Logaritmii si viata

Azi e ultimul sunet. Pentru mulți liceeni - chiar ultimul. Cea mai bună ocazie pentru a scrie acest articol.

Acum câțiva ani, am fost invitat să țin o cuvântare la o aniversare a liceului meu. Trebuia să le spun ceva inspirațional, despre importanța învățatului. Și știți, nu a trebuit să inventez nimic.

Una din companiile mele, Agenția "Estimator-VM", este specializată în piețele de capital. O activitate de-a noastre este calcularea zilnică a unui indice bursier. Iată formula lui de calcul:

O altă activitate de bază a Agenției este stabilirea valorii companiilor. Iată formula pentru aceasta:

Iar când facem evaluări la companii străine, care sunt tranzaționate activ la burse, putem folosi și această metodă de calcul:

Păi iată. Când a trebuit să le spun copiilor despre utilitatea învățatului, le-am zis următoarele:

Când învățam la școală, îmi părea că unele lucruri din acele predate aici sunt absolut inutile în viață. De exemplu, logaritmii naturali. Credeam că după absolvirea școlii și a facultății, voi putea uita cu bine de ei și nu-mi voi mai aminti niciodată pe urmă.

Și iată peste câțiva ani după factultate, la lucru, am fost nevoit să utilizez în activitatea mea calcule cu logaritmi naturali. Și, ca prin minune, tot ce-am învățat la școală despre ei, mi-a revenit și s-a dovedit a fi foarte util. Cine ar fi știut?

Noi deseori privim programul de studii ca ceva rupt complet de viață, și din păcate, de multe ori așa și este. Însă e mare păcat când cu vreo ocazie avem nevoie de ceva ce era inclus în programul de studii, dar a fost ignorat de noi, considerând că nu e de nici o utilitate practică.

Învățați. Învățați cât mai mult posibil. Cunoștințele nu cer mâncare, și nu vă pot încurca. Dar niciodată nu știi cum ceva din ce-ai învățat poate să-ți prindă bine. Câ cât cunoști mai multe, cu atât ești mai pregătit pentru viața de după pereții acestui liceu.

22 de ani de absurd

De 22 de ani aștept ca la noi să se normalizeze lucrurile.

Imediat după independență am acordat un credit mare conducerii de la noi (eu personal, dar cred că și restul tot). Era haos, nu exista nimic, evident că trebuia mai mult timp pentru a pune lucrurile pe roate...

Dar anii treceau și mai bine nu se făcea. Am avut prima serie de guverne corupte și parlamente compuse din partide amorfe, care, natural, s-au terminat peste 10 ani cu un recul foarte puternic - venirea comuniștilor la putere.

Acum, privind în urmă, înțelegi că comuniștii nu au fost cel mai rău prin ce am avut de trecut. Tot s-a furat, dar se fura nuștiu-cum mai organizat. În justiție era cam aceeași situație ca și acum, dar se încerca macar să se păstreze aparențele. Cu libertățile era mult mai rău, dar să fim serioși, ei nici măcar nu au închis ProTV-ul. În schimb investitorii străini se simțeau aici în siguranță. Mai erau unele preluări de afaceri, dar erau mici și se refereau la investitori locali. Și iarăși, se încerca păstrarea aparențelor și dacă ceva devenea public, imediat se bătea în retragere.

8 ani a fost mult, foarte mult. Toți acești ani am așteptat plecarea comuniștilor, și venirea viitorului fericit. Ei au plecat, viitorul fericit a venit. Azi toți îl trăim din plin.

Nu vreau să vorbesc despre situația actuală, mi-e silă. După Pădurea Domnească când Lannisterii cu bani, Barateonii fanatici și Starcii principiali au început să lupte toți unii contra altora, creând alianțe temporare când totul s-a amestecat, nici nu se mai încearcă să se păstreze aparențele. Ca de obicei, în războaiele tuturor contra tuturor nimeni nu are de câștigat, cu atât mai mult noi, cetățenii.

Evident, după această situație iar vom avea un recul. Și, fiind totul atât de grav și deplorabil, și reculul va fi pe măsură. Mă tem și să mă gândesc, în ce direcție va merge. Oricum, situația actuală nu mai poate fi tolerată.

Dar vreau să scriu despre altceva. Mi-am dat recent seama că eu de 22 de ani aștept ca noi să ajungem macar cât de cât la normalitate. Să nu mai fim cea mai săracă țară din Europa. Să se întoarcă cu fața la noi învățământul și medicina. Justiția să fie imparțială. Acei de la putere să lucreze pentru țară, și nu pentru ei...

22 de ani sunt două treimi din viața mea. Două treimi din viață am trăit în acest haos depresiv, tot sperând că iată-iată o să fie mai bine. Mă simt ca Estragon sau Gogo (îi spun pe poreclă pentru nu utiliza numele lui, compromis în ultimul timp) din „Așteptându-l pe Godot”, care tot așteaptă și așteaptă ceva, și așa le trece toată viața. Din păcate, o piesă din teatrul absurdului este cea mai bună metaforă pentru două treimi din viața mea. Trist.

În fine. În alte părți, să fi fost aceeași situație, cred că demult zburau de la putere, dar și din țară toți acei ce-și fac jocurile lor din contul nostru. În Atena demult ar fi fost orașul invadat de studenți furioși, în Paris demult ar fi fost străzile blocate de renumitele lor baricade, iar în Londra nici nu s-ar fi putut ajunge la așa o situație. Dar noi suntem noi. Poate drept spun cine spun despre moldoveni: Мамалыга не взрывается. Și poate că trăim exact așa cum merităm.

Până la urmă, eu fac și voi face ce pot. Stimați deputați, bine ați venit la alegeri anticipate. Vă aștept cu nerăbdare la urna de vot. EU O SĂ VĂ VOTEZ.

Iar până atunci, să mai ascultăm despre munții de mămăligă seculară... care nu ne va iubi.

Peste hotare, studenții plătesc pentru ca să învețe.

La noi - plătesc ca să nu învețe.

Traditia orala, Scolasticus și Țiganul

Pe mine mă fascinează tot ce este vechi. Cu adevărat vechi. Locuri vechi, construcții vechi. Expresii și cuvinte vechi. Imaginați-vă, englezii au și folosesc cuvântul "danegeld", care este utilizat cu sens negativ referitor la taxe de penalizare. Ei, cuvântul înseamnă "plată către danezi", și inițial se referea la impozitul impus în Anglia pentru a aduna banii necesari ca să plătească tributurile către vikingii care prădau litoralul Angliei. Impozitul se percepea între secolele IX - XII. Îmi par extraordinare astfel de cuvinte, care leagă timpurile, rămânând vii după atâtea secole. Unde-s acum vikingii? Dar cuvântul își continuă existența...

Păi iată. Bunica mea avea un simț al umorului deosebit (pe care eu susțin că l-am moștenit pe deplin, deși nu toți sunt de acord cu aceasta). Glume ad-hoc, farse, vorbe de duh, dar mai ales - pătărănii la orice ocazie. Era o sursă inepuizabilă de pătărănii, istorioare cu haz, un echivalent al bancurilor contemporane… Personajul principal în majoritatea din ele, în locul lui Bulă sau a lui Vova, era Țiganul, însoțit, după caz, de Boier.

Poftim una din pătărăniile povestite de Bunica:

"Merge odată boierul pe drum și îl vede pe Țigan foarte trist. Îl întreabă:

- Ce ai, Țigane? De ce ești așa trist? 

- Da cum să nu fiu spăsit, Boiere, că uite ce-am pățit. Aveam un măgar și m-am gândit să-l dezvăț să mai mănânce. Vreo 40 de zile nu l-am hrănit, să-i tracă năravul, iar când numai-numai s-a învățat să nu mai mănânce, a zdohnit nuștiu de la ce…"

De ce scriu despre toate astea? Undeva în secolele III - IV e. n. doi greci, Hierokles și Philagrios au scris o carte, întitulată "Philogelos", în traducere - "Acel ce iubește să râdă". Cartea reprezenta o antologie din 265 bancuri adunate de autori, personaje ale cărora erau bețivul, zgârcitul, lăudărosul, femeia nimfomană și Scolasticus, echivalentul antic al profesorului distrat. Este prima, cea mai veche colecție de bancuri care s-a păstrat până în prezent.

Printre acele 265 de bancuri, l-am găsit și pe următorul:

"Dorind să-și învețe măgarul să nu mai mănânce, Scolasticus a încetat să-l mai hrănească. Când măgarul a murit de foame, Scolasticus a spus: "Ce pierdere enormă. Tocmai când a învățat să nu mai mănânce, a murit…"

Același banc, diferența de 1700 de ani. Transmis în tradiția orală, din gură în gură (fiindcă, sigur, bunica nu din Philogelos a citit bancul), pe o filieră care ar putea fi urmărită de la Durleștiul secolului XX la lumea Mediteranei antice.

După cum spuneam, mă fascinează lucrurile cu adevărat vechi, în care simți suflul veacurilor. Doar că pentru a le găsi, nu este numaidecât să mergem în Roma sau la Stonehenge. Uneori e suficient să ne ascultăm bătrânii. Cât încă mai sunt. Cât încă mai au ce povesti.