facebook

joi, 12 martie 2009

Statistici ingrijoratoare

Mi-a dat azi cineva link la acest site. Unele statistici chiar m-au pus serios pe gânduri.

miercuri, 11 martie 2009

Harry Potter in troleibuz

Într-o zi în troleibuz am putut urmări doi băieți cam de clasa a patra - a cincea, care stăteau ambii pe un loc (pe una dintre băncile alea înguste din față) și citeau o carte. Unul dintre ei citea mai repede, și când ajungea la sfârșitului paginii, aștepta să termine celălalt de citit, și doar atunci întorcea pagina. Eram destul de aproape și am văzut că era una dintre cărțile despre Harry Potter.

Cărțile lui Rowling pot să placă sau pot să nu placă (eu personal le consider cele mai importante cărți pentru copii din ultimii 20 de ani, de la Astrid Lindgren încoace). Însă cred că atâta timp cât ele pot să ridice doi băiețași din fața calculatorului și să-i facă să citească, orice obiecții privind calitatea lor literară nu mai contează.

sâmbătă, 28 februarie 2009

Pe o limba inteleasa

Uneori, după vre-un incident mai neplăcut în transport sau în public, când cineva insistent nu vrea să-mi înțeleagă limba, însă consideră că eu sunt obligat să o înțeleg pe a lui, îmi amintesc totdeauna de niște versuri de Lermontov, pe o limbă pe care sigur o va înțelege:

И что за диво?.. издалека,
Подобный сотням беглецов,
На ловлю счастья и чинов
Заброшен к нам по воле рока;
Смеясь, он дерзко презирал
Земли чужой язык и нравы;
Не мог щадить он нашей славы;
Не мог понять в сей миг кровавый,
На что он руку поднимал!..

Îmi cer scuze de la persoanele care ne-au învățat limba. Vă respect foarte mult și sigur, nu la voi mă refer. :)

joi, 26 februarie 2009

BNM si curba Phillips


Prin lege, Banca Națională a Moldovei la noi are ca obiectiv principal de activitate dirijarea masei monetare și controlul prețurilor. Ei asta și fac. Însă făcând asta, ei uită că piața monetară nu e un lucru în sine, ci de ea depinde tot restul economiei.

Cel mai simplu exemplu: relația între inflație și șomaj. Deși diferite doctrine economice examinează diferit relația lor, este în general acceptat că între șomaj și inflație există o relație invers-proporțională. Adica, cu cât este mai mare inflația, cu atât e mai mic șomajul. Această relație este foarte bine reprezentată grafic de curba Philips.




















Pe diagramă puteți vedea un exemplu simplu: inflația și șomajul în Statele Unite ale Americii în anii 60 (pe verticală - inflația, pe orizontală - șomajul). Mai multe detalii despre aspectele teoretice privind relația între șomaj și inflație le găsiți aici.

Sigur, economia nu este o știință exactă. Cu atât mai mult, macroeconomia și aspectele ei ce țin de politici economice. Totuși, există unele aspecte ale ei care pur și simplu nu pot fi ignorate la adoptarea deciziilor ce pot afecta întreaga țară.

Scopul Băncii Naționale a Moldovei, declarat în lege, este asigurarea și menținerea stabilității prețurilor (anterior era menținerea stabilității monedei naționale, dar BNM singură a insista pe modificarea scopului activității sale). Astfel, în politica sa monetară și valutară pentru 2009, Banca a scris: ”politica monetară şi valutară a Băncii Naţionale a Moldovei va fi axată pe asigurarea şi menţinerea ratei anuale a inflaţiei la nivelul de 9.0 la sută”.
Mai departe: „Fără prejudicierea obiectivului său fundamental, Banca Naţională va promova şi va menţine un sistem financiar bazat pe principiile pieţei şi va sprijini politica economică generală a statului.”
Statu își caută de treaba lui cu problemele sali, iar Banca Națională va menține inflația. Dacă întâmplător interesele Statului vor coincide cu interesele Băncii Naționale, ele vor fi sprijinite, dar la mai mult nici nu sperați.

Cel mai bun exemplu l-am văzut astă vară: când în cadrul luptei contra inflației, au fost majorate semnificativ rezervele obligatorii ale băncilor comerciale, ceea ce a diminuat masa monetară. În deficitul de lichidități creat după aceasta, să fi văzut voi cum alergau disperați bieții antreprenori și conducători de întreprinderi în căutarea de credite. Iar economia în realitate reprezintă un circuit permanent al banilor - când o companie-client să nu poate face rost de bani pentru a se achita pentru marfa procurată, aceasta afectează nu numai furnizorul lui, ci și angajații și furnizorii acestuia, care la rândul lor, transmit blocajul mai departe. Dacă banii într-o lună trec prin cinci mâini, atunci un blocaj de 100 de lei scoate din circulație 500 lei. Normal că cu așa o diminuare multiplicată a masei monetare inflația nu mai are din ce să apară.

Este evident că așa măsuri nu stimulează activitatea economică și apariția noilor locuri de muncă. Din păcate, la noi problema șomajului nu se resimte atât de acut, pe cât ar trebui.Oficial în Moldova sunt înregistrați 48,3 mii șomeri, ceea ce constituie 3,9% din populația activă. Însă această statistică nu ține cont de persoanele care lucrează în afara țării. Practic, ultimii câțiva ani noi ne exportăm șomajul peste hotare, trecând problema cu acordatul locurilor de lucru pe capul altor economii. Dacă însă la acele 48 de mii mai adunăm acele peste 350 mii de persoane care nu au de lucru în țară, vom obține o rată a șomajului de 32%. Gândiți-vă, 32%. În două-trei luni o parte din concetățenii noștri care și-au pierdut lucrul peste hotare, vor decide să vină acasă, și atunci chiar vom resimți pe viu această cifră.

Sigur, nu vreau să învinuiesc Banca Națională de toate relele de la noi. La ei în lege e scris că trebuie să controleze inflația, ei asta și fac, și o fac chiar bine. În fiecare an ei înaintează Parlamentului spre aprobare politica monetară și valutară pe acel an, și mai departe nu au decât să o respecte. Mă deranjează faptul că organele noastre de stat au grijă fiecare de bucățica lui de față de masă, iar o administrare în ansamblu nu se face. Și nici nu are cine să o facă. Imaginați-vă, numai, următorul lucru: plenul parlamentului. Aprobarea politicii monetare. Talmaci termină de povestit despre faptele glorioase a BNM. Și aici se ridică un deputat din sală (oricare) și întreabă: dar spuneți, vă rog, cum a fost acordată rata prognozată a inflației cu rata prognozată a șomajului? Ați verificat cu curba Phillips? La care Banca Națională: A?

Delicios fragment, nu? Problema principală cu imaginatul lui e cu deputatul (pentru BNM toate astea nu sunt o noutate, pur și simplu, după lege șomajul nu-i traba lor...). Avem așa deputați în Parlament? Da în liste pentru Parlamentul următor?

duminică, 22 februarie 2009

Cursul leului si rezervele valutare

Rezervele valutare oficiale ale Moldovei au scăzut de la începutul anului cu 13,4 la sută. Mi-a părut destul de îngrijorător, și am hotărât să văd în detalii ce se petrece.

În primul rând, m-am uitiat pe evoluția rezervelor noastre valutare. Ele au crescut până în septembrie, atingând cifra-record de 1 804 milioane USD. După această dată, valoarea rezervelor a început să scadă (cu o mică excepție, în decembrie 2008, când ea a mai crescut cu 74 milioane UDS). Destul de ușor, putem să depistăm și factorul principal care influențează modificarea rezervelor: transferurile de peste hotare. În diagrama de mai jos, puteți vedea evoluția ambilor indicatori în timp.


Din diagramă, putem observa legătura destul de strânsă între remitențe (transferurile de peste hotare) și volumul rezervelor valutare. Sigur, asupra lor influențează și mulți alți factori (elementar, aceleași exporturi și importuri, ), însă deja de câțiva ani remitențele sunt „al treilea picior”, pe care se sprijină economia noastră. Anume de aceasta suntem în mod deosebit sensibili la valoarea lor.

În luna iulie, volumul remitențelor a atins valoarea-record de 180,8 milioane dolari (într-o lună!). În luna septembrie rezervele valutare și-au atins și ele valoarea maximă, după care au început să scadă. Doar în luna decembrie, când înainte de sărbători volumul transferurilor a înregistrat o creștere, rezervele de asemenea au crescut.

Din păcate, pentru anul 2009 încă nu este publică statistica privind transferurile de peste hotare, însă cred că volumul lor a continuat să scadă.  Aceasta este una dintre cauzele care au dus la intervențiile masive ale BNM pe piață și, respectiv, la diminuarea rezervelor valutare. Numai în ianuarie, ele au scăzut cu 168 milioane dolari. Este o sumă impresionantă, dar nu trebuie să uităm, că astfel de diminuări a rezervelor au mai avut loc, de exemplu în octombrie (170,2 mil. USD).

În octombrie la noi prima dată s-a resimțit „suflul” crizei - deși în realitate cu probleme s-au confruntat doar băncile comerciale, și au început doar să se confrunte agenții economici. Însă cred că foarte mulți investitori străini și-au retras atunci banii din sistemul nostru bancar, la fel ca și mulți concetățeni ai noștri. Ca urmare, s-a înregistrat o ieșire masivă a valutei din sistem, și a fost nevoie de intervenția BNM.

În ianuarie situația este puțin diferită. Criza într-adevăr ajunge la noi, și începe să fie resimțită tot mai mult (acum încă o simt doar antreprenorii, care văd diminuarea cifrelor de afaceri și a profiturilor, și mă întreb peste cât timp ei vor înceta să se mai rușineze și vor începe să dea oamenii afară de la lucru). Însă pe lângă așteptările pesimiste, mai sunt doi factori - toți vedem ce s-a întâmplat în țările vecine, și la noi vin alegerile. Nici unul dintre acești factori nu duce la creșterea încrederii în leul moldovenesc, și crește tot mai mult presiunea pentru procurarea valutelor. Nu știu dacă ați observat, dar de vre-o lună e foarte dificil de cumpărat dolari sau euro în casele de schimb valutar...

Revenind la rezervele valutare, am verificat în Politica monetară și valutară a Moldovei pentru anul 2009, care sunt normele de utilizare a rezervelor valutare. În conformitate cu acest document, Banca Națională urmează să mențină nivelul rezervelor valutare suficient pentru a acoperi trei luni de importuri. Nu am găsit informația pentru ultimele trei luni ale anulu 2008, dar în trimestrul III volumul importurilor de bunuri și servicii în țară a constituit 1560 milioane USD. Se primește că rezerva noastră valutară deja este la limita nivelului prevăzut (ultima informație publică - 1448 milioane USD).

Înțeleg în ce situație complicată se află acum Banca Națională. În condiții normale, dacă nu ar fi criza și așteptările de prăbușire a leului, ar fi fost normal ca Banca să lase leul să se deprecieze treptat, până va atinge un nou punct de echilibru, cu intervenții minimale, care ar urmări doar să nu admită fluctuații bruște ale cursului. Însă acum orice depreciere a leului va fi interpretată ca o slăbiciune a lui, și imediat va crea panică care va duce la devalorizarea lui și mai rapidă. În afară de aceasta, criza s-a suprapus cu campania electorală și alegerile, ceea ce în unele privințe e și mai rău ca criza. Pe de o parte, orice fluctuație valutară semnificativă va fi interpretată de actuala guvernare ca încercare de destabilizare a situației politice din țară înainte de alegeri, și în BNM ar putea să zboare capete. Pe de altă parte, dacă Banca continuă să mențină cursul leului, s-ar putea să intrăm în plină criză cu rezerva valutară secătuită, ceea ce va avea consecințe dezastruoase pentru puterea de cumpărare a leului.

Văd că am scris foarte mult, și nu prea clar. Încerc să schițez niște concluzii:

  1. Remitențele se diminuează foarte repede. În câteva luni se vor stabiliza la o valoare minimă, după care Moldova va trebui să se descurce în problemele sale macroeconomice cu forțe proprii, fără acest ajutor gratuit.
  2. Moldova a intrat în criză într-o situație extrem de avantajoasă, cu mult mai bună ca a vecinilor. Datorită transferurilor de la concetățenii noștri de peste hotare, piața era saturată cu valută, rezervele Băncii Naționale crescând constant de-a lungul ultimilor câțiva ani.
  3. Datorită crizei, evoluției valutelor pe la vecini (în special în Ukraina) și a alegerilor care se apropie, există așteptări foarte pesimiste referitor la stabilitatea leului comparativ cu principalele valute.
  4. Banca Națională întreprinde toate măsurile posibile pentru a menține cursul leului (cu alte cuvinte, cumpără lei, oferta cărora este mare, și vinde valută, cererea căreia este mare). Ca urmare, rezervele valutare ale țării se diminuează rapid.
  5. În prezent, deja a fost atinsă limita minimă a rezervelor ce urmează a fi menținute de Banca Națională. Cel puțin teoretic, Banca ar trebui să se oprească.
  6. Nu știu de ce, am bănuiala că aceasta nu se va întâmpla. Fie că Parlamentul va revizui Politica monetară și valutară pentru acest an, fie că, ceea ce e și mai probabil, pur și simplu se vor închide ochii la încălcarea acestei politici, și Banca Națională va continua intervențiile active pe piața valutară.
  7. Oricum, situația este departe de a fi critică. Dacă piața valutară va păstra aceeași parametri ca în prezent, Banca Națională va putea menține situația sub control încă 9 luni. Iar în 9 luni se pot schimba multe (oricum, pentru leu etapa critică a crizei va fi depășită).
  8. Mult mai tare mă îngrijorează alegerile și aceea ce s-ar putea întâmplat în preajma lor. Fiindcă pe de o parte, actualii guvernanți sunt gata să meargă la orice, numai să arate bine pentru alegători, iar ce va fi pe urmă, sau vor vedea atunci, sau nu-i treaba lor. Iar pe de altă parte, unii dintre acei ce doresc să ajungă la putere, se conduc de principiul: cu cât mai rău, cu atât mai bine. De aceea, nu m-aș mira să avem cu două-trei săptămâni înainte de alegeri retrageri masive de valută din băncile noastre, în vederea destabilizării complete a situației.

Piețele monetare contemporane sunt o chestie foarte și foarte fragilă. Dacă cineva cu suficientă autoritate va spune că peste o săptămână leul o să cadă, el într-adevăr o să cadă. Fiindcă unei panici masive a populației, când toți se vor arunca să cumpere valută și să scape de lei, nu-i va putea rezista nici o Banca Națională, indiferent de rezervele sale valutare. Așa că haideți să nu tragem concluzii pripite, facem afirmații scandaloase și în general, să ne păstrăm calmul. Fiindcă în așa moment e mult mai bine să chibzuiești bine ce faci, decât să alergi disperat cu turma.

miercuri, 18 februarie 2009

Găsit această perlă pe internet.

Ea: Răspunde-mi, te rog, la o întrebare, dar sincer: da sau nu. Bine?
El: Întreabă.
Ea: De ce toți bărbații fac haz de blonde?
El: Da.

vineri, 13 februarie 2009

Cinii si nucile

Câinele meu mănâncă nuci. Se culcă, ia nuca între labele din față, exact ca pe un os, și tot la fel ca pe un os o sparge cu dinții. După ce face o gaură suficientă, scoate atent miezul și îl crapă (în sens îl mănâncă hapsân).

Chestia cea mai interesantă e că a învățat să mănânce nucile de la alt câne, o cățea bătrână și înțeleaptă care a trăit mult timp la noi. Ea s-a învățat de la noi că mănânce miez de nucă (îl curățeam noi pentru ea), dar cum s-a învățat să spargă nucile și să-l scoată de acolo, nu mai știu.

În general, animalele care locuiesc lângă oameni învață să facă o mulțime de-a chestii, unele utile, altele mai puțin (sigur, datul labei la comandă nu are nici o utilitate pentru ei, pe când mâncatul nucilor - da, este foarte util). Și de mai multe ori am observat că chestiile utile sunt învățate de către animale unul de la altul... deja în funcție de inteligența și agilitatea fiecăruia.

Nu o dată m-am întrebat dacă este posibil ca cu timpul, animalele să devină mai inteligente datorită nouă. Desigur, cu timpul semnifică nu 20 de ani, ci 2000 de ani. Cred că este ceva destul de real, problema principală fiind capacitatatea redusă de transmitere a informației între animalele de lângă oameni. Aceiași câini sunt izolați, fiecare lângă stăpânii săi, și nu prea au posibilitatea să „transmită” careva noi deprinderi (aceasta nu se poate face la o primblare cu stăpânul în parc, este nevoie ca ei să fie în condiții normale de trai, când deprinderea este utilă și poate fi observată de mai multe ori).

Oricum, mai mulți dintre fantaștii mai perspicace, preocupați de calea omenirii în viitor, au presupus că peste mulți ani oamenilor li se vor alătura ca aliați și prieteni câteva specii de ființe, care azi sunt animale. Despre această activitate de progresori a oamenilor au scris, de exemplu, Klarke sau Brin. Toate aceastea, presupunând că peste mulți ani va mai exista omenire...

Sigur, tot ce spun poate să vă pară pură ficțiune. Dar ați auzit despre gorila Koko, care cunoaște peste 2000 de cuvinte și poate comunica cu ușurință, folosind alfabetul muților?

luni, 9 februarie 2009

„Chișinăul este izolat”

De vre-o trei săptămâni practic în fiecare seară și dimineață dealul de la Durlești, unde stau acum, este învăluit de ceață. Dar o ceață din acelea în care nu vezi la douăzeci de metri. Iar în oraș e soare și bine. Mai demult, nu țin minte să fi fost așa - locul cela era bântuit permanent de vânturi, dar nu era cețos în mod deosebit. Încep să mă simt acolo ca în Albionul înnegurat.

Și deja dacă clima locului seamănă cu a Londrei, cred că pot să preiau și obiceiurile englezilor. La ei, când La Manche-ul (pe care ei îl numesc, desigur, „Canalul englez”) este acoperit de ceață, la știrile meteo, cu îngâmfarea britanică caracteristică, rămasă încă de pe timpul Imperiului, se anunță: „Astăzi continentul este izolat”.

Păi iată...

joi, 29 ianuarie 2009

Factorii economici si alegerile presedintelui

În anul 1978 profesorul de economie Ray C. Fair a publicat o lucrare, întitulată „The Effects of Economic Events on Votes for President” („Efectele evenimentelor economice asupra alegerilor prezidențiale”). În lucrarea respectivă în baza analizei alegerilor anterioare, el a elaborat o funcție, cu ajutorul căreia se poate determina care candidat (reprezentantul cărui partid) va câștiga alegerile prezidențiale în SUA.

Pentru a face calculul respectiv, în funcție urmează a se introduce doar următoarele informații:
- Partidul aflat la putere în prezent;
- Va înainta sau nu candidatura sa președintele actual;
- Creșterea nivelului general al veniturilor în ultimele 6 luni înainte de alegeri;
- Tempourile creșterii prețurilor în ultimii doi ani înainte de alegeri.

Funcția și-a demonstrat viabilitatea de-a lungul mai multor alegeri prezidențiale de atunci, suportând doar niște ajustări minore. Unicele alegeri, începând cu 1916, rezultatele cărora nu sunt explicate de formulă, au fost acele din 1960, 1968 și 1976 (probabil, interveneau alți factori neincluși în formulă, ca de exemplu războaie sau carisma personală a candidaților). În schimb la alegerile din 1988 formula a dat o prognoză corectă despre victoria lui Bush Sr., deși conform tuturor anchetelor și studiilor de opinie, el rămânea cu mult în urma concurentului său.

Desigur, în SUA, cu doar două partide, e mai ușor de făcut o astfel de funcție. Dar însăși faptul posibilității existenței acestei funcții nu-mi dă pace (desigur, și pentru Moldova o astfel de funcție poate fi făcută, doar că va fi mai complexă din cauza multitudinii de partide - trebuie doar o bază statistică mai mare, cu alte cuvinte, mai multe alegeri). Totuși, ce suntem noi de turmă...

Deși pe de altă parte, pare logic: dacă un partid conduce bine, el va fi reales, dacă nu - nu.

luni, 26 ianuarie 2009

Procrastinarea

PROCRASTINÁ, procrastinez, vb. I. Tranz. (Liv.) A amâna în mod nejustificat începerea unei acţiuni, în special din cauza neglijenţei habituale sau a lenei; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. [ <>procrastinate cca. 1548 <>prōcrastinātum: pro- („pentru”) şi crastinus („ce ţine de ziua de mâine”), cf. it. procrastinare, port. procrastinar, sued. prokrastinera]. 

Am găsit azi un articol care m-a pus serios pe gânduri. Nu că aș avea mari probleme cu aceasta, dar uneori o resimt, și urmările pot fi dezastruoase. Iată textul articolului (îmi cer scuze că nu-l traduc, dar aceasta chiar ar fi procrastinare):

Борьба с прокрастинацией

Наверняка ваши планы на этот год поражают размахом — вы собираетесь освоить укулеле или вывести активы на Балеарские острова. Я же потрачу ближайшие месяцы на борьбу с прокрастинацией — главной причиной, по которой на земле все еще не наступил мир будущего.

Прокрастинация — объясняю на всякий случай, потому что этого слова, как выяс нилось, не слышала половина редакции «Афиши», — это психологическое состояние, когда важные дела откладываются на потом, а вместо них время тратится на мелочи, которые на самом деле никому не нужны. Когда вместо того, чтобы встать и вынести мусор, вы полируете айпод — это прокрастинация. Когда вместо того, чтобы ответить на рабочие письма, вы читаете Google Reader — это прокрастинация. На прокрастинацию у человечества уходит в два раза больше времени, чем на собственно работу, и ситуация ухудшается с каждым годом.

Причин прокрастинации много. Кто-то может действовать только под адреналином и подсознательно ждет, когда его стукнет по башке дедлайн. Кто-то боится ответственности и никак не может принять решение. У кого-то просто забился дрянью мыслительный водопровод. Но это даже и не важно.

Важно то, что на прокрастинации построена половина современной цивилизации. Например, популярность социальных сетей — прямое следствие этой пагубной привычки. Нормальному человеку новости нужно читать один раз в день, заглядывать в LiveJournal — раз в неделю, смотреть телевизор — раз в год. А что происходит на самом деле? Миллионы занимаются этим без передышки — просто потому, что не могут заставить себя написать какое-нибудь письмо клиенту.

Наши внешние и внутренние враги делают все, чтобы прокрастинировать было удобнее. Они расставляют нам ловушки — «Похожие видео» на YouTube, «Популярные записи» на «Яндексе». Но здесь не поможет даже полное отключение интернета. Даже у Чехова были моменты, когда он, посидев две минуты за «Палатой №6», вскакивал к буфету за рябиновкой. Проблему надо решать иными методами.

Методов этих придумано немало. Есть, например, такой «подход (10 + 2) х 5». Идея такая: сначала ты ставишь себе задачу — например, написать абзац текста. Потом честно, не отвлекаясь и сжав зубы, тратишь на это десять минут по секундомеру. Потом две минуты бродишь по комнате, куришь, пьешь кофе, обдумываешь планы эмиграции в Бутан. Потом все начинается сначала. К концу часа у тебя на руках образуются пять абзацев — неплохой результат для зомби.

Но такие способы работают редко, потому что они подразумевают наличие силы воли, а у многих из нас сила воли давно атрофировалась. Именно поэтому борьбу с прокрастинацией надо записать в цели года, и добиться к следующему декабрю снижения посещаемости ЖЖ на 80%, курения на 40%, поиска в интернете собственной фамилии процента на 3. Как минимум.

Я, честно говоря, даже представить себе не могу, что будет, если население земли одновременно бросит прокрастинировать. Мир, каким мы его знаем, перестанет существовать. Немедленно выяснится, что все, чем мы занимаемся, можно делать в два раза быстрее. Что будет дальше — удвоится ли ВВП, рассосется ли кризис, — я не знаю. Но если у меня наконец найдется время на сериал «The Wire» — я запишу это в свои маленькие победы.

Даниил Дугаев

Articolul este preluat de
aici.

De altfel, plasarea acestui articol tot este o formă de procrastinare - am de scris o scrisoare urgentă la CNPF. Dar și cititul acestui articol, băniuesc, tot este același lucru... ;)

luni, 12 ianuarie 2009

Think different

Totdeauna m-a mișcat această publicitate. Pot, blin, când vor, să ajungă la cele mai sensibile locuri în suflet...



Iată textul spotului publicitar:
„Here’sto the crazy ones. The misfits. The rebels. The troublemakers. The round pegs in the square holes. The ones who see things differently.They’re not fond of rules. And they have no respect for the status quo.You can quote them, disagree with them, glorify or vilify them. About the only thing you can’t do is ignore them. Because they change things.They push the human race forward. And while some see them as the crazy ones, We see genius. Because the people who are crazy enough to think they can change the world, Are the ones who do.”

luni, 5 ianuarie 2009

Statistici

Am împlinit un an de statistică pe Google Analytics. Pentru mine, verificarea informațiilor de pe această pagină a devenit un ritual la fel de obișnuit, ca și verificarea blogului (poate a mai scris cineva vre-un articol acolo de când nu am fost pe el...).

Deci, în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, am următoarele statistici:

6 978 vizite;

11 922 pagini vizualizate;

2 035 vizitatori unici;

2 minute și 39 de secunde - timpul mediu pe site, ceea ce înseamnă în total 308 ore petrecute pe blog;

42 de țări din care au venit vizitatorii, dintre care 5 438 din Moldova, 920 - România, 251 - Rusia (merci, Leoșa), 83 - Canada (merci, Dan), 58 - SUA, 46 - Ukraina, 40 - Germania, 24 - Cipru, 20 - Italia (merci, Irina). Cel mai interesant arată harta vizitelor din România - țara parcă ar avea vărsat de vânt.

2036 de vizitatori au fost pe pagină o singură dată, 363 - de două ori, ..., 617 - peste 50 de ori, 797 - peste 100 de ori și 1 114 - mai mult de 200 de ori;

În 74% dintre vizite (5224) lumea a stat pe pagină mai puțin de 10 secunde (probabil, vizitele din întâmplare sau când pe pagină nu erau modificări), în schimb 435 de vizite au durat între 10 și 30 de minute, iar 129 vizite - mai mult de jumătate de oră.

M-a bucurat că în total doar 14% din vizite au fost făcute de pe Machintosh-uri (a se citi de mine). Credeam că această cotă va fi mai mare. Desigur, 85% din vizite au fost făcute de pe calculatoare cu Windows.

Printre sursele de trafic, vreau să menționez blogul Alinei (http://alinacazachevici.blogspot.com) - 341 vizite, blogosfera.md - 225 vizite, blogul Larisei (http://lari-minnie-mouse.blogspot.com) - 207 vizite și blogul Nadiușei (http://swsspp.blogspot.com) - 64 vizite. Merci mult pentru susținere.

Am mai povestit cândva despre cuvintele-cheie, în căutarea cărora lumea ajunge pe blog. În afara de căutări obișnuite - natan garștea, natan garstea blog etc., au fost și multe alte topuri. De exemplu:

Amortizarea - 60 ori;

Existențialismul - 60 ori;

Uzura - 27 ori;

Chirița în provincie - 22 ori;

Piața valutară natan garstea - 21 ori;

Erudit cafe - 20 ori.

Gata, mi-am dat darea de seamă pentru anul ce a trecut, mergem înainte. Încă o dată mulțumesc tuturor care vizitează site-ul și au petrecut pe el 308 ore... prețuiesc fiecare minută a voastră.

miercuri, 31 decembrie 2008

Cele mai bune intrebari

Acum la noi în Club s-a organizat un concurs pentru cele mai bune întrebări de „Ce? Unde? Când?” din anul 2008. Fiecare participant urmează să prezinte trei întrebări. Am găsit mai multe întrebări care-mi par frumoase sau interesante, pe care le-am făcut în 2008. M-am gândit să le pun aici, fiindcă peste un timp ele vor fi uitate, și o să-mi pară rău - la unele dintre ele țin. Deci, iată întrebările:

Conform lui Umberto Eco, la autori în denumirea lucrării se conține mai mult decât în lucrarea propriu-zisă. Dar există și excepții. Una dintre ele este opera, în denumirea căreie sunt indicate doar 75% din ceea ce este în textul cărții. Numiți-o.

Răspuns: Cei trei mușchetari. Se acceptă numai răspunsul exact.

Sursa: Umberto Eco, Notițe pe marginea Numelui trandafirului.


În romanul „Eric” al scriitorului de fantasy Terry Pratchett eroii aveau de parcurs o scară, pe fiecare treaptă a căreia erau pavate inscripţii. Printre ele erau: „Am vrut cum mai bine”, „Doar fac asta de dragul tău...”, „De dragul copiilor noştri...”, „Angajaţii noştri au acces la oportunităţi egale”. Dar unde anume duceau treptele celea?

Răspuns: În iad.

Comentariu: Se face referinţă la expresia „calea în iad este pavată cu intenţii bune”.

Sursa: Terry Pratchett, „Eric”.


Această procedura, care ar putea semnifica „vârârea în piersici”, a fost dusă la bun sfârşit doar o singură dată. Dar cine a fost achitat în 1999 de la a fi vârât şi el în piersici?

Răspuns: Bill Clinton

Comentariu: Este vorba despre procedura de „impeachment”, cărei anterior i-a fost supus doar Richard Nixon.


În romanul lui Umberto Eco „Insula zilei de ieri” este descrisă situația când eroul principal și un savant bătrân rămân pe o navă naufragiată la o mică distanță de o insulă. Conform calculelor savantului, între epava navei pe care ei erau și insulă trecea meridianul 180.

Nici unul dintre ei nu putea înota, însă savantul a făcut un clopot de aer, stând în care ar fi putut să se deplaseze pe fundul mării timp de jumătate de oră. Coborând sub apă, savantul i-a spus eroului principal că dacă nu va ieși peste 30 de minute pe mal, înseamnă că nu a putut să treacă de reciful de corali ce înconjura insula, și a murit.

Peste jumătate de oră el nu s-a arătat, și eroul principal a intrat în disperare, însă apoi și-a dat seama că nu a ținut cont de un factor, și că urmează să aștepte până... Până când?

Răspuns: până a doua zi. Se acceptă răspunsurile după sens.

Așa cum între navă și insulă trecea limia de schimbare a datei, pe insulă era totdeauna ziua de ieri. El s-a gândit că savantul se va vedea pe insulă doar mâine.

Sursa: Umberto Eco, Insula zilei de ieri.


În unul dintre aforismele sale, cu referință la deosebirile între bărbați și femei, Stanisław Jerzy Lec spunea: „Vă puteți imagina o femeie care i-ar permite amantului ei să-i povestească povești ...” Continuați aforismul, vă rog.

Răspuns: „… o mie și una de nopți?”

Sursa: Stanisław Jerzy Lec, „Gânduri nepieptănate”.


„Numele care răspuns la această întrebare este?”

Răspuns: Yoda sau Magistrul Yoda

Comentariu: Se face referință la stilul de a se exprima a lui Yoda din Star Wars.


Ea intersectează strada Ialoveni, şoseaua Hânceşti, străzile Asachi şi Testemiţeanu, bulevardele Dacia şi Decebal, şoseaua Munceşti şi străzile Uzinelor şi Voluntarilor. Dar, cât n-ar părea de paradoxal, ea nu intersectează nici unul din sediile magazinelor din reţeaua „Nr. 1”. Ce este ea?

Răspuns: Paralela 47 latitudine nordică. Se acceptă şi răspunsul „Paralela 47”.

Comentariu: Moldova este intersectată doar de 3 paralele „întregi”. Rețeaua de magazine nr. 1 aparține societății „Paralela 47”, fapt ce poate fi observat pe bonurile de la cumpărăturile făcute în aceste magazine.


Acest tip de „cântec” a apărut în Franţa medievală, primul compozitor cunoscut fiind Guillaume de Machaut. Peste hotarele Franţei el a devenit renumit în secolul XX. Dar cum se traduce în română denumirea acestui tip de cântec?

Răspuns: Cântec.

Comentariu: Este vorba de chanson.


Ea a fost formată în 1966, şi deja peste doi ani amploarea fenomenului generat de ea era comparată cu bitlomania. În 1969 compania de înregistrări „Melodia” lansează un disc al ei în 2,5 mil. exemplare. Ea a fost desfiinţată în 1975 prin hotărârea ministrului culturii al URSS, după ce la un concert în Bucureşti spectatorii exaltaţi au distrus mobilierul Palatului de cultură. Dar oricum, întrebarea persistă şi azi: „De ce..?” Spuneţi, vă rog, ce „de ce..?”

Răspuns: De ce plâng ghitarele.

Comentariu: Ea este formaţia „Noroc” (întrebarea asta a mai fost pe blog)



Desenul pe care l-aţi primit face parte din seria „Ceburaki” a pictorului rus Andrei Kuzneţov, în care el plasează eroii renumitului film cu desene animate în diverse contexte culturale. În acest desen de o valoare artistică dubioasă, el face referinţă la o renumită scenă dintr-un film foarte popular din anii 90. Ce actor a jucat prototipul crocodilului în film?

Răspuns: Bruce Willis

Comentariu: Desenul parodiază filmul „Pulp fiction”, scena când eroul lui Willis se întoarce acasă după ceasul moştenit de la taică-su şi vede arma-automat la bucătărie.

Sursa: http://hiero.ru/2147440

vineri, 19 decembrie 2008

Un an de blog

Azi se împlinește un an de când am făcut prima „notiță” în aces blog. Când am început să scriu, nu știam ce se va primi, nu știam cât va dura și nu știam dacă blogul va fi citit.

Acum, privind în urmă, văd articolele reușite și articolele nu chiar reușite. Văd articolele la care țin și văd articolele scrise așa, la moment.

Oricum, scriu în acest blog nu pentru mine, ci pentru cititorii lui, acei care găsesc ceva plăcut, interesant, nostrim sau enervant pe această pagină. Anume vouă vă promit: mă voi strădui să scriu în continuare. Nu vreau să folosesc cuvinte mari și să fac mult patos, dar vreau să știți că voi contați pentru mine.

Mi-i interesant cum va fi acest blog peste 10 ani...

;)