Paradoxul Bitcoin-ului

Evoluția monedei virtuale Bitcoin este prinsă într-o capcană, din care nu știu dacă există vreo scăpare. În cuvinte simple, ea poate fi explicată așa:

Valoarea Bitcoin-ulii este dată de posibilitatea de utilizare a lui ca instrument de plată. Odată cu extinderea suportului pentru el ca mijloc de plată (și a volumului pieței potențiale) prețul Bitcoin-ului crește. Pe măsura creșterii prețului, el începe sâ fie văzut ca instrument investițional, și nu ca mijloc de plată (pentru ce să cumperi acum ceva cu un Bitcoin dacă el se scumpește și peste un an vei putea cumpăra de două ori mai mult). Astfel, în condițiile unei oferte inelastice, urmează o bulă speculativă, în cadrul căreia fiecare investitor speră să reușească să vândă monedele deținute la un preț cât mai apropiat de maxim (o piață clasică de tauri, foarte volatilă și panicată).
Evident că pe urmă are loc o corectare a pieței, cu diminuarea prețului. Dar aceea că prețul se stabilizează nu înseamnă că se va reveni la funcția de mijloc de plată a Bitcoin-ului. Fiindcă o parte mare din posesori l-au cumpărat la prețuri anterioare, mai mari (și vor pierde dacă vând acum), și majoritatea posesorilor așteaptă următoarea rundă de creștere speculativă a prețului.
Și nu cred că există vreo scăpare din această capcană în actualele condiții de emitere și circulație a Bitcoin-ului.

Acum, câteva concretizări la ce-am scris mai sus.

Legătura între acceptarea ca mijloc de plată și valoarea monedei cred că este evidentă. Noi, într-un grup restrâns de persoane, putem conveni să folosim bani din jocul Monopoly ca mijloc de plată între noi, și asta chiar poate lucra un timp. Dar valoarea banilor ceia va fi limitată doar la aceea ce noi avem și suntem dispuși să vindem în grupul nostru. Pentru ca ei să capete o valoare reală, trebuie să fie acceptați ca mijloc de plată în magazinul de după colț. Exact la fel cu Bitcoin-ul. Pentru ca el să nu fie doar o jucărică de grup și un bun de colecție (care nici nu are suport fizic), trebuie să existe căi de ieșire din ghetto-ul virtual, prin intermediul unor tranzacții economice reale. (apropo, aceiași Microsoft, care „acceptă” plăți în bitcoini, nu acceptă bitcioni propriu-ziși, ci îi convertesc în dolari pe platformele de tranzacționare, și iau în cont dolarii).

Chestia cu retragerea Bitcoin-ilor din circulație din cazua valorii lor este un exemplu special al funcționării legii lui Gresham - banii răi înlocuiesc banii buni. Când paralel circulă mai multe monede, una dintre care e subevaluată, lumea va păstra moneda subevaluată în așteptarea evaluării ei corecte, și în circulație rămân doar monedele mai ieftine. Când cineva are de ales cu ce să plătească, bitcoin sau, să zicem, dolari, va alege dolarii, fiindcă bitcoin-ul se tot scumpește în fiecare zi.

Despre oferta inelastică cred că nu trebuie de comentat mult. Există un anumit volum de bitcioni în circulație (care sunt foarte fracționari, dar oricum), și acest volum crește cu un ritm lent constant. Dacă cererea va crește (volumul de bunuri care pot fi tranzacționate pentru bitcoini și volumul investițiilor în bitcoini), unica modalitate de echilibrare a pieței este creșterea prețului.

Acum imaginați-vă că vreo țară ar alege bitcoin-ul ca valută națională, ce blocaj economic ar urma. Prețurile în fiecare care zi s-ar micșora vertiginos. Brutarii, de pildă, nu ar dori să producă pâine, și ar arștepta stabilizarea prețurilor. (Pentru ce să cumpere azi făina cu un bitcoin kilogramul, când mai bine așteaptă și mâine va cumpăra cu jumătate de bitcoin. Dar dacă va aștepta și mai mult, va cumpăra și mai ieftin. Plus, pâinea vândută mâine făcută din făina de azi deja poate să coste mai ieftin ca făina utilizată la facerea ei.) Brutarii, evident, sunt o metaforă pentru întreaba economie.
Acum, dacă ar exista un organ care ar regula emisiunea de bitcoini, evident că în perioadele de cerere sporită pentru monedă, ar extinde creditul în această monedă, pentru a menține stabilitatea prețurilor (și pentru a nu admite transformarea ei din mijloc de plată în obiect de investiții și speculații). Dar bitcoinul nu are așa un mecanism, și este complet expus volatilității pieței.

Și ultima remarcă.
Una din cauzele naturii investiționale a bitcoinului e și aceea că el nu se obține în urma unei activități economice. Un agent economic care desfășoară activități economice (produce și vinde ceva), dacă azi încasează bitcoini din vânzarea produselor, mâine va trebui să-i plătească (cel puțin parțial) pentru procurarea de materii prime și achitarea salariilor, ca să-și continuie activitatea. Astfel, chair ei vor crea presiunea pentru răspândirea bitcoinului ca mijloc de plată.
Din păcate, însă, bitcoin-ul nu se obține în urma unor activități comerciale, ci a mineritului pasiv (cu excepția, poate, a fermelor care au apărut în ultimul timp, dar și acolo e vizată latura investițională a bitcoinilor). Minerii nu sunt presați de imperative economice să pună în circulație bitcoinii care-i acumulează, aceasta din start împinge spre o atitudine investițională, și face să dispară necesitatea amplă de accceptare a lor ca mijloc de plată. Și nu văd cum aceasta se poate schimba.