Ca in filme

Urmărind evenimentele cu focurile de armă de pe podul de la Vadul lui Vodă de pe 1 ianuarie și, cu două săptămâni mai târziu, de la frontiera cu România, îmi amintesc de situația din Elveția din timpul celui de-al doilea război mondial.

Pe atunci ea, prinsă între marile puteri încleștate în război, o insuliță de pace care convenea tuturor, devenise arena unor jocuri ascunse de spioni, unde toți aveau rețelele lor de agenți și unde toți le foloseau din plin. Situația de acolo ar putea fi caracterizată, conform terminologiei SIS-ului, ca fiind „țară cu o situație complexă de agentură și operativă”.

Păi iată. Îmi pare evident că nu poate fi coincidență faptul că al doilea incident să se fi petrecut doar la două săptămâni după primul. Îmi pare evident că după ce a început să se ceară expulzarea ambasadorului rus (în special datorită reacțiilor sale la incidentul de la Vadul lui Vodă), era nevoie de un motiv pentru reacție simetrică... și motivul a fost creat imediat. Și imediat, ca la comandă, au apărut și reacțiile respective ale publicului.

Încă o dată mă conving de aceea cât de puțin stăpâni suntem la noi acasă... și cât de ușor pot fi organizate orice evenimente la noi. Am mai scris anterior despre aceasta. Și ceea ce se petrece în ultimul timp numai îmi confirmă spusele - să menționez doar 7 aprilie, evadarea lui Baghirov,  incidentul de la punctul de trecere a frontierei Giurgiulești - toate arată că între declararea suveranității de câtre un stat și obținerea ei în realitate este o cale foarte lungă. Pe care încă nu am parcurs-o.

Urmatorul referendum

Știu tema următorului referendum, care va fi inițiat de AIE: Modificarea Constituției în vederea prelungirii termenului în care componența aleasă a parlamentului își păstrează mandatele de la 4 ani până la, să zicem, 10 ani. Cam aceasta e ordinea de idei pe care se merge.

Contestația ideală

La noi în „Ce? Unde? Când?” permanent apar conflicte legate de contestarea întrebărilor de către jucători. Uneori contestațiile se scriu doar așa, pentru orice eventualitate, în speranța că va fi acceptată, uneori sunt bine argumentate și motivate. Iar lucrul comisiilor de contestații este neplăcut, dificil și responsabil.

Mi-a plăcut totdeauna cum lucrează comisiile de contestații la concursurile internaționale - decizile sunt clare, argumentate, și, de regulă, negative. Deși la unele contestații geniale comisia nici nu are alternative decât să le accepte.

O întrebare la o competiție de „Ce? Unde? Când?” sportiv în limba rusă:

"В нём вам может встретиться сакура или луна. А вот электрогенератор не может. Назовите это".

Răspuns: Хокку

Contestația scrisă de una dintre echipe:

"Автор вопроса,

Электрогенератор

В зад себе засунь"

Contestația a fost acceptată unanim.

Top 10 cei mai influenți moldoveni în 2011

Redacția VIP Magazin m-a rugat să fac un top al meu cu 10 cei mai influenți moldoveni din 2011. El a fost inclus în Top 50 cei mai influenți moldoveni în 2011, lansat de Elita media și VIP Magazin (detalii aici).

Deci:

Vlad Plahotniuc - de departe, cea mai influentă persoană din țară. Cel puțin, așa susține toată lumea: „el este păpușarul”. Deci, măcar în capurile noastre el este cel mai influent. Și până la urmă, ce influență contează mai mult decât influența din capurile noastre?

Vlad Filat - are o influență enormă, și luptă din greu pentru a o extinde și mai mult. Spre deosebire de principalul său oponent și geniul său rău, o face deschis și public. Și este văzut de noi, în funcție de preferințele noastre politice, fie ca un cavaler cu zale aurite ce luptă cu hidosul balaur pentru binele nostru al tuturor, sau invers, ca hidosul balaur cu care trebuie de luptat. 

Valentina Naforniță - câștigătoare la concursul pentru interpreții de operă și muzică clasică BBC Cardiff Singer of the World 2011. Făcând un pas într-o parte de la micile noastre intrigi politice și încercând să privim pe ansamblu, nu prea avem cu ce ne lăuda. Chestiile politice vin și se duc, dar ce rămâne? Un lucru care ar putea să rămână este câștigarea de către o moldoveancă a acestui concurs prestigios. Sincer sper să ajungă și Valentina cândva  să se mândrească cu Moldova tot așa cum se mândrește acum Moldova cu Valentina.

Grigori Alhazov - deținătorul bufniței de cristal drept cel mai bun jucător la concursul televizat rus „Ce? Unde? Când?”. În aceeași ordine de idei, dar cu un impact, aș zice mult mai mare. Demult aveam nevoie de o confirmare, și pentru „ei”, dar mai ales, pentru noi, că și în Moldova nasc oameni inteligenți. Poftim. Unul dintre cei mai buni jucători la unul dintre cele mai cunoscute concursuri intelectuale din lume, venit din Moldova.

Furio Snails - creatorii clipului „Pașapoartele albastre”. Deși, îi am în vedere nu atât pe băieți, cât pe adevărații creatori ai clipului - conaționalii noștri, împrăștiați în toate colțurile lumii, care se mândresc cu pașapoartele lor de culoare albastră. Privindu clipul, mă simt și eu mândru că sunt din Moldova. O fi aceasta influență? Eu zic - da. Sincer sper să-l privească cât mai mulți dintre concetățenii noștri, plecați peste hotare.

Vitalie Eșanu și echipa - creatorii site-lui și a „canalului” privesc.eu. Imediat după aprilie 2009, când fiecare canal TV a început să vină cu propriul unghi de vedere, foarte îngust, de regulă (uneori două reportaje de la aceeași conferință de presă, despre aceleași cuvinte, îți dădeau impresia că vin din lumi diferite), un grup de tineri s-au strâns să discute cum ar putea schimba aceasta. Așa a apărut ideea - un canal de televiziune prin internet care pur și simplu să transmită ceea ce se petrece, fără a altera în vre-un mod realitatea. A fost primul canal care ne-a considerat pe noi, spectatorii, suficient de inteligenți ca să putem singuri să interpretăm evenimentele. Azi când se petrece ceva, știu unde pot urmări evenimentul respectiv. Influența lor e în aceea că nu încearcă să ne influențeze.

Chiril Gaburici - directorul general al companiei Moldcell. Cel mai tânăr director general al unei companii străine de așa dimensiuni. Care în doi ani a reușit să-și crească prezența pe piață cu peste 4 procente, și știți foarte bine ce dură este concurența pe piața ceea. Și, respectiv, și-a crescut și prezența în buzunarele noastre, sau urechile noastre sau în navigarea noastră pe internet. Aș zice, definitiv cea mai mare creștere a influenței.

ÎPS mitropolitul Vladimir - deși Înalt Preasfinția Sa nu a spus nimic despre aceasta, anume la el se gândeau toți deputații când spuneau că ei personal nu sunt pentru aprobarea legii antidiscriminare. Biserica tradițional a avut și mai are o influență puternică asupra noastă, iar înfluența Înalt Preasfinției Sale poate fi umbrită doar de acea a Patriarhului Kiril și, poate, de acea a lui Iisus.

Lorena Bogza - prezentatoarea emisiunii „În Profunzime”. După un an de „wow, câte talk-show-uri noi noi avem”, începi să înțelegi că nu frecvența apariției contează, și nu numărul de invitați. Contează aceea ce reușești să scoți din invitații tăi, contează să poți controla discuția și să nu stai toată seara blocat pe aceeași temă. Principalul - contează să fii echidistant și corect indiferent de atitudinea ta față de opiniile invitatului. Toate acestea, plus experiența și șarmul personal o păstrează pe Lorena și emisiunea ei în topul persoanelor influente.

Nata Albot - prezentatoarea emisiunii „Sare și Piper” și nu numai. O influență foarte creativă într-un mod foarte feminin, aș zice eu. Nata totdeauna a lansat proiecte interesante și inedite și frumoase. Doar amintiți-vă: Roata Way, ProFM Beach Party, Moldstar, Fabrica de Staruri. Și deși emisiunea sa de acum este mai mult despre totul și mai puțin despre rețetele propriu-zise, să nu uităm că o rețetă bună este unealta cu ajutorul cărora femeile influențează lumea folosindu-se de stomacul bărbaților. Și e mare păcat că nu avem mai multe persoane la fel de plăcute, pozitive și creative ca Nata, cu o influență ca a ei.

Trei legi ale politicii

Prima lege a politicii

Un politician nu trebuie să dăuneze prin acțiunile sale cetățenilor pe care îi reprezintă sau să admită prin inacțiunea sa aducerea unui rău acestora.

A doua lege a politicii

Un politician trebuie să îndeplinească toate promisiunile sale electorale în măsura în care acestea nu intră în contradicție cu Prima lege.

A treia lege a politicii

Un politician trebuie să-și perpetueze existența sa politică, atâta timp cât aceasta nu intră în contradicție cu Prima și a Doua legi.

Când ne vom învăța să producem (alegem) în serie politicieni care să respecte aceste legi, lucrurile se vor mai schimba.

Intrebarea anului 2011

Ca de obicei, la finele anului, în Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale se organizează un concurs pentru alegerea celor mai bune întrebări. Și ca de obicei, mi-i greu să aleg între mai multe întrebări. Vouă care vă plac cel mai mult?

Am ascuns răspunsurile și comentariile, să puteți juca și voi întrebările. Ca să vedeți răspunsul și comentariul, selectați cu cursorul după cuvântul răspuns sau comentariu.

1. Mergând la un eveniment, autorul acestei întrebari se plângea ca este foarte obosit. Nu-i nimic, a spus el, voi dormi noptile. Aceasta remarca a stârnit râsul însoțitoarei sale. La ce eveniment ei mergeau?

Raspuns: joc de mafia

Comentariu: autorul intenționa să doarmă nopțile din joc.

2. Atenție, dialog între doi gardieni din romanul lui Terry Pratchett „Men at Arms”:

„- Pentru început vom merge la Ghilda clounilor și bufonilor pentru a afla, pentru ce fratele Bino a furat arma.

- Asta el a furat arma?

- Da, mie aceasta îmi pare posibil.

- Păi el a murit până a fi furată arma, a exclamat Colon.

- Da, încuvință Carrot. Eu știu aceasta.

- Așa chestii, a spus îngândurat Colon, eu le numesc ...”

Continuați cu un cuvânt citatul.

Răspuns: Alibi

Sursa: Terry Pratchett, Men at Arms

3. Niște studii recente a embrioanelor acestora arată că ele nu sunt X cu zeduri igrece, ci Y, cu zeduri ixe. Scrieți ZX, în engleză sau română.

Răspuns: White stripes, Dungi albe

Comentariu: X alb, Y - negru, Z - dungă. Animalele sunt zebrele.

4. Orașul norvegian Longyearbyen, aflat pe arhipelagul Svalbard, este interesant prin mai multe lucruri. Astfel, acesta e cea mai nordică așezare omenească cu populația de peste 1000 de oameni. Aici studenții universității locale în prima zi de studii învață doar să împuște, pentru a se putea proteja de urșii polari, care sunt foarte mulți pe arhipelag.

În oraș a fost aprobată o lege, care interzice de a face asta pe teritoriul lui. Dacă totuși cineva o face, el imediat este transportat în Norvegia continentală. Dar ce am înlocuit prin „a face asta”?

Răspuns: a muri

Comentariu: din cauza înghețului veșnic, nu este bine de făcut înmormântări în jurul orașului. De aceea persoanele grav bolnave sau care au nimerit în accidente grave sunt imediat transportate pe continent, la fel ca și persoanele decedate.

Sursa: http://ru.wikipedia.org/wiki/Лонгйир

Top carti

Recent, am fost rugat să scriu un mic articol despre cărți pentru rubrica „Top cărți” din revista VIP Magazin. M-am apucat cu plăcere de aceasta, deși în limitele impuse (1000 de semne) multe nu poți spune.

Deci:

Eu citesc mult. Enorm de mult. Probabil, aceasta deja e o formă de dependență, creierul e obișnuit cu fluxul continuu de informație. Oricum, cred că nu e cea mai rea formă de dependență.

Cititul în așa cantități îmi crease și o problemă - nu mai aveam unde să păstrez cărțile cumpărate. Din fericire, evoluția tehnologiilor a venit exact la timp să mă ajute, și acum îmi port rafturile de cărți în iPad-ul din geantă.

Nu voi spune aici despre literatura clasică, și nu despre mainstream-ul contemporan, ci despre SF. Nu acel cu lasere și bătălii cosmice, ci SF-ul de calitate, în care anturajul fantastic este utilizat doar pentru a duce personajele în situații inedite și imposibile în viața obișnuită, și asta pentru a testa limitele umanității.

Totdeauna am avut fascinația aceasta a fanteziei și a creativității care nu mai sunt legate de legile realului, aceea creativitate de care beneficiază oricând compozitorii, coregrafii, și uneori pictorii. Anume urmând această fascinație am ajuns să fiu câțiva ani președintele clubului amatorilor de SF din Moldova, membru al câtorva cenacluri SF din România și autorul mai multor povestiri publicate acolo. Fascinație pe care vă invit să o urmați și voi.

Cum spunea Bilbo, e periculos să ieși pe ușă - faci un pas pe cărărușă, și dacă nu-ți reții picioarele, nici nu știi unde poți ajunge. Vă chem să riscați totuși, deschizând o carte fantastică.

Top cărți:

Frații Strugațkii „Lebedele urâte”

Kurt Vonnegut „Abatorul nr. 5”

Ioan Mânăscurtă „Artefact”

10 ani de Estimator-VM

Citisem cândva un studiu, care spunea că doar 2% dintre antreprenorii care inițiază o afacere presupun că afacerea respectivă le va supraviețui lor personal (studiul era american).

După ce am creat Agenția „Estimator-VM”, foarte repede mi-am formulat scopul - să dezvolt o entitate care va putea funcționa și fără mine. Care să înglobeze în ADN-ul său cunoștințele și procedurile necesare pentru a putea activa indiferent de aceea, cine concret se află la conducere. Sau cine concret face estimările și lucrul analitic. Cât de bine ne-a reușit aceasta o va arăta deja timpul.

Agenția a împlinit 10 ani de activitate. Pentru Moldova, eu zic, e mult. Pentru mine - aproape o treime din viață și jumătate de carieră. În acești ani am avut alături oameni deosebiți, oameni interesanți. Și până la urmă, privind retrospectiv, văd nu estimările efectuate și studiile publictate, ci anume aceste fețe dragi, care mi-au fost alături.

Vă mulțumesc tuturor. La mulți ani, EVM!

Universitatea corecta

Când o să cresc mare și voi avea mulți bani, voi face universitatea mea. O universitate corectă.

Admiterea la ea se va face în bază de examene. Examene grele și severe. Cu camere de luat vederi și comisie de examinare incoruptibilă. Și, respectiv, doar cu studenți care merită să învețe acolo și, mai important, care vor fi în stare să învețe acolo.

Dea lungul studiilor acolo se va învăța mult, greu și interesant. Profi buni și profesioniști, moduri originale de a preda, materiile corespunzătoare ultimelor trenduri și tendințe. Și principalul - salarii foarte mari plătite profilor pentru aceea ca ei să predea bine și să nu ia mite. Și nici un fel de rușine în a lăsa studenții anul sau a-i exmatricula în cazul că nu învață bine. Și nici un fel de rușine în a disponibiliza profesorii care sunt corupți sau neprofesioniști sau, elementar, plictisitori.

După absolvirea facultății din ea vor ieși niște specialiști de invidiat în domeniul lor, care oriunde vor lucra, vor aduce valoare adăugată locului cela și funcției celea. La noi sau peste hotare. Deși, pentru majoritatea dintre ei nu va fi mare problemă să-și creze și la noi condiții ca peste hotare.

De ce ar dori să învețe studenții la o facultate atât de dificilă (da, chestia cu posibilitatea de a avea pe urmă un loc bun de lucru e superbă, dar din anul I ea pare atât de depărtată)? Datorită bursei foarte-foarte generoase pe care o vor primi studenții de la universitate. Universitatea va plăti burse comparabile cu salariile unui specialist tânăr, care vor fi un stimul suficient pentru studenți ca aceștea să învețe.

Asta-i tot. Iată rețeta unei universități corecte. De unde bani pentru așa ceva? Am spus... când voi crește mare și voi avea mulți bani. Mai ales că sunt multe alte persoane care ar plăti ca să existe la noi așa o universitate. Numai să nu ne încurce nimeni.

Suparari politice

De câteva ori politicieni mi-au spus că sunt supărați pe mine. Și dintr-o parte, și din alta, și din a treia. Și persoane supărarea cărora trecea pe alături, și persoane, supărarea cărora pentru mine înseamnă ceva. Diverse motive... insistența mea de a rămâne apolitic, critică în interviuri, articole de pe blog. Nu asta contează.

Contează faptul că politicienii nu au dreptul să se supere. Nici pe mine, nici pe oricine altcineva dintre noi, alegătorii simpli.

Chestia cu puterea reprezentativă este destul de simplă. Noi alegem niște persoane pe termenul de 4 ani în baza platformelor electorale pe care ele ni le prezintă. Politicienii cer de la noi votul nostru, noi de la ei - respectarea promisiunilor electorale. Problema cea mare este că noi ne dăm votul înainte de a primi contra-prestația. Și practica ne-a demonstrat că de obicei ei nu prea se țin de cuvânt.

Păi iată, această situație seamănă foarte mult cu plata în avans pentru servicii. Și da, dacă eu am plătit (am dat votul meu), politicienii îmi sunt datori. 4 ani. Și toți acești patru ani sunt în drept să cer și să cer și să cer de la ei să-și respecte promisiunile și să lucreze pentru mine. Iar dacă ceva nu mi-a plăcut, data viitoare să-mi aleg alt partener de afaceri.

Asta a fost partea formală. Obligațiile ce reies din raportul alegător / ales. Haideți să vorbim și despre partea interpersonală, acea a relațiilor umane.

Ei toți s-au vârât în politică singuri. Parcă era uns cu miere acolo. Și toți, absolut toți care sunt acolo... sau care încearcă să ajungă acolo... toți îmi spun că o fac pentru mine și pentru binele meu. O mulțime de oameni s-au dus să lucreze pentru mine, primind doar un salariu. Ei nu vor nimic pentru ei, sincer... Ok, doamnelor și domnilor, mă voi preface că vă cred și voi zice că da, voi sunteți acolo pentru mine și pentru restul cetățenilor (cred că chiar sunt și câțiva de aceștea, numărați pe degete). Și că lucrați din pur entuziasm și salariu. Și cel mai bine dintre toți știți ce-i trebuie țării și înțelegeți ce trebuie de făcut. Atunci - lucrați. Cu atât mai mult nu aveți ce cere de la mine și de ce vă supăra. Și da, sunt în drept să insist că lucrați pentru mine, și să văd rezultate. Nu-mi plac oamenii care mă mint în ochi sau mă țin de prost.

Supărarea poate apărea atunci când sunt încălcate niște promisiuni. La noi cu promisiuni sunt politicienii... cine pe cine urmează să se supere? Înțeleg dacă noi i-am fi rugat, i-am fi implorat și până la urmă i-am fi convins să vină la putere. Dar nu a fost așa. Ei toți sunt maturi, și toți ne convingeau de capacitățile lor intelectuale suficiente pentru a administra țara. Atunci, ar fi trebuit să-și dea seama foarte bine ce obligațiuni își asună și ce implicații vor fi. Și că alegătorii pot avea tupeul să le ceară socoteală.

Politicienii nu au dreptul să se supere pe mine ca alegător. Fiindcă sunt acolo unde sunt datorită mie (alegător generic), s-au dus acolo ca să lucreze pentru mine și îmi datorează un vot. Pentru care mai au de lucrat câțiva ani.

Vă salut, slugi a poporului. Mergeți la treabă.

Unde sa ne investim banii

Deja de câteva luni bune la noi în Moldova cea mai profitabilă modalitate de a păstra banii pentru majoritatea dintre noi este plasarea lor în valori mobiliare de Stat (VMS). Aici vreau să explic avantajele lor și care sunt modalitățile practice de a le procura, în special celor care păstrează banii pe depozite bancare (la moment băncile au 19,5 miliarde lei primite de la persoane fizice sub formă de depozite).

Din câte știm cu toții, bugetul Republicii Moldova (și nu numai al ei) an după an este deficitar. Adica, cheltuielile publice sunt mai mari decât încasările la buget. De exemplu, în 2011 deficitul bugetului public a constituit 1,27 miliarde lei. Această diferență dintre banii pe care îi câștigă Statul și banii pe care îi cheltuie urmează a fi acoperit din ceva. De obicei, sursele de finanțare ale deficitului sunt împrumuturile de peste hotare, granturile și, atenție, împrumuturile interne, care se realizează prin plasarea valorilor mobiliare de stat.

Valorile mobiliare de stat sunt obligațiuni sau bonuri care confirmă că Dvs (cetățeanul sau întreprindrea) ați împrumutat statului o anumită sumă de bani, și statul se obligă la scadența vms să vă restituie suma respectivă și o dobândă pe de asupra. Dacă investiți pe mai mult de un an (în obligațiuni de stat), dobânda va fi plătita sub formă de cupoane regulate. Dacă pe mai puțin de un an (bonuri de trezorerie), atunci dobânda se plătește la scadență. Veți cumpăra bonurile la un preț mai mic decât valoarea lor nominală, iar la urmă veți primi valoarea nominală, diferența și constituind dobânda pe care o câștigați.

Dintre toate tipurile de investiții, vms se consideră cele mai sigure. De ce? Fiindcă dacă cumva Statul nu va mai avea posibilitatea să se achite pentru valorile mobiliare plasate anterior, Dl. Negruță (ministrul finanțelor, în administrarea căruia se află și datoria de stat) trece drumul și intră la Dl. Drăguțanu (guvernatorul băncii naționale, care răspunde de tiparnița de bani) și îl roagă frumos. Și Banca Națională tipărește suma necesară de bani și i-o dă Statului (normal că în realitate nu e totul așa de simplu, banii nu sunt tipăriți, pur și simplu BNM la rândul său va procura o tranșă de VMS, finanțând astfel datoria publică, dar oricum, ideea generală este clară - atâta timp cât asta va fi posibil, BNM va ajuta și va finanța Statul, asigurându-i o sursă aproape nelimitată de finanțări). Datorită la aceasta, defolturi la VMS se întâmplă foarte rar (deși se întâmplă totuși, exemplu - Rusia, 1998).

Așa s-a primit că la noi deja pe parcursul mai multor luni dobânda la VMS este mai mare ca dobânda la depozitele bancare, o situație foarte rar întâlnită (și imposibilă, pe piețele eficiente). Nu intru în analize - de ce s-a întâmplat așa, aceasta e temă pentru o altă dicuție. Referitor la rentabilitatea relativă a vms și depozitelor, vedeți următoarea diagramă:

Cu linii este reprezentată evoluția dobânzii la vms, cu linii punctate - dobânda la depozitele cu aceeași scadență. Astfel, în septembrie (ultima statistică de la BNM) dobânda medie la depozitele pe 3 luni era de 6,3%, iar la vms pe 3 luni - 11,17%. La depozitele pe 6 luni dobânda era de 8,45% anual, iar la vms - de 13,51%. La depozitele de un an dobânda este de 11,78%, la vms pe un an - 13,47%.

Diferența între investițiile de aceeași durată în aceste două instrumente este semnificativă. Vedeți pe diagramă:

După cum puteți vedea, cea mai mare diferență de dobândă la moment este între vms și depozitele cu termen de 6 luni. 

Deci, ce avem? O posibilitate de a investi banii cu un grad maxim de siguranță posibil în economia noastră. O dobândă mai mare decât dobânda medie pe sistemul bancar. Accesibilitate pentru oricine (apropo, investiția minimă e oleacă mai puțin de 100 de lei, nu știu bănci care ar accepta așa depozite... deși doar 100 de lei nu are rost de investit). Investiția poate fi recuperată în orice moment la prețul de piață a vms de tipul dat. Cred că se merită să încercați.

Cum putem beneficia de aceastră situație avantajoasă? Valorile mobiliare de stat sunt plasate în cadrul unor licitații organizate de către BNM, la care pot participa doar băncile comerciale. Băncile comerciale pot plasa ordine din contul lor sau și din contul clienților (băncile care pot procura vms pentru clienți se numesc dealeri primari). Să procure aceste vms este în drept orice persoană, fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă. Deci, instrucțiunea:

1. Vă interesați la mai multe bănci - dealiri primari, care este procedura și care sunt costurile pentru procurarea valorilor mobiliare de stat. Mai bine în prima fază folosiți telefonul. În majoritatea băncilor de vms se ocupă un număr foarte restrâns de oameni, restul nici nu prea știu de existența lor. În unele bănci lucrul cu vms a fost decentralizat la filiale, ceea ce înseamnă că teoretic puteți să le procurați prin orice filială (în realitate oricum nimeni nu știe cum să lucreze cu ele, și veți fi trimiți de la un clerc la altul). Când vorbiți cu ei, utilizați și sintagma „hârtii de valoare de Stat”. Fiți insistenți.

Până la urmă veți afla procedura și costurile. Procedura va presupune, probabil, deschiderea unui cont curent, semnarea unui contract de servicii de brokeraj cu banca și deschiderea unui cont special de brokeraj.

2. Comparați ofertele între câteva bănci. Alegeți-o pe cea mai avantajoasă, atât din punct de vedere a costurilor, cât și din punctul de vedere a efortului depus (numărul de acte semnate, atitudinea angajaților băncii, etc.). Procurarea valorilor mobiliare de stat va aduce venituri reale de la  o anumită sumă în sus (care va acoperi costurile legate de deschiderea conturilor. Din rentabilitatea voastră finală se va scădea comisionul băncii (procent) și diferite plăți pentru deschiderea și întreținea contului. Dacă rentabilitatea finală e mai mare ca în cazul depozitului bancar (unde tot pot fi costuri ascunse, apropo), urmează să investiți.

3. Alegeți termenul pe care doriți să faceți investiția. Marele avantaj a vms este că diferența de dobândă între 3 luni și 12 luni nu este chiar atât de mare: doar 2%. Așa că fără mari pierderi puteți alege o perioadă scurtă sau foarte scurtă de timp pe care investiți banii. În același timp, spre deosebire de depozitele bancare, vms au piață secundară - pot fi revândute până la scadență. Deși la noi nu există o bursă unde ele ar putea fi vândute, băncile dealeri primari sunt obligată să anunțe la cererea clienților prețuri de vânzare și de cumpărare pentru vms aflate în circulație. Adica, puteți oricând merge la un dealer primar să solicitați să vă răscumpere valorile mobiliare de stat pe care le dețineți, și el va fi obligat să o facă (de regulă, aceasta se face la prețul calculat din dobânda care există la moment pe piață). Așa că vă puteți simți destul de comfortabil procurând și vms cu termen de un an, vă veți putea recupera banii destul de ușor chiar și până la scadență.

4. Mergeți la bancă cu banii în mână și faceți toate procedurile necesare pentru procurarea valorilor mobiliare de stat. Pe lângă deschiderea conturilor și semnarea contractului de brokeraj, va trebui să completați și o cerere de procurare a vms. Cererile pot fi competitive și necompetitive. În cererea competitivă se indică prețul la care doriți să procurați vms (dar ea poate să nu fie executată dacă vreți să cumpărați prea ieftin), în cererea necompetitivă nu se indică nici un preț și ea se execută la prețul mediu format în ziua respectivă la licitație. Pentru început, cererile necompetitive sunt exact aceea de ce avem nevoie. Valorile mobiliare de stat au o valoare nominală de 100 de lei, și, după cum am spus, se plasează la un preț mai mic.

5. Așteptăm să aibă loc licitația. Ele se petrec săptămânal, în fiecare marți. După licitație, în 3 zile banca vă va elibera o dare de seamă privind tranzacția efectuată în baza cererii voastre. De asemenea, puteți cere un extras din registrul deținătorilor valorilor mobiliare de stat, care să confirme că ele sunt scrise pe numele vostru (deși el are doar o valoare informativă). Restul banilor care i-ați transferat băncii și nu au fost utilizați la procurare, vor fi restituiți pe contul Dvs curent.

6. La scadență, valoarea nominală a vms va fi transferată pe contul curent deschis în bancă. Suma primită va fi mai mare decât suma depusă inițial exact cu valoarea dobânzii (aveți grijă, dobânda e o mărime anuală, dacă investiți pe 3 luni, împărțiți valoarea dobânzii la 4, să aflați câți bani veți câștiga).

7. Repetați de câte ori vă este convenabil.

Câteva surse de informații privind acest domeniu:

Instrucțiunea BNM privind plasarea, circulația și răscumpărarea VMS

Informația generală privind piața VMS (inclusiv lista dealerilor primari)

Informația privind rezultatele ultimei licitații (ultima licitație se vede fără înregistrare)

Puțin referitor la aceea ce se întâmplă cu banii noștri, dacă îi plasăm în vms. Optimistic vorbind, ei vor merge la achitarea salariilor pentru bugetari și la reparația drumurilor. Plus, dacă noi toți vom începe să procurăm vms, dobânda lor cu timpul se va diminua (aceea ce este bine pentru cheltuielile bugetare și pentru economie în ansamblu). Pe de altă parte, banii nu vor ajunge la bănci și, teoretic, băncile nu îi vor mai putea da sub formă de credite companiilor și întreprinderilor (deși acum băncilor le este mai convenabil să procure din banii noștri tot vms, e mai sigur, rapid și nu au bătaie de cap cu analiza și recuperarea creditelor). Și, desigur, procurarea vms este mica noastră cărămidă pusă la creșterea datoriei publice, pe care nimeni nu știe cum de micșorat și ce vor face cu ea nepoții noștri. Dar la aceasta Scarlett se va gândi mâine.

Nu uitați - orice investiție e un risc, unica armă contra riscului este informația. Studiați singuri, cercetați, analizați. Mult succes tuturor. 

Omul cu adresa binecunoscuta

Adresa electronică a câtor persoane renumite o știți? Câtor dinte ele ar putea să le scrie oricine? Câte dintre ele ar răspunde la așa mesaje?

Steve Jobs conducea una dintre cele mai remarcabile companii, care recent a devenit cea mai scumpă din lume, și are o rezervă de numerar mai mare decât cea a trezoreriei SUA. În pofida acestui lucru, adresa lui de email era publică și cunoscută la foarte mulți: sjobs@apple.com.

Dar asta nu e tot. Pe această adresă se putea scrie, și el citea mesajele primite. Sunt sute de exemple cu astfel de istorii - cineva a scris, și apoi a primit răspuns de la el. Lumea scria ca să laude produsele companiei, sau să se plângă pe calitatea lor, sau să se plângă pe lucrul vreo unei subdiviziuni, sau să întrebe ceva despre planurile companiei. Unele mesaje rămâneau fără răspuns, unele erau redirecționate subdiviziunilor respective (gen, după ce cineva s-a plâns că monitorul de la calculator are niște pete, în două ore a fost sunat de la cineva de la Apple care i-a propus să i se aducă acasă un calculator nou, în schimbul celui defectat), iar la unele mesaje răspundea chiar el. În stilul său succint, uneori tăios, uneori răbdător, uneori binevoitor. De câteva ori mesajele lui au stârnit discuții aprinse pe internet și pe site-urile de știri, de câteva ori după mesajele lui a fost nevoită să reacționeze și secia de relații cu publicul din Apple (ca atunci când cineva critica iPhone-urile, iar Jobs a răspuns că nu are dreptate, că iPhone e un telefon extraordinar, și după o corespondență de vreo 6 mesaje s-a enervat și i-a recomandat să-ți cumpere un telefon de la alt producător).

Cred că această adresă cunoscută tuturor de email îl caracterizează foarte mult pe el, modul lui de a fi ca persoană și stilul lui de lucru.

Pe lângă faptul că a murit un om mare, un vizionar care a târât lumea după el într-o direcție pe care doar el o vedea, pe lângă faptul că a murit cineva pe care îl respectam enorm, pe lângă faptul că pur și simplu a murit un om, tristețea mea mai are și o tentă personală. A murit cineva adresa electronică a cui o aveam și cui puteam să-i scriu într-o bună zi. Dacă aș fi avut ce să-i spun și dacă m-aș fi încumetat. Asta e mult mai mult decât un simplu șef de companie din depărtata Californie.

Sora sa povestea că la moartea lui, ultimele sale cuvinte au fost: „Oh, wow. Oh, wow. Oh, wow.” 

Sper că i-a plăcut aceea ce vedea dincolo.

Era defaulturilor?

Urmărind ultimele evoluții din Europa (în special din PIGS - Portugalia, Italia, Grecia și Spania), legate de datoriile publice, ghicesc care dintre guverne primul va înceta să se mai rușineze și va menționa numele lui Joseph Marie Terray. El a fost un fel de ministru al finanțelor al Franței pe timpul lui Ludovic al XV-lea.

Păi iată, el spunea că o țară cam odată la 100 de ani ar fi bine să anunțe incapacitate de plată la datoriile sale suverane - asta face numai bine intereselor naționale.

Eu iubesc Moldova nu numai pe 27 august