Despre situatia politica si alegerea presedintelui

Predarea limbii romane

Acum câteva luni, când s-a declanșat marele scandal legat de examenul de română la bac în Găgăuzia, mi-am amintit despre experiența mai multor țări europene în cadrul proceselor de formare a statelor naționale în secolul XIX.

Primul exemplu, Italia. De la destrămarea Imperiului Roman, Italia totdeauna a fost împărțită în mai multe regiuni, regate, orașe-state și, desigur, state papale. De-a lungul timpului în fiecare din aceste entități s-a dezvoltat un dialect propriu al latinei vulgare. Oricum, deosebirile între dialecte erau foarte mari, cineva din Piedmont fiind aproape imposibil să se înțeleagă cu cineva din Sicilia sau Calabria.

Odată cu unificarea politică a Italiei, a devenit evidentă problema formulată atât de bine de către Metternich: Italia era doar o noțiune geografică, fără a avea vre-un alt sens. Dacă e tot să vorbim despre limba vernaculară, doar 2,5% din populație puteau vorbi limba italiană standardă la unificarea țării, în 1861. Și una din primele griji a lui Victor Emmanuel II, primul rege al Italiei unificate, a fost crearea unei rețele de școli de stat, scopul principal al cărora era predarea limbii italiene în toată țara. Acesta a fost începutul adevărat al creării unui stat unic și al apariției unei națiuni.

Un alt exemplu, România. După unirea principatelor române din 1859 sub conducerea lui Cuza, una dintre principalele probleme de asemenea a fost crearea unei unități lingvistice. Printre primele măsuri a fost reforma ortografiei din 1862, cu adoptarea  alfabetului latin, ceea ce a permis crearea unui sistem unic de educație în toată țara. În anii 1880 Spiru Haret, care era ministru al educației, a creat un sistem foarte ambițios de reformare a învățământului, scopul căruia era construirea națiunii. Până atunci școli erau numai prin orașe și, uneori, pe lângă biserici și mănăstiri. Haret a împânzit țara cu nenumărate școli la sate, care deseori erau într-o singură încăpere, aveau un singur învățător, o tablă și un steag. Dar aceste școli existau.

Importanța acestor școli a devenit și mai mare după 1918, când România s-a pomenit cu câteva regiuni unde limba română era vorbită mai puțin - Transilvania, Bucovina, și Basarabia. Anume școlile au avut rolul de promovare a limbii române și de creare a unui spațiu cultural unic. Eficiența funcționării lor în perioada interbelică o pot aprecia personal - bunica mea care a făcut renumitele patru clase românești, chiar și pe timpul sovietic citea mult mai bine textele scrise cu alfabet latin decât chirilic.

Nu mă voi opri asupra exemplului Germaniei, este mult de vorbit și de povestit acolo. Deși în 1871 a fost proclamată crearea Imperiului German, aceasta încă nu însemna apariția unui popor. A urmat o perioadă de promovare centralizată a unei limbi unice și a unui model unic de educație (în Germania mai era foarte acută la moment și problema religiei). A început o perioadă de germanizare intensă a altor națiuni, existente pe teritoriul Imperiului.

Ideea generală cred că este clară. Dacă încerci să construiești o țară pe principiu național (nu federal), trebuie să pui la bază limba, până la urmă acesta este elementul care unește și definește o națiune. Și îmi pare evident că, dacă vrei să creezi o țară cu adevărat unitară, cu populație omogenă și care, mai important, să se simtă unită, să știe că constituie un singur popor, trebuie să începi de la limbă.

Noi suntem toleranți în probleme de limbă. Foarte toleranți. Până la urmă, e doar mijloc de comunicare, și deseori e mai importantă comunicarea propriu-zisă decât aceea cum ea se face. Și în ce limbă.

Însă dacă e să facem abstracție de cotidian, și să privim per ansamblu, societatea noastră este compusă din foarte multe grupuri diferite (indiferent de criteriu, etnic, politic, confesional), care permanent o trag în direcții diferite. O limbă unică cunoscută de toți ar putea fi cimentul cela care ar întări și ar uni țara. Cred că aceasta nu va fi contestat de nimeni.

Nu știu dacă a existat imediat după 1991 vre-un program național de promovare a limbii române, cred că da - atunci problema era în vogă. Oricum, dacă acespt program și a existat, pe timpul comuniștilor el a fost fost abandonat, iar rezultatele sale anterioare au fost compromise complet. Iar după ei îmi pare că nu s-a mai întreprins nimic în acest sens.

Și iată, peste 20 de ani de la independență, se dovedește că în școlile și liceele din Găgăuzia nu sunt suficienți profesori de limbă română. Și, presupun eu, acolo unde ei sunt, predarea limbii se face așa cum știm toți: formal, fără suflet, și, mai grav, fără a se cere multe de la elevi. Scrie în program limba română, este limba română, dați-ne pace.

Ar trebui actualizate programele și manualele de studii ale limbii române, din câte înțeleg acelea actuale nu sunt deloc inspirate. Și poate Guvernul ar trebui să găsească profesori buni de limbă română cu care să completeze școlile de acolo. Desigur, va trebui să-i asigure cu locuință, și asta costă. Dar nu cred că acest cost este exagerat pentru a asigura integrarea normală a tinerilor de acolo în viața noastră. Ca ei, absolvind un liceu găgăuz, să poată veni să învețe la Chișinău, și nu să trebuiască să rămână pe loc sau să plece în Odesa sau Moscova. Și să nu se mai simtă marginalizați din cauza că nu se pot angaja, că nu pot comunica și că nu sunt lăsați să uite că ei sunt altfel.

Îmi dau seama, problema este destul de sensibilă, și atinge unele teme mai delicate, legate de identități naționale. Și da, iar e perioadă pre-electorală. Dar unica posibilitate să asigurăm existența țării pe termen lung este crearea unei idei naționale, iar crearea ei nu este posibilă fără existența unui popor care chiar să se simtă un popor, și nu mai multe națiuni ajunse din întâmplare împreună între aceleași frontiere.

(imagine preluată de pe

http://portal.unesco.org/education/en//files/20263/10573277163mother-tongue-dilemma.jpg/mother-tongue-dilemma.jpg )

Ziua purificarii

Deşi îi este cam frică de operaţie, Greg încearcă să ascundă acest lucru, doar astăzi împlineşte nouă ani, e aproape matur, cel puţin aşa crede el, este palid la faţă şi mânuţa-i este încleştată de palma mea, multe aş da să nu treci şi tu prin acest calvar, poate să nu mergem, ne întoarcem acasă şi...

...multe aş da să nu treci şi tu prin acest calvar, ce să-i faci, de la această operaţie nu se poate eschiva nimeni, sau poate ?, în invitaţie nu scria nimic despre obligativitate, putem să nu m...

...în invitaţie nu scria nimic despre obligativitate, ei sunt convinşi că vor veni toţi, bietul copil, va trebui să vorbesc serios cu medicul ce-l va opera.
Gregor se întoarce spre mine:
— Tăticule, cum crezi, vor veni toţi?
Cine toţi, cine ?, ah, da, invitaţii la ziua lui, Doamne, în asemenea clipe se mai poate gândi la oaspeţi, deşi, de ce nu, are doar opt, nu, deja nouă ani.
— Cred că toţi.
— Va veni şi Max?
— Max în primul rând.
Gregor tace nehotărât, să mă întrebe sau nu, i se poate citi totul pe faţă, despre fetiţa aceea, cum o cheamă... mă va întreba sau nu?
— Tăticu...
Mă priveşte şovăitor, cât de mult seamănă cu Margareta, aceeaşi faţă, va întreba sau nu?
— Tăticu, dar Elena va veni?
— Va veni şi Elena, fii liniştit. Nu poate să nu vină.
Se îmbujorează şi evită să mă mai privească, pare mai vesel, degrabă vom intersecta bulevardul “Fericirea” şi apoi nu mai rămâne mult până la spital.
— Dar ce fel de tort va face mămica?
— Nu ştiu, Gregor, trebuie s-o întrebăm pe ea.
Mă opreşte în faţa unei vitrine cu jucării, la ce se uită? la poliţist sau la rachetă? sau la ambele?
— Tăticule, îmi spui ce cadou mi-ai luat? Hai, te rog!
Fără să vreau, zâmbesc, de-aş avea eu grijile tale, sigur a răscolit prin toată casa, drăcuşor mic ce eşti.
— De ce nu vrei să mai aştepţi câteva ore, până vom începe să serbăm?
Mergem mai departe, Greg mână distrat o piatră pe trotuar, şutând-o când cu dreptul, când cu stângul, îşi strică încălţămintea, ar trebui să-l dezvăţ de acest prost obicei, însă nu-i pot interzice micile lui plăceri de copil, mai ales astăzi.
— Mai târziu, după ce va trece ziua mea, să-mi spui, te rog, unde l-ai ascuns. Am căutat peste tot, însă nu l-am găsit.
Piatra ajunge la picioarele mele şi i-o pasez uşurel înapoi, bine că am lăsat cadoul la vecini, neapărat îl găsea, încuviinţez grav din cap cum că da, îţi voi spune, degeţelele lui îmi strâng mai puternic palma.
— Dar mămica va merge astăzi la cursuri?
Se va supăra, într-adevăr, Margareta ar putea astăzi să nu se ducă la cursu...