-o când cu dreptul, când cu stângul, îşi strică încălţămintea, ar trebui să-l dezvăţ de acest prost obicei, însă nu-i pot interzice micile lui plăceri de copil, mai ales astăzi.
— Mai târziu, după ce va trece ziua mea, să-mi spui, te rog, unde l-ai ascuns. Am căutat peste tot, însă nu l-am găsit.
Piatra ajunge la picioarele mele şi i-o pasez uşurel înapoi, bine că am lăsat cadoul la vecini, neapărat îl găsea, încuviinţez grav din cap cum că da, îţi voi spune, degeţelele lui îmi strâng mai puternic palma.
— Dar mămica va merge astăzi la cursuri?
Se va supăra, într-adevăr, Margareta ar putea astăzi să nu se ducă la cursu...

...se va supăra, să vorbesc cu Margo, ziua de naştere a fiului e numai o dată pe an, iar cursurile se fac zilnic, ar fi bine să nu se ducă astăzi la cursu...

...se va supăra, nu se poate face nimic, va trebui să se resemneze, mă priveşte speriat, m-am împiedicat din cauza întrebării lui şi se simte vinovat.
— Din păcate, va merge. Ştii doar că nu are voie să lipsească.
Trecem pe lingă panoul cu Preşedintele înconjurat de copii, îl vor schimba la Sărbătoarea Pâinii, oare ce vor pune în loc, anul trecut era Preşedintele cu un snop de grâu în braţe, totul se schimbă, panta rei, numai el nu, anii trec, iar Preşedintele rămâne tot tânăr, poate sunt folosite nişte poze vechi, nişte şabloane făcute...

...anii trec, iar Preşedintele rămâne tot tânăr, e şi normal, de sănătatea lui au grijă cei mai buni medici.
— Este adevărat că cursurile se fac tot acolo unde lucrează nenea Martin?
Oare de unde o fi aflat că cursurile se ţin la Minister?
— Da, tot acolo.
— Atunci ei se întâlnesc uneori, nu-i aşa?
Straniu, nu m-am gândit mai înainte la această posibilitate.
— Nu ştiu, Gregor.
Trebuie s-o întreb pe Margo dacă chiar se...

...La ce mă gândeam?
— Tăticule, ce-i aia, “pata întunecată”?
Traversăm bulevardul, în sfârşit Greg începe să ţină seama de regulile pentru pietoni, bravo, despre pata întunecată ?, cu ce să încep, cu împiedicările, nu, mai bine să-i vorbesc despre refulare.
— Fiecare om, pe măsură ce se maturizează, devine tot mai disciplinat, mai ordonat. Iată acum, când traversam strada, ai acţionat conform regulilor, pe când încă jumătate de an în urmă...
Greg pleacă fruntea, nu face să-l cert, înţelege singur.
— Astfel, o anume categorie de gânduri, idei, pulsiuni ,.. înţelegi cuvântul ?.. devin inacceptabile pentru un om normal. Apare “zona” sau “pata întunecată”, zonă a conştiinţei unde se află acele gânduri şi în care nu se poate pătrunde.
Iată şi spitalul, strâng mai puternic degeţelele ce se agaţă de mâna mea, Doamne, ai grijă de el.
— Când gândurile se îndreaptă spre această zonă, omul îşi pierde pe o fracţiune de secundă cunoştinţa, se împiedică şi de obicei mersul gândurilor i se schimbă. Pata întunecată este ca o siguranţă, un scut protector pentru ordine şi disciplină.
Ultimele cuvinte deja nu mai sunt ale mele, le-am citit undeva, încep să vorbesc mai rar, alegând cu mai multă grijă cuvintele.
— Ea începe să se formeze la vârsta ta, însă acest proces este periculos pentru viaţă şi sănătatea psihică. Ca să se excludă orice risc, se face o operaţie.
Când aude de operaţie, Gregor aruncă o privire rapidă scărilor spitalului care e deja aproape şi se uită la mine, Doamne, piciule, nu te mai uita aşa, eu nu pot face nimic, simt cum mi se strânge totul în interior, mi-e greu să respir, NU AM VOIE!, mi-a mers, umezeala din colţurile ochilor nu se transformă în lacrimi, cred că iarăşi pot vorbi normal.
— Hai, Gregor, nu-ţi fie frică. Nu se va întâmpla nimic grav. Această operaţie este suportată zilnic de sute de copii şi nimănui nu i se întâmplă nimic.
Mă priveşte cu speranţă, fac o mică pauză, fiindcă simt că vocea iarăşi începe să-mi tremure.
— Nu vei simţi nimic. Te vor adormi înainte de a începe. Greg, eşti doar cel mai mare din clasă. Cine dintre băieţi se mai poate lăuda că a fost în stare de narcoză? Îţi imaginezi, se adună oaspeţii şi le povesteşti despre operaţie. Vor muri de invidie. Ce zici de o asemenea posibilitate?
Mă simt ca cel mai josnic om, Gregor se lasă în sfârşit dus prin uşile de sticlă ale spitalului în holul larg şi răcoros, straniu, nu se simte acel miros specific de medicamente prezent în spitale, o măsuţă cu reviste, câteva fotolii, un ciorchine de baloane cu “La mulţi ani” pe ele, în colţ un tip.
— Bună ziua, ne zice, zâmbind prietenos.
Cine-o fi ?, nu cred că e medicul, îl salut dând din cap şi îl trag uşor de mână pe Greg.
— Bună ziua.
Zâmbetul devine şi mai prietenos, face câţiva paşi spre noi studiindu-l pe Gregor, îi dau invitaţia, aruncă doar o privire fugară pe ea, continuă să zâmbească şi să-l studieze pe Greg, ochii însă nu-i zâmbesc, CE VOR SĂ-I FACĂ FIULUI M…

...ochii însă nu-i zâmbesc, se iută de parcă ţinteşte cum să-l înşface pe Gregor mai bine, pentru acest lucru a şi fost pus aici - să liniştească copiii, sau poate pe părinţii lor, nu se ştie cine trebuie liniştit mai tare.
— Din câte înţeleg, tinere, ai împlinit astăzi nouă ani?
Devine serios, de parcă ar vorbi cu un matur, Gregor e măgulit, cred, pe faţă încă nu i se citeşte nimic în afară de spaimă, totul va fi bine, trebuie să mă calmez.
— Cred că tăticul ţi-a spus că aţi venit să ţi se facă şi ţie operaţia ce se face tuturor când încep să se maturizeze. Însă vreau să te previn de la bun început: din păcate, nu te vei putea lăuda prietenilor, povestindu-le de câtă tărie de caracter şi voinţă ai dat dovadă în timpul operaţiei, înfruntând durerea. Din păcate, vei dormi şi nu vei simţi nimic.
Frumos a întors-o, tipul, interesant, vorbeşte cu toţi copiii la fel sau improvizează de la caz la caz?
— În schimb, le vei putea spune că nu te-ai temut deloc înainte de operaţie. Frumoasă perspectivă, nu-i aşa?
Îl apucă de mână pe Gregor şi aşteaptă reacţia acestuia, piciul se uită la mine, să-i zic ceva, ce ?, încerc să zâmbesc, ce să-i spun ?, dacă mai tac puţin, va începe să plângă.
— Nu te teme, Gregor, fă ce-ţi spune nenea doctor.
Să-i zic tipului să fie mai atenţi, cine o fi fiind medicul ?, probabil nu el, chirurgul e într-un loc steril, să întreb în ce constă opera...

...probabil nu el, chirurgul e într-un loc steril, să-i rog să merg cu dânşii, să asist la opera...

...probabil nu el, chirurgul e într-un loc steril, să-l întreb pe tip în constă opera...

...probabil nu el, chirurgul e într-un loc steril, să-i rog să fie mai atenţi.
— Ă-ă,.. vroiam să vă rog să...
— Da, da, nu vă faceţi griji, mă întrerupse tipul. Totul va fi în regulă. Revenim în zece minute. Nu-i aşa ?, se întoarse spre Gregor.
Gregor îi zâmbeşte nehotărât şi strânge din umeri, tipul îl trage după sine.
— Să mergem, tinere, oaspeţii nu aşteaptă. Dacă mai stăm aici, vor începe să sărbătorească fără dumneavoastră ziua de naştere şi vor mânca tot tortul.
Se duc, după ei se închide o uşă grea de fier şi eu rămân singur, mi-au luat fiul, totul va fi bine, trebuie să mă liniştesc, mă îndrept spre fotoliul de lângă uşa pe care au intrat, ea nu lasă să treacă nici un sunet, totul va fi bine, când i-am spus lui Martin că lui Greg i-a venit invitaţie la această operaţie, acela m-a liniştit: ” Aceasta nu este o operaţie complicată. Aminteşte-ţi că ţi s-a făcut şi ţie şi după câte văd, eşti încă viu.”, lui Martin, care este un optimist incurabil, îi e uşor să zică aşa, el copii n-are, când eram mici, se făcea la unsprezece ani, ordinul ca operaţia să se facă la nouă a apărut nu demult, pe mine nu m-a durut nimic, mai exact, am dormit, iar când m-am trezit, a început să se manifeste pata întunecată şi nu-mi mai ardea de operaţie, mă împiedicam foarte des şi aproape nu mai ţin minte acele zile, mă împiedicam la fiecare gând, să vezi câte idei antisociale are omul fără pată, un trosnet sec însoţit de fâşâit de file mă face să tresar, un teanc înalt de reviste de pe măsuţă se împrăştie pe jos, nici nu-mi dădeam seama cât eram de atent să aud vre-un sunet de după această uşă blindată, nu, aşa nu se poate, am o fantezie prea bogată, trebuie să mă calmez, să iau exemplu de la Martin, iată omul care nu are nici un fel de temeri şi îndoieli, deşi nici el nu a fost întotdeauna aşa, am învăţat într-o clasă toţi trei, eu, Margareta şi Martin, când am crescut, ambii îi făceam curte Margaretei, ea devenise între timp cea mai frumoasă din liceu, când a aflat despre nunta noastră, s-a supărat foc, nu a venit nici la nuntă, pe mine se prefăcea că nu mă observă când ne întâlneam pe stradă, a trimis o scrisoare Margaretei, zicea că va deveni numaidecât un om influent şi puternic, va avea o bună poziţie în societate, bani, casă şi încă nu ştiu ce, apoi a dispărut, nu s-a văzut vre-o cinci ani, se zicea că este căutat de poliţie şi alte tâmpenii, Greg avea deja patru ani când s-a întors, bine dispus, sigur de sine, îi apăruse deja acel aer veşnic de superioritate, a fost angajat de Ministerul Purităţii Morale, nuci nu ştiu ce post deţine, să-l întreb când ne vom mai ved...

...a fost angajat de Ministerul Purităţii Morale, nici nu ştiu ce post deţine, curios, cum a ajuns acolo ?, când l-am întrebat, mi-a spus, zâmbind acru: “Prin luptă”, altceva nu a vrut să zică, să aflu, totuşi, cu ce se ocupă ministerul ăsta, şi Margareta ar trebui să ştie, doar cursurile se fac tot acolo, s-o întreb ce face la acele cu...

...şi Margareta ar trebui să ştie, doar cursurile se fac tot acolo, oare Martin o mai iubeşte ?, ambii s-au schimbat mult în ultimul timp, mai ales Margo, probabil, e din cauza cursurilor alea, oare cât va mai dura operaţia, Gregor a intrat de vre-o patru minute, când ne-a vizitat prima dată după acei cinci ani de bludnicie, ne ridicasem deja de la masă, mi-a spus: ”Am şi uitat cât este de frumoasă Margo.”, nu ştiam ce să-i răspund, Margareta era la bucătărie, ne mai făcea câte o cafea, am crezut că Martin va reîncepe să-i facă curte, cât de ridicol eram, deşi, de ce ridicol, poate a şi încercat, s-o întreb pe Margo dacă nu cumva a sâcâit-o, deşi mi-ar fi spus-o imediat, poate nu mi-a spus să nu fac vre-o prostie, poate ,.. dar dacă m-a minţit ?, DACĂ EL ESTE AMAN...

...dar dacă m-a minţit ?, nu cred, Margo mă iubeşte, de acest lucru pot fi sigur, dacă nu mai am încredere în ea, atunci în cine ?, de ce durează atât, cât mai au de gând să-l ţină acolo pe Greg, cam peste o săptămână după întoarcerea lui Martin a venit invitaţia pentru Margo, era chemată la un curs de lecţii pentru mame şi soţii, straniu, nu m-am gândit niciodată, poate când se întocmeau listele, Martin a propus-o pe Margo, nu sunt deloc clare criteriile după care au fost alese femeile invitate la Minister, nu cunosc pe nimeni care ar mai frecventa aceste cursuri, să-l întreb pe Martin, poate el a făcut ca Margareta să fie invitată la aceste cu...

...nu cunosc pe nimeni care ar mai frecventa aceste cursuri, nu, aşa nu se poate, trebuie să aflu numaidecât ce fac ele la cu...

...nu cunosc pe nimeni care ar mai frecventa aceste cursuri, Margo s-a schimbat foarte mult de când merge la ele, a devenit mai tăcută, zâmbeşte mult mai rar, se fereşte de oameni, îşi dedică mai tot timpul lui Gregor, a început să se împiedice mult mai des, mai ales în prezenţa lui Martin, nu, ceva e în neregulă...

...mai ales în prezenţa lui Martin, uneori din cauza deselor împiedicări nu poate scoate un cuvânt, în ultimul timp preferă să nu-l vadă deloc, când vine el în vizită stă în dormitor şi citeşte sau se duce la Greg, trebuie s-o întreb de ce nu-l place aşa tare pe Mart...

...în ultimul timp preferă să nu-l vadă deloc, când vine el în vizită stă în dormitor şi citeşte sau se duce la Greg, cât va mai dura această operaţie ?, interesant, totuşi, în ce constă ?, şi ce ar fi dacă nu s-ar face ?, stai că am citit undeva: dureri groaznice de cap ce pot duce la nebunie sau chiar la moarte, o broşură albastră editată de Ministerul Purităţii Morale, deci iată una dintre ocupaţiile acestui minister.
Uşa se deschide şi intră Gregor dus de mână de tipul acela, fiul este palid şi adormit, în rest totul pare a fi normal, mă ridic în întâmpinarea lor.
— Cum ?..
— Nu vă faceţi griji, totul este în regulă. Băiatul e un adevărat voinic, cu fleacul ăsta de operaţie nu-l iei.
— Credeam că va dura mai mult. Narcoza ,.. mai ştiu eu...
— I-am administrat un preparat ce neutralizează somniferele. Acum, eroule, hai, du-te la tăticu.
Greg ia, fără să privească, balonul cu “La mulţi ani” ce-i este întins, vine cu paşi împleticiţi spre mine şi mă apucă de mână, l-aş lua în braţe, însă mă jenez de acest tip.
— Mulţumesc.
— Să vă crească mare.
Faţa tipului devine posacă, ochii i se întorc parcă să privească în interior, tipul deja nu mai e cu noi, se gândeşte la ceva ce-i aparţine doar lui, ceva merge nu aşa cum ar trebui să meargă, el nu este deloc mulţămit de sine şi de ceea ce face, de parcă a ajutat la înfăptuirea a încă unei nemernicii şi acum îi pare rău, trupul îi este străbătut de o tresărire violentă - s-a împiedicat, deja eu încep să mă simt incomod, întorc ochii într-o parte, nu mai avem ce face aici, îmi iau rămas bun printr-o înclinare de cap, deşi nu cred că salutul meu a fost remarcat, ieşim cu Gregor afară, pe scările spitalului, aici e o frumoasă zi de vară, în faţa noastră se întinde cartierul Umanismului, dominat de înaltul Minister al Purităţii Morale, cu pădurea de antene de pe acoperiş, la ce le trebuie atâtea ?, să-l întreb pe Mar...

...în faţa noastră se întinde cartierul Umanismului, dominat de înaltul Minister al Purităţii Morale, cu pădurea de antene pe acoperiş, în depărtare, pe colinele Dragostei Pentru Patrie, soarele licăreşte jucăuş pe braţele metalice ale retransmiţătorului nr. 12, ce deştept l-o fi pus aici, televiziunea e la doi paşi, oare ce o fi transmiţând, mai ales că peste tot sunt turnuri din astea, n-ar strica să aflu...

... oare ce o fi transmiţând, mai ales că peste tot sunt turnuri din astea, probabil aparţin armatei, coborâm încet treptele, ce aer curat şi aromat, băiatul are reacţiile încetinite, îl susţin atent să nu se poticnească, când ajungem pe trotuar, îl trag spre mine şi îl îmbrăţişez, se pare că aerul de afară îl trezeşte, tresare, vrea să spună ceva, iar tresare, gata, a început şi la el.
— Tăticule, ce mi-au făcut? Tă...
Trupuşorul lui firav este scuturat de o convulsie puternică.
— Tăticule, ce mi-au făcut? Tăti...- se cutremură iarăşi - Tăticule, ce mi-au făcut? Eu vreau să...
Este întrerupt de o serie de convulsii, începe să plângă, îl strâng mai tare la piept şi simt cum umerii i se cutremură puternic la fiecare împiedicare, îşi ascunde faţa în cămaşa mea, pe ceafă părul i-a fost ras şi are acolo un disc metalic cât o monedă de zece, stăm mult timp aşa, el plânge în continuare, dar convulsiile devin mai rare, eu continui să privesc, strângându-l din răsputeri pe fiu la piept, spre acel mic disc, simt cum mi se ridică un nod în gât, însă nu pot face nimic altceva decât să-l strâng la piept, de aceea îl strâng şi mai tare, după un timp Gregor se mai linişteşte, se desprinde de mine, şterge obrajii uzi cu mâneca şi încearcă să-mi zâmbească, uneori mai sughiţă, însă gata, ce era mai straşnic a rămas în urmă.
— Ce vroiam să-ţi spun?
Se încruntă, încearcă să-şi amintească, aştept răbdător, şi la el a început să se manifeste pata întunecată, e mare de acum, însă acest lucru nu ştiu de ce nu mă bucură deloc, ci invers, am senzaţia unei mari, ireversibile pierderi.
— Mi-am amintit, - faţa i se lumină, parcă a răsărit soarele, - la istorie avem o profă nouă. Mergem acasă acum?
Încuviinţez şi porneşte înainte, întrecându-mă cu câţiva paşi:
— Ea predă mult mai interesant decât precedenta. Tăticu, dar tu chiar pe bune crezi că vor veni toţi acei pe care...
Îl urmez, uitându-mă la discul metalic din ceafa lui şi până la urmă nu rezist , ridic mâna la ceafă şi ating propriul disc: neted şi rece, este la locul lui, dintre toate cunoştinţele mele numai Martin nu are acest disc, arunc o privire timidă în jur, trecătorii nu mi-au remarcat gestul, toţi se grăbesc în treburile lor împiedicându-se frecvent, în mine creşte un val de ură faţă de această lume mincinoasă, îmi vine să strig tare, să mă audă şi EI, nu ştiu cine EI, însă sunt sigur că au să mă audă cum îi întreb: “Ce aţi făcut cu noi?! De ce vă bateţi joc de n...”

...Ă-ă, la ce mă gândeam ?,.. ah, da, Greg are o profesoară nouă, poate acum în sfârşit va începe să înveţe istoria, iuţesc pasul, să ajungem mai repede acasă, ne-or fi aşteptând oaspeţii, astăzi e ziua lui Gregor, împlineşte nouă ani, e aproape matur, cel puţin aşa crede el...

București, 13.XI.’96 - 2.II.’97