Când Imperiul Otoman a încercat a doua oară să cucerească Viena (în 1683), a solicitat și vasalilor, principatelor Moldovei și Valahiei, să se alăture. Fără mare tragere de inimi, domnitorii noștri au adunat armate și, împreună cu tătarii (tot vasali) eu mers spre Viena, pe care Neculce o numește, în manieră magiară, Beci.
Despre ceea ce-a urmat austriecii pot povesti mai multe decât ai noștri. În timpul asediului din partea moldovenilor și valahilor au fost mai multe încercări de a-i avertiza pe vienezi despre planurile lui Kara Mustafa Pașa. Șerban Cantacuzino, domnitorul Muntenesc, a ridicat lângă cortul său o cruce mare de lemn, explicând turcilor că este pentru creștinii din armata lor, dar care în realitate era și un semn de susținere pentru cei asediați, fiind bine vizibilă din oraș.
Și principalul. În timpul bătăliei propriu zise pentru Viena, când a început tirul de artilerie asupra zidurilor cetății pentru a le distruge, tunarii moldoveni și valahi încărcau tunurile cu ghiulele umplute cu paie, care nu puteau pricinui vreo daună orașului.
De rând cu regele polonez Ian Sobieski, care le-a venit în ajutor asediaților și a înfrânt oastea turcească, și care este considerat, pe bună dreptate, salvatorul Vienei, austriecii își amintesc și acum cu recunoștință de tunarii moldoveni și valahi, care au sabotat cum au putut asediul orașului.
În Viena, la intersecția străzilor Arnsburggasse și Betty Roose Weg, nu departe de locul unde fusese inițial crucea, se află Capela Moldovenească (Moldauer Kapelle). În ea poate fi văzută o replică la scară redusă a crucii lui Cantacuzino (acea originală se află în castelul Geyerau din Ljubljana). Ea se află acolo fiindcă vienezii țin minte.
E trist când noi cunoaștem despre istoria noastră mai puțin decât străinii.
cunoastem doar cele spuse de dusmanii nostri
RăspundețiȘtergere