Întrebarea anului 2013

Ca de obicei la finele anului în CUC, se fac totalurile, inclusiv și concursul pentru cea mai bună întrebare a anului. Și, ca de obicei, mi-i greu să aleg doar trei întrebări din acele scrise anul acesta. Iată unele din ele: 

Spre deosebire de regele omonim, el nu era un orator foarte bun. În schimb opera sa scrisă a făcut furori. Se poate spune că unul utiliza ca armă călimara, iar altul - cuvântul. Primul s-a născut în 1483. Numiți-i pe ambii.

Răspuns: Martin Luther și Martin Luther King

Comentariu: Martin Luther a devenit renumit după ce a scris renumitele 95 de teze, care au stat la baza protestantismului și reformării bisericii. Este cunoscut cazul când el a aruncat cu călimara în diavolul care îl ispitea. Martin Luther King (regele omonim) este cunoscut pentru discursurile sale, fiind un orator înflăcărat.

Acest termen își are originea în epoca renascentistă, atunci desemnând locul unde își derulau operațiunile comercianții florentini. Ei deseori puteau fi văzuți la intersecții sau în piețe, așteptăndu-și clienții să se așeze lângă ei. Numiți termenul.

Răspuns: bancă

Comentariu: Termenul „bancă” cu semnificația de instituție financiară provine de la cuvântul italian „banca”, care înseamnă o bancă - scaun lung pe care pot sta mai multe persoane. Finanțiștii din orașele din nordul italiei își așteptau clienții pe bănci, tot acolo derulându-se și tranzacțiile, operațiunile de împrumut sau schimb valutar. Este binecunoscut că sistemul bancar centemporan își are originea în orașele din nordul italiei.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Bank#Origin_of_the_word

Una din condițiile de eligibilitate pentru acordarea premiului Nobel este aceea ca laureatul să fie în viață la momentul decernării premiului. În 2006, secretarul general al comitetului Nobel din Norvegia s-a referit la această persoană spunând că este „cea mai mare omisiune în istoria de 106 ani a premiului Nobel”. Probabil, tot cu referință la această persoană, în anul 1948 premiul Nobel pentru pace nu a fost decernat, cu explicația „din cauza lipsei unor candidați eligibili în viață”.

La ce persoană se făcea referință?

Răspuns: Mahatma Gandhi

Comentariu: El a fost nominat de 5 ori pentru a primi premiul Nobel pentru pace, însă nu l-a primit niciodată. Secretarul comitetului Nobel din Norvegia a numit aceasta cea mai mare omisiune a premiului, spunând: „Gandi se putea descurca fără premiul Nobel pentru pace, însă nu se știe dacă comitetul Nobel se va putea descurca fără Gandi.” În anul asasinării lui, premiul pentru pace nu a fost acordat.

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Prize#Overlooked_achievements

http://www.nbcnews.com/id/44787416#.UTHuV6VYYfk

Alchimiștii medievali considerau că metalele din pământ apar sub influența corpurilor cerești. Mai exact, că razele diferitor planete sau corpuri astrale amestecându-se cu apa din pământ, formează diferite metale. Astfel, razale Saturnului, cea mai puțin luminoasă și cea mai lentă din planetele, cunoscute de ei, formează cel mai desconsiderat metal - plumbul. Jupiterul crează staniu. De la razele planetei Mercur apare mercurul, care îi și poartă numele. Luna formează argintul. Marte - fierul. Venus - cuprul.

Explicați, vă rog, de ce majoritatea cuceririlor spaniolilor nu erau foarte îndepărtate de ecuator.

Răspuns: Fiindcă acolo razale soarelui cad mai direct și trebuie să fie cele mai bogate zăcăminte de aur.

Comentariu: Alchimiștii medievali considerau că aurul apare în pământ sub influența razelor soarelui.

Sursa: Niel Stiphenson, „Quicksilver”

Armatorii de nave și administratorii coloniilor olandeze în secolele 17-18 erau foarte pragmatici. Spre deosebire de alte flote ale timpului, majoritatea pedepselor în flota olandeză erau de natură materială. De pildă, una din cele mai răspândite pedepse pentru majoritatea încălcărilor era confiscarea salariului pentru o lună.

Din aceleași motive ei erau nemiloși cu acei ce, după cucerirea orașelor, se dedau jafurilor, pentru a nu se pierde nimic din trofee. Astfel, înainte de asedierea orașului Malacca, s-a anunțat că jefuitorii vor fi împușcați pe loc sau vor fi arestați în vederea împușcării ulterioare, cu confiscarea averii și cu…

Dar ce măsură de pedeapsă suplimentară urma să le mai fie aplicată jefuitorilor?

Răspuns: confiscarea salariului pentru o lună.

Sursa: Igor Mojeiko, Cu crucea și mușcheta

Aceste "piese vestimentare" originare din Suedia au apărut în 1994. Însă majoritatea dintre noi le cunoaștem din 1996-1998, în special datorită jocului lor preferat. Sub ce denumire le cunoaștem noi?

Răspuns: The Cardigans

Comentariu: Formația suedeză The Cardigans a apărut în 1994. Una din cele mai renumite piese ale lor este “My favorite game”. În traducere, denumirea lor înseamnă “Cardigane”.

Conform unor surse, necesitatea unei astfel de acțiuni poate apărea în urma unor traume cerebrale, a depravării senzoriale, a morții clinice, a utilizării unor droguri sau, uneori, în timpul somnului.

De asemenea, această acțiune este necesară la finalizarea unui anumit tip de experiențe spirituale.

Dar când este necesară această acțiune, conform unui frazeologism românesc?

Răspuns: Când obosești

Comentariu: Expresia este „ați trage sufletul”. Au fost descrise situațiile când apare senzația că sufletul părăsește trupul, ulterior el urmează a fi tras înapoi. Experiența spirituală este așa-numita călătorie în lumea astrală.

În această listă de abțineri de la acțiuni sunt menționate flori, ochi, buze și morminte. Dar cu ce începe această listă?

Răspuns: corola de minuni a lumii

Comentariu: lista de abțineri sună în felul următor:

„...şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc

în calea mea

în flori, în ochi, pe buze ori morminte.”

Aceste versuri sunt din poezia lui Blaga, primul vers al căreia este „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Imagine

Ajuns în această localitate din Cehia, autorul întrebării în primul rând a făcut poza pe care o vedeți pe ecran. În contextul acestei poze, poate fi citat următorul fragment: 

„Deasupra lui nu mai era nimic, în afară de cer - un cer înalt, nu unul senin, dar oricum, nemăsurat de înalt, cu nori cenușii care se târau încet pe el.”

Dar care este denumirea veche a localității respective?

Răspuns: Austerlitz

Comentariu: Denumirea actuală a localității este „Slavkov u Brna”. Fragmentul citat este din romanul „Război și pace”, unul din momentele de turnură pentru eroul preferat al lui Tolstoi, Andrei Bolkonskii, când acesta este rănit și, fiind culcat pe spate, înțelege cât de nesemnificative sunt multe din grijile și preocupările noastre comparate cu cerul pe care îl vedeți pe poză.

„Ten little Niggers went out to dine;

One choked his little self and then there were nine.

Nine little Niggers sat up very late;

One overslept himself and then there were eight.”

Probabil, cunoașteți povestirea Agathei Cristie „Ten little niggers”, titlul căreia apoi, din corectitudine politică, a fost schimbat mai întâi în „Ten little indians” și în final a rămas ca „And Then There Were None”.

Un rol important în această povestire o are o poezioară pentru copii, care povestește despre zece mici negroizi cu care pe rând se întâmplă câte ceva și ei rămân tot mai puțini.

Într-o operă română clasică din 1877 de asemenea asistăm la o numărătoare inversă a personajelor ei. Mai mult ca atât, chiar și numărul lor coincide cu acel din cartea Agathei Cristie. Dar care sunt primele două rânduri din această operă?

Răspuns:

„Plecat-am nouă din Vaslui,

și cu sergentul, zece,..”

Comentariu: În poezia lui Vasile Alecsandri „Peneș Curcanul”, el povestește despre un detașament de dorobanți, pornit la războiul de independență. În poezie, ostașii din detașament cad rând pe rând, la sfârșitul poeziei eroul liric rămânând singur. Este una din cele mai renumite poezii din seria „Ostașii noștri”. Peneș Curcanul era porecla lui Constantin Țurcanu, care a și servit ca prototip al eroului poeziei.

Imagine

Aveți în față cel mai vechi Acesta integral care s-a păstrat până în zilele noastre. Inscripția a fost găsită pe o coloană de marmoră nu departe de Ephesul antic. Ea a fost făcută, probabil, în secolul întâi era noastră, și reprezintă un epitaf pentru un oarecare Seikilos.

Dar cel mai vechi Ce este acest epitaf?

Răspuns: Cântec

Comentariu: Deși s-au păstrat unele fragmente de cântece care sunt și mai vechi ca acesta, Epitaful lui Seikilos este primul cântec integral găsit până în prezent. Semnele de asupra textului indică cum trebuie interpretat cântecul, fiind echivalentul notelor sau taburilor muzicale.

Tehnica de formare a cuvintelor Verlan este foarte răspândită în rândul tinerilor vorbitori de franceză. Drept exemple ale utilizării acestei tehnici putem da chiar denumirea tehnicii sau, de exemplu, pseudonimul scenic al cântărețului belgian Paul Van Haver, un mare maestru contemporan.

Dar în ce constă această tehnică, dacă una similară, utilizată de tinerii greci, se numește Podana.

Răspuns: Inversarea silabică a cuvintelor.

Comentariu: Verlan s-a format de la francezul L'anvers (invers). Iar Podana - de la cuvândul Anapoda, pe care și noi toți îl cunoaștem. Cel mai cunoscut caz de utilizare a verlanului este formarea numelui cântărețului belgian Stromae, care a fost format de la cuvântul Maestro.

Planta „Cactus Nadea” își are originea, probabil, în Africa de Nord, însă acest lucru nu mai poate fi stabilit cu exactitate, fiindcă la moment Cactus Nadea nu mai este prezintă în populații naturale. Prima dată planta a fost menționată în vechiul testament, însă nu se știe dacă acea menționată acolo era cu adevărat Nadea sau nu.

Dar ce am înlocuit prin Cactus Nadea.

Răspuns: Aloe vera

Comentariu: Există mai multe specii din acest gen de plante, iar această specie a fost numită veritabilă, vera. În prezent ea nu mai are populații naturale.

Ajuta tara - video

Pentru acei ce preferă să privească și să asculte, poftim:

Banca de economii

Cândva am mai vorbit despre importanța la aceea ca acționarii să știe cât costă acțiunile lor și să nu permită diluarea valorii lor: cazul cu Lumea copiilor și dividendele, când noii acționari i-au tras grandios pe sfoară pe acționarii vechi.

Dar până la urmă, atunci când acționarii sunt niște privați, e treaba lor cum își administrează proprietatea lor. Însă cu totul altceva e atunci când este administrată proprietatea publică, care, teoretic, ne aparține nouă tuturor.

Deci, recent Banca de Economii a făcut o emisiune suplimentară de acțiuni. Anterior erau în circulație 23,4 milioane de acțiuni ale băncii, dintre care statului îi aparțineau 56 la sută. Acum s-au emis suplimentar 16 milioane de acțiuni, în valoare totală de 80,2 milioane lei. Statul nu a participat la această emisiune, astfel, cota lui diminuându-se la 33%.

Până la urmă, nu vreau să discut decizia persoanelor care luau această hotărâre, de a permite pierderea controlului asupra băncii. Unii zic că e bine, alții zic că nu e bine… Probabil, când vor ajunge să argumenteze unde trebuie de ce au hotărât așa, vor avea ce spune. Nici nu voi povesti aici despre prima de control (o acțiune dintr-un pachet de control costă mai mult decât o acțiune dintr-un pachet care nu dă control), și nici despre aceea că pentri investitorii străini este interesant anume un pachet de control de acțiuni. Pe mine în această istorie mă deranjează altceva.

Capitalul propriu al băncii (activele ei nete) constituiau la jumătatea lui 2013 cca. 871 milioane lei. Adica, această parte din patrimoniul băncii aparține acționarilor ei (restul sunt datorii). Dacă e să calculăm valoarea activelor nete ce revineau la o acțiune a băncii, obținem 37,21 lei pentru o acțiune. În analiza financiară această valoare este numită valoarea intrinsecă a acțiunii.

Însă emisiunea suplimentară de acțiuni s-a făcut la valoarea nominală. La prețul de 5 lei pentru o acțiune. În cadrul emisiunii, Banca de economii a vândut acțiuni care aveau valoare intrinsecă de 37 lei la prețul de doar 5 lei.

Astfel, dacă plasarea s-ar fi făcut la valoarea intrinsecă (37 lei), banca ar fi atras nu 80 milioane, ci 597 milioane lei. Această sumă sigur ar rezolva absolut toate problemele financiare ale băncii, și ar mai rămâne și pentru alte bănci. Sau, dacă suma atrasă ar rămâne neschimbată (80,2 milioane lei), atunci ar fi urmat să fie plasate numai 2 milioane de acțiuni, și nicidecum 16.

În fine. Cuiva i-a mers, și a obținut la prețul de 80 milioane lei active cu valoare intrinsecă de aproape 600 milioane lei. Păcat că și statul nostru nu a participat la această haleavă, avea să-și consolideze poziția și să-și mărească cu mult valoarea activelor deținute. Dar pe mine nici nu asta mă deranjează.

Problema cea mare este că în urma plasării acțiunilor noi la un preț mai mic decât valoarea celor vechi, valoarea tuturor acțiunilor a scăzut. Numărul de acțiuni crește, însă activele nete nu cresc proporțional.

Ca urmare, după emisiunea făcută la prețul de 5 lei pentru acțiune, valoarea intrinsecă a acțiunilor a scăzut de la 37,21 lei pentru o acțiune la valoarea de 24,11 lei pentru o acțiune. Nu numai acțiunile din noua emisie, ci toate acțiunile s-au ieftinit. Astfel, acțiunile statului care anterior aveau valoare de 490 milioane lei, acum costă doar 317 milioane lei. Valoarea activelor statului a fost diminuată în urma acestei operațiuni cu 172,6 milioane lei. Și persoanele care au aprobat decizia de a petrece această emisiune suplimentară, puteau foarte simplu să calculeze aceasta pierdere - e o chestie elementară în finanțe.

Ca să fie clară tuturor consecutivitatea acțiunilor. Mai întâi statul, ca acționar majoritar, a decis să facă majorarea capitalului la bancă. Cu prețul de 5 lei. Apoi statul, aceleași persoane, au desic să statul nu poate participa la această emisiune suplimentară. Ca urmare, controlul asupra băncii a fost pierdut, acțiunile noi au fost plasate la un preț mult mai mic decât valoarea lor intrinsecă, și valoarea patrimoniului public s-a diminuat, pierzând cam o treime din prețul băncii. Printr-o mișcare ușoară a condeiului, vedem cum 490 milioane se transformă în 317 milioane. Aceștea sunt banii noștri, apropo.

Ajută-ți țara, dă-o-n judecată

(Acesta este textul care a stat la baza discursului meu de la TEDxChisinau, din 5 aprilie 2012)

Ajută-ți țara, dă-o-n judecată!

Voi vorbi despre trei lucruri: despre patriotism, despre aceea cum e să te judeci cu statul, și despre aceea, de ce am decis să rămân idiot.

În această poză eu sunt imediat după absolvirea facultății. După studii eu, ca și majoritatea celor ce au învățat peste hotare, aveam de ales - să revin sau să nu revin acasă. Mi-am făcut studiile în București, și puteam destul de simplu să rămân să lucrez și să trăiesc acolo.

Eu am decis să revin, din câteva cauze. Aici este casa în care am crescut, și revin cu regularitate la ea. Aici este câmpul cultural care-mi este familiar, în care eu am crescut și în care mă simt bine. Și, una din cauzele decisive de ce am revenit a fost că la noi sunt multe oportunități. Sună ciudat, dar anume aici, unde nu există aproape nimic, sunt multe oportunități pentru afaceri. Aici în majoritatea domeniilor, vrei - nu vrei, ești pionier, și toate piețele sunt în formare.

Eu am revenit în Moldova, și aceasta a fost o decizie absolut pragmatică și asumată. Observați, eu nu am pronunțat până acum niciodată cuvântul patriotism. Patriotismul se bazează, de regulă, pe o idee și identitate națională, care la noi încă nu sunt conturate și conștientizate, ele sunt încă undeva acolo, în subconștientul nostru colectiv. Iar fără ele, noțiunea de patriotism este puțin cam teoretică.

Ubi bene, ibi patria

Încă din antichitate, existau persoane care mergeau acolo unde le era bine. Această maximă latină despre cosmopoliți - unde e bine, acolo e patria - are oarecum conotații negative. Dar eu sunt absolut de acord cu ea - Patria e anume acolo unde e bine. Fiecare trebuie să trăiesc acolo unde se simte ca acasă, altfel pur și simplu își irosește viața.

Mulți dintre cei care sunt acum în sală au decis pentru ei - patria lor este aici. Dar noi, acei rămași aici, trebuie să înțelegem - cu fiecare om plecat, noi avem mai puțin viitor. Cu fiecare om dus noi pierdem din puterea noastră culturală, din puterea demografică, din puterea economică. Și există un oarecare punct critic, după care procesul va deveni ireversibil. De aceea, noi acei care am decis că patria noastră e aici, trebuie să oprim procesul, și poate chiar să-l inversăm. Asta nu e un gest frumos sau o acțiune de binefacere. Dacă vrem să avem un viitor aici pentru noi și pentru copiii noștri, trebuie să facem ceva pentru ca tinerii de mâine să nu mai dorească să plece.

Dacă ai decis să rămâi în țară, trebuie să schimbi ceva.

Și eu cred că aici se pot schimba multe. Eu știu că aici se pot schimba multe. Când am fost funcționar public, am luptat pentru a schimba lucruri în domeniul unde eram, și am schimbat lucruri. Apoi am fondat 3 companii. Am predat la mai multe universități, unde am avut câteva mii de studenți. Și, din când în când, m-am judecat cu Statul.

Cum judecățile cu Statul pot ajuta la schimbările de la noi? Încerc să explic.

Pe poza de mai sus sunt funcționar public, cu puțin timp înainte de a începe lucrul în prima mea companie. Cred că deja se ghicește spiritul de rebeliune. Atunci lucram într-o instituție care deja nu mai există, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Comisia aprobase câteva acte normative foarte nocive pentru piață și pentru mediul investițional, cu care luptam încă fiind acolo. Din interior, nu puteam face multe, însă după ce am plecat, aveam mâinile dezlegate.

Fondasem o companie în domeniul pieței de capital, și împreună cu echipa de acolo, am decis să începem să ne judecăm cu Comisia. Noi vedeam urmările unor hotărâri și acțiuni ale Comisiei, și înțelegeam mai bine ca oricare cât sunt ele de nocive. Și înțelegeam că nimeni altcineva nu va face acest lucru... din teamă, din necunoaștere a situației, din indiferență.

Am atacat trei hotărâri ale Comisiei, care conțineau cele mai grave încălcări.  Una dintre hotărâri permitea Comisiei să reglementeze piața nu prin hotărâri care se publicau în Monitorul Oficial, ci prin niște scrisori simple, care nici nu puteau fi contestate. Altă hotărâre avantaja acționarii majoritari în detrimentul celor minoritari. A treia limita posibilitatea de a încheia liber tranzacții și în afara bursei.

Un proces l-am câștigat în ultima instanță, la Curtea supremă de justiție, o hotărâre Comisia a anulat-o singură după ce a fost atacată, iar din cauza la a treia a fost schimbată de urgență legea, pentru a exclude obiectul litigiului.

La început toți și-au reținut respirația - ce-o să fie. Apropiații noștri, participanții profesioniști de pe piață, prietenii noștri din Comisie, toți ne spuneau: da voi sunteți siguri ce faceți? Da poate nu trebuie? Doar o să vă distrugă. O să vă caute nod în papură la tot ce veți face și o să vă facă controale.

Și într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă, când eram supuși unui control total, toate rapoartele făcute de noi erau verificate cu lupa, iar clienții noștri când ajungeau la Comisie, erau controlați de trei ori. Dar nu ne-au putut face nimic, fiindcă și până la asta, și atunci, și după asta noi am încercat să fim corecți în tot ce făceam.

Partea cea mai dificilă a fost presiunea psihologică. Când încerci să lupți cu Statul, nu e cineva personalizat, ci așa… o mașină care te poate strivi și nici să nu observe aceasta. Și aici a fost crucial sprijinul total al Echipei cu care lucram. Toți ca unul oameni cu calități deosebite, toți foarte buni specialiști, toți cu un acut simț al dreptății, toți cu verticalitate și integritate. Mulțumesc Dorina, Pavel, Igor, Vasile, Anatol și Sandu. Sunteți cei mai buni.

Noi am dus aceste procese până la capăt. A fost o perioadă de escaladare a tensiunii, cu reacții destul de violente și neadecvate. Țin minte, într-un moment, când noi ne-am schimbat denumirea, Comisia trebuia să ne elibereze în trei zile certificatul nou al licenței. Ei, însă, timp de trei săptămâni discutau, avem voie sau nu avem voie să ne numim așa, deși asta nu ține deloc de competența lor. Atunci am decis să solicit să fie amendați pentru încălcarea regimului de examinare a cererilor de la agenții economici.

Membrii Comisiei și Președintele acesteia aveau niște imunități comparabile cu ale deputaților. Tragerea la răspundere se putea face doar cu permisiunea Parlamentului la inițiativa Procurorului general. Deci, am scris o cerere procurorului general cu expunerea cazului și cu solicitarea ca el să se adreseze în Parlament pentru a obține permisiunea de a aplica amenda Președintelui Comisiei.

Da voi cine sunteți?

Peste o zi am fost invitat la procuratură pentru clarificarea cazului. După ce am explicat situația angajatului care se ocupa de caz, el nu a rezistat și m-a întrebat: ”Da voi cine sunteți?” ”În ce sens, cine?” ”Ce, sunteți un simplu SRL și cereți ca procurorul general să iasă în Parlament cu așa o solicitare pentru voi?” ”Da.”

El s-a arătat destul de sceptic (la fel cum eram și eu, de altfel), dar această adresare a mișcat lucrurile din loc. Chiar a doua zi Comisia ne-a eliberat certificatul nou, și cred că a făcut-o după primirea unui sunet de la Procuratură.

Acum, care au fost urmările? După ce au fost anulate sau modificate hotărârile atacate, piața de capital de la noi a devenit puțin mai bună, mai transparentă și mai echitabilă. Dar, cred, principala urmare a fost că ulterior Comisia era mult mai atentă la aprobarea actelor normative, ca acestea să corespundă întru totul legii.

Noi toți spunem că am dori să trăim într-o țară unde există supremația legii, unde statul se gândește la cetățenii lui și unde funcționarii publici lucrează pentru, și nu contra noastră. Dar acest lucru trebuie meritat. Buna funcționare a organelor de stat nu apare de la sine. E greu să fii funcționar cinstit când toți colegii tăi trăiesc mai bine ca tine și te numesc prost pe la spate. Eu nu cred că sunt mulți oameni gata să lucreze mai mult numai fiindcă așa e corect, și nimeni nu va înceta să fie corupt fiindcă îl mustră conștiința. Ei trebuiesc impuși.

Unicii care putem schimba această situație suntem noi. Haideți să-i ajutăm și să-i susținem pe funcționarii muncitori, cinstiți și corecți. Să ne apărăm totdeauna drepturile, să cerem să fim tratați așa cum merităm - ca oameni, ca cetățeni cu aceleași drepturi. Asta nu e o favoare nouă, asta e favoarea pe care noi o facem statului, îl învățăm cum să funcționeze corect.

Ce implică aceasta? În primul rând, să fim noi corecți. Haideți în măsura posibilităților să respectăm legile așa cum sunt. În majoritatea cazurilor nu este atât de complicat, și începe de la respectatul regulilor de circulație și păstratul curățeniei în fața ușii apartamentului. Corupția o creăm noi, cetățenii, când vrem mai simplu, mai fără rând sau mai repede, la roșu.

Eu știu, noi avem multe legi prost scrise, sau care se contrazic între ele. Dar știți de ce ele mai există? Fiindcă nimeni nu le respectă. Legiuitorii nici nu știu despre existența problemelor fiindcă puțini se ciocnesc cu ele, puțini respectă toate legile, buchie cu buchie. Dacă toți ar respecta toate legile, ar fi mai greu la început... dar într-un an-doi am asista la un proces foarte amplu de optimizare și simplificare a legislației.

Japonezii au o vorbă genială: ”Când merg într-un loc, eu nu întreb dacă acolo legile sunt bune sau nu. Eu întreb dacă ele se respectă sau nu.”

I have a dream

Îmi place uneori să visez. Îmi imaginez cum într-o zi toți în Moldova ar înceta să dea mită. Multe instituții de stat pur și simplu se vor opri, fiindcă unicul mecanism prin care ele lucrează este mita. Vor urma câteva luni de neliniște și de panică mută, după care va fi un val de disponibilizări - pentru mulți va deveni neinteresant de lucrat. Vor rămâne doar funcționarii despre care vorbeam mai devreme - cinstiți și corecți, care și îndeplineau cea mai mare parte a lucrului. Și pe viitor se vor angaja doar astfel de oameni. Vom putea avea un aparat de funcționari mult mai mic și mai eficient, care chiar va lucra pentru noi.

Am făcut o statistică pentru unele țări din Uniunea Europeană privind cota din populația totală a țării care lucrează pentru Stat și situația de la noi.

Care este efectul unui număr atât de mare de funcționari? Noi trăim mai bine ca alte țări din listă? N-aș spune.

Dar poate situația în timp se îmbunătățește? Iată am făcut o statistică despre evoluția ponderii angajaților din sectorul public de la noi din total angajați (în procente).

Ponderea crește, ultimele cifre sunt la 27,8%. Asta e mult, foarte mult, și numărul atât de mare denotă ineficiența aparatului public. (Apropo, în această diagramă pot fi văzute foarte bine efectele alegerilor cu promisiunile electorale de diminuare a aparatului birocratic - încetinire sau diminuare în anul alegerilor, și reluarea creșterii după aceasta).

Normal că o lume fără corupție este doar un vis, și încă unul nerealizabil. Dar fiecare din noi poate face ceva pentru a aduce această lume de vis mai aproape. M-am convins din propria experiența.

Această poză are doar câțiva ani, cu puțin înainte de a începe să primesc oferte de a intra în politică. 

Când vorbim de schimbat ceva în viața noastră, gândul deodată ne duce la politică. Noi așteptăm ca anume politicienii să schimbe starea existentă de lucruri. Poate din cauza că societatea noastră este prea politizată, poate din cauza că sperăm ca alții să facă pentru noi lucrul nostru. Și refuzăm să înțelegem că în realitate nimeni nu poate schimba lumea cu ușurință, și cu atât mai mult politicienii de la noi.

În Atena antică a fost dezvoltat un sistem politic unic - fiecare cetățean al orașului putea să se implice foarte activ în luarea deciziilor politice, adică a deciziilor ce țineau de polis. Și ei chiar se implicau - cât țăranii lucrau pământurile și sclavii le făceau lucrul pe acasă, atenienii petreceau zile întregi în agora, discutând, certându-se și ostracizându-se reciproc.

Desigur, erau și persoane care nu se implicau în procesul politic, ci își căutau de viața lor privată. Privat în greacă sună ca ”idios”, iar o persoană care nu participă la viața publică era numită ”idiote”. La greci se considera reprobator să nu te implici în treburile orașului, și știm ce sens a luat acest cuvânt în prezent.

Păi iată. De-a lungul timpului am primit mai multe oferte să intru în politică, de la diferite persoane și care presupuneau diferite grade de implicare. Inclusiv am primit invitații să intru pe liste electorale pe locuri ”sigure”, care urmau să ajungă în Parlament. Eu am refuzat consecvent toate aceste oferte, și o cunoștință, când a auzit despre locul de deputat pe care l-am refuzat, mi-a spus: ”Ce-i cu tine, de ce refuzi așa ofertă? Tu ce, ești IDIOT?” Nici nu știa cât de bine a nimerit cu acest cuvânt.

Sunt câteva cauze din care oamenii ar dori să devină politicieni, pe care le-am pus în următoarea piramidă:

Cred că cu adevărat valoroși sunt politicienii care intră în politică doar din cauza ultimei necesități (interesul public). Da, ei există și la noi, însă sunt extrem de puțini. Și când alegem pe cineva, trebuie să urmărim ca la momentul cela aleșii să aibă restul necesităților deja satisfăcute.

De ce eu am decis să nu intru în politică? Au fost câteva argumente care au fost toate hotărâtoare pentru mine.

Eu nu cred că fiind politician, voi avea vreo putere reală. Dacă ne vom uita la situația existentă, în fiecare partid sunt 2-3 oameni care decid politica partidului, restul fiind doar votanți, cu roluri episodice. Probabil, este posibil de ajuns și în rândul celor 2-3 oameni, dar pentru asta trebuie sau de plătit, sau de așteptat, sau de organizat intrigi și comploturi.

O altă problemă este independența. Dacă intri într-un partid, trebuie să susții deciziile lui, indiferent de opinia ta față de ele. Iar politica mare înseamnă compromisuri, și nu numai cu partenerii politici, ci și cu conștiința.

Dar mai este o cauză, cred că cea mai importantă. Eu am câteva activități de bază pe care le fac bine. Să intru în politică ar însemna să abandonez niște activități productive în favoarea unei activități neproductive. În cel mai direct sens al cuvântului productiv. Eu pot fi mai util acolo unde sunt acum decât în alte posturi și funcții.

Toți se pricep la fotbal și politică

La noi toți sunt specialiști în două domenii - fotbal și politică. În sens, acasă în fața televizoruluil și prin bucătării, fiecare știm foarte bine cum ar trebui antrenată o echipă, și cum trebuie condusă o țară. În realitate, și una, și alta trebuiesc făcute de către specialiști. Și nu prea înțeleg de ce majoritatea cred că ar putea face aceasta.

Am făcut o diagramă cu prima specialitate a deputaților din parlamentul actual.

Doar mie această lista îmi pare compusă din persoane destul de... întâmplătoare? Desigur, parlamentul trebuie să fie reprezentativ. Și să cuprindă specialiști din cele mai diverse domenii. Dar totuși, locul 2 - 17 istorici (și asta nu-s istorici care au învățat istoria de dragul ei, ci fiindcă doar studiind la specialitatea "Istoria marxism-leninismului", puteau merge direct pe linia partidului comunist în funcții înalte... și da, nu toți ei sunt azi în fracțiunea comuniștilor). Locul 4 - 14 ingineri. Filologi, medici, agronomi... În categoria alții, doar 2 (doi) cu studii de politologie.

Statul și administrarea lui trebuie să fie în vârful la restul. Ca să administrezi ceva eficient, trebuie să ai ce administra. Altfel, se ajunge la situația anecdotică când unul lucrează și cinci îi dau indicații. Puterea unei țări pe termen lung depinde de eficiența economiei sale, cu atât mai mult o țară atât de săracă în resurse ca Moldova.

Noi suntem prea politizați și, probabil din această cauză noi ne așteptăm de la politicieni la soluții pentru toate problemele noastre. Iar ei nu le au. Chiar să avem o clasă politică ideală care să dorească să ne rezolve toate problemele, ei nu pot să ne crească venitul pe cap de locuitor. Fiindcă venitul pe cap de locuitor și-l face fiecare locuitor în parte. Pe capul său.

Poate părea idealist aceea ce spun. Ce folos că eu sunt corect, lucrez mult, nu dau mită și mă judec cu statul, dacă ceilalți nu fac așa?

NU FI CEILALȚI

Acesta și este mesajul meu - nu fi ceilalți. Nu poți schimba alți oameni. Dar poți fi tu așa cum trebuie să fii. Punctul de sprijin despre care spunea Arhimede, care ne trebuie pentru a răsturna lumea, este în noi, în verticalitatea, integritatea și corectitudinea noastră. Și da, aceasta poate fi suficient pentru a o răsturna. În toate timpurile oamenii activi politic și social au constituit o cotă relativ mică din societate (iarăși, cu excepția Atenei antice), și toate marile schimbări în lume au început de la grupuri mici de oameni care credeau în ceva și erau consecvenți în aceea ce cred. Fiecare să decidă pentru el că vrea să fie așa... și veți fi uimiți câți oameni care cred la fel veți întâlni în calea voastră prin viață. Fiecare să schimbăm doar puțin lucrurile în bine... și veți vedea ce avalanșă de schimbări se va declanșa. Schimbarea începe cu fiecare.

Vă mulțumesc.

Logaritmii si viata

Azi e ultimul sunet. Pentru mulți liceeni - chiar ultimul. Cea mai bună ocazie pentru a scrie acest articol.

Acum câțiva ani, am fost invitat să țin o cuvântare la o aniversare a liceului meu. Trebuia să le spun ceva inspirațional, despre importanța învățatului. Și știți, nu a trebuit să inventez nimic.

Una din companiile mele, Agenția "Estimator-VM", este specializată în piețele de capital. O activitate de-a noastre este calcularea zilnică a unui indice bursier. Iată formula lui de calcul:

O altă activitate de bază a Agenției este stabilirea valorii companiilor. Iată formula pentru aceasta:

Iar când facem evaluări la companii străine, care sunt tranzaționate activ la burse, putem folosi și această metodă de calcul:

Păi iată. Când a trebuit să le spun copiilor despre utilitatea învățatului, le-am zis următoarele:

Când învățam la școală, îmi părea că unele lucruri din acele predate aici sunt absolut inutile în viață. De exemplu, logaritmii naturali. Credeam că după absolvirea școlii și a facultății, voi putea uita cu bine de ei și nu-mi voi mai aminti niciodată pe urmă.

Și iată peste câțiva ani după factultate, la lucru, am fost nevoit să utilizez în activitatea mea calcule cu logaritmi naturali. Și, ca prin minune, tot ce-am învățat la școală despre ei, mi-a revenit și s-a dovedit a fi foarte util. Cine ar fi știut?

Noi deseori privim programul de studii ca ceva rupt complet de viață, și din păcate, de multe ori așa și este. Însă e mare păcat când cu vreo ocazie avem nevoie de ceva ce era inclus în programul de studii, dar a fost ignorat de noi, considerând că nu e de nici o utilitate practică.

Învățați. Învățați cât mai mult posibil. Cunoștințele nu cer mâncare, și nu vă pot încurca. Dar niciodată nu știi cum ceva din ce-ai învățat poate să-ți prindă bine. Câ cât cunoști mai multe, cu atât ești mai pregătit pentru viața de după pereții acestui liceu.

22 de ani de absurd

De 22 de ani aștept ca la noi să se normalizeze lucrurile.

Imediat după independență am acordat un credit mare conducerii de la noi (eu personal, dar cred că și restul tot). Era haos, nu exista nimic, evident că trebuia mai mult timp pentru a pune lucrurile pe roate...

Dar anii treceau și mai bine nu se făcea. Am avut prima serie de guverne corupte și parlamente compuse din partide amorfe, care, natural, s-au terminat peste 10 ani cu un recul foarte puternic - venirea comuniștilor la putere.

Acum, privind în urmă, înțelegi că comuniștii nu au fost cel mai rău prin ce am avut de trecut. Tot s-a furat, dar se fura nuștiu-cum mai organizat. În justiție era cam aceeași situație ca și acum, dar se încerca macar să se păstreze aparențele. Cu libertățile era mult mai rău, dar să fim serioși, ei nici măcar nu au închis ProTV-ul. În schimb investitorii străini se simțeau aici în siguranță. Mai erau unele preluări de afaceri, dar erau mici și se refereau la investitori locali. Și iarăși, se încerca păstrarea aparențelor și dacă ceva devenea public, imediat se bătea în retragere.

8 ani a fost mult, foarte mult. Toți acești ani am așteptat plecarea comuniștilor, și venirea viitorului fericit. Ei au plecat, viitorul fericit a venit. Azi toți îl trăim din plin.

Nu vreau să vorbesc despre situația actuală, mi-e silă. După Pădurea Domnească când Lannisterii cu bani, Barateonii fanatici și Starcii principiali au început să lupte toți unii contra altora, creând alianțe temporare când totul s-a amestecat, nici nu se mai încearcă să se păstreze aparențele. Ca de obicei, în războaiele tuturor contra tuturor nimeni nu are de câștigat, cu atât mai mult noi, cetățenii.

Evident, după această situație iar vom avea un recul. Și, fiind totul atât de grav și deplorabil, și reculul va fi pe măsură. Mă tem și să mă gândesc, în ce direcție va merge. Oricum, situația actuală nu mai poate fi tolerată.

Dar vreau să scriu despre altceva. Mi-am dat recent seama că eu de 22 de ani aștept ca noi să ajungem macar cât de cât la normalitate. Să nu mai fim cea mai săracă țară din Europa. Să se întoarcă cu fața la noi învățământul și medicina. Justiția să fie imparțială. Acei de la putere să lucreze pentru țară, și nu pentru ei...

22 de ani sunt două treimi din viața mea. Două treimi din viață am trăit în acest haos depresiv, tot sperând că iată-iată o să fie mai bine. Mă simt ca Estragon sau Gogo (îi spun pe poreclă pentru nu utiliza numele lui, compromis în ultimul timp) din „Așteptându-l pe Godot”, care tot așteaptă și așteaptă ceva, și așa le trece toată viața. Din păcate, o piesă din teatrul absurdului este cea mai bună metaforă pentru două treimi din viața mea. Trist.

În fine. În alte părți, să fi fost aceeași situație, cred că demult zburau de la putere, dar și din țară toți acei ce-și fac jocurile lor din contul nostru. În Atena demult ar fi fost orașul invadat de studenți furioși, în Paris demult ar fi fost străzile blocate de renumitele lor baricade, iar în Londra nici nu s-ar fi putut ajunge la așa o situație. Dar noi suntem noi. Poate drept spun cine spun despre moldoveni: Мамалыга не взрывается. Și poate că trăim exact așa cum merităm.

Până la urmă, eu fac și voi face ce pot. Stimați deputați, bine ați venit la alegeri anticipate. Vă aștept cu nerăbdare la urna de vot. EU O SĂ VĂ VOTEZ.

Iar până atunci, să mai ascultăm despre munții de mămăligă seculară... care nu ne va iubi.

Peste hotare, studenții plătesc pentru ca să învețe.

La noi - plătesc ca să nu învețe.

Traditia orala, Scolasticus și Țiganul

Pe mine mă fascinează tot ce este vechi. Cu adevărat vechi. Locuri vechi, construcții vechi. Expresii și cuvinte vechi. Imaginați-vă, englezii au și folosesc cuvântul "danegeld", care este utilizat cu sens negativ referitor la taxe de penalizare. Ei, cuvântul înseamnă "plată către danezi", și inițial se referea la impozitul impus în Anglia pentru a aduna banii necesari ca să plătească tributurile către vikingii care prădau litoralul Angliei. Impozitul se percepea între secolele IX - XII. Îmi par extraordinare astfel de cuvinte, care leagă timpurile, rămânând vii după atâtea secole. Unde-s acum vikingii? Dar cuvântul își continuă existența...

Păi iată. Bunica mea avea un simț al umorului deosebit (pe care eu susțin că l-am moștenit pe deplin, deși nu toți sunt de acord cu aceasta). Glume ad-hoc, farse, vorbe de duh, dar mai ales - pătărănii la orice ocazie. Era o sursă inepuizabilă de pătărănii, istorioare cu haz, un echivalent al bancurilor contemporane… Personajul principal în majoritatea din ele, în locul lui Bulă sau a lui Vova, era Țiganul, însoțit, după caz, de Boier.

Poftim una din pătărăniile povestite de Bunica:

"Merge odată boierul pe drum și îl vede pe Țigan foarte trist. Îl întreabă:

- Ce ai, Țigane? De ce ești așa trist? 

- Da cum să nu fiu spăsit, Boiere, că uite ce-am pățit. Aveam un măgar și m-am gândit să-l dezvăț să mai mănânce. Vreo 40 de zile nu l-am hrănit, să-i tracă năravul, iar când numai-numai s-a învățat să nu mai mănânce, a zdohnit nuștiu de la ce…"

De ce scriu despre toate astea? Undeva în secolele III - IV e. n. doi greci, Hierokles și Philagrios au scris o carte, întitulată "Philogelos", în traducere - "Acel ce iubește să râdă". Cartea reprezenta o antologie din 265 bancuri adunate de autori, personaje ale cărora erau bețivul, zgârcitul, lăudărosul, femeia nimfomană și Scolasticus, echivalentul antic al profesorului distrat. Este prima, cea mai veche colecție de bancuri care s-a păstrat până în prezent.

Printre acele 265 de bancuri, l-am găsit și pe următorul:

"Dorind să-și învețe măgarul să nu mai mănânce, Scolasticus a încetat să-l mai hrănească. Când măgarul a murit de foame, Scolasticus a spus: "Ce pierdere enormă. Tocmai când a învățat să nu mai mănânce, a murit…"

Același banc, diferența de 1700 de ani. Transmis în tradiția orală, din gură în gură (fiindcă, sigur, bunica nu din Philogelos a citit bancul), pe o filieră care ar putea fi urmărită de la Durleștiul secolului XX la lumea Mediteranei antice.

După cum spuneam, mă fascinează lucrurile cu adevărat vechi, în care simți suflul veacurilor. Doar că pentru a le găsi, nu este numaidecât să mergem în Roma sau la Stonehenge. Uneori e suficient să ne ascultăm bătrânii. Cât încă mai sunt. Cât încă mai au ce povesti.

Despre antreprenori

Nu o dată mă gândesc la antreprenori și la rolul lor în economie, dar mai important, în viața noastră a tuturor.

Antreprenorii sunt acei care crează companii. Ei sunt peste tot în jurul nostru. Fiecare dintre noi îi cunoaștem pe câțiva. Care au deschis o frizerie, o dugheană unde se vând mărunțișuri, un atelier de croitorie sau un SRL care se va ocupa de importuri sau va duce peste hotare mere.

În principiu, este o parte normală și fundamentală a vieții economice. Însă noi foarte rar ne gândim la aceea, ce implică a fi antreprenor.

A crea o afacere este un risc. Cât de sigură și cât de verificată de timp nu ar fi ideea de afaceri, ea implică un risc. Succesul și viitorul afacerii depinde de atât de mulți factori, care țin și de ideea afacerii prorpiu-zisă, dar și de furnizori-clienți, de concurenți, de piață, de economie, de climă, de criza de pe Cipru și de racheta nucleară a Coreei de Nord. În sens, nici nu poți ști de ce depinde. Și o parte foarte mare din acești factori nu pot fi nicidecum influențați de către antreprenor.

Dar ce anume înseamnă acest risc? Cu ce riscă ei în caz de eșec? Timp, eforturi și nervi pierduți. Imagine șifonată. Oportunitățile pierdute: serviciul abandonat, sau o altă afacere, care putea fi mai de succes. Și, principalul, banii investiți în afacerea respectivă.

În SUA, unde e un mediu de afaceri destul de prielnic pentru micul business, în primii patru ani supraviețuiesc doar 37% din micile afaceri, și doar 9% supraviețuiesc în primii 10 ani. Gândiți-vă la aceste cifre. Peste 10 ani mai puțin de una din zece afaceri deschise azi va mai funcționa. Iar prețul plătit pentru aceasta este timpul, nervii, oportunitățile și banii lor. Mai ales banii.

Activitatea economică e o serie de filtre continui, un șir de plase de mărime diferită amplasate una după alta, o rețea încâlcită de țevi de diferită lățime, prin care trebuie permanent să treacă, să se strecoare, să se târască antreprenorii. Și aceasta nu se termină niciodată. Este un risc pe care și-l asumă ei, și da, îl plătesc din plin cu timpul, eforturile, nervii, oportunitățile și banii lor. Și da, uneori ei câștigă bani din aceasta. După primii patru ani câștigă bani 37% dintre ei, peste 10 ani continuă să câștige doar 9% dintre ei.

Ei și ce, veți spune voi. De unde atâta patos? Ei știu la ce merg și știu foarte bine ce riscuri își asumă. Sunt oameni mari, vaccinați și cu actele în regulă. Nimeni nu-i obligă să o facă, nu doresc - las să lucreze pentru altcineva sau, dacă nu le place să lucreze, las să se facă deputați.

Dar priviți în jur. Orice companie, orice întreprindere, fabrică sau uzină, există datorită faptului că cândva cineva s-a aventurat să deschidă o afacere. Acum încă aceasta mai este atenuat de trecutul nostru socialist, dar cu timpul va deveni tot mai evident. Economia oricărei țări există și funcționează datorită antreprenorilor. Noi toți, în afară de acei angajați la stat și în ong-uri, avem de lucru și primim salarii datorită antreprenorilor. Tot ce se produce în țară, se produce datorită inițiativei de cândva a antreprenorilor. Produsul intern brut este produs datorită lor. Orice întreprindere mare care hrănește sute și mii de oameni apare dintr-o idee în care cineva a crezut și pentru care și-a dat banii.

Unul din cei mai influenți economiști ai secolului XX, Joseph Schumpeter (care, de altfel, a predat câțiva ani la Universitatea din Cernăuți) nu înceta să repete cu orice ocazie că anume antreprenorii și inovațiile (utilizate și aplicate tot de antreprenori) sunt motorul oricărei economii, fără de care activitatea economică s-ar opri, pur și simplu. Asta așa, informație suplimentară ca să nu ziceți că eu exagerez.

Desigur, ca să fii antreprenor trebuie să ai niște trăsături mai specifice de caracter. Un grad mare de predilecție pentru risc. Și da, mult curaj. Curajul de a ignora posibilitatea de a face undeva liniștit o carieră fără riscuri și a primi un salariu garantat, curajul de a te avânta într-o aventură în care, cât nu te-ai strădui, majoritatea covârșitoare a variabilelor sunt necunoscute, curajul de a pierde o parte din viață pentru o idee care poate să nu aducă succes. Curajul de a pune banii proprii în ceva ce, cu probabilitate de 91% peste 10 ani nu va mai exista. Mult-mult curaj.

Gândiți-vă puțin la ei. Desigur, lor nu le va fi mai ușor de la aceasta. Și nici viața voastră nu se va schimba. Dar nu uitați despre acești eroi ai economiei, care se aruncă unul după altul în această mașină de tocat, pentru ca numai puțini să iasă din ea. Să rămână la suprafață pentru ca peste 20-30 de ani la fermele, fabricile și companiile care vor crește din firmele lor de azi să lucreze copiii noștri.

Nebuniei curajoșilor îi cântăm noi...