Dacă eu, mergând pe stradă, ascult cântecul "Astronomy domine" compus de Syd Barrett, la un iPhone, conceput de Steve Jobs, mă gândesc la moartea lui Albert Hofmann, asta înseamnă ceva?

Cea mai importanta scoala

De mici pe noi ne învaţă o mulţime de lucruri, fără de care noi nu vom putea să ne descurcăm în viaţă - să citim, să numărăm, să scriem. Părinţii, grădiniţa, şcoala. Apoi începem să studiem o profesie, în care, cel puţin teoretic, vom putea excela la finele studiilor.

Dar nicăieri nu se predă materia "comunicarea cu alţi oameni". Ştiinţa ingineriei sau arta picturii noi o exersăm doar de la caz la caz, şi oricum nu putem spune că ele sunt cele mai importante în viaţă. În schimb comunicarea cu alţii este un proces permanent şi continuu, pentru 99,999% dintre noi.

Prin comunicare cu alţii am în vedere arta de a înţelege altă persoană, de a vedea ce persoana respectivă aşteaptă de la tine şi, când vreai să-i comunici ceva, cum trebuie să o faci ca să fii înţeles. Haideţi să privim în jur şi vom vedea foarte-foarte mulţi oameni care fac nu dialog, ci două monoloage paralele, fiecare vorbind ceva a lui şi lăsând să treacă pe alături adevăratul mesaj al conlocutorului. Desigur, nu vorbesc despre mesajele "tenhice" ("adu farfuria de la bucătărie", "cumpără pâine"), ci despre mesajele în care o persoană vrea să comunice ceva despre lumea sa internă. Comunicarea între oameni e ca o reţea de calculatoare, în care protocolul de comunicare verifică dacă mesajele au fost expediate, dar nu verifică dacă au fost recepţionate.

De unde noi învăţăm să comunicăm? În primul rând, de la părinţi. Şi e bine dacă avem macar ceva de învăţat de la ei - o pereche de oameni, năpădiţi de griji şi probleme, care au de lucra la serviciu, de întreţinut o gospodărie, de crescut copii (pe noi), şi mai au şi problemele lor de cuplu. Ei ne învaţă să mergem, să vorbim, să spunem cu voce tare ce dorim, ne învaţă ce-i bine şi ce nu-i bine, ce se poate şi ce nu. Dar cât timp ei acordă la aceea ca să ne înveţe să fim atenţi la alţi oameni? Să înţelegem alţi oameni? Să ascultăm nu ce spun alţii, ci ce vor să spună alţii?

Arta comunicării noi o învăţăm de la neprofesionişti. Să scriem înţăvăm de la pedagogi care au studii speciale despre aceea, cum să înveţi a scrie. Să facem calcule învăţăm de la profesionişti. Dar nu există în grădiniţe şi şcoli profesor de-ascultare-a-acelor-din-jur şi de alegere-a-formei-şi-conţinutului-mesajului-astfel-încât-el-să-fie-cel-mai-bine-înţeles-de-acel-cui-te-adresezi. Ce-i mai important, cititul sau comunicatul? Cât noi citim pe zi? O oră - două. Pe când comunicăm permanent. Aceea cum citim, chair e numai problema noastră. Aceea cum putem comunica, e şi problema celor din jur... Se poate învăţa asta mai târziu? Desigur, da, şi sunt mulţi oameni care o fac, pe greşelile proprii şi pe lacrimile celor apropiaţi. Doar unii, foarte-foarte puţini, ajung să facă cursuri de psihologie sau ceva de acest gen, ceea ce cât de cât vorbeşte mai profesionist despre această artă a comunicării.

Dar la noi aşa şi se trage dintr-o generaţie în alta - cresc copiii, care comunică aşa cum au văzut - după tipul şi clişeele părinţilor, târând din generaţie în generaţie aceleaşi greşeli şi aceeaşi ignoranţă în acest domeniu. Fără a înţelege măcar importanţa comunicării. Aşa şi umblăm fiecare, purtând ca melcii lumile noastre interne, frumoase şi bogate, fără a putea să o arătăm altora şi fără a ne interesa de aceea, ce se face în sufletele celor din jurul nostru.

Intilnire placuta

E plăcut când în magazin se apropie de tine cineva de cine-ţi aduci foarte vag aminte şi îţi spune că ai fost cel mai bun profesor al lui din toate timpurile...

Biblia in versiunea "Google Earth"

Am jucat o întrebare la campionatul Moldovei de "Ce? Unde? Când?" pe acest material, şi mi-a părut extrem de interesant.

Asociaţia "The Glue Society", în care intră autori, designeri, directori creativi şi de film din Sidney şi din New York are în domeniile de proecupare tot ce ţine de publicitate. Dintre proiectele lor, deosebit de interesant este aşa-numitul "Biblia în versiunea "Google Earth".

O serie din patru poze arată cum ar fi arătat în Google Earth (fotografiate de pe satelit) momente renumite din Biblie. Iată-le:

1. Edenul


2. Arca lui Noe

3. Trecerea evreilor prin Marea roşie


4. Răstignirea lui Cristos

Privind toate aceste poze biblice, "făcute" de satelit, fără să vrei te gândeşti: da oare Dumnezeu nu anume aşa a văzut toate aceste momente?

Erudit Cafe

Maică-mea lucrează la televiziunea naţională în regia de emisie (sta în centrala şi selectează ce anume să dea pe post din mai multe canale pe care vine imaginea - din studiouri, MGS-uri, etc.). Saptamâna trecută m-a sunat şi mi-a spus: 
- Am vazut promo-ul cu "Erudit Cafe". Vreai să ţi-l arăt şi ţie? 
Eu am afighit puţin, încercând să-mi dau seama cum mamica vrea să-mi arate spotul - Youtube, Skype, etc. 
- Cum să mi-l araţi? 
- Spune-mi la ce ora anume vei privi televizorul şi îl dau atunci pe post...

Lines

Credeam ca numai bunica mea (fie-i ţărâna uşoară) nu ştia ce-s acelea "lines". Deşi, a nu şti de ele este foarte bine pentru productivitatea muncii...

Locul II la campionatul national de Ce Unde Cind

Fără comentarii.

Amortizarea si uzura

Foarte mulţi finanțiști, cu care am comunicat, mi-au lăsat impresia că nu înţeleg până la urmă importanţa amortizării şi uzurii pentru activitatea unei întreprinderi. Până anul trecut, principala explicaţie a efectelor aplicării lor era scutul fiscal acordat de ele (diminuarea veniturilor impozabile). Acum, dacă profiturile corporative în Moldova nu se mai impozitează, pentru mulţi rămâne şi mai confuz rolul amortizării.

Desigur, principalul rol al amortizării şi uzurii este altul. La înfiinţare, compania atrage resurse pentru finanţarea activităţii sale, din care sunt procurate sau create imobilele, utilajele şi alte mijloace fixe, de care are nevoie compania pentru a funcţiona. Ulterior, în cadrul exploatării lor, toate aceste categorii de active îşi transmit valoarea producţiei întreprinderii. Ele nu sunt consumate propriu-zis pentru producerea mărfurilor, ci se uzează fizic ca urmare a folosirii lor. Unele categorii de active au o durată limitată de viaţă conform prevederilor legislaţiei, perioadă după care urmează a fi înnoite (ca, de exemplu, licenţele şi alte active nemateriale). Cum n-ar fi, durata de viaţă a majorităţii covârşitoare a activelor este limitată. Şi după aceasta ele urmează a fi substituite.

Procedura contabilă de amortizare prevede deducerea din valoarea activului amortizat a valorii amortizării anuale şi trecerea sumei respective la cheltuieli. Amortizare este calculată astfel, încât până la uzarea completă a activului, valoarea lui iniţială să fie trecută integral la cheltuieli. Ca urmare a acestei proceduri, din valoarea totală a profiturilor companiei este dedusă valoarea activului uzat. Dar în realitate, compania nu suportă nici un fel de cheltuieli efective, amortizarea şi uzură sunt operaţiuni pur contabile. În fluxurile financiare ale societăţii aceasta nu se reflectă.

Dacă procedura de amortizare şi uzură n-ar exista, acţionarii ar avea acces la toate profiturile companiei, fără această deducere. Respectiv, sumele respective vor fi, în cea mai mare parte, îndreptate la plata dividendelor sau, în proporţie mai mică, reinvestite. Ca urmare, profiturile sunt mai mari, şi rata de utilizare a lor – tot.

Ei, şi aici vine principala fişcă a amortizării şi uzurii. Dacă nu ar fi ele, la finele perioadei de viaţă a unui activ, întreprinderea va fi în situaţia când profiturile obţinute din activitatea sa au fost sau distribuite sau utilizate. Şi în această situaţia întreprinderea ar trebui să reia procesul de atragere a capitalului, să emită acţiuni noi sau să atragă credite bancare. Pe când procesul de amortizare şi uzură, care funcţionează la întreprinderi, creează o rezervă de resurse în cadrul companiei în suma activului care se uzează. Această procedură automată permite întreprinderii ca la epuizarea unui activ să acumuleze o sumă care este suficientă pentru procurarea aceluiaşi activ.

Scopul principal al uzurii şi amortizării este să ascundă de la acţionarii societăţii o parte din profituri, pentru a crea o rezervă pentru înlocuirea activelor epuizate. Iar efectul lor de scut fiscal este doar o urmare mult mai puţin importantă.

Union Fenosa şi acţiunile

Să ştiţi: pentru stoparea pieţei de capital din Moldova, este suficient doar ca Union Fenosa să întrerupă alimentarea Bursei de Valori din Moldova cu energie electrică. Şi atunci, gata-i cu piaţa noastră. Cum a fost, de exemplu, zilele astea...

Arthur Clarke

Îmi pare rău că pun pe blog două „necrologuri” la rând, dar aşa a fost să fie („so, it goes”). Pe 19 martie 2008 a murit sir Arthur C. Clarke, un nume important pentru amatorii de SF, şi nu numai.
El era considerat unul dintre cei trei Mari scriitori de SF, împreună cu Robert Heinlein şi Isaac Asimov. Pe mine personal opera lui m-a captivat mai puţin ca a lui Heinlein sau Asimov, dar oricum consider că cavalerul Arthur Clarke are şi multe alte merite, pe lângă cărţile sale de SF.
A început să scrie în plin avânt al generaţiei de aur a SF-ului, primele povestiri apărând prin revistele amatorilor începând cu '39. Printre cele mai cunoscute povestiri de-ale sale, voi menţiona „Santinela”, „Sfârşitul copilăriei”, „Oraşul şi stelele”, „Întâlnirea cu Rama”, „Cântecele depărtatului Pământ”, „Havuzurile paradisului”, dar mai sunt şi multe altele. De două ori romanele sale au reuşit să câştige concomitent două cele mai prestigioase premii SF: Hugo (acordat de cititori) şi Nebula (acordat de un juriu de scriitori). Mie în mod deosebit îmi plac povestirile sale scurte.
Dar pe lângă lucrările literare, el mai este renumit ca un vizionar al ştiinţei şi pentru lucrările lui popularizatoare. Fiind un adept al aşa-numitului Hard Science Fiction, în care componenta ştiinţifică are o importanţă deosebită, operele sale abundă de detalii ştiinţifice a viitorului descris de el. BBC a făcut o listă a celor mai cunoscute prognoze şi previziuni ale lui, care sau împlinit şi care nu s-au împlinit. Ele sunt: ascensorul spaţial, problema anului 2000, paza spaţială contra asteroizilor, sateliţii geostaţionari, utilizarea forţelor nucleare pentru propulsie, prevenirea cutremurelor, copierea şi păstrarea informaţiei din creier şi îngheţarea oamenilor pentru resuscitare ulterioară. Dintre ele, desigur, cea mai importantă este concepţia sateliţilor geostaţionari, fără de care noi astăzi n-am putea vedea majoritatea canalelor de la televizor (ei, poate cu excepţia la Moldova 1 şi încă câteva autohtone…).
Nu voi intra în amănunte referitor la această parte, ştiinţifică, a creaţiei sale. Dar pentru exemplu, în una dintre cărţile lui popularizatoare, am întâlnit o idee, care mie mi-a părut foarte interesantă, referitor la dezvoltarea tehnologiei în domeniul transportului de persoane şi în domeniul comunicării. El susţinea (şi avea, desigur, dreptate) că factorii ce stimulează dezvoltarea acestor două domenii a ştiinţei sunt invers proporţionali, şi odată cu evoluţia unuia, dispar stimulii pentru dezvoltarea celui de-al doilea şi invers. Îmi pare o observaţie foarte perspicace.

Şi, desigur, vorbind de Clarke, nu pot trece cu vederea cea mai mare urmă pe care el a lăsat-o în cultura secolului XX. În baza povestirii „Santinela”, Arthur Clarke şi Stanley Kubrick au scris scenariul filmului „Odiseea spaţială a anului 2001”, care este o capodoperă a genului. La ieşirea sa în 1968, filmul a devenit o revelaţie în mai multe sensuri. El era excepţional de bine filmat pentru timpul său, şi nu cedează multor filme contemporane, cu tot cu efectele lor făcute la calculator. După părerea mea, el nu este egalat de alte filme ulterioare la capitolul „acurateţe ştiinţifică” – renumitele scene în vid, în care (spre marea surpriză a lui Lucas) sunetele nu se propagă. Filmul dă dovadă de acea profunzime a ideilor şi trăirilor, caracteristică filmelor lui Kubrick. Printre principalele idei care apar în film, menţionez: apariţia raţiunii umane ca urmare a implicării unor fiinţe extraterestre, conflictul om – inteligenţa artificială, evoluţia transcedentală a omenirii la un alt nivel al dezvoltării, etc. Şi, desigur, jocul extraordinar al actorilor şi atmosfera filmului, care evoluează de la un episod la altul.
Ştiu că aceasta pare a fi mai mult un omagiu adus lui Kubrick (şi trebuie să fie, ca şi orice referinţă la un film genial), însă rolul lui Clarke în succesul acestui film nu poate fi negat – ei ambii au lucrat mult timp împreună asupra adaptării povestirii lui Clarke la necesităţile cinematografului şi la exigenţele lui Kubrick. Ulterior, Clarke a rescris povestirea în baza filmului, obţinând romanul „Odiseea spaţială a anului 2001”. Romanul, de altfel, este unul reuşit.
A mai plecat un om, care reprezenta nu numai o epocă în literatură, dar şi un anumit tip de gândire – încrederea în puterea omului şi a raţiunii sale, credinţa că universul ne este deschis în faţă, ca o carte necitită încă, şi urmează doar să o răsfoim. Deja generaţia de scriitori de după ei, care trecuse de Hiroshima şi începuse să scrie în perioada războiului rece, era mult mai pesimistă în privinţa viitorului fericit. Dar poate anume datorită optimismului lor, scriitorii din generaţia de aur a SF-ului şi erau atât de iubiţi de public.
„Open the pad bay doors please, Hal…”

A murit Dolgan

Iar noi tocmai duminică, pe 16 martie, am jucat la "Ce? Unde? Când?" următoarea întrebare:

Ea a fost formată în 1966, şi deja peste doi ani amploarea fenomenului generat de ea era comparată cu bitlomania. În 1969 compania de înregistrări „Melodia” lansează un disc al ei în 2,5 mil. exemplare. Ea a fost desfiinţată în 1975 prin hotărârea ministrului culturii al URSS, după ce la un concert în Bucureşti spectatorii exaltaţi au distrus mobilierul Palatului de cultură. Dar oricum, întrebarea persistă şi azi: „De ce..?” Spuneţi, vă rog, ce „de ce..?”

Răspuns: De ce plâng chitarele.

Aprobarea constitutiei Ukrainei

Am decis să pun un fragment din romanul "Etiopul" (sau, poate, "Etiopianul") al lui Boris Ştern, care pe mine personal m-a rupt. Ştern a fost un scriitor de SF din Ukraina, care, de altfel, scria mai mult în rusă. Deşi, spre exemplu, în fragmentul citat, a folosit foarte mult şi ukraineana.

De ce am pus acest fragment? Pe lângă aceea că m-a amuzat enorm, îmi pare foarte reprezentativ pentru Rada din Ukraina, dar şi pentru Parlamentul nostru. Şi când te gândeşti că acest roman a fost scris cu 10 ani în urmă...

Борис Штерн

Эфиоп

СТЕНОГРАМА ГОЛОСУВАННЯ ПРЕАМБУЛЫ КОНСТИТУЦІЇ УКРАЇНИ

(Офирский институт этнографии и антропологии)

ПРЕАМБУЛА

Верховна Рада України от імені Українського народу [варіант: «народу України»] – громадян України вcix національностей, виражаючи суверенну волю народу, спираючись на багатовікову історію українського державотворення i на основі здійсненого українською нацією, уам Українським народом [варіант: «народом України»] права на самовизначення, дбаючи про забезпечення прав i свобод людини та інших умов її життя, піклуючись про зміцнення громадянської злагоди на землі [варіант: «території»] України, прагнучи розвивати i зміцнювати демократичну соціальну, правову державу, усвідомлюючи відповідальність перед Богом [варіант: «совістю»], власною совістю [варіант: «власним Богом»], попередніми, сучасними та прийдешніми поколіннями, керуючись Актом проголошення незалежність України, схваленим всенародним голосуванням, прийме цю Конституцію – Основний Закон України. 

– Ну, набридло! Кінчаю дебати! Кінчай розмови! Голосуємо! Як будемо голосувати? – сказал глубокой ночью вконец уставший мудрый Экклесиаст  . – Сидши п'ять років, не змогли прийнять, зараз будемо сидіти хоч до ранку, доки не приймемо Конституції України. Хто там шмалить? От бісові діти! Геть! Геть до коридору! Голосуємо преамбулу до Конституції України!

Экклесиаст надел очки и заглянул в проект преамбулы.

– «Український народ» чи «народ України»? – спросил он парламентариев, снимая очки. – Термін «Український народ» схожий на самоназву нації, термін «Народ України» вбирає в себе yci національності, які живуть в Україні.

Голос с места:

– Все национальности, проживающие в Украине, являются украинским народом. Поэтому – «український народ».

Второй голос с места:

– Хто там говорить по руськи?! Геть!

Ответ:

– Если ты не понимаешь по русски – пригласи переводчика!

– Голосуемо, – сказал уставший Экклесиаст. – Хто «за», хто «проти»? Нажміть на кнопки. Прийнято: «український народ».

– «Земля України» чи «Територія України»? – спросил Экклесиаст. – Термін «земля» неоднозначний, його можна трактувати як «Земля планета», «земля страна», «земля чернозем», «земля територія», «земля огород».

Голос с места:

– «Земля» це земля. «Територія» – територія.

– Голосуємо. Хто «за», хто «проти»? Нажмітъ на кнопки. Прийнято: «земля» з маленької літери. З моєї точки зору, краще було б «територія»… Хто там в шапці?! Хай йому грець! Зніми шапку, а то вижену! Пішли далі… «Землю» прийняли. Що будемо робити з «Богом» и «совістю»? У нас же отут е безбожники i безсовістні!

Голоса с мест:

– Зачеркнуть и «Бога», и «совесть»!

– Геть із залу комуняк!

– Голосовать только за совесть!

– Тільки за Бога!

– Голосовать по отдельности!

Экклесиаст (решительно):

– Голосуемо окремо! Голосуемо за «совість». Треба дві третини голосів. Нажмітъ на кнопки!… 209 «за», 101 – «проти». Совість пройшла. Пройшла совість! А зараз швиденько: голосуємо за «Бога».

Голос с места:

– «Бог» с маленькой буквы!

– Геть! Геть із залу! Голосуємо за Бога з великої літери! Нажміть кнопки… 199 «за», 100 «проти»… Богу не вистачає одного голоса… Єбенамать! Щось комп’ютер забарахлів! Де електрик?! Переголосуємо! Нема кворуму! Кворуму нема! Уам голосувати! Де, де вони?… Голосів не вистачає!… (Переходит на русский язык.) Всех курильщиков и этого… в шапке!… зовите сюда из коридора! Гнать всех в шею из коридора! Всем депутатам голосовать!… Пришли, куряки!… За Бога голосуем! Всем голосовать! Богу не хватает одного голоса!

Осторожный голос с места:

– Какому именно Богу голосовать? Аллаху, Будде, Иисусу Христу?

Экклесиаст:

– Вон из зала! Депутат Заяц, а вы сідайте, не прыгайте там в промежности между креслами!

Заяц. Да пошел ты.

Экклесиаст. Что?! Что ты сказал?!

Заяц. То, что слышал.

Экклесиаст. Повтори!

Заяц (сбавляя тон). Да пошел ты.

Экклесиаст. Вон из зала! Лишаю вас права участвовать в парламентском заседании!

3аяц. За что?!

Экклесиаст. Вы нарушили депутатскую этику! Вы меня послали!

Заяц. Куда? Я с адресом не определился.

Экклесиаст. Вон!!!

3аяц. Ну и ладно, пойду покурить.

Уходит.

– Голосуем. Голосуем поименно.

– Почему поименно?

– Потому что Бог и совесть касаются каждого депутата. Сегодня не вставим в Конституцию Бога, и что завтра?… Голосуем… Бог не принят, Богу опять не хватает одного голоса. Позор какой! Я вас прошу. Пожалуйста, еще раз. Где Заяц?! Гнать сюда Зайца из коридора! Депутат Заяц, поддержите Бога, пожалуйста. Надо поддержать… Без Бога нельзя… Голосуем! За Бога! За единого Бога, япона мать! З великої літери! Нажміть кнопки!… А а а а а!!! – страшно и радостно завопил Экклесиаст. – 211 за Бога, 99 против!!! Разобрались с Богом! Бог прошел!!! Бога приняли большинством голосов!!! Поздоровляю, родимые!!!

(Бурные аплодисменты. Все встают. Бурхливі оплески. Bci піднімаються.)

Seceta

Astă vară, prin luna iulie, când câmpurile deja au fost pârjolite complet şi a devenit clar că din roada anului nu rămâne mai nimic, practic toată lumea din satul Aluniş, raionul Râşcani, timp de 4 - 5 zile au lăsat gospodăriile şi au plecat la Moscova la lucru. În săt au rămas doar bătrâni, copii şi acei, lucrul cărora nu este legat de pământ. Şi sunt sigur că astfel de sate sunt foarte multe în Moldova.

Publicitatea la STOCKdata

Eu am rămas fără cuvinte. Respect, Irina.