Mie personal îmi place foarte mult să recitesc cărțile bune. Mai demult, îmi părea că e ceva normal, însă am aflat că majoritatea prietenilor și cunoscuților nu împărtășesc această predilecție a mea.
Principalul argument pe care l-am auzit a fost „pentru ce să mai citești o dată dacă știi cu ce se va termina?” Sigur că nu recitesc pentru a mai vedea o dată subiectul cărții. Pur și simplu o carte bună înseamnă nu numai un subiect interesant. Mai mult ca atât, o carte genială nici pe departe nu înseamnă numai subiect. De exemplu:
Un idiot se întoarce acasă de peste hotare, unde a fost la tratament, cu excepţia idiotismului, e un tip foarte cumsecade, de el se îndrăgostesc o fată dintr-o familie bună şi o stricată, el e ba cu una dintre ele, ba cu alta, nici de cum nu poate lua o decizie, până la urmă logodnicul fetei stricate o ucide (pe fată) şi idiotul iarăşi revine la starea de idiotism. Acesta este subiectul unui dintre cele mai bune romane a literaturii mondiale. Cred că e clar ce am vrut să spun. O carte bună mai înseamnă și atmosferă, și limbaj, și personaje, și o mulțime de detali mici, care deși nu sunt cruciale pentru subiect, înflorează cartea și-i dau profunzime.
Mai mult decât atât, în cenaclurile din care am făcut parte asta era marea problemă: scriitorii și amatorii de SF de regulă sunt axați pe subiect, și nu atât pe subiect, cât pe idee, iar restul pentru majoritatea dintre ei nu contează. Dacă romanul are o idee bună (idee fantastică, desigur, asta de genul eroul principal inventează o chestie care permite să pamparezi intertemporal, și cu ajutorul ei pamparează quasihidraulic în trecut) ;) majoritatea cititorilor de SF îl vor înghiți... Așa cărți desigur că nu pot fi recitite - nimic altceva decât ideea fantastică ele nu au. La fel și majoritatea romanelor detective - nu are sens că recitești o carte, poanta căreia constă în aceea, că să nu-ți dai seama până la urmă că doctorul a ascuns cuțitul. Regula este valabilă și pentru filmele de acțiune - dacă în ele nu e nimic în afară de acțiune, nu ai ce vedea a doua oară.
Dar sigur, o carte bună poate fi și merită a fi recitită. Și calitatea unei cărți rezidă anume în numărul de recitiri pe care le poate „suporta” și în numărul de interpretări pe care le poate genera. Și chiar consider că în topul „recitirilor” mele sunt chiar cărți excepționale... Pe care le voi mai citi cu plăcere nu o singură dată...
jjosh.
RăspundețiȘtergereaproape in fiecare an il resitesc pe philip, mati ego, dick... cred ca poate peste 200-300 de ani vom intelege ce a vrut intr-adevar sa spuna...
PS: mai am si un jurnal "Anticipatie" de recitit :))
Eu știu și ce anume din jurnalul cela te interesează... Vreai să mai citești o dată dedicația de la una dintre povestiri... „Lui Alexei și Sergiu pentru răbdarea lor”. ;)
RăspundețiȘtergereApropo, tre să pun și povestirea ceea pe blog...
Cred ca dedicatia aceia a revenit din faptul ca totusi n-ai zburat prin fereastra atunci :))
RăspundețiȘtergereDa, atunci a fost un moment crucial pentru viața mea... și acum râd când îmi amintesc... Da poate dedicația se referă la tăria de caracter de care ați dat dovadă în timpul lecțiilor mele de muzică? ;)
RăspundețiȘtergereПост просто в яблочко!!!
RăspundețiȘtergereНедавно скачал себе на ноут дома кучу литературы. И в какой-то момент понял, что где-то треть из книг уже была мной прочитана...
А тем, кто говорит "зачем?", можно возразить - а зачем пересматривать понравившийся фильм?..
Mda, cartile bune sint la fel ca femeile bune, le poti "citi" si le poti "interpreta" in o mie de feluri, si de fiecare data cu o deosebita placere....
RăspundețiȘtergerePoate aceasta este de fapt definitia unei carti bune - una pe care ai reciti-o mereu cu placere si ai aprecia-o de fiecare data, descoperind-i noi intelesuri (mai ales odata cu varsta!)
RăspundețiȘtergereAdor sa recitesc cartile mele preferate, acele momente sunt ca o vacanta, ca o relaxare, ca un refugiu al mintii intr-un univers pe care numai eu il cunosc si ma face sa ma simt bine.