22 de ani de absurd

De 22 de ani aștept ca la noi să se normalizeze lucrurile.

Imediat după independență am acordat un credit mare conducerii de la noi (eu personal, dar cred că și restul tot). Era haos, nu exista nimic, evident că trebuia mai mult timp pentru a pune lucrurile pe roate...

Dar anii treceau și mai bine nu se făcea. Am avut prima serie de guverne corupte și parlamente compuse din partide amorfe, care, natural, s-au terminat peste 10 ani cu un recul foarte puternic - venirea comuniștilor la putere.

Acum, privind în urmă, înțelegi că comuniștii nu au fost cel mai rău prin ce am avut de trecut. Tot s-a furat, dar se fura nuștiu-cum mai organizat. În justiție era cam aceeași situație ca și acum, dar se încerca macar să se păstreze aparențele. Cu libertățile era mult mai rău, dar să fim serioși, ei nici măcar nu au închis ProTV-ul. În schimb investitorii străini se simțeau aici în siguranță. Mai erau unele preluări de afaceri, dar erau mici și se refereau la investitori locali. Și iarăși, se încerca păstrarea aparențelor și dacă ceva devenea public, imediat se bătea în retragere.

8 ani a fost mult, foarte mult. Toți acești ani am așteptat plecarea comuniștilor, și venirea viitorului fericit. Ei au plecat, viitorul fericit a venit. Azi toți îl trăim din plin.

Nu vreau să vorbesc despre situația actuală, mi-e silă. După Pădurea Domnească când Lannisterii cu bani, Barateonii fanatici și Starcii principiali au început să lupte toți unii contra altora, creând alianțe temporare când totul s-a amestecat, nici nu se mai încearcă să se păstreze aparențele. Ca de obicei, în războaiele tuturor contra tuturor nimeni nu are de câștigat, cu atât mai mult noi, cetățenii.

Evident, după această situație iar vom avea un recul. Și, fiind totul atât de grav și deplorabil, și reculul va fi pe măsură. Mă tem și să mă gândesc, în ce direcție va merge. Oricum, situația actuală nu mai poate fi tolerată.

Dar vreau să scriu despre altceva. Mi-am dat recent seama că eu de 22 de ani aștept ca noi să ajungem macar cât de cât la normalitate. Să nu mai fim cea mai săracă țară din Europa. Să se întoarcă cu fața la noi învățământul și medicina. Justiția să fie imparțială. Acei de la putere să lucreze pentru țară, și nu pentru ei...

22 de ani sunt două treimi din viața mea. Două treimi din viață am trăit în acest haos depresiv, tot sperând că iată-iată o să fie mai bine. Mă simt ca Estragon sau Gogo (îi spun pe poreclă pentru nu utiliza numele lui, compromis în ultimul timp) din „Așteptându-l pe Godot”, care tot așteaptă și așteaptă ceva, și așa le trece toată viața. Din păcate, o piesă din teatrul absurdului este cea mai bună metaforă pentru două treimi din viața mea. Trist.

În fine. În alte părți, să fi fost aceeași situație, cred că demult zburau de la putere, dar și din țară toți acei ce-și fac jocurile lor din contul nostru. În Atena demult ar fi fost orașul invadat de studenți furioși, în Paris demult ar fi fost străzile blocate de renumitele lor baricade, iar în Londra nici nu s-ar fi putut ajunge la așa o situație. Dar noi suntem noi. Poate drept spun cine spun despre moldoveni: Мамалыга не взрывается. Și poate că trăim exact așa cum merităm.

Până la urmă, eu fac și voi face ce pot. Stimați deputați, bine ați venit la alegeri anticipate. Vă aștept cu nerăbdare la urna de vot. EU O SĂ VĂ VOTEZ.

Iar până atunci, să mai ascultăm despre munții de mămăligă seculară... care nu ne va iubi.