Lady in the water

De mai mult timp, regizorul meu preferat de film este M. Night Shyamalan. Aceea ce îmi place în el cel mai mult (pe lângă modalitățile pe care le alege de a transmite mesajul) este independența cu care îți alege temele și lipsa de interes pentru succesul comercial. El are niște idei pe care vrea să le împărtășească, și lui puțin îi pasă, ce încasări va avea filmul. Și dacă uneori, din pură întâmplare, filmul devine un mare succes, aceasta e doar un bonus.

Marile lui succese sunt conoscute de toți: „The sixth sense”, „Signs”, „Village”, filme care au fost și niște succese financiare remarcabile. Unele filme nu au fost deloc succese (vreau să spun - financiare), ca de exemplu „Unbreakable”.

Azi vreau să vorbesc despre filmul „Lady in the water”, o producție a anului 2006, cu Paul Giamatti și Bryce Dallas Howard în rolurile principale. Din păcate, la noi în cinematografe el nu a rulat (sau cel puțin mie mi-a scăpat, deși e puțin probabil).

Formal, filmul este un thriller fantesy, însă eu l-aș categorisi mai degrabă ca detectiv de caractere. Filmul are următorul subiect:

Din lumea subacvatică la noi vine o nimfă de apă (Bryce Dallas Howard), o fată, care vrea să transmită un mesaj ce ar putea să schimbe lumea noastră. Mesajul urmează a fi adus unei persoane care va putea să-l transmită omenirii - așa numitul recipient. Persoana respectivă urmează doar să se întâlnească cu nimfa și imediat va simți ceva: amețeală, împunsături în tot corpul, dezorientare. După asta mesajul va apărea în mintea recipientului de la sine - ea numea aceasta "a-l trezi".

Recipientul (jucat de Shyamalan) este un scriitor, care vrea să scrie o carte despre structura societății și să-și expună opiniile despre aceea, încotro ea merge și încotro ar fi bine să meargă. Recipientul locuiește într-un bloc unde se dau apartamente cu chirie. Nimfa, adusă de un vulture uriaș, este lăsată în bazinul blocului respectiv, unde începe să locuiască, în așteptarea posibilității de a transmite mesajul.

Eroul principal al filmului este administratorul blocului respectiv (Paul Giamatti), persoana care are grijă de ordine și urmărește ca totul să funcționeze. El duce un mod de viață foarte retras și singuratic, ascunzându-se de restul lumii după micile sale atribuții cotidiene, care îi permit să uite de tragedia ce l-a lovit - pierderea soției și copiilor. De câteva zile el își dă seama că noaptea se petrece ceva în bazin, dar tot nu poate înțelege ce. Până la urmă, fata îl salvează de la înnec și îi povestește istoria sa. După oarecare căutări, ei își dau seama cine este recipientul și transmit mesajul.

Însă problema principală abia se prefigurează. Nimfa este vânată de niște ființe, niște creaturi asemănătoare lupilor, numite Scrunți. După regulile lumii lor, ea nu putea fi atacată în momentul când urma să fie dusă înnapoi de vulture, însă unul dintre scrunți încalcă legile, fiindcă fata urmează să devină foarte importantă în lumea subacvatică. Și aici situația se complică, fiind nevoie de implicarea mai multor locatari ai blocului.

Blocul respectiv formează o lume aparte, fiecare locuitor al lui având grijile, viața și ciudățeniile proprii. Nu are rost să-i menționez pe toți, dar unii sunt esențiali pentru evoluția evenimentelor: o chinezoaică în vârstă și fiica ei, scriitorul și sora sa, un tată amator de integrame cu fiul său cu fantezie bogată, o familie mexicană cu cinci fete, 

un tânăr ciudat ce-și antrena doar partea dreaptă a corpului, o bătrânică amatoare de animale, un bărbat care totdeauna tace, un bărbat cu o soție guralivă, un grup de tineri drogați și un critic de cinema, care s-a mutat temporar în bloc.

Pentru ca eroina să poate ocoli fiara ce o vânează și de câteva ori mai nu a reușit să o ucidă, trebuie să se adune împreună un interpretator de semne, o ghildă de mâini ce s-ar uni, un tămăduitor, un gardian, o persoană părerea căreia contează și cineva care nu are secrete. Iar scopul eroului principal este să înțeleagă, cine și ce rol are și să-i adune împreună în momentul necesar.

Din acest moment, filmul capătă o cu totul altă întorsătură - dintr-un thriller obișnuit el se transformă într-o căutare în caracterele oamenilor, fiecare dintre ei încearcă să-și găsească rolul. Sigur, această căutare nu este una simplă și fără greșeli. Și, desigur, căutarea nu trece fără o poantă în stilul obișnuit al filmelor lui Shyamalan.

Ideea filmului este următoarea: fiecare are un scop de îndeplinit în viață. Și foarte des, acest scop nu ne este cunoscut, până în momentul când vine momentul pentru realizarea lui. Și după aceasta, se poate spune că viața a reușit. Chiar dacă nu va mai fi nimic important în ea. Și în film vedem cum niște oameni absolut ordinari capătă valoare anume în momentele celea, când intră în rolul ce le este predestinat.

După lansare, filmul a primit o apreciere mai degrabă proastă decât bună (5,9 din 10 pe imdb.com). Cauzele principale sunt două:

- Shyamalan și-a atribuit sie un rol destul de mare, ceea ce nu este caracteristic lui - de regulă, el juca în filmele sale roluri episodice, care putea dura doar câteva secunde. Pe lângă aceasta, rolul său este destul de „mesianic” - el este scriitorul-recipient, care urmează să scrie cartea care va schimba lumea și care, după cum se află, va fi

 omorât din cauza acestei cărți. Sigur, aceasta nu putea să nu stârnească remarci destul 

de usturătoare din partea criticilor.

- A doua, și cred că cea mai importantă - cel mai neplăcut erou al filmului, după scrunt, desigur, este criticul de film. Înțeleg că introducerea lui a fost o mică vendettă a lui Shyamalan pentru tot sângele pe care i l-au supt: criticul e o persoană absolut fără sentimente, care examinează tot ce se petrece prin prisma clișeelor utilizate în industria cinematografică, și susține că ”... cui poate să-i treacă prin cap să se sărute sub ploaie, dacă poți să mergi la dos și să te săruți acolo. Introducerea unui astfel de fragment în film denotă prostul gust al regizorului, fiindcă aceasta nu este natural.” Până la urmă, criticul este unicul personaj care cade pradă scruntului. Dar comunitatea criticilor de film, desigur, nu puteau să-i ierte așa ceva.

Nici nu voi încerca să susțin că filmul este o capodoperă. Shyamalan poate și mai bine, cu mult mai bine. Mie personal nu mi-a plăcut că el nici nu a încercat să facă lumea filmului credibilă - din start 

ne dă de înțeles că este doar o poveste, și cu aceasta se limitează. Un alt lucru care m-a dezamăgit puțin a fost slaba dezvăluire a unor personaje, chiar și a acelor care au de jucat un rol important în acțiunea filmului. Deși, aceasta e doar o părere de rău, și nu un reproș, fiindcă în acele 110 minute cât durează filmul, Shyamalan a avut de vârât foarte multe, și majoritatea i-au reușit, dar a avut și de jertvit câte ceva. Pentru a face filmul interesant și captivant, trebuia menținut suspansul și ritmul acțiunii, și din păcate aceasta nu permitea careva degresiuni și devieri a atenției de la acțiunile eroului și eroinei principale.

În mod deosebit vreau să spun despre actori. Shyamalan poate să atragă actori extrem de talentați și să arate unii actori în niște ipostaze absolut neașteptate. Acesta a fost cazul lui Paul Giamatti, actorul ce a jucat rolul principal. Până la acest film, cel mai important rol în care l-am văzut pe Giamatti a fost în "Cinderella Man", unde el a fost eroul secundar. Acest actor apărea deseori pe al doilea plan, dar niciodată nu l-am remarcat în mod deosebit, până a-l vedea aici. Cred că el îi este recunoscător lui Shyamalan, care i-a dat șansa de a arăta tot talentul actoricesc, pe care Giamatti îl are din plin.

Actorița pe principalul rol feminin este Bryce Dallas Howard, cu care Shyamalan a conlucrat și în filmul anterior, "The Village". Anume rolul fetei oarbe din "The Village" a făcut-o renumită, atrăgând atenția publicului larg și a producătorilor asupra sa. În noul film ea joacă foarte bine rolul fetei venite din altă lume pentru a da sfaturi și a întredeschide puțin tainele viitorului, dar care totodată este atât de speriată și vulnerabilă în fața primejdiilor ce o pasc.

Deși atitudinea mea nu este univocă, mie filmul mi-a plăcut. Este, ca și alte filme ale lui Shyamalan (poate, cu excepția ultimului film, The Happening), un film cu "idee". Pe lângă acțiunea propriu-zisă (și renumitul suspans care poate fi făcut de Shyamalan "din nimic"), filmul mai poartă și un mesaj ascuns, lăsat, ca de obicei, să fie înțeles de spectatori de sine-stătător. Și pe mine personal mă flatează această atitudine a regizorului, care presupune că eu și singurel, fără ajutorul lui și fără a mi se repeta de cinci ori pe parcursul filmului, voi înțelege ce a avut în vedere.

Așa că acei care doresc să vizioneze o poveste frumoasă cu specificarea thriller fantasy, dar care în realitate e un detectiv de caractere, vă invit să priviți acest film. Impresia finală, vă asigur, va fi una pozitivă.