Ajută-ți țara, dă-o-n judecată

(Acesta este textul care a stat la baza discursului meu de la TEDxChisinau, din 5 aprilie 2012)

Ajută-ți țara, dă-o-n judecată!

Voi vorbi despre trei lucruri: despre patriotism, despre aceea cum e să te judeci cu statul, și despre aceea, de ce am decis să rămân idiot.

În această poză eu sunt imediat după absolvirea facultății. După studii eu, ca și majoritatea celor ce au învățat peste hotare, aveam de ales - să revin sau să nu revin acasă. Mi-am făcut studiile în București, și puteam destul de simplu să rămân să lucrez și să trăiesc acolo.

Eu am decis să revin, din câteva cauze. Aici este casa în care am crescut, și revin cu regularitate la ea. Aici este câmpul cultural care-mi este familiar, în care eu am crescut și în care mă simt bine. Și, una din cauzele decisive de ce am revenit a fost că la noi sunt multe oportunități. Sună ciudat, dar anume aici, unde nu există aproape nimic, sunt multe oportunități pentru afaceri. Aici în majoritatea domeniilor, vrei - nu vrei, ești pionier, și toate piețele sunt în formare.

Eu am revenit în Moldova, și aceasta a fost o decizie absolut pragmatică și asumată. Observați, eu nu am pronunțat până acum niciodată cuvântul patriotism. Patriotismul se bazează, de regulă, pe o idee și identitate națională, care la noi încă nu sunt conturate și conștientizate, ele sunt încă undeva acolo, în subconștientul nostru colectiv. Iar fără ele, noțiunea de patriotism este puțin cam teoretică.

Ubi bene, ibi patria

Încă din antichitate, existau persoane care mergeau acolo unde le era bine. Această maximă latină despre cosmopoliți - unde e bine, acolo e patria - are oarecum conotații negative. Dar eu sunt absolut de acord cu ea - Patria e anume acolo unde e bine. Fiecare trebuie să trăiesc acolo unde se simte ca acasă, altfel pur și simplu își irosește viața.

Mulți dintre cei care sunt acum în sală au decis pentru ei - patria lor este aici. Dar noi, acei rămași aici, trebuie să înțelegem - cu fiecare om plecat, noi avem mai puțin viitor. Cu fiecare om dus noi pierdem din puterea noastră culturală, din puterea demografică, din puterea economică. Și există un oarecare punct critic, după care procesul va deveni ireversibil. De aceea, noi acei care am decis că patria noastră e aici, trebuie să oprim procesul, și poate chiar să-l inversăm. Asta nu e un gest frumos sau o acțiune de binefacere. Dacă vrem să avem un viitor aici pentru noi și pentru copiii noștri, trebuie să facem ceva pentru ca tinerii de mâine să nu mai dorească să plece.

Dacă ai decis să rămâi în țară, trebuie să schimbi ceva.

Și eu cred că aici se pot schimba multe. Eu știu că aici se pot schimba multe. Când am fost funcționar public, am luptat pentru a schimba lucruri în domeniul unde eram, și am schimbat lucruri. Apoi am fondat 3 companii. Am predat la mai multe universități, unde am avut câteva mii de studenți. Și, din când în când, m-am judecat cu Statul.

Cum judecățile cu Statul pot ajuta la schimbările de la noi? Încerc să explic.

Pe poza de mai sus sunt funcționar public, cu puțin timp înainte de a începe lucrul în prima mea companie. Cred că deja se ghicește spiritul de rebeliune. Atunci lucram într-o instituție care deja nu mai există, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Comisia aprobase câteva acte normative foarte nocive pentru piață și pentru mediul investițional, cu care luptam încă fiind acolo. Din interior, nu puteam face multe, însă după ce am plecat, aveam mâinile dezlegate.

Fondasem o companie în domeniul pieței de capital, și împreună cu echipa de acolo, am decis să începem să ne judecăm cu Comisia. Noi vedeam urmările unor hotărâri și acțiuni ale Comisiei, și înțelegeam mai bine ca oricare cât sunt ele de nocive. Și înțelegeam că nimeni altcineva nu va face acest lucru... din teamă, din necunoaștere a situației, din indiferență.

Am atacat trei hotărâri ale Comisiei, care conțineau cele mai grave încălcări.  Una dintre hotărâri permitea Comisiei să reglementeze piața nu prin hotărâri care se publicau în Monitorul Oficial, ci prin niște scrisori simple, care nici nu puteau fi contestate. Altă hotărâre avantaja acționarii majoritari în detrimentul celor minoritari. A treia limita posibilitatea de a încheia liber tranzacții și în afara bursei.

Un proces l-am câștigat în ultima instanță, la Curtea supremă de justiție, o hotărâre Comisia a anulat-o singură după ce a fost atacată, iar din cauza la a treia a fost schimbată de urgență legea, pentru a exclude obiectul litigiului.

La început toți și-au reținut respirația - ce-o să fie. Apropiații noștri, participanții profesioniști de pe piață, prietenii noștri din Comisie, toți ne spuneau: da voi sunteți siguri ce faceți? Da poate nu trebuie? Doar o să vă distrugă. O să vă caute nod în papură la tot ce veți face și o să vă facă controale.

Și într-adevăr, a fost o perioadă foarte dificilă, când eram supuși unui control total, toate rapoartele făcute de noi erau verificate cu lupa, iar clienții noștri când ajungeau la Comisie, erau controlați de trei ori. Dar nu ne-au putut face nimic, fiindcă și până la asta, și atunci, și după asta noi am încercat să fim corecți în tot ce făceam.

Partea cea mai dificilă a fost presiunea psihologică. Când încerci să lupți cu Statul, nu e cineva personalizat, ci așa… o mașină care te poate strivi și nici să nu observe aceasta. Și aici a fost crucial sprijinul total al Echipei cu care lucram. Toți ca unul oameni cu calități deosebite, toți foarte buni specialiști, toți cu un acut simț al dreptății, toți cu verticalitate și integritate. Mulțumesc Dorina, Pavel, Igor, Vasile, Anatol și Sandu. Sunteți cei mai buni.

Noi am dus aceste procese până la capăt. A fost o perioadă de escaladare a tensiunii, cu reacții destul de violente și neadecvate. Țin minte, într-un moment, când noi ne-am schimbat denumirea, Comisia trebuia să ne elibereze în trei zile certificatul nou al licenței. Ei, însă, timp de trei săptămâni discutau, avem voie sau nu avem voie să ne numim așa, deși asta nu ține deloc de competența lor. Atunci am decis să solicit să fie amendați pentru încălcarea regimului de examinare a cererilor de la agenții economici.

Membrii Comisiei și Președintele acesteia aveau niște imunități comparabile cu ale deputaților. Tragerea la răspundere se putea face doar cu permisiunea Parlamentului la inițiativa Procurorului general. Deci, am scris o cerere procurorului general cu expunerea cazului și cu solicitarea ca el să se adreseze în Parlament pentru a obține permisiunea de a aplica amenda Președintelui Comisiei.

Da voi cine sunteți?

Peste o zi am fost invitat la procuratură pentru clarificarea cazului. După ce am explicat situația angajatului care se ocupa de caz, el nu a rezistat și m-a întrebat: ”Da voi cine sunteți?” ”În ce sens, cine?” ”Ce, sunteți un simplu SRL și cereți ca procurorul general să iasă în Parlament cu așa o solicitare pentru voi?” ”Da.”

El s-a arătat destul de sceptic (la fel cum eram și eu, de altfel), dar această adresare a mișcat lucrurile din loc. Chiar a doua zi Comisia ne-a eliberat certificatul nou, și cred că a făcut-o după primirea unui sunet de la Procuratură.

Acum, care au fost urmările? După ce au fost anulate sau modificate hotărârile atacate, piața de capital de la noi a devenit puțin mai bună, mai transparentă și mai echitabilă. Dar, cred, principala urmare a fost că ulterior Comisia era mult mai atentă la aprobarea actelor normative, ca acestea să corespundă întru totul legii.

Noi toți spunem că am dori să trăim într-o țară unde există supremația legii, unde statul se gândește la cetățenii lui și unde funcționarii publici lucrează pentru, și nu contra noastră. Dar acest lucru trebuie meritat. Buna funcționare a organelor de stat nu apare de la sine. E greu să fii funcționar cinstit când toți colegii tăi trăiesc mai bine ca tine și te numesc prost pe la spate. Eu nu cred că sunt mulți oameni gata să lucreze mai mult numai fiindcă așa e corect, și nimeni nu va înceta să fie corupt fiindcă îl mustră conștiința. Ei trebuiesc impuși.

Unicii care putem schimba această situație suntem noi. Haideți să-i ajutăm și să-i susținem pe funcționarii muncitori, cinstiți și corecți. Să ne apărăm totdeauna drepturile, să cerem să fim tratați așa cum merităm - ca oameni, ca cetățeni cu aceleași drepturi. Asta nu e o favoare nouă, asta e favoarea pe care noi o facem statului, îl învățăm cum să funcționeze corect.

Ce implică aceasta? În primul rând, să fim noi corecți. Haideți în măsura posibilităților să respectăm legile așa cum sunt. În majoritatea cazurilor nu este atât de complicat, și începe de la respectatul regulilor de circulație și păstratul curățeniei în fața ușii apartamentului. Corupția o creăm noi, cetățenii, când vrem mai simplu, mai fără rând sau mai repede, la roșu.

Eu știu, noi avem multe legi prost scrise, sau care se contrazic între ele. Dar știți de ce ele mai există? Fiindcă nimeni nu le respectă. Legiuitorii nici nu știu despre existența problemelor fiindcă puțini se ciocnesc cu ele, puțini respectă toate legile, buchie cu buchie. Dacă toți ar respecta toate legile, ar fi mai greu la început... dar într-un an-doi am asista la un proces foarte amplu de optimizare și simplificare a legislației.

Japonezii au o vorbă genială: ”Când merg într-un loc, eu nu întreb dacă acolo legile sunt bune sau nu. Eu întreb dacă ele se respectă sau nu.”

I have a dream

Îmi place uneori să visez. Îmi imaginez cum într-o zi toți în Moldova ar înceta să dea mită. Multe instituții de stat pur și simplu se vor opri, fiindcă unicul mecanism prin care ele lucrează este mita. Vor urma câteva luni de neliniște și de panică mută, după care va fi un val de disponibilizări - pentru mulți va deveni neinteresant de lucrat. Vor rămâne doar funcționarii despre care vorbeam mai devreme - cinstiți și corecți, care și îndeplineau cea mai mare parte a lucrului. Și pe viitor se vor angaja doar astfel de oameni. Vom putea avea un aparat de funcționari mult mai mic și mai eficient, care chiar va lucra pentru noi.

Am făcut o statistică pentru unele țări din Uniunea Europeană privind cota din populația totală a țării care lucrează pentru Stat și situația de la noi.

Care este efectul unui număr atât de mare de funcționari? Noi trăim mai bine ca alte țări din listă? N-aș spune.

Dar poate situația în timp se îmbunătățește? Iată am făcut o statistică despre evoluția ponderii angajaților din sectorul public de la noi din total angajați (în procente).

Ponderea crește, ultimele cifre sunt la 27,8%. Asta e mult, foarte mult, și numărul atât de mare denotă ineficiența aparatului public. (Apropo, în această diagramă pot fi văzute foarte bine efectele alegerilor cu promisiunile electorale de diminuare a aparatului birocratic - încetinire sau diminuare în anul alegerilor, și reluarea creșterii după aceasta).

Normal că o lume fără corupție este doar un vis, și încă unul nerealizabil. Dar fiecare din noi poate face ceva pentru a aduce această lume de vis mai aproape. M-am convins din propria experiența.

Această poză are doar câțiva ani, cu puțin înainte de a începe să primesc oferte de a intra în politică. 

Când vorbim de schimbat ceva în viața noastră, gândul deodată ne duce la politică. Noi așteptăm ca anume politicienii să schimbe starea existentă de lucruri. Poate din cauza că societatea noastră este prea politizată, poate din cauza că sperăm ca alții să facă pentru noi lucrul nostru. Și refuzăm să înțelegem că în realitate nimeni nu poate schimba lumea cu ușurință, și cu atât mai mult politicienii de la noi.

În Atena antică a fost dezvoltat un sistem politic unic - fiecare cetățean al orașului putea să se implice foarte activ în luarea deciziilor politice, adică a deciziilor ce țineau de polis. Și ei chiar se implicau - cât țăranii lucrau pământurile și sclavii le făceau lucrul pe acasă, atenienii petreceau zile întregi în agora, discutând, certându-se și ostracizându-se reciproc.

Desigur, erau și persoane care nu se implicau în procesul politic, ci își căutau de viața lor privată. Privat în greacă sună ca ”idios”, iar o persoană care nu participă la viața publică era numită ”idiote”. La greci se considera reprobator să nu te implici în treburile orașului, și știm ce sens a luat acest cuvânt în prezent.

Păi iată. De-a lungul timpului am primit mai multe oferte să intru în politică, de la diferite persoane și care presupuneau diferite grade de implicare. Inclusiv am primit invitații să intru pe liste electorale pe locuri ”sigure”, care urmau să ajungă în Parlament. Eu am refuzat consecvent toate aceste oferte, și o cunoștință, când a auzit despre locul de deputat pe care l-am refuzat, mi-a spus: ”Ce-i cu tine, de ce refuzi așa ofertă? Tu ce, ești IDIOT?” Nici nu știa cât de bine a nimerit cu acest cuvânt.

Sunt câteva cauze din care oamenii ar dori să devină politicieni, pe care le-am pus în următoarea piramidă:

Cred că cu adevărat valoroși sunt politicienii care intră în politică doar din cauza ultimei necesități (interesul public). Da, ei există și la noi, însă sunt extrem de puțini. Și când alegem pe cineva, trebuie să urmărim ca la momentul cela aleșii să aibă restul necesităților deja satisfăcute.

De ce eu am decis să nu intru în politică? Au fost câteva argumente care au fost toate hotărâtoare pentru mine.

Eu nu cred că fiind politician, voi avea vreo putere reală. Dacă ne vom uita la situația existentă, în fiecare partid sunt 2-3 oameni care decid politica partidului, restul fiind doar votanți, cu roluri episodice. Probabil, este posibil de ajuns și în rândul celor 2-3 oameni, dar pentru asta trebuie sau de plătit, sau de așteptat, sau de organizat intrigi și comploturi.

O altă problemă este independența. Dacă intri într-un partid, trebuie să susții deciziile lui, indiferent de opinia ta față de ele. Iar politica mare înseamnă compromisuri, și nu numai cu partenerii politici, ci și cu conștiința.

Dar mai este o cauză, cred că cea mai importantă. Eu am câteva activități de bază pe care le fac bine. Să intru în politică ar însemna să abandonez niște activități productive în favoarea unei activități neproductive. În cel mai direct sens al cuvântului productiv. Eu pot fi mai util acolo unde sunt acum decât în alte posturi și funcții.

Toți se pricep la fotbal și politică

La noi toți sunt specialiști în două domenii - fotbal și politică. În sens, acasă în fața televizoruluil și prin bucătării, fiecare știm foarte bine cum ar trebui antrenată o echipă, și cum trebuie condusă o țară. În realitate, și una, și alta trebuiesc făcute de către specialiști. Și nu prea înțeleg de ce majoritatea cred că ar putea face aceasta.

Am făcut o diagramă cu prima specialitate a deputaților din parlamentul actual.

Doar mie această lista îmi pare compusă din persoane destul de... întâmplătoare? Desigur, parlamentul trebuie să fie reprezentativ. Și să cuprindă specialiști din cele mai diverse domenii. Dar totuși, locul 2 - 17 istorici (și asta nu-s istorici care au învățat istoria de dragul ei, ci fiindcă doar studiind la specialitatea "Istoria marxism-leninismului", puteau merge direct pe linia partidului comunist în funcții înalte... și da, nu toți ei sunt azi în fracțiunea comuniștilor). Locul 4 - 14 ingineri. Filologi, medici, agronomi... În categoria alții, doar 2 (doi) cu studii de politologie.

Statul și administrarea lui trebuie să fie în vârful la restul. Ca să administrezi ceva eficient, trebuie să ai ce administra. Altfel, se ajunge la situația anecdotică când unul lucrează și cinci îi dau indicații. Puterea unei țări pe termen lung depinde de eficiența economiei sale, cu atât mai mult o țară atât de săracă în resurse ca Moldova.

Noi suntem prea politizați și, probabil din această cauză noi ne așteptăm de la politicieni la soluții pentru toate problemele noastre. Iar ei nu le au. Chiar să avem o clasă politică ideală care să dorească să ne rezolve toate problemele, ei nu pot să ne crească venitul pe cap de locuitor. Fiindcă venitul pe cap de locuitor și-l face fiecare locuitor în parte. Pe capul său.

Poate părea idealist aceea ce spun. Ce folos că eu sunt corect, lucrez mult, nu dau mită și mă judec cu statul, dacă ceilalți nu fac așa?

NU FI CEILALȚI

Acesta și este mesajul meu - nu fi ceilalți. Nu poți schimba alți oameni. Dar poți fi tu așa cum trebuie să fii. Punctul de sprijin despre care spunea Arhimede, care ne trebuie pentru a răsturna lumea, este în noi, în verticalitatea, integritatea și corectitudinea noastră. Și da, aceasta poate fi suficient pentru a o răsturna. În toate timpurile oamenii activi politic și social au constituit o cotă relativ mică din societate (iarăși, cu excepția Atenei antice), și toate marile schimbări în lume au început de la grupuri mici de oameni care credeau în ceva și erau consecvenți în aceea ce cred. Fiecare să decidă pentru el că vrea să fie așa... și veți fi uimiți câți oameni care cred la fel veți întâlni în calea voastră prin viață. Fiecare să schimbăm doar puțin lucrurile în bine... și veți vedea ce avalanșă de schimbări se va declanșa. Schimbarea începe cu fiecare.

Vă mulțumesc.

Logaritmii si viata

Azi e ultimul sunet. Pentru mulți liceeni - chiar ultimul. Cea mai bună ocazie pentru a scrie acest articol.

Acum câțiva ani, am fost invitat să țin o cuvântare la o aniversare a liceului meu. Trebuia să le spun ceva inspirațional, despre importanța învățatului. Și știți, nu a trebuit să inventez nimic.

Una din companiile mele, Agenția "Estimator-VM", este specializată în piețele de capital. O activitate de-a noastre este calcularea zilnică a unui indice bursier. Iată formula lui de calcul:

O altă activitate de bază a Agenției este stabilirea valorii companiilor. Iată formula pentru aceasta:

Iar când facem evaluări la companii străine, care sunt tranzaționate activ la burse, putem folosi și această metodă de calcul:

Păi iată. Când a trebuit să le spun copiilor despre utilitatea învățatului, le-am zis următoarele:

Când învățam la școală, îmi părea că unele lucruri din acele predate aici sunt absolut inutile în viață. De exemplu, logaritmii naturali. Credeam că după absolvirea școlii și a facultății, voi putea uita cu bine de ei și nu-mi voi mai aminti niciodată pe urmă.

Și iată peste câțiva ani după factultate, la lucru, am fost nevoit să utilizez în activitatea mea calcule cu logaritmi naturali. Și, ca prin minune, tot ce-am învățat la școală despre ei, mi-a revenit și s-a dovedit a fi foarte util. Cine ar fi știut?

Noi deseori privim programul de studii ca ceva rupt complet de viață, și din păcate, de multe ori așa și este. Însă e mare păcat când cu vreo ocazie avem nevoie de ceva ce era inclus în programul de studii, dar a fost ignorat de noi, considerând că nu e de nici o utilitate practică.

Învățați. Învățați cât mai mult posibil. Cunoștințele nu cer mâncare, și nu vă pot încurca. Dar niciodată nu știi cum ceva din ce-ai învățat poate să-ți prindă bine. Câ cât cunoști mai multe, cu atât ești mai pregătit pentru viața de după pereții acestui liceu.

22 de ani de absurd

De 22 de ani aștept ca la noi să se normalizeze lucrurile.

Imediat după independență am acordat un credit mare conducerii de la noi (eu personal, dar cred că și restul tot). Era haos, nu exista nimic, evident că trebuia mai mult timp pentru a pune lucrurile pe roate...

Dar anii treceau și mai bine nu se făcea. Am avut prima serie de guverne corupte și parlamente compuse din partide amorfe, care, natural, s-au terminat peste 10 ani cu un recul foarte puternic - venirea comuniștilor la putere.

Acum, privind în urmă, înțelegi că comuniștii nu au fost cel mai rău prin ce am avut de trecut. Tot s-a furat, dar se fura nuștiu-cum mai organizat. În justiție era cam aceeași situație ca și acum, dar se încerca macar să se păstreze aparențele. Cu libertățile era mult mai rău, dar să fim serioși, ei nici măcar nu au închis ProTV-ul. În schimb investitorii străini se simțeau aici în siguranță. Mai erau unele preluări de afaceri, dar erau mici și se refereau la investitori locali. Și iarăși, se încerca păstrarea aparențelor și dacă ceva devenea public, imediat se bătea în retragere.

8 ani a fost mult, foarte mult. Toți acești ani am așteptat plecarea comuniștilor, și venirea viitorului fericit. Ei au plecat, viitorul fericit a venit. Azi toți îl trăim din plin.

Nu vreau să vorbesc despre situația actuală, mi-e silă. După Pădurea Domnească când Lannisterii cu bani, Barateonii fanatici și Starcii principiali au început să lupte toți unii contra altora, creând alianțe temporare când totul s-a amestecat, nici nu se mai încearcă să se păstreze aparențele. Ca de obicei, în războaiele tuturor contra tuturor nimeni nu are de câștigat, cu atât mai mult noi, cetățenii.

Evident, după această situație iar vom avea un recul. Și, fiind totul atât de grav și deplorabil, și reculul va fi pe măsură. Mă tem și să mă gândesc, în ce direcție va merge. Oricum, situația actuală nu mai poate fi tolerată.

Dar vreau să scriu despre altceva. Mi-am dat recent seama că eu de 22 de ani aștept ca noi să ajungem macar cât de cât la normalitate. Să nu mai fim cea mai săracă țară din Europa. Să se întoarcă cu fața la noi învățământul și medicina. Justiția să fie imparțială. Acei de la putere să lucreze pentru țară, și nu pentru ei...

22 de ani sunt două treimi din viața mea. Două treimi din viață am trăit în acest haos depresiv, tot sperând că iată-iată o să fie mai bine. Mă simt ca Estragon sau Gogo (îi spun pe poreclă pentru nu utiliza numele lui, compromis în ultimul timp) din „Așteptându-l pe Godot”, care tot așteaptă și așteaptă ceva, și așa le trece toată viața. Din păcate, o piesă din teatrul absurdului este cea mai bună metaforă pentru două treimi din viața mea. Trist.

În fine. În alte părți, să fi fost aceeași situație, cred că demult zburau de la putere, dar și din țară toți acei ce-și fac jocurile lor din contul nostru. În Atena demult ar fi fost orașul invadat de studenți furioși, în Paris demult ar fi fost străzile blocate de renumitele lor baricade, iar în Londra nici nu s-ar fi putut ajunge la așa o situație. Dar noi suntem noi. Poate drept spun cine spun despre moldoveni: Мамалыга не взрывается. Și poate că trăim exact așa cum merităm.

Până la urmă, eu fac și voi face ce pot. Stimați deputați, bine ați venit la alegeri anticipate. Vă aștept cu nerăbdare la urna de vot. EU O SĂ VĂ VOTEZ.

Iar până atunci, să mai ascultăm despre munții de mămăligă seculară... care nu ne va iubi.

Peste hotare, studenții plătesc pentru ca să învețe.

La noi - plătesc ca să nu învețe.

Traditia orala, Scolasticus și Țiganul

Pe mine mă fascinează tot ce este vechi. Cu adevărat vechi. Locuri vechi, construcții vechi. Expresii și cuvinte vechi. Imaginați-vă, englezii au și folosesc cuvântul "danegeld", care este utilizat cu sens negativ referitor la taxe de penalizare. Ei, cuvântul înseamnă "plată către danezi", și inițial se referea la impozitul impus în Anglia pentru a aduna banii necesari ca să plătească tributurile către vikingii care prădau litoralul Angliei. Impozitul se percepea între secolele IX - XII. Îmi par extraordinare astfel de cuvinte, care leagă timpurile, rămânând vii după atâtea secole. Unde-s acum vikingii? Dar cuvântul își continuă existența...

Păi iată. Bunica mea avea un simț al umorului deosebit (pe care eu susțin că l-am moștenit pe deplin, deși nu toți sunt de acord cu aceasta). Glume ad-hoc, farse, vorbe de duh, dar mai ales - pătărănii la orice ocazie. Era o sursă inepuizabilă de pătărănii, istorioare cu haz, un echivalent al bancurilor contemporane… Personajul principal în majoritatea din ele, în locul lui Bulă sau a lui Vova, era Țiganul, însoțit, după caz, de Boier.

Poftim una din pătărăniile povestite de Bunica:

"Merge odată boierul pe drum și îl vede pe Țigan foarte trist. Îl întreabă:

- Ce ai, Țigane? De ce ești așa trist? 

- Da cum să nu fiu spăsit, Boiere, că uite ce-am pățit. Aveam un măgar și m-am gândit să-l dezvăț să mai mănânce. Vreo 40 de zile nu l-am hrănit, să-i tracă năravul, iar când numai-numai s-a învățat să nu mai mănânce, a zdohnit nuștiu de la ce…"

De ce scriu despre toate astea? Undeva în secolele III - IV e. n. doi greci, Hierokles și Philagrios au scris o carte, întitulată "Philogelos", în traducere - "Acel ce iubește să râdă". Cartea reprezenta o antologie din 265 bancuri adunate de autori, personaje ale cărora erau bețivul, zgârcitul, lăudărosul, femeia nimfomană și Scolasticus, echivalentul antic al profesorului distrat. Este prima, cea mai veche colecție de bancuri care s-a păstrat până în prezent.

Printre acele 265 de bancuri, l-am găsit și pe următorul:

"Dorind să-și învețe măgarul să nu mai mănânce, Scolasticus a încetat să-l mai hrănească. Când măgarul a murit de foame, Scolasticus a spus: "Ce pierdere enormă. Tocmai când a învățat să nu mai mănânce, a murit…"

Același banc, diferența de 1700 de ani. Transmis în tradiția orală, din gură în gură (fiindcă, sigur, bunica nu din Philogelos a citit bancul), pe o filieră care ar putea fi urmărită de la Durleștiul secolului XX la lumea Mediteranei antice.

După cum spuneam, mă fascinează lucrurile cu adevărat vechi, în care simți suflul veacurilor. Doar că pentru a le găsi, nu este numaidecât să mergem în Roma sau la Stonehenge. Uneori e suficient să ne ascultăm bătrânii. Cât încă mai sunt. Cât încă mai au ce povesti.

Despre antreprenori

Nu o dată mă gândesc la antreprenori și la rolul lor în economie, dar mai important, în viața noastră a tuturor.

Antreprenorii sunt acei care crează companii. Ei sunt peste tot în jurul nostru. Fiecare dintre noi îi cunoaștem pe câțiva. Care au deschis o frizerie, o dugheană unde se vând mărunțișuri, un atelier de croitorie sau un SRL care se va ocupa de importuri sau va duce peste hotare mere.

În principiu, este o parte normală și fundamentală a vieții economice. Însă noi foarte rar ne gândim la aceea, ce implică a fi antreprenor.

A crea o afacere este un risc. Cât de sigură și cât de verificată de timp nu ar fi ideea de afaceri, ea implică un risc. Succesul și viitorul afacerii depinde de atât de mulți factori, care țin și de ideea afacerii prorpiu-zisă, dar și de furnizori-clienți, de concurenți, de piață, de economie, de climă, de criza de pe Cipru și de racheta nucleară a Coreei de Nord. În sens, nici nu poți ști de ce depinde. Și o parte foarte mare din acești factori nu pot fi nicidecum influențați de către antreprenor.

Dar ce anume înseamnă acest risc? Cu ce riscă ei în caz de eșec? Timp, eforturi și nervi pierduți. Imagine șifonată. Oportunitățile pierdute: serviciul abandonat, sau o altă afacere, care putea fi mai de succes. Și, principalul, banii investiți în afacerea respectivă.

În SUA, unde e un mediu de afaceri destul de prielnic pentru micul business, în primii patru ani supraviețuiesc doar 37% din micile afaceri, și doar 9% supraviețuiesc în primii 10 ani. Gândiți-vă la aceste cifre. Peste 10 ani mai puțin de una din zece afaceri deschise azi va mai funcționa. Iar prețul plătit pentru aceasta este timpul, nervii, oportunitățile și banii lor. Mai ales banii.

Activitatea economică e o serie de filtre continui, un șir de plase de mărime diferită amplasate una după alta, o rețea încâlcită de țevi de diferită lățime, prin care trebuie permanent să treacă, să se strecoare, să se târască antreprenorii. Și aceasta nu se termină niciodată. Este un risc pe care și-l asumă ei, și da, îl plătesc din plin cu timpul, eforturile, nervii, oportunitățile și banii lor. Și da, uneori ei câștigă bani din aceasta. După primii patru ani câștigă bani 37% dintre ei, peste 10 ani continuă să câștige doar 9% dintre ei.

Ei și ce, veți spune voi. De unde atâta patos? Ei știu la ce merg și știu foarte bine ce riscuri își asumă. Sunt oameni mari, vaccinați și cu actele în regulă. Nimeni nu-i obligă să o facă, nu doresc - las să lucreze pentru altcineva sau, dacă nu le place să lucreze, las să se facă deputați.

Dar priviți în jur. Orice companie, orice întreprindere, fabrică sau uzină, există datorită faptului că cândva cineva s-a aventurat să deschidă o afacere. Acum încă aceasta mai este atenuat de trecutul nostru socialist, dar cu timpul va deveni tot mai evident. Economia oricărei țări există și funcționează datorită antreprenorilor. Noi toți, în afară de acei angajați la stat și în ong-uri, avem de lucru și primim salarii datorită antreprenorilor. Tot ce se produce în țară, se produce datorită inițiativei de cândva a antreprenorilor. Produsul intern brut este produs datorită lor. Orice întreprindere mare care hrănește sute și mii de oameni apare dintr-o idee în care cineva a crezut și pentru care și-a dat banii.

Unul din cei mai influenți economiști ai secolului XX, Joseph Schumpeter (care, de altfel, a predat câțiva ani la Universitatea din Cernăuți) nu înceta să repete cu orice ocazie că anume antreprenorii și inovațiile (utilizate și aplicate tot de antreprenori) sunt motorul oricărei economii, fără de care activitatea economică s-ar opri, pur și simplu. Asta așa, informație suplimentară ca să nu ziceți că eu exagerez.

Desigur, ca să fii antreprenor trebuie să ai niște trăsături mai specifice de caracter. Un grad mare de predilecție pentru risc. Și da, mult curaj. Curajul de a ignora posibilitatea de a face undeva liniștit o carieră fără riscuri și a primi un salariu garantat, curajul de a te avânta într-o aventură în care, cât nu te-ai strădui, majoritatea covârșitoare a variabilelor sunt necunoscute, curajul de a pierde o parte din viață pentru o idee care poate să nu aducă succes. Curajul de a pune banii proprii în ceva ce, cu probabilitate de 91% peste 10 ani nu va mai exista. Mult-mult curaj.

Gândiți-vă puțin la ei. Desigur, lor nu le va fi mai ușor de la aceasta. Și nici viața voastră nu se va schimba. Dar nu uitați despre acești eroi ai economiei, care se aruncă unul după altul în această mașină de tocat, pentru ca numai puțini să iasă din ea. Să rămână la suprafață pentru ca peste 20-30 de ani la fermele, fabricile și companiile care vor crește din firmele lor de azi să lucreze copiii noștri.

Nebuniei curajoșilor îi cântăm noi...

Locul unde se termina timpul

Cititorule, dacă ai ajuns să citeşti aceste rânduri, mă bucur. În primul rând, mă bucur că exişti. Deşi dacă exişti, ceea ce scrie aici este greşit şi nu mai are rost să fie citit. 

Însă dacă presupunerile mele sunt corecte, atunci sau notiţele vor dispărea odată cu lumea noastră, fiind înlocuite în lumea cealaltă, eventual, cu nişte notiţe alternative. Dacă eu aşi fi existând în lumea alternativă. Sau, dacă acei din NATO vor fi mai iuţi, totul va fi înghiţit de un holocaust nuclear.

Ceea ce se petrece acum este atât de complicat de înţeles, încât sunt nevoit să recurg la aceste notiţe pentru a nu mă pierde în propriile gânduri. Iar ţie mă adresez doar pentru a nu mă simți un marasmatic ce vorbesc singur cu el. Dacă sincer, nu mă prea interesează dacă este cineva la celălalt capăt a şirului autor-text-cititor.

Acum voi răspunde la întrebarea ta principală: de ce sunt arestat. Răspunsul este simplu - ca şi majoritatea persoanelor închise de Serviciul Federal de Securitate, ştiu prea multe. Am fost într-un moment nepotrivit într-un loc nepotrivit, văzând un lucru pe care nici într-un caz nu trebuia să-l văd.

Nu sunt supărat pe ei. Acesta le este serviciul, şi sunt de acord, în principiu, cu axioma că pentru a se menţine ceva secret, e nevoie ca câţi mai puţini să ştie despre existenţa acelui ceva. Iar dacă cineva află, să fie pus în imposibilitate de a le povesti şi altora. Am fost arestat şi închis cu indiferenţă, anchetatorul spunându-mi o dată: „Ce să-i faci, aşa ţi-a fost norocul”. Şi sunt întru totul de acord cu el. Putea fi cu mult mai rău.

Chiar şi închisoarea nu este rea de loc. Desigur, pentru o închisoare. Camera destul de spațioasă, cu un pat cu arcuri (lucru straniu pentru o închisoare, piesele din patul cu arcuri pot fi folosite ca arme), o masă, hârtia pe care scriu, un geam zăbrelit îndreptat spre sud, şi principalul, mâncare bună. Plimbări zilnice. Deşi păreţii sunt mucegăiţi şi umezi, camera este cam friguroasă, iar becul slab este situat prea sus. Mă liniştesc cu faptul că majoritatea concetăţenilor mei trăiesc în condiţii mai rele. Cu mult mai rele.

Intrebare pentru cetateni

Ultimele zile mă frământă o întrebare.

Să presupunem că eu, un cetățean obișnuit, constat că ramurile puterii de stat au devenit disfuncționale. Nu-și mai îndeplinesc funcțiile și chiar devin periculoase pentru țară. Nu una sau alta din ramurile puterii de stat, ci toate deja lucrează în interesul unor persoane concrete și nu a țării. Și prin țară nu mă am în vedere pe mine, cetățean și alegător, ci anume interesele strategice, declarate ale statului, care au fost asumate de guvernanți.

Nu voi folosi termenul de uzurpare a puterii, fiindcă voi fi învinuit de aceea că folosesc termenul de uzurpare a puterii.

Păi iată, întrebarea mea este următoarea: ce pot face eu, ca cetățean, în acest caz? Ce ar fi corect să fac eu, ca cetățean?

Să aștept următoarele alegeri nu pot. E prea mult timp, până atunci se vor strica prea multe lucruri.

Să chem la schimbarea violentă a puterii nu pot fiindcă voi fi acuzat de chemare la schimbarea violentă a puterii.

Dar ce pot? Să fac demonstrații și manifestări în stradă? Dacă sunt pașnice, nu au nici un efect, dacă nu sunt pașnice și se soldează cu un nou nouă aprilie, venim prea aproape de schimbarea violentă a puterii de stat.

M-am mai uitat o dată prin Constituția noastră. Însă ea nu prevede așa situații. Speram că poate acolo sunt careva referințe la Marea Adunare Națională, care ar fi un organ suprem de conducere a țării... dar nu sunt.

Spun despre Marea Adunare Națională fiindcă în memoria mea anume acest for... cât de neformal și autoproclamat ar fi el, a reușit de două ori să schimbe situația în țară, o dată chiar contra voinței clasei politice de atunci. Mă refer la declararea independenței și, mai vechi, la aprobarea trecerii la grafia latină, care cred că nu era votată dacă în piața Biruinței, cum era numită ea atunci, nu era prezentă această mulțime amenințătoare din poză.

Dar, desigur, în Constituție nu este nici o mențiune despre Marea Adunare Națională. Fiindcă după orice schimbare de putere, acei care au venit la putere vor încerca să se asigure că pe viitor schimbări de putere nu vor mai fi.

Așa că întrebarea mea rămâne în vigoare: ce putem face noi, cetățenii obișnuiți, când vedem că ramurile puterii nu mai funcționează. Nu voi spune că își bagă piciorul în interesele țării, fiindcă voi fi învinuit de aceea că afirm că își bagă piciorul în interesele țării.

Sunt careva idei? Rog seriozitate.

Daca nu as scrie SF

Dacă aș scrie nu SF, ci literatură main-stream, m-aș apuca să scriu o carte despre o ipotetică fată din Moldova. Pentru a scrie aceasta, este nevoie de capacitatea de a transmite sentimente și trăiri, iar SF-ul, fiți de acord, este mai bun pentru idei și acțiune.

Aș scrie despre o fată deșteaptă și frumoasă, care își iubea mult țara. Care a absolvit liceul și apoi o universitate de la noi, nu contează specialitatea. Ea era patrioată, și nu o spun cu ironie - iubea Moldova, îi plăcea Moldova și își vedea viitorul legat de această țară. Desigur, vedea toate neajunsurile și greutățile de aici, dar să fim serioși, cui și unde îi este ușor? Cine nu înfruntă probleme, nu simte că trăiește. Și, până la urmă, cine, dacă nu noi?

Și când învăța la facultate, și după aceasta, a lucrat. Lucra, însă majoritatea afacerilor locale, unde putea ajunge datorită cunoștințelor acumulate și capacităților avute, o puteau plăti cu mult sub nivelul care i-ar putea asigura o viață (cel puțin viitoare) decentă, și mai trist era cu perspectivele de creștere profesională. Oricum, încă nu simțea presiunea timpului pentru a începe o carieră, își putea permite să mai învețe. Mai ales că îi plăcea să învețe, îi era interesant și, pe lângă toate, aceasta adăuga șanse de angajare bună după studii. Aici în țară.

A aplicat la mai multe universități peste hotare și a reușit să obțină o bursă. Nu contează unde. Și-a făcut studiile, și le-a terminat cu brio. A văzut cum sunt alte țări, a văzut de aproape cum sunt oamenii din alte țări și a văzut cum ei trăiesc. A văzut cum se învață în alte părți. Și, după aceasta, a decis să revină în țară.

Nu voi spune că a fost o decizie ușoară. Viața de peste hotare e bună și frumoasă. Și sigură. Sigură nu în sensul că nu ți se poate întâmpla nimic. Se poate. Însă dacă acolo forțele ostile cu care te ciocnești sunt doar „oamenii răi”, la noi ai de luptat atât cu „oamenii răi”, cât și cu Statul, care deloc nu e de partea ta. Nu prea este clar de partea cui este el la noi, dar prea des vezi în pozele cu reprezentanți ai statului persoane din lista „oamenilor răi”.

Și salariile. Salariile sunt mari peste hotare. Da, și costul vieței este foarte mare, dar oricum… salariile…

Mai era o chestie de ce e greu să vii în țară - când revii de peste hotare, mulți din jurul tău vor privi asta ca pe o înfrângere, ca un insucces. Vor întreba: ce, nu s-a primit să rămâi, da? Iar dacă vei începe să le spui despre dragostea de țară și că asta și a fost intenția ta, vor da înțelegător din cap și te vor tipări pe umăr.

Desigur, erau și avantaje în a reveni acasă. În primul rând, aici era casă, erau părinții, frații/surorile, prietenii din copilărie și colegii de facultate, pereții care îți dădeau puteri și posterele din camera ei, atârnate acolo la 15 ani. Aici, cu studiile ei, era cu un cap mai sus decât majoritatea covârșitoare a competitorilor și se putea angaja destul de ușor. Și, nu în ultimul rând, aceasta corespundea cu imaginea ei despre sine: patrioata care își iubește țara și revine acasă din străinătate. Prea mult a vorbit despre aceasta ca să nu o facă…

Revenită, i-a fost destul de simplu să-și găsească de lucru. Într-un proiect cu finanțare străină, cu consultanți străini, limba de lucru engleză și cu salariu bun. Aceasta nu că ar fi rezolvat toate problemele - oricum pe termen lung viitorul arăta destul de neclar, pur și simplu scotea problemele legate de traiul decent azi. Și da, se gândea uneori la plecarea peste hotare. O îngrijora nu atât aceea că proiectul în care lucra urma să se termine odată și odată - era sigură că va găsi un alt lucru, nu mai rău. Însă lucrând acolo, vedea cât de mică este eficiența proiectelor străine… cum banii primiți de la finanțatori se cheltuie pe chestii neesențiale, care arată bine dar în realitate nu schimbă mare treabă, sau se dau pe salarii oamenilor care nu fac mai nimic, sau se plătesc înapoi consultanților dezirabili pentru finanțator… și doar o parte mică-mică din ei ajunge să fie cheltuită pentru ceva util. Ar fi vrut să facă ceva cu folos. Dar iarăși - afacerile legale dădeau venituri prea mici ca să poți trăi normal… și calea spre o afacere proprie era prea lungă și solicita eforturi mult-mult prea mari.

E ciudat cum a venit decizia de a pleca din țară. Nu ciudat, ci ironic, o ironie tristă a sorții. Când au venit prima dată comuniștii la putere, de la noi a plecat multă lume. Când ei a doua oară au câștigat, a plecat foarte multă lume, considerând că nu se merită să aștepe cine știe cât până lucrurile se vor normaliza… Însă ea a decis să plece atunci când s-au petrecut evenimentele ce au dus la placarea comuniștilor de la putere. 7 aprilie.

Ca atare, nu 7 aprilie, ci 8 aprilie. Țineți minte, după ce în noaptea de după 7 aprilie poliția a intervenit în forță, următoarele două zile în Chișinău a fost instituită o adevărată teroare. Dacă era adunați mai mult de 2-3 de tineri undeva în centrul capitalei, oameni în civil îi urcau cu forța în mașini și îi duceau. Îți era frică să ieși în stradă. Iar în una-două zile au început să apară informații despre comisariatele de poliție și ceea ce se petrecerea acolo. Da, cuvântul potrivit este teroare.

Normal că ea nu a plecat a doua zi. Și nici decizia nu a luat-o a doua zi. Peste câteva luni a hotărât să mai facă niște studii în Europa, deja mai academice, să zic. A găsit încă o bursă, deja în altă țară, și a mers acolo. Cu posibilitaea de a prelungi studiile - masterat, apoi doctorat. A plecat deja fără a se convinge singură pe sine că vrea să se mai întoarcă. Va trăi și va vedea.

Mai departe totul a mers de la sine. Studiile, un lucru în paralel, o relație cu un străin venit și el la învățătură… puțin câte puțin lucrurie au început să capete o perspectivă europeană, să zic. A început să recunoască și pentru sine că da, vrea să rămână acolo. Sau, mai precis, că nu vrea să revină înapoi.

Evident, nu era simplu deloc. Nicăieri nu suntem așteptați de câini cu colaci în coadă, și peste tot trebuie să muncești din greu ca să obții un loc bun. Cu atât mai mult, nu e deloc simplu să trăiești printre străini, într-o altă cultură și să comunici zilnic cu oameni care în copilărie aveau alte jocuri și strigau alte cimilituri decât tine. Iar cele mai grele erau serile singuratice, scurtele răgazuri când avea timp pentru gândurile sale. Fiindcă undeva acolo în adânc ea se considera vinovată că și-a abandonat țara și principiile din tinerețe. Și oricât de mult nu s-ar fi convins pe sine că a făcut ceea ce a trebuit și că dacă-și jertfea viitorul pe altarul patriei oricum nu se schimba nimic, rămânea senzația ceea amară că a trădat. Țara sa și, părinții săi, și, mai important, a trădat-o pe fata ceea care a fost ea acum 10 ani.

Dacă aș fi scriitor main-stream și aș scrie acest roman, nu aș vrea deloc ca el să fie moralizator în vre-un fel. Eu chiar nu am vreo atitudine față de ea și, cu atât mai mult, nu eu sunt omul care ar judeca pe altcineva. Nu știu cât de bine mi-ar reuși să transmit această atitudine neutră în carte, însă țin mult la ea: fiecare om își trăiește viața sa, și fiecare ia deciziile proprii bazându-se doar pe viața sa. Și deciziile sunt absolut valabile pentru el.

Aceea ce aș vrea eu să transmit prin roman, dacă l-aș scrie, ar fi tragedia acestei situații. Ea își iubea țara, și nu vroia să o părăsească, și totuși, a făcut-o, și deja niciodată nu va mai fi împăcată cu sine până la capăt.

Dar eu scriu povestiri SF. Care deseori operează cu previziuni despre viitor. Așa că dacă aș avea chef și mi-ar fi interesant, aș putea scrie cu ușurință ce va urma.

Cu timpul lucrurile vor intra în noul făgaș. Va avea tot mai puține seri singuratice pentru gânduri triste, și tot mai mult se va cufunda în noua sa viață și în noul său cotidian. În Moldova va veni tot mai rar, doar de dragul părinților, iar după ce ei nu vor mai fi, va încetat de tot să mai vină. La noi, desigur, nici nu prea vei avea ce vedea, viața va deveni tot mai searbădă, iar lume - tot mai puțină. Plus, după ce cursul pro-european al Moldovei va fi compromis și se va alege o orientare spre est, va deveni dificil pentru cetățenii UE să obțină vize pentru a veni la noi.

Și, evident, ea nu se va mai gândi niciodată să se mute înapoi în Moldova. Nici atunci când se va deteriora foarte mult situația în UE și se vor tensiona relațiile interetnice și, mai ales, interconfesionale de acolo. Nici atunci când în 2035 în una din țările UE prima dată un partid musulman, care va avea în platforma sa politică instaurarea unei teocrații, va obține cel mai mare număr de voturi la alegeri parlamentare. Nici când vor fi nevoiți cu familia să se mute dintr-o țară europeană în alta. Și nici când, fiind deja în vârstă, vor fi nevoiți să aleagă unde să emigreze din Europa - în Canada sau în Australia, și vor mai trece o dată prin toată umilința și greutățile emigrării, plecând în Australia.

Și, desigur, copiii ei nu vor vorbi româna.

Dar până atunci mai este. Mai avem timp să ascultăm o doină de la Cibo.

Intrebarea anului 2012

Ca de obicei la fine de an, în club la noi se organizează concursul celor mai bune întrebări, la care urmează să expediem câte trei întrebări. Și, ca de obicei, nu mă pot aprecia care anume întrebări urmează a fi propuse la căncurs.

Vă rog să mă ajutați: care trei din aceste întrebări sunt cele mai bune?

1. Atenție, în întrebare sunt înlocuiri.

„Cu profit” poate fi și un loc, și un moment, și o persoană, și multe altele. Orice ar fi, vom considera că este absolut meritat, adecvat și potrivit. Ce cuvânt am înlocuit prin expresia „cu profit”?

Răspuns: Cuvenit

Comentariu: cuvenit are sensul de meritat, corespunzător, potrivit. 

Autor Natan Garștea

2. Denumirea acestei formații pentru mai mult de 1,8 miliarde de oameni  ar suna drept confirmare a poziției oficiale a statului din care ea era fată de un anumit gen de muzică. Paradoxal, până la desființarea sa în 1970, formația a fost unicul reprezentant național al acestui gen muzical. Numiți formația.

Răspuns: Noroc

Comentariu: Statul era Uniunea Sovietică, poziția oficială a căreia era „nu rock-ului”. Peste 1,8 miliarde de oameni sunt vorbitorii limbii engleze. Pentru ei, poziția oficială a URSS ar suna drept „no rock”. Formația Noroc a fost mult timp unica formație moldovenească de rock.

Autor Natan Garștea

3. Aveți în față un fragment de text tradus din rusă:

„Vizitatorii de obicei considerau că ciudatul obiect este simbolul Lunii sau a Soarelui, lor nici prin cap nu le trecea că au în față un idol păgân slavon, zeitatea Kolobok, care le apărea strămoșilor noștri ca o sferă, centrul căreia se află peste tot, iar marginea - nicăieri.”

În acest fragment de text o literă a fost înlocuită. Ce literă?

Răspuns: G

Comentariu: Zeitatea se numea „Colobog”. 

Sursa: Evghenii Lukin

Autor Natan Garștea

4. Autorul întrebării a citit recent o carte despre istoria Romei, scrisă de Asimov și tradusă în rusă. În perioada inițială, până la Republică, orașul era condus de regi. Despre ultimul dintre ei, Lucius Tarquinius, se spunea că el a fost ultimul rege al Romei, și de atunci în toată istoria lungă a orașului el nu a mai avut regi, sau cel puțin conducători care ar îndrăzni să se întituleze așa.

Citind acest fragment, am realizat că deși în engleză afirmația era corectă, în traducerea sa rusă ea sună cel puțin ironic. De ce?

Răspuns: Cuvântul rus pentru rege, țar, provine de la Cezar.

Comentariu: Mesajul în limba rusă se interpretează ca „nici un cezar nu s-a întitulat țar, care înseamnă tot cezar”.

Autor Natan Garștea

5. Stră-stră-stră-unchiul său, Herman, alesele cariera de scriitor. Richard, însă, a devenit renumit activând în alt domeniu. Dar sub ce nume îl cunoaștem noi.

Răspuns: Mobby

Comentariu: Richard Melville Hall, cunoscut nouă ca cântărețul Mobby, îl are în arborele genealogic pe scriitorul Herman Melville, autorul cărții „Moby Dick”. Anume din această cauză el și-a ales așa pseudonim.

Autor Natan Garștea

6. Clanurile medievale, când doreau să micșoreze numărul membrilor săi și să disponibilizeze pe cineva fără a-l ucide, făceau anume acest lucru, aceasta fiind ca o aluzie că persoana trebuie să plece. Dar ce anume ei făceau, dacă aceasta a devenit sursa unei expresii contemporane în engleză.

Răspuns: Dădeau foc casei acestuia

Comentariu: Expresia este, respectiv, „to get fired”.

Autor Natan Garștea

7. Poate cunoașteți din cinematografia rusă personajul care se prezenta drept „Manea Obligația”. În filmul „Locul întâlnirii nu poate fi schimbat”, în care doi agenți ai poliției criminale luptă cu o bandă periculoasă, așa se prezenta unul din personajele secundare. Vă propun să urmăriți un mic fragment din film.

http://youtu.be/zhpLlEpRzpM

Însă acest film deja îl țin minte puțini. În schimb cred că toți cunoaștem un alt personaj, care se prezenta oarecum similar. Numiți acest personaj.

Răspuns: James Bond

Comentariu: Bond în traducere din engleză înseamnă și obligațiune, ca și numele Manei. Este renumit stilul său de a se prezenta: Bond, James Bond.

Autor Natan Garștea

8. Imagine

Aveți în față trei picturi pe unul și același motiv clasic, inspirate din opera lui Seneca. Acea din stânga aparține pensulei lui Theodoor van Thulden și se numește „Timpul face aceasta”. Pictura din dreapta sus îi aparține lui Giovanni Domenico Cerrini, și se numește de asemenea „Timpul face aceasta”. Pictura din dreapta jos este a lui Ciovanni Baglione și se numește „Timpul face aceasta pentru Pace, iar Invidia și Discordia se uită”.

Simbolistica acestor tablouri este similară. Bărbatul cu aripi simbolizează timpul. Pe toate picturile apar Invidia și Discordia, care fie doar se uită (figurile din dreapta de pe picturile lui Cerrini și Baglione, sau, ca în pictura din stânga, chiar încearcă să-i încurce Timpului să facă aceasta.

Nu vă întreb ce am înlocuit prin „a face aceasta”. Spuneți ce simbolizează doamna dezgolită din toate picturile.

Răspuns: Adevărul (Dreptatea)

Comentariu: Picturile se numesc „Timpul dezvăluie adevărul”. Sunt inspirate din afirmația lui Seneca „Veritatem dies aperit”. Pe picturi este ilustrată la propriu această maximă.

Autor Natan Garștea

9. În cartea fantastului Neal Stephenson „Secolul de diamant, sau Abecedarul ilustrat pentru Domnișoare”, în care se descrie China peste 100 de ani, există următorul fragment:

„În chineză localul era numit „Casa Venerabilului și Opacului Shangxiao”. Venerabilul din cauza bărbii albe, semn al celei mai înalte demnități în ochii confucienilor. Opacul - fiindcă el a plecat din lumea noastră și așa și nu a dezvăluit secretul celor Unsprezece Ierburi și Mirodenii.”

Dar cum se traduce în română Shangxiao?

Răspuns: Colonel



Comentariu: În carte se face referință la un local al companiei Kentucky Fried Chicken, KFC. Denumirea în carte face referință la imaginea colonelului Sanders, care este simbolul companiei, și la faptul că în rețeta originară folosită de colonel intrau 11 ierburi și mirodenii, păstrate secrete.

Sursa: Neal Stephenson, „The Diamond Age or, A Young Lady's Illustrated Primer”

Autor: Natan Garștea