Ca in filme

Urmărind evenimentele cu focurile de armă de pe podul de la Vadul lui Vodă de pe 1 ianuarie și, cu două săptămâni mai târziu, de la frontiera cu România, îmi amintesc de situația din Elveția din timpul celui de-al doilea război mondial.

Pe atunci ea, prinsă între marile puteri încleștate în război, o insuliță de pace care convenea tuturor, devenise arena unor jocuri ascunse de spioni, unde toți aveau rețelele lor de agenți și unde toți le foloseau din plin. Situația de acolo ar putea fi caracterizată, conform terminologiei SIS-ului, ca fiind „țară cu o situație complexă de agentură și operativă”.

Păi iată. Îmi pare evident că nu poate fi coincidență faptul că al doilea incident să se fi petrecut doar la două săptămâni după primul. Îmi pare evident că după ce a început să se ceară expulzarea ambasadorului rus (în special datorită reacțiilor sale la incidentul de la Vadul lui Vodă), era nevoie de un motiv pentru reacție simetrică... și motivul a fost creat imediat. Și imediat, ca la comandă, au apărut și reacțiile respective ale publicului.

Încă o dată mă conving de aceea cât de puțin stăpâni suntem la noi acasă... și cât de ușor pot fi organizate orice evenimente la noi. Am mai scris anterior despre aceasta. Și ceea ce se petrece în ultimul timp numai îmi confirmă spusele - să menționez doar 7 aprilie, evadarea lui Baghirov,  incidentul de la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești - toate arată că între declararea suveranității de câtre un stat și obținerea ei în realitate este o cale foarte lungă. Pe care încă nu am parcurs-o.