Universitatea corecta

Când o să cresc mare și voi avea mulți bani, voi face universitatea mea. O universitate corectă.

Admiterea la ea se va face în bază de examene. Examene grele și severe. Cu camere de luat vederi și comisie de examinare incoruptibilă. Și, respectiv, doar cu studenți care merită să învețe acolo și, mai important, care vor fi în stare să învețe acolo.

Dea lungul studiilor acolo se va învăța mult, greu și interesant. Profi buni și profesioniști, moduri originale de a preda, materiile corespunzătoare ultimelor trenduri și tendințe. Și principalul - salarii foarte mari plătite profilor pentru aceea ca ei să predea bine și să nu ia mite. Și nici un fel de rușine în a lăsa studenții anul sau a-i exmatricula în cazul că nu învață bine. Și nici un fel de rușine în a disponibiliza profesorii care sunt corupți sau neprofesioniști sau, elementar, plictisitori.

După absolvirea facultății din ea vor ieși niște specialiști de invidiat în domeniul lor, care oriunde vor lucra, vor aduce valoare adăugată locului cela și funcției celea. La noi sau peste hotare. Deși, pentru majoritatea dintre ei nu va fi mare problemă să-și creze și la noi condiții ca peste hotare.

De ce ar dori să învețe studenții la o facultate atât de dificilă (da, chestia cu posibilitatea de a avea pe urmă un loc bun de lucru e superbă, dar din anul I ea pare atât de depărtată)? Datorită bursei foarte-foarte generoase pe care o vor primi studenții de la universitate. Universitatea va plăti burse comparabile cu salariile unui specialist tânăr, care vor fi un stimul suficient pentru studenți ca aceștea să învețe.

Asta-i tot. Iată rețeta unei universități corecte. De unde bani pentru așa ceva? Am spus... când voi crește mare și voi avea mulți bani. Mai ales că sunt multe alte persoane care ar plăti ca să existe la noi așa o universitate. Numai să nu ne încurce nimeni.

Suparari politice

De câteva ori politicieni mi-au spus că sunt supărați pe mine. Și dintr-o parte, și din alta, și din a treia. Și persoane supărarea cărora trecea pe alături, și persoane, supărarea cărora pentru mine înseamnă ceva. Diverse motive... insistența mea de a rămâne apolitic, critică în interviuri, articole de pe blog. Nu asta contează.

Contează faptul că politicienii nu au dreptul să se supere. Nici pe mine, nici pe oricine altcineva dintre noi, alegătorii simpli.

Chestia cu puterea reprezentativă este destul de simplă. Noi alegem niște persoane pe termenul de 4 ani în baza platformelor electorale pe care ele ni le prezintă. Politicienii cer de la noi votul nostru, noi de la ei - respectarea promisiunilor electorale. Problema cea mare este că noi ne dăm votul înainte de a primi contra-prestația. Și practica ne-a demonstrat că de obicei ei nu prea se țin de cuvânt.

Păi iată, această situație seamănă foarte mult cu plata în avans pentru servicii. Și da, dacă eu am plătit (am dat votul meu), politicienii îmi sunt datori. 4 ani. Și toți acești patru ani sunt în drept să cer și să cer și să cer de la ei să-și respecte promisiunile și să lucreze pentru mine. Iar dacă ceva nu mi-a plăcut, data viitoare să-mi aleg alt partener de afaceri.

Asta a fost partea formală. Obligațiile ce reies din raportul alegător / ales. Haideți să vorbim și despre partea interpersonală, acea a relațiilor umane.

Ei toți s-au vârât în politică singuri. Parcă era uns cu miere acolo. Și toți, absolut toți care sunt acolo... sau care încearcă să ajungă acolo... toți îmi spun că o fac pentru mine și pentru binele meu. O mulțime de oameni s-au dus să lucreze pentru mine, primind doar un salariu. Ei nu vor nimic pentru ei, sincer... Ok, doamnelor și domnilor, mă voi preface că vă cred și voi zice că da, voi sunteți acolo pentru mine și pentru restul cetățenilor (cred că chiar sunt și câțiva de aceștea, numărați pe degete). Și că lucrați din pur entuziasm și salariu. Și cel mai bine dintre toți știți ce-i trebuie țării și înțelegeți ce trebuie de făcut. Atunci - lucrați. Cu atât mai mult nu aveți ce cere de la mine și de ce vă supăra. Și da, sunt în drept să insist că lucrați pentru mine, și să văd rezultate. Nu-mi plac oamenii care mă mint în ochi sau mă țin de prost.

Supărarea poate apărea atunci când sunt încălcate niște promisiuni. La noi cu promisiuni sunt politicienii... cine pe cine urmează să se supere? Înțeleg dacă noi i-am fi rugat, i-am fi implorat și până la urmă i-am fi convins să vină la putere. Dar nu a fost așa. Ei toți sunt maturi, și toți ne convingeau de capacitățile lor intelectuale suficiente pentru a administra țara. Atunci, ar fi trebuit să-și dea seama foarte bine ce obligațiuni își asună și ce implicații vor fi. Și că alegătorii pot avea tupeul să le ceară socoteală.

Politicienii nu au dreptul să se supere pe mine ca alegător. Fiindcă sunt acolo unde sunt datorită mie (alegător generic), s-au dus acolo ca să lucreze pentru mine și îmi datorează un vot. Pentru care mai au de lucrat câțiva ani.

Vă salut, slugi a poporului. Mergeți la treabă.

Unde sa ne investim banii

Deja de câteva luni bune la noi în Moldova cea mai profitabilă modalitate de a păstra banii pentru majoritatea dintre noi este plasarea lor în valori mobiliare de Stat (VMS). Aici vreau să explic avantajele lor și care sunt modalitățile practice de a le procura, în special celor care păstrează banii pe depozite bancare (la moment băncile au 19,5 miliarde lei primite de la persoane fizice sub formă de depozite).

Din câte știm cu toții, bugetul Republicii Moldova (și nu numai al ei) an după an este deficitar. Adica, cheltuielile publice sunt mai mari decât încasările la buget. De exemplu, în 2011 deficitul bugetului public a constituit 1,27 miliarde lei. Această diferență dintre banii pe care îi câștigă Statul și banii pe care îi cheltuie urmează a fi acoperit din ceva. De obicei, sursele de finanțare ale deficitului sunt împrumuturile de peste hotare, granturile și, atenție, împrumuturile interne, care se realizează prin plasarea valorilor mobiliare de stat.

Valorile mobiliare de stat sunt obligațiuni sau bonuri care confirmă că Dvs (cetățeanul sau întreprindrea) ați împrumutat statului o anumită sumă de bani, și statul se obligă la scadența vms să vă restituie suma respectivă și o dobândă pe de asupra. Dacă investiți pe mai mult de un an (în obligațiuni de stat), dobânda va fi plătita sub formă de cupoane regulate. Dacă pe mai puțin de un an (bonuri de trezorerie), atunci dobânda se plătește la scadență. Veți cumpăra bonurile la un preț mai mic decât valoarea lor nominală, iar la urmă veți primi valoarea nominală, diferența și constituind dobânda pe care o câștigați.

Dintre toate tipurile de investiții, vms se consideră cele mai sigure. De ce? Fiindcă dacă cumva Statul nu va mai avea posibilitatea să se achite pentru valorile mobiliare plasate anterior, Dl. Negruță (ministrul finanțelor, în administrarea căruia se află și datoria de stat) trece drumul și intră la Dl. Drăguțanu (guvernatorul băncii naționale, care răspunde de tiparnița de bani) și îl roagă frumos. Și Banca Națională tipărește suma necesară de bani și i-o dă Statului (normal că în realitate nu e totul așa de simplu, banii nu sunt tipăriți, pur și simplu BNM la rândul său va procura o tranșă de VMS, finanțând astfel datoria publică, dar oricum, ideea generală este clară - atâta timp cât asta va fi posibil, BNM va ajuta și va finanța Statul, asigurându-i o sursă aproape nelimitată de finanțări). Datorită la aceasta, defolturi la VMS se întâmplă foarte rar (deși se întâmplă totuși, exemplu - Rusia, 1998).

Așa s-a primit că la noi deja pe parcursul mai multor luni dobânda la VMS este mai mare ca dobânda la depozitele bancare, o situație foarte rar întâlnită (și imposibilă, pe piețele eficiente). Nu intru în analize - de ce s-a întâmplat așa, aceasta e temă pentru o altă dicuție. Referitor la rentabilitatea relativă a vms și depozitelor, vedeți următoarea diagramă:

Cu linii este reprezentată evoluția dobânzii la vms, cu linii punctate - dobânda la depozitele cu aceeași scadență. Astfel, în septembrie (ultima statistică de la BNM) dobânda medie la depozitele pe 3 luni era de 6,3%, iar la vms pe 3 luni - 11,17%. La depozitele pe 6 luni dobânda era de 8,45% anual, iar la vms - de 13,51%. La depozitele de un an dobânda este de 11,78%, la vms pe un an - 13,47%.

Diferența între investițiile de aceeași durată în aceste două instrumente este semnificativă. Vedeți pe diagramă:

După cum puteți vedea, cea mai mare diferență de dobândă la moment este între vms și depozitele cu termen de 6 luni. 

Deci, ce avem? O posibilitate de a investi banii cu un grad maxim de siguranță posibil în economia noastră. O dobândă mai mare decât dobânda medie pe sistemul bancar. Accesibilitate pentru oricine (apropo, investiția minimă e oleacă mai puțin de 100 de lei, nu știu bănci care ar accepta așa depozite... deși doar 100 de lei nu are rost de investit). Investiția poate fi recuperată în orice moment la prețul de piață a vms de tipul dat. Cred că se merită să încercați.

Cum putem beneficia de aceastră situație avantajoasă? Valorile mobiliare de stat sunt plasate în cadrul unor licitații organizate de către BNM, la care pot participa doar băncile comerciale. Băncile comerciale pot plasa ordine din contul lor sau și din contul clienților (băncile care pot procura vms pentru clienți se numesc dealeri primari). Să procure aceste vms este în drept orice persoană, fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă. Deci, instrucțiunea:

1. Vă interesați la mai multe bănci - dealiri primari, care este procedura și care sunt costurile pentru procurarea valorilor mobiliare de stat. Mai bine în prima fază folosiți telefonul. În majoritatea băncilor de vms se ocupă un număr foarte restrâns de oameni, restul nici nu prea știu de existența lor. În unele bănci lucrul cu vms a fost decentralizat la filiale, ceea ce înseamnă că teoretic puteți să le procurați prin orice filială (în realitate oricum nimeni nu știe cum să lucreze cu ele, și veți fi trimiți de la un clerc la altul). Când vorbiți cu ei, utilizați și sintagma „hârtii de valoare de Stat”. Fiți insistenți.

Până la urmă veți afla procedura și costurile. Procedura va presupune, probabil, deschiderea unui cont curent, semnarea unui contract de servicii de brokeraj cu banca și deschiderea unui cont special de brokeraj.

2. Comparați ofertele între câteva bănci. Alegeți-o pe cea mai avantajoasă, atât din punct de vedere a costurilor, cât și din punctul de vedere a efortului depus (numărul de acte semnate, atitudinea angajaților băncii, etc.). Procurarea valorilor mobiliare de stat va aduce venituri reale de la  o anumită sumă în sus (care va acoperi costurile legate de deschiderea conturilor. Din rentabilitatea voastră finală se va scădea comisionul băncii (procent) și diferite plăți pentru deschiderea și întreținea contului. Dacă rentabilitatea finală e mai mare ca în cazul depozitului bancar (unde tot pot fi costuri ascunse, apropo), urmează să investiți.

3. Alegeți termenul pe care doriți să faceți investiția. Marele avantaj a vms este că diferența de dobândă între 3 luni și 12 luni nu este chiar atât de mare: doar 2%. Așa că fără mari pierderi puteți alege o perioadă scurtă sau foarte scurtă de timp pe care investiți banii. În același timp, spre deosebire de depozitele bancare, vms au piață secundară - pot fi revândute până la scadență. Deși la noi nu există o bursă unde ele ar putea fi vândute, băncile dealeri primari sunt obligată să anunțe la cererea clienților prețuri de vânzare și de cumpărare pentru vms aflate în circulație. Adica, puteți oricând merge la un dealer primar să solicitați să vă răscumpere valorile mobiliare de stat pe care le dețineți, și el va fi obligat să o facă (de regulă, aceasta se face la prețul calculat din dobânda care există la moment pe piață). Așa că vă puteți simți destul de comfortabil procurând și vms cu termen de un an, vă veți putea recupera banii destul de ușor chiar și până la scadență.

4. Mergeți la bancă cu banii în mână și faceți toate procedurile necesare pentru procurarea valorilor mobiliare de stat. Pe lângă deschiderea conturilor și semnarea contractului de brokeraj, va trebui să completați și o cerere de procurare a vms. Cererile pot fi competitive și necompetitive. În cererea competitivă se indică prețul la care doriți să procurați vms (dar ea poate să nu fie executată dacă vreți să cumpărați prea ieftin), în cererea necompetitivă nu se indică nici un preț și ea se execută la prețul mediu format în ziua respectivă la licitație. Pentru început, cererile necompetitive sunt exact aceea de ce avem nevoie. Valorile mobiliare de stat au o valoare nominală de 100 de lei, și, după cum am spus, se plasează la un preț mai mic.

5. Așteptăm să aibă loc licitația. Ele se petrec săptămânal, în fiecare marți. După licitație, în 3 zile banca vă va elibera o dare de seamă privind tranzacția efectuată în baza cererii voastre. De asemenea, puteți cere un extras din registrul deținătorilor valorilor mobiliare de stat, care să confirme că ele sunt scrise pe numele vostru (deși el are doar o valoare informativă). Restul banilor care i-ați transferat băncii și nu au fost utilizați la procurare, vor fi restituiți pe contul Dvs curent.

6. La scadență, valoarea nominală a vms va fi transferată pe contul curent deschis în bancă. Suma primită va fi mai mare decât suma depusă inițial exact cu valoarea dobânzii (aveți grijă, dobânda e o mărime anuală, dacă investiți pe 3 luni, împărțiți valoarea dobânzii la 4, să aflați câți bani veți câștiga).

7. Repetați de câte ori vă este convenabil.

Câteva surse de informații privind acest domeniu:

Instrucțiunea BNM privind plasarea, circulația și răscumpărarea VMS

Informația generală privind piața VMS (inclusiv lista dealerilor primari)

Informația privind rezultatele ultimei licitații (ultima licitație se vede fără înregistrare)

Puțin referitor la aceea ce se întâmplă cu banii noștri, dacă îi plasăm în vms. Optimistic vorbind, ei vor merge la achitarea salariilor pentru bugetari și la reparația drumurilor. Plus, dacă noi toți vom începe să procurăm vms, dobânda lor cu timpul se va diminua (aceea ce este bine pentru cheltuielile bugetare și pentru economie în ansamblu). Pe de altă parte, banii nu vor ajunge la bănci și, teoretic, băncile nu îi vor mai putea da sub formă de credite companiilor și întreprinderilor (deși acum băncilor le este mai convenabil să procure din banii noștri tot vms, e mai sigur, rapid și nu au bătaie de cap cu analiza și recuperarea creditelor). Și, desigur, procurarea vms este mica noastră cărămidă pusă la creșterea datoriei publice, pe care nimeni nu știe cum de micșorat și ce vor face cu ea nepoții noștri. Dar la aceasta Scarlett se va gândi mâine.

Nu uitați - orice investiție e un risc, unica armă contra riscului este informația. Studiați singuri, cercetați, analizați. Mult succes tuturor. 

Omul cu adresa binecunoscuta

Adresa electronică a câtor persoane renumite o știți? Câtor dinte ele ar putea să le scrie oricine? Câte dintre ele ar răspunde la așa mesaje?

Steve Jobs conducea una dintre cele mai remarcabile companii, care recent a devenit cea mai scumpă din lume, și are o rezervă de numerar mai mare decât cea a trezoreriei SUA. În pofida acestui lucru, adresa lui de email era publică și cunoscută la foarte mulți: sjobs@apple.com.

Dar asta nu e tot. Pe această adresă se putea scrie, și el citea mesajele primite. Sunt sute de exemple cu astfel de istorii - cineva a scris, și apoi a primit răspuns de la el. Lumea scria ca să laude produsele companiei, sau să se plângă pe calitatea lor, sau să se plângă pe lucrul vreo unei subdiviziuni, sau să întrebe ceva despre planurile companiei. Unele mesaje rămâneau fără răspuns, unele erau redirecționate subdiviziunilor respective (gen, după ce cineva s-a plâns că monitorul de la calculator are niște pete, în două ore a fost sunat de la cineva de la Apple care i-a propus să i se aducă acasă un calculator nou, în schimbul celui defectat), iar la unele mesaje răspundea chiar el. În stilul său succint, uneori tăios, uneori răbdător, uneori binevoitor. De câteva ori mesajele lui au stârnit discuții aprinse pe internet și pe site-urile de știri, de câteva ori după mesajele lui a fost nevoită să reacționeze și secia de relații cu publicul din Apple (ca atunci când cineva critica iPhone-urile, iar Jobs a răspuns că nu are dreptate, că iPhone e un telefon extraordinar, și după o corespondență de vreo 6 mesaje s-a enervat și i-a recomandat să-ți cumpere un telefon de la alt producător).

Cred că această adresă cunoscută tuturor de email îl caracterizează foarte mult pe el, modul lui de a fi ca persoană și stilul lui de lucru.

Pe lângă faptul că a murit un om mare, un vizionar care a târât lumea după el într-o direcție pe care doar el o vedea, pe lângă faptul că a murit cineva pe care îl respectam enorm, pe lângă faptul că pur și simplu a murit un om, tristețea mea mai are și o tentă personală. A murit cineva adresa electronică a cui o aveam și cui puteam să-i scriu într-o bună zi. Dacă aș fi avut ce să-i spun și dacă m-aș fi încumetat. Asta e mult mai mult decât un simplu șef de companie din depărtata Californie.

Sora sa povestea că la moartea lui, ultimele sale cuvinte au fost: „Oh, wow. Oh, wow. Oh, wow.” 

Sper că i-a plăcut aceea ce vedea dincolo.

Era defaulturilor?

Urmărind ultimele evoluții din Europa (în special din PIGS - Portugalia, Italia, Grecia și Spania), legate de datoriile publice, ghicesc care dintre guverne primul va înceta să se mai rușineze și va menționa numele lui Joseph Marie Terray. El a fost un fel de ministru al finanțelor al Franței pe timpul lui Ludovic al XV-lea.

Păi iată, el spunea că o țară cam odată la 100 de ani ar fi bine să anunțe incapacitate de plată la datoriile sale suverane - asta face numai bine intereselor naționale.

Eu iubesc Moldova nu numai pe 27 august

Cainii si Europa

Iată noi toți spunem că ne iubim orașul. Și toți spunem că vrem să fim ca în Europa.

Dar dacă noi ne iubim orașul și vrem să fim ca în Europa, noi suntem gata să strângem după cânii noștri, cu care ne primblăm, rahatul? Să-l luăm în punguță și să-l purtăm cu noi până la cel mai apropiat tomberon?

De ce întreb asta? Fiindcă așa se face în țările cu care noi vrem să semănăm. Și așa se rezolvă una dintre probleme foarte deranjante a orașelor mari.

Din câte îmi dau seama, pentru foarte mulți aceasta va fi limita la care se termină „fiecare din noi poate face ceva ca să trăim cu toții mai bine” și începe „la primărie sunt oameni speciali care primesc bani pentru ca să facă aceasta, eu nu degeaba plătesc impozitele”.

Apropo, ca să facem acest lucru, nu ne trebuie nici un fel de lege. Doar chiar să ne iubim orașul și să luăm cu noi o pungă când ieșim să primblăm câinele.

Alegerile locale

Eu nu am votat pentru nimeni la alegerile locale. Și nu voi vota nici la acele repetate. Nu e din lene și nu e din lipsă de interes sau informare - merg la alegeri, semnez pentru buletine, și apoi aplic ștampile pentru toți. Să nu se supere nimeni.

Pentru Chirtoacă nu votez din mai multe motive. În primul rând, nu votez niciodată primarii care își amintesc despre locuitorii localității doar cu un an înainte de alegeri - de obicei, așa se întâmplă, în ultimul an se repară drumurile mai acătării, se face curat mai bine și se iese mai des în lume cu declarații despre realizări.

Iar pentru Chișinău au fost 4 ani răi. Nu au fost cei mai răi, au fost răi ca de obicei. Mizerie în oraș. Piață centrală în centru. Tarabe și publicități peste tot. Corupție în primărie. Maidanezi. Parcări. Toate acestea țin de atribuțiile Primăriei, și cu toate acestea nu s-a întreprins nimic. Sau, și mai rău, s-au întreprins lucruri neîndemânatice și neprofesioniste.

Plus, nu văd de ce lucrurile s-ar îmbunătăți. Am urmărit discursurile electorale ale lui Chirtoacă. Cauza tuturor problemelor sunt comuniștii care s-au opus activității normale a Primăriei. Sau puterea centrală. Pe mine m-ar fi interesat să aud de la el care au fost deficiențele și greșelile lui personal, și cum el are de gând să le corecteze. Dar așa ceva nu există. Ascultându-l, se crează impresia că ascult o persoană impecabilă, contra căreia complotează toți. Iar când o persoană se consideră impecabilă, ea nu are motive să se schimbe, să evolueze. Deci, dacă-l alegem, încă patru ani nu se va schimba nimic - vom avea un primar ideal, care lucrează din greu pentru noi, însă toți în jur îi încurcă.

Pe Dodon nu-l voi vota din alte motive. El este de la comuniști. Și a-l alege pe el înseamnă al alege pe el împreună cu toată gașca lor, și deciziile desigur nu el le va lua. Iar comuniști la putere nu mai vreau - au avut 8 ani la dispoziție, în timpul cărora puteau face din țara asta o bombonică, dar au avut grijă numai de propriile buzunare.

Deci, ce avem? Un candidat de la liberali care a venit la putere când administrația centrală a țării aparținea comuniștilor. Și un candidat de la comuniști, care vrea să vină la putere când puterea centrală aparține AIE. Pentru ambii era/este evident că din această cauză vor avea probleme în administrarea orașului, ceea ce e rău pentru locuitori. Ambii însă au decis că interesele lor de partid sunt mai presus decât calitatea vieții noastre, a chișinăuienilor. Asta e cel puțin iresponsabil și neprofesionist. Iar eu chiar vreau un primar profesionist.

Iar referitor la aceea că trebuie de ales răul mai mic - mai lăsați-mă. Nu mai vreau să cumpăr carne de câine care mi se vinde drept carne de miel, îmi ajunge. Nu vreau să votez o persoană căre-i nu-i pasă de mine ca de locuitor al orașului. Pot să-mi dau foarte bine seama când sunt folosit... și nu-mi place să fiu folosit.

Care vor fi urmările la aceea că voi strica buletinul? Unul dintre ei va câștiga. Oricare. El va fi primar, dar nu va fi primarul meu. Să fim serioși, mai rău decât acum nu va fi. E perioadă electorală oricum, ne mai așteaptă niște alegeri parlamentare, așa că oricine dintre ei va fi, se va strădui să arate că lucrează. Acestea nu-s alegeri parlamentare, care afectează țara în ansamblu, ci doar alegeri locale, care afectează casele noastre și doar casele noastre. Lăsați, voi convinge vecinii să facem singuri frumos în fața caselor noastre, și vom avea bucățica noastră de Chișinău curat, frumos și cu flori.

Desigur, este puțin probabil ca acel dintre ei care va pierde să piardă cu diferență de un vot. Ar fi prea dramatic. Va fi diferență de vreo 5- 10 mii de voturi. Și voturile celea vor fi acoperite de 5-10 mii de oameni care au decis să nu voteze. Fiindcă avem mult mai mult de 10 mii de oameni care nu vor vota fiindcă nu mai vor să primescă carne de câine etichetată drept carne de mieluț.

Faceți-vă temele de acăsă, pe urmă cereți votul meu.

Iar pe 19 iunie eu voi merge la secția mea de votare și voi vota pentru ambii candidați. Fiindcă mi-s dragi ambii.

Semnarea acordului de asociere UE-RM pentru piata de capital

Câteva luni am lucrat la acest studiu. Poftim.

50 de ani

Azi sunt 50 de ani de când oamenii (un om) a zburat în cosmos. De rând cu prima călătorie pe apă, e un eveniment care a deschis noi orizonturi și a făcut lumea mai mare. Ținând cont de faptul că nu cunoaștem data exactă când primul om a urcat pe o buturugă și a plutit pe ea peste un lac sau un râu, sărbătorim doar ziua de azi.

Sigur, acum încă zborurile în cosmos au un impact relativ mic pentru viața noastră cotidiană (deși... televiziunea din toate colțurile pământului sau, și mai esențial, sistemul global de poziționare aka GPS, sau prognozele meteo, sau simplu, când stai noaptea vara culcat pe iarbă și te uiți la stele și în jumătate de oră poți număra 10 sateliți trecând pe deasupra ta). Însă sunt sigur că în 2-3 secole ele s-ar putea să devină șansa noastră pentru supraviețuire (sigur, dacă vom avea minte să ajungem până atunci).

Cum n-ar fi, e o zi importantă. Să o ținem minte.

Поехали!

Dupa un an

Îmi pare foarte rău, sunt extrem de ocupat cu două activități foarte intensive în timp și nu prea am timp să scriu pe blog (deși sunt multe idei de articole).

De aceea, pentru a înviora macar puțin pagina, vă propun să recitiți un articol pe care l-am scris exact un an în urmă. Pe parcursul timpului am primit foarte multe mesaje, comentarii și referințe la el. Majoritatea - de bine.

Dar, mai important, articolul îmi place mie. Îmi pare unul dintre cele mai reușite scrise aici. Iar dacă îmi pare așa și după un an după ce l-am scris, atunci e bine. Așa că, cine l-a scăpat din prima, citiți-l. Cine nu l-a scăpat, vedeți voi. :)

Soldații babilonului

Taiatul lemnelor, caratul apei

Un maestru zen, când a fost întrebat ce făcea până a deveni iluminat, a spus că tăia lemne și căra apă de la fântână.

Când maestrul a fost întrebat ce face după ce a devenit iluminat, el a spus că taie lemne și cară apă de la fântână.

Vă propun să răspundeți la o întrebare. Anul trecut la maratonul de Ce? Unde? Când? din Odesa (eveniment care a durat peste 26 de ore și s-au jucat 777 întrebări), am jucat următoarea întrebare, de care mi-am amintit azi (de ce oare):

„Эпиграфом к вопросу может стать один пост в ЖЖ, в котором говорится, что почти все записи в «Живом журнале» мотивированы одним чувством: «почему меня никто не любит?». А теперь сам вопрос. ЖЖ-фрэнд автора вопроса очень удачно описала «живые журналы» своих фрэндов, а отчасти и большую часть блогосферы, всего тремя словами. Для этого ей пришлось вставить в произведение великого латиноамериканца одну букву. Что у нее в итоге получилось?”

Vă rog să scrieți variantele de răspuns în comentarii.

Și da, atât întrebarea, cât și răspunsul conțin o foarte mare doză de adevăr.

Completare:

Răspunsul corect este „Сто леНт одиночества”, cu referire la romanul lui Marques „Un veac de singurătate” (rușii mai numesc blogurile lente de știri sau articole).

Au răspuns corect Validol (aici) și Stas Popov pe FB.

Problemele de angajare a tinerilor

Am avut zilele astea o discuție mai aprinsă privind ceea, ce ar putea face statul pentru tinerii de la noi. Sincer, sunt uimit când tineri de la noi spun: „Statul nu ne dă de lucru”. Nici nu e treaba statului să dea cuiva de lucru, că nu mai suntem în Uniunea Sovietică. În ceea ce ține de angajări, principalul rol al statului e să nu facă nimic și să nu încurce companiilor să crească și să creeze locuri de muncă. (Țineți minte în Shrek 2, când măgarul se indigna că la arest nu i s-au citit drepturile, nu i s-a spus că are dreptul să tacă, iar Shrek îi spune: „Măgarule, tu AI dreptul să taci”. Păi iată, noi AVEM dreptul la muncă.) :)

Pe de altă parte, văd încercările nereușite a Statului de a face ceva cu tinerii. Ministere, programe, strategii... tineri, v-ați simțit implicați în tot asta? Ați fost fericiți de atenția statului ultimul timp? Toate aceste inițiative sunt fie absolut birocratice și rămân numai pe hârtie, fie sunt nesistematice, haotice și locale. Și foarte puține pot avea o acțiune concretă, care ar viza vreo una din necesitățile stringente ale tinerilor.

Cea mai mare problemă a tinerilor azi e angajarea la lucru. Din cauza că nu se pot angaja, foarte mulți pleacă (alții pleacă fiindcă salariile-s mici, dar asta-i o altă discuție, să le luăm pe rând). Și în majoritatea cazurilor, la angajare tinerii sunt discriminați din cauza lipsei de experiență. Așa percep ei problema, și în mare măsură au dreptate. Cum se poate contracara aceasta? Printr-o stimulare puternică a angajatorilor să atragă la lucru tineri.

Iată condițiile problemei de bază a tinerilor, iată scopul. Cum se poate soluționa?

Cea mai mare problemă pentru angajatori la remunerarea persoanelor sunt contribuțiile de asigurări sociale de stat, care astăzi constituie 23% din suma salariului și sunt achitate de către patron. Pentru acei ce nu cunosc detaliile - această sumă este achitată de către angajator, și este o cheltuială suplimentară plăților salariale. Anume ea este principala cauză a plății salariilor în plicuri și principalul obstacol în calea majorării salariilor - la fiecare leu plătit angajaților, patronul mai plătește 23 de bani în fondul asigurărilor sociale. Pentru a evita această plată, majoritatea patronilor preferă scheme dubioase de obținere a numerarului, pentru a-l plăti angajaților ca salariu nedeclarat.

Pentru a stimula angajarea tinerilor, cred că este suficient ca salariile persoanelor nou-angajate în câmpul muncii să fie scutite de această plată pe o perioadă de, să zicem, trei ani. Mecanismul e destul de simplu. La prima angajare persoana este luată la evidență la CNAS (Casa Națională a Asigurărilor Sociale). Companiile prezintă dări de seamă regulate în care indică persoanele din această categorie care sunt angajați și câte luni au lucrat în cadrul companiilor. La angajarea într-un alt loc de muncă, tânărul poate obține de la CNAS un certificat în care să se indice câte luni în total constituie stagiul lui de muncă, astfel încât fiecare companie să știe cât timp ea mai poate beneficia de această scutire. La expirarea a 36 luni cumulative de lucru, compania începe să achite și contribuțiile de asigurare socială.

E un mecanism simplu, care poate fi implementat fără mari eforturi, însă beneficiile sale ar fi enorme. Companiile ar primi un stimul real să angajeze tineri, o economie care ar putea compensa lipsa lor de experiență. Chiar dacă după 3 ani compania va decide că nu mai are nevoie de serviciile lor, ei deja nu vor mai fi tineri absolvenți de facultate, ci specialiști cu experiență. Restul va depinde de ei.

Desigur, există și un șir de probleme în acest mecanism. Cea mai importantă este diminuarea încasărilor la CNAS. Această diminuare va trebui să fie compensată de la bugetul de stat, ea trebuie asumată ca fiind costul susținerii tinerilor. Oricum, nu trebuie exagerată mărimea acestui cost - tinerii, de regulă, sunt cea mai prost plătită categorie a angajaților, cheltuielile suportate de buget nu vor fi atât de mari. Și chiar dacă actualul nostru sistem ne-VladimirVladimirovici-cios de asigurări sociale va fi reformat și se va trece la un sistem adevărat de evidență a acumulărilor persoanle pentru pensii și la fonduri de pensii, nu e o problemă mare - tinerii vor avea încă toată viața înainte ca să facă acumulări în fondul lor de pensii.

De asemenea, putem să ne așteptăm la apariția unei noi categorii de șomeri - nu proaspăt-absolvenți-de-facultate, ci după-trei-ani-de-lucru. Oricum, cred că în trei ani poți învăța destul de multe în ceea ce faci, e un avantaj enorm pentru viitor.

Și, desigur, vor apărea sheme autohtone de evaziune, bazate pe această scutire, gen toate salariile din companie sunt scrise pe un tânăr care a fost angajat acum câteva săptămâni. Se poate evita plafonând mărimea salariului scutit de plăți la 2-3 salarii medii pe economie. Oricum, cred că se merită.

Iată, poftim. Am propus un mesanism simplu și eficient de soluționare a principalei probleme ale tinerilor. Nu o problemă inventată, gen votul de la 16 ani, nu o chestie declarativă și frumoasă, ci o soluție foarte concretă pentru a menține tinerii în țară. Vă invit, Guvern, vă invit, Minister al tineretului, vă invit, organizații de tineret. Până în 2012 asta se poate implementa.