Generation "P"

Pun al doilea dintre cele trei "cele mai bune începuturi de romane SF" promise. De această dată, este începutul la "Genration "P" de Victor Pelevin (1999). Îl consider pe Pelevin ca fiind unul dintre cei mai importanţi autori contemporani şi deşi am unele obiecţii la viziunile sale, consider că scriitura sa este de o calitate literară excepţională. Sper să savuraţi următorul fragment (de altfel, se aşteaptă ecranizarea în 2008 sub denumirea "Wow", având în repartiţie aşa actori ca Andrei Panin, Renata Litvinova şi Mihail Efremov):

Victor Pelevin

Generation „P”

Cândva în Rusia într-adevăr a trăit o generaţie tânără şi fără de griji, care a zâmbit verii, mării şi soarelui – şi a ales „Pepsi”.

Acum deja este greu de stabilit, de ce aceasta s-a petrecut. Probabil, totul consta nu numai în calităţile gustative deosebite a acestei băuturi. Şi nu în cofeina, care îi făcea pe copilaşi să ceară o nouă doză, de mici îndreptându-i fără greş pe făgaşul cocainei. Şi chiar nici într-o banală mită – doreşti să crezi că birocratul de partid, de care depindea încheierea contractului, pur şi simplu a luat şi s-a îndrăgostit în acest lichid întunecat cu toţi porii sufletului său care a încetat să mai creadă în comunism.

Mai degrabă, cauza era în aceea că ideologii URSS considerau că adevărul poate fi numai unul. De aceea, generaţia „P” în realitate nu avea nici o alegere, şi copii sovieticilor ani şaptezeci au ales „Pepsi” cu aceeaşi libertate, cu care părinţii lor îl alegeau pe Brejnev.

Cum n-ar fi, aceşti copii, stând culcaţi vara pe malul mării, priveau lung spre orizontul albastru şi limpede, beau pepsi-cola caldă turnată în sticle în oraşul Novorosiisk, şi visau cum cândva depărtata şi interzisa lume de pe celălalt mal al mării va intra în viaţa lor.

Au trecut zece ani şi această lume a început să intre – mai întâi atent şi cu zâmbet amabil, apoi tot mai sigur şi fără de teamă. Una dintre cărţile ei de vizită se dovedi a fi un spot, care făcea publicitate la „Pepsi-Cola”, un spot, care după cum au remarcat mulţi cercetători, a devenit un punct de cotitură în dezvoltarea întregii culturi universale. În el se comparau două maimuţe. Una dintre ele bea „cola obişnuită” şi ca urmare, se dovedi a fi capabilă să îndeplinească nişte operaţiuni logice elementare cu beţişoare şi cuburi. Alta bea pepsi-cola. Scoţând nişte „uh-uh”-uri vesele, ea pleca în direcţia mării într-un jeep, înconjurat de domniţe, cărora evident de era indiferentă egalitatea sexelor (când eşti nevoită să „comunici” îndeaproape cu maimuţe, mai bine să nu te gândeşti la egalitate, fiindcă atât egalitatea, cât şi discriminarea vor fi la fel de greu de suportat).

Dacă te gândeşti, încă de pe atunci se putea înţelege că treaba nu-i în pepsi-cola, ci în banii, cu care ea se asociază. Spre această concluzie duceau, în primul rând, asociaţia freudistă clasică legată de culoarea produsului; iar în al doilea rând, simpla concluzie logică – consumul de pepsi-cola permite procurarea unor automobile scumpe. Nu avem de gând să analizăm profund acest clip (deşi, poate anume aici s-ar găsi explicaţia faptului, de ce aşa numita generaţie a anilor şaizeci numeau cu atâta insistenţă generaţia „P” „mâncători de rahat”). Pentru noi este important doar faptul că simbolul final al generaţiei „P” a devenit maimuţa în jeep.

A fost puţin obijduitor de aflat, cum anume tipii din agenţiile de publicitate de pe Madisson-Avenue îşi imaginează auditoriul, aşa numitul „target group”. Însă era greu să nu uimească înţelegerea lor profundă a vieţii. Anume acest spot a dat de înţeles unui număr mare de maimuţe, care îşi trăiau viaţa de pe o zi pe alta în Rusia, că a venit timpul să treacă în jeep-uri şi să iasă la fiicele oamenilor.

E naiv să căutăm aici urmele unui complot anti-rusesc. Desigur, complotul anti-rusesc există, problema constă în aceea, că la complot participă toată populaţia matură a Rusiei. Aşa că „Pepsi-Cola” aici nu are nici o implicare. Aceea ce s-a petrecut era o parte din procesul universal, reflectat într-o mulţime de-a cărţi (e suficient să ne amintim de „În aşteptarea maimuţelor” de Andrei Bitov sau „Plaja din Brazzaville” al lui William Boyd). Nu a ocolit acest proces nici America, deşi acolo totul s-a petrecut altfel – „Coca-Cola” a exclus complet, final şi fără posibilitate de întoarcere „Pepsi-Cola” de pe câmpul coloristic roşu, ceea ce pentru un om care înţelege, este echivalentul victoriei de la Waterloo. Aceasta era legat de activitatea credincioşilor de dreapta, care sunt foarte puternici în Statele Unite. Ei nu recunosc evoluţia, „Coca-Cola” se înscrie mai bine în viziunea lor asupra lumii, fiindcă maimuţa care o bea aşa şi rămâne maimuţă. Dar, se pare, noi vorbim prea mult despre maimuţe, şi doar intenţionam să căutăm omul.

Vavilen Tatarskii s-a născut cu mult timp înainte de această istorică victorie a roşului asupra roşului…