Ghilotina moldoveneasca

Persoanele mai apropiate știu că ultimele câteva luni eu, la întrebarea „ce faci”, răspundeam: mă reorganizez (mă mut, pentru cine știe bancul). Deja, cu bine cu rău, am depășit această etapă și mergem înainte. Însă tot ce se-ntâmplase m-a deranjat enorm de mult, încât mă apucasem să scriu un articol lung și rău, în care să spun tot adevărul despre toți.

Dar când am ajuns la a șasea pagină de scris și la o lună de când nu am mai pus nimic important pe blog, mi-am dat brusc seama că asta nu este interesant nimănui în afară de mine și încă la câteva persoane care oricum mi-au fost alături și știu ce vreau să spun (în special colegii de la firmă). Așa că nu voi pune un articol lung-lung și absolut neinteresant.

Voi zice doar punctual:

1. Ne-am reorganizat din SRL în SA fiindcă așa cereau ultimele modificări din Legea cu privire la piața valorilor mobiliare - toți participanții profesioniști pe piață să fie societăți pe acțiuni. Am văzut multe modificări anapoda a legislației, însă asta e una dintre cele mai lipsite de logică. Cică, fiind SA vom fi mai transparenți și comisia va putea să verifice mai bine activitatea noastră și structura acționarilor (asta din nota explicativă la proiectul legii). Oricum, structura acționarilor este verificată de comisie, pentru a procura mai mult de 5% tre să-ți ceri voie de la ei, iar informația despre activitatea noastră oricum se publică de ei pe site în fiecare an. Adica, nu cred că era loc pentru mai mult control și transparență. În fine, azi suntem societate pe acțiuni, și trebuie să ne înregistrăm la bursa de valori (alt marasm - imaginați-vă la o bursă normală companie cu capitalul de 7 mii dolari).

2. Conlucrarea cu Camera înregistrării de Stat ne-a adus foarte multe momente „plăcute”. Majoritatea registratorilor așa de mult se tem să-și asume vre-o răspundere înregistrând ceva, încât cer toate documentele imaginabile și inimaginabile cu confirmări, avizări și ștampile. Dacă ar putea să dea altcuiva să semneze pentru ei, ca să nu poarte vre-o răspundere, ar face-o. Dar și așa, nu registratorii sunt problema, ci funcționarii de la ghișeul unde sunt recepționate actele. Nu am obținut niciodată să mi se dea o listă deplină de acte și proceduri ce urmează a fi înteplinite. De fiecare dată mai apărea ceva ce mai trebuia adus sau făcut.

Cândva la știri la ProTV am spus că nu-i adevărat că la noi poți înregistra o companie funcțională într-o zi (chiar nu-i așa, tre să aștepți cel puțin o săptămână până fiscul înregistrază conturile bancare, doar atunci ele devin operabile). A doua zi mă sunase un experin dintr-un ONG de la noi să mă întrebe, unde poate găsi un studiu despre asta. Răspunsul meu, pe care doar cu greu l-am păstrat amabil, a fost în linii mari următorul: ridică-ți fundul de pe scaun, mergi la Cameră și încearcă să înregistrezi o firmă. Însă da, pe hârtie la noi firma poate fi înregistrată într-o zi, și cică toate informații privind procedura de reorganizare pot fi găsite pe internet.

3. Când ne-am văzut SA, am zis că gata, a rămas un fleac, să obținem licența. Anterior am mai trecut de două ori prin acestă procedură, îndeplineam toate cerințele legislației (200 mii lei capital propriu, 60 mii fond de garanție, 4 angajați cu certificate de calificare, un șumuiac de regulamente interne). În afară de asta, eram destul de liniștit în ceea ce ține de modul de funcționare a Comisiei: dacă toate actele sunt în ordine nu ai de ce-ți face griji. Anterior am primit licențe la Comisie chiar când aveam 3 judecăți cu ei, și nu ne-au făcut probleme (bine, probleme exagerate).

Am fost însă neplăcut uimit de aceea cum s-au schimbat lucrurile în Comisie în ultimul timp. În general, organele de stat sunt niște mașinării, create cu anumite scopuri. De exemplu, Comisia pieței financiare trebuie să asigure controlul și supravegherea pieței financiare și, desigur, buna ei funcționare. Pentru mine, persoana care acționează pe piața de capital, comisia trebuie să apară ca o cutie neagră, în care dintr-o parte bagi informațiile și actele necesare (cereri, dări de seamă, rapoarte), iar din altă parte să primești rezultatele (licențe, înregistrări de emisiuni, acte de control, rapoarte anuale). Și pe mine, ca utilizator, chiar nu trebuie să mă intereseze structura internă a Comisiei, componenta Consiliului ei de administrare sau aceea, ce departament al Comisiei se va ocupa de actele mele. Însă comisia este compusă din oameni și de aici vine un șir de deficiențe.

Să luăm de exemplu examinarea actelor. Este normal că angajații care trebuie să lucreze cu ele au tendința să lase examinarea dosarelor pentru ultimul termen. Și aceea cât de bine se respectă termenii depinde de conducerea organului de stat respectiv. Anterior în Comisie s-a lucrat foarte mult pentru a asigura respectarea termenelor de examinare a documentelor, și nu formal, ci real. Într-un timp, în termen de 5 zile de la prezentarea actelor se întocmea o listă cu obiecții referitoare la documentele prezentate, după care reușeai în termenul legal să aduci actele în ordine și chiar să obții în termen de o lună autorizația / înregistrarea / licența de care aveai nevoie. În afară de aceasta, dacă în opinia Comisiei ceva nu era în regulă și în termenul prevăzut de lege aceasta nu era corectat, atunci se aproba o hotărâre, prin care se refuza eliberarea licenței sau înregistrarea emisiunii. Astfel, aveai șansa să ataci în judecată acest act, și dacă refuzul era nemotivat, putea să obții câștig de cauză.

Însă de când cu ultima reorganizare a Comisiei, stilul de lucru s-a schimbat. Doar aproape de finele lunii de examinare a documentelor afli care-s obiecțiile și ce acte trebuie să mai prezinți. Iar când prezinți acte noi, numărătoarea (o lună de zile) începe de la început. În afară de asta, aceea că o dată ți s-a spus o listă de obiecții nu înseamnă deloc că acelea au fost toate obiecțiile - mai aduci acte, mai aștepți o lună, și apoi afli că iar ceva nu-i în regulă. De asemenea, acum Comisia nu mai dă refuzuri oficiale, așa că nici nu poți contesta refuzul lor (pe lângă aceea că e ilegală, această practică denotă o simplă lipsă de cumsecădenie - dacă ei tot consideră că nu am dreptate în ceva, să-mi dea dreptul să le demonstrez adevărul).

Acum, nu vreau să spun că Comisia e organul de stat ce funcționează cel mai rău la noi sau care e cel mai întors cu fundul la cetățeni - nu e așa (exemple - aceeași Cameră a înregistrării de Stat sau Inspectoratul fiscal). Mai ales că eu am avut parte de o atitudine destul de loială din partea foștilor colegi, mi-au intrat în situație și au încercat să mă ajute când au putut. Dar dacă cu mine ei au fost loiali, oare cum le este la restul persoanelor care ajung la Comisie?

În primul rând, deși se așteaptă o relicențiere masivă a participanților profesioniști în acest an, Comisia încă nu a aprobat regulamentul nou de licențiere. Așa că atunci când pregăteam lista de documente, a trebuit să facem lista atât conform prevederilor legii, cât și a vechiului regulament. Desigur, o listă clară de acte necesare nu este, și am fost nevoiți de câteva ori să mai aducem documente, și desigur de fiecare dată termenul de examinare a actelor se extindea. Au fost solicitate acte care nu-s prevăzute de legislație (acte care ar demonstra dacă Camera a adoptat corect decizia de înregistrare a noastră ca SA). Deși chiar în cerere am indicat că vom respecta toate limitările și cerințele impuse de legislație, ni s-au mai cerut patru confirmări în care noi să scriem expre că respectăm anumite restricții impuse de lege.

Capac la toate a fost ultimul set de obiecții: textul dintr-un regulament de-al nostru în care spuneam că trebuie să explicăm clienților principiile investirii atunci când le prestăm careva servicii cică ar putea fi interpretat ca prestare a serviciilor de consultanță investițională. În alt regulament am scris Comisia Națională în loc de Comisia Națională a pieței financiare. Din păcate, și așa s-a întins prea mult procesul de licențiere, și ne așteptau clienții, de altfel, n-am fi pierdut ocazia să inițiem un proces judiciar pe care cu siguranță îl câștigam. Dar, ca și majoritatea agenților economici în așa situații, noi aveam de făcut afaceri reale și atunci când fiecare zi de așteptare înseamnă mii de lei pierduți și angajați fără salariu, dai din mână și îndeplinești toate solicitările, inclusiv și cele mai aberante, numai să poți să-ți continui activitatea.

Mă deranjează două lucruri în organele de stat din Moldova. În primul rând, la funcționarii noștri apare un interes nesănătos de a găsi cât mai multe greșeli în actele și acțiunile tuturor acelor ce au de-a face cu funcționarii respectivi. Parcă ar fi o întrecere... sau un război nedeclarat cetățenilor și agenților economici. Țin minte un caz când un broker a făcut o tranzacție de dealer deși avea numai licență de broker. De regulă peste tot în lume aceste două licențe sunt cumulate (acum și la noi), unica deosebire între ele fiind că brokerul lucrează pentru clienți, iar dealerul - pentru sine. În realitate, tranzacția ceea nu încălca drepturile nimănui și nu prejudicia pe nimeni. Însă în Comisie timp de vre-o două luni nu se știa ce să facă cu brokerul respectiv - să ia licența firmei sau simplu să retragă certificatul directorulu. Și asta pentru ceva ce nici nu era încălcare a legii, ci doar o abatere nesemnificativă, care are implicații pur teoretice.

Al doilea lucru, care mă deranjează cel mai mult la organele noastre de Stat, este aceea că funcționarii lor le uită destinația. Organele de stat sunt create pentru ca noi, cetățenii, să trăim mai bine. Ele trebuie să facă totul pentru a asigura buna funcționare a țării. Ele lucrează pentru mine și sunt plătite din banii mei. Însă în majoritatea cazurilor, funcționarii noștri uită acest lucru, și de exemplu în Comisie există părerea subconștientă că asta piața financiră există pentru ei, și nu Comisia există pentru piața financiară.

La noi au fost anterior implementate proiectele Ghilotina 1 și Ghilotina 2. Scopul era anume acesta - de a întoarce Statul cu fața la cetățeni, să ordoneze prevederile și cerințele organelor de stat, să se întocmească liste clare de acte care trebuiesc prezentate pentru a obține autorizații și licențe, și mai mult de care funcționarii publici să nu fie în drept să ceară. Din păcate, a fost o reformă făcută de funcționari pentru funcționari, care real nu a schimbat nimic. Am participal la ședințele grupurilor de lucru cu ghilotina, am fost în grupul consultativ pe lângă Comisia parlamentară privind implementarea ghilotinei 2, și m-am convins că în realitate nu s-a făcut nimic. Tot ce-am obținut în realitate a fost includerea în legi a listelor exprese de acte de care este nevoie pentru vre-o autorizație, însă pe exemplul nostru m-am convins că aceasta nu contează pentru funcționarii publici. În schimb au fost uitate alte două principii esențiale ale Ghilotinei - când apar careva dubii, legislația urmează a fi interpretată în favoarea agenților economici, și posibilitatea obținerii autorizației tacite - dacă ai toate actele cerute de lege, iar organul competent nu ți-a dat autorizația pe care ai cerut-o, instanța de judecată îți dă această autorizație în câteva zile. Primul este ignorat, iar al doilea nu a fost aplicat nici o dată în practică.

Pentru mine ca om de afaceri atitudinea din partea organelor de stat cu care sunt nevoit să conlucrez este foarte importantă. Și voi continua să votez contra partidelor de guvernământ atâta timp, cât atitudinea statului față de mine nu se va schimba.