Care ruptură? Acea care trece între privitul televizorului și privitul canalelor de pe youtube. Între cititul ziarelor și urmărirea noutăților de pe facebook. Între delectarea cu o revistă coloră cu poze, și derulatul imaginilor de pe instagram. Între mersul la bibliotecă, și descărcatul unei cărți de pe internet. Între scrisul caligrafic și rapid de mână, și tapatul rapid pe ecran senzorial. Între pauzele penibile în comunicare, când stați acum 20 de ani cu cineva la masă, și la fel de penibilul stat cu nasul în telefoane a tuturor celor prezenți azi. Între Enciclopedia Britannica și Wikipedia. Cred că ați înțeles la ce ruptură mă refer.
De ce eterna? Fiindcă, dacă și este un lucru constant în istorie, asta e repetitiva lamentare a bătrânilor că tinerii nu mai sunt ca pe timpul lor, că moravurile au decăzut și că nu-i clar încotro se îndreaptă lumea. De la titanomahia din mitologia Greciei antice, și terminând cu generațiile romanilor dinaintea războiului civil, toate au același refren. Care deloc nu se deosebește de aceea ce aud azi toți tinerii, și ce spun azi toți acei în vârstă.
Însă astăzi, la eterna irascibilitate și bombăneală a bătrânilor, se mai adaugă un factor nou, și anume evoluția tehnologică tot mai accelerată. Astfel, la veșnicii factori care cauzau această ruptură între generații - moda, interesele, slang-urile, uneori evoluțiile sociale sau morale - se mai adaugă ceva nou, ce are un impact tot mai mare.
Nu vreau să teoretizez despre impactul tehnologiilor asupra generațiilor, și nici să listez generațiile și caracteristicile lor, este scris foarte mult la aceste teme. Vreau să povestesc altceva.
Este o expresie, la care țin foarte mult: când doi se ceartă, când doi nu se înțeleg, totdeauna este vinovat acel mai deștept, mai înțelept. Păi iată, stimați colegi de generație. Cum credeți, cine-i vinovat de aceea că o parte mare din cultura la care noi ținem nu este acceptată de tânăra generație, în forma în care noi încercăm să o transmitem?
Nu e vina tinerilor că nu le este interesantă cultura mai veche, în forma în care noi încercăm să o transmitem. Cărțile mari și groase care necesită câteva săptămâni de lectură, câteva ore zilnic. Spectacole, contextul cultural al cărora este demult pierdut. Filmele vechi și sublime, care însă au devenit baza și inspirația la atâtea filme noi de atunci, încât nu mai lasă loc de surpriză și de noutate. Lor le plac Leonardo, Michelangelo, Donatello și Raphael, dar nu aceia la care v-ați gândit voi.
Și da, se pare că o parte mare din profunzimea și vastitatea culturii la care noi ținem este pierdută pentru ei. Dar știți, asta nu e vina lor. Nu e datoria lor să încerce să ne înțeleagă și să învețe ce noi încercăm să le dăm drept o curiculă obligatorie. Ei nu ne sunt datori cu nimic.
Asta noi, dacă vrem să ajungem la ei, trebuie să coborâm din turnurile noastre de fildeș, să încercăm să-i înțelegem, să încercăm să adaptăm aceea ce considerăm valoros din cultura noastră suporturilor și formelor obișnuite pentru copii de azi. Fiindcă nu mai suntem noi așa de deștepți, dacă nu ne vom da seama cum să o facem, și nu mai suntem noi așa de înțelepți dacă nu vom înțelege de ce aceasta este important.
Nu că aș fi eu un etalon de inteligență și înțelepciune, dar totdeauna m-a fascinat acest punct de inflexiune între generații. Cum să reușești să transmiți mesajul vechi în forme și pe suporturi noi. Asta doar este atât de captivant și interesant, o adevărată provocare intelectuală, un proces în care permanent înveți ceva nou și nu-ți permiți să împietrești în trecut.
Ca, de exemplu, Lăpușneanu pe Twitter: http://natangarstea.blogspot.com/2010/08/istorii-povestite-pe-twitter-alexandru.html
Sau, secretul unei postări virale, pe exemplu lui Martin Luther: http://natangarstea.blogspot.com/2017/06/despre-postari-virale.html
Haideți să coborâm din turnurile de fildeș, haideți să nu mai fim condescendenți față de cultura generației tinere. Fiindcă, ne place nouă sau nu, aceasta va fi cultura principală, main-stream peste 20 de ani. Trenul merge înainte, și dacă vrem să lăsăm în acest tren ceva ce considerăm valoros, noi trebuie să alergăm după el, nu să așteptăm să mai vină el la stația noastră. El a trecut demult de stația noastră, și va merge tot înainte.
Dar dacă nu, tot la ce se va rezuma schimbul cultural cu generația tânără va fi că ei ne vor asculta lamentările și apostrofările, mai mult sau mai puțin amabil, și vor spune, sau se vor gândi: „Ok, boomer!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu