Razboiul informational

Eu cred că avem un noroc enorm că avem atât canale de televiziune din România, cât și din Rusia. Ce dovadă mai bună a propagandei și manipulării maselor trebuie, decât de ascultat știrile referitoare la același eveniment la unii și la alții.

De fiecare dată când se petrecea ceva ce polariza lumea, imediat ambele părți porneau un adevărat război informațional. Prin război informațional am în vedere asigurarea unei informari (dezinformări) adecvate a populației, în conformitate cu poziția statului. Adica, poate și există careva canale de televiziune cu adevărat independente, dar la sigur ele nu ajung să fie retranslate și la noi...

Prima dată am observat aceasta în timpul războiului din Serbia, și atunci m-am pus serios pe gânduri, prefigurând marea opoziție Rusia - SUA din timpurile noi. Și acest fenomen se repetă cu regularitate de atunci, la orice eveniment de acest gen: Cecenia, războaiele pentru petrol, Georgia, acum Moldova. Uneori rămâi frapat de aceea, cât de diferit poți interpreta același eveniment.

Cum am mai spus, avem un mare noroc că putem auzi două opinii, și să încercăm să tragem singuri concluziile corecte. Desigur, dacă avem suficientă minte.

Lupta cu coruptia

Ieri a fost făcută o serie de controale a legalității activității diferitor agenți economici. Mă refer la verificarea pieței alimentare de pe strada Armenească și la verificarea pe-un cap a actelor șoferilor de rutiere, efectuate la unele stații terminus. În piață, din toate tarabele, doar două aveau actele în regulă și au continuat să funcționeze (mă bucur pentru proprietarii lor, pe care toți vecinii până atunci îi socoteau „lohi”).

Îmi pare evidentă cauza acestor acțiuni. Bugetul este gol, și s-a hotărât că în sfârșit a venit momentul să scoată în legalitate economia tenebră. Fiindcă dacă toată contrabanda care intră în țară ar intra legal, cred că volumul importurilor poate nu s-ar dubla, dar două treimi ar adăuga. Respectiv, ar crește TVA-ul, accizele, taxele vamale, și respectiv ar completa binișor bugetul (vezi și articolul precedent).

Este evident că această contrabandă a existat totdeauna. Și că acei care trebuiau să lupte cu ea, știau foarte bine despre existența ei. Sigur, până acum problema consta în corupție, și cred că nu corupție din acea mare, ci corupție la nivel de polițist și ofițer de poliție. Iar conducerea închidea ochii (în cel mai bun caz).

Acum, se pare, din cauza deficitului bugetar, presiunea de sus de a majora încasările la buget a devenit mai puternică decât avariția funcționarilor de jos. Păcat, doar, că pentru aceasta a fost nevoie de o criză economică mondială.

Dezvoltarea exporturilor

Principala sursă de venituri al bugetul de stat la noi totdeauna au fost importurile. În primul rând, TVA, apoi accizele și taxele vamale. Ca să nu vorbesc nefondat: în 2009 au fost prognozate venituri la buget în valoare de 17,7 miliarde lei. Dintre ele TVA la produsele importate este de 8,8 miliarde, accizele - 1,7 miliarde, iar taxele pe comerțul exterior (inclusiv taxele vamale) constituie 1,2 miliarde lei. Avem peste 66% din buget finanțate din aceste surse. Cred că cel puțin o treime, dacă nu jumătate din ele anul acesta nu se vor încasa.

Așa că, deși pentru țara Republica Moldova este vital necesar să capete cât de cât o independență de importuri și să-și dezvolte o economie autosuficientă, pentru Aparatul de Stat al Republicii Moldova este vital necesar să mențină un nivel al importurilor cât mai mare (să completeze bugetul și să poată achita salarii, ei și alte chestii plăcute ce pot fi primite de la bugetul de stat). Respectiv, aceasta înseamnă că între declarațiile de pe hârtie privind protejarea producătorilor autohtoni și promovarea exporturilor, și intențiile reale de a face aceasta, există un decalaj, și încă unul mare.

Toate acestea par teorii și presupuneri, dar uitați-vă în jur. După câțiva ani de mană cerească, primită de la concetățenii noștri de peste horare, în țară nu s-a schimbat absolut nimic. Acum intrăm în criză fix în situația în care eram acum 4-5 ani, iar remitențele se termină.

Din câte se vede, investiții în infrastructură nu vom mai avea vre-o doi-trei ani.

Evangheliile si serviciile secrete

Față de cărțile cu agenți și cu servicii secrete totdeauna am avut o rezervă destul de mare. De obicei, ele sunt cu subiecte foarte sofisticate și cu răsturnări spectaculoase de situații, deși de la bun început poți fi sigur că totul este cu totul altfel decât pare.

Toate aceste romane îmi păreau prea artificiale, conținând mult exercițiu sofistic pentru minte care are foarte puțin comun cu realitatea. Limita mea de acceptare a acestui tip de romane era Graham Greene.

Un scriitor fantast rus, Kiril Esikov, pe care-l respect foarte mult (de exemplu, pentru așa articole), are o slăbiciune mai deosebită pentru niște mistificări bazate pe istorii cunoscute. Astfel, el a rescris povestea stăpânlui inelelor, în care a arătată o altă perspectivă a evenimentelor descrise în renumita trilogie: istoria cunoscută de noi a fost fabricată ulterior de propaganda câștigătorilor, iar în realitate totul a fost, desigur, altfel... (pentru cei interesați, puteți găsi cartea aici).

Dar cea mai mare recunoaștere a obținut-o Esikov pentru o altă carte, în care el a interpretat diferit încă o istorie. Cea mai cunoscută istorie din lume. Evangheliile.

În romanul său „Evanghelia lui Afranie” Esikov caută o interpretare necontradictorie a evenimentelor descrise în evanghelii, care nu ar implica forțe supranaturale. Și o găsește, explicând evenimentele biblice prin jocurile agenților câtorva „servicii secrete” ale timpurilor celea. Sună puțin a sacrilegiu, dar citiți când aveți ceva timp această carte. O să vă impresioneze.

De ce scriu toate astea? Cum am mai spus, totdeauna astfel de cărți îmi trezeau scepticismul și un zâmbet cu aere de superioritate. Și îmi păreau absolut rupte de realitate. Până pe data de 7 aprilie. Însă... vorba ceea, realitatea bate filmul. Cine nu ar fi organizat evenimentele de atunci, a făcut-o la cel mai înalt nivel, și cu utilizarea tuturor tehnicilor din arsenalele serviciilor secrete. Adica, am avut de toate: și planificarea evenimentelor, și dirijarea maselor, și provocații bine gândite.

Mă apuc să-l mai citesc o dată pe Esikov...

Criza si alegerile din vara

Dacă totuși opoziția se va ține tare și președintele țării nu va fi ales (ceea în ce este foarte-foarte-foarte greu de crezut, dar totuși...), atunci până la următoarele alegeri din vară cred că criza va lucra în favoarea partidelor de opoziție.

Sigur, asta nu înseamnă deloc că dacă vor veni ele la putere, imediat situația se va îmbunătăți și vor apărea bani la buget...

Statia orbitala internationala

Pe 27 martie agenția spațială americană NASA a plasat un filmuleț, făcut de pe naveta spațială Discovery, când ea înconjoară Stația Orbitală Internațională. Pe mine m-a fascinat... mai ales imaginea Pământului și aceea, cât de mare este, totuși, prima viteză cosmică...

Cât de norocoși sunt oamenii care pot vedea Pământul așa...

Criza

Criza există și se dezvoltă indiferent de evenimentele de la noi. Însă e interesant de urmărit aprecierea oficială a crizei, dată de guvernul nostru.

Până la alegeri, la noi nu era criză, după opinia oficială. Adica, era, dar ne afecta puțin, și noi aveam soluții pentru orice evoluție e evenimentelor.

Acum, după alegeri, brusc situația a devenit „dificilă”. Până când încă „avem soluții”, dar cred că într-o săptămână-două se va vorbi deja că situația este foarte grea.

Mi-i interesant, ce se va întreprinde în luna următoare: pur și simplu nu se vor plăti salariile la bugetari, sau ele vor fi micșorate?

Respect foarte mult unele persoane din actualul guvern (ca atare, o persoană din actualul guvern), și înțeleg foarte bine situația complicată în care se află, dar guvernul Moldovei ca instituție s-a descreditat complet în ochii mei. În loc să-și facă treaba prevăzută de lege, adica să aibă grijă de țară, el s-a transformat într-un instrument pentru campania electorală a comuniștilor. Anume despre aceasta spuneam aici - în loc să gestioneze rațional banii bugetului și să implementeze, de exemplu, niște programe investiționale (aceleași drumuri naționale), ei au anunțat majorarea salariilor și pensiilor pentru a câștita voturi. Adica, au jertfit interesul național în favoarea interesului unui anumit grup de alegători.

The Tiger Lillies

Dacă energia formației The Tiger Lillies de îndreptat pe un făgaș pașnic, ei ar putea să răstoarne munții...

Amnistierea si legile

Când merg într-o țară, eu nu întreb cum sunt acolo legile, bune sau rele. Eu întreb dacă ele se respectă sau nu. (proverb japonez)

Uneori rămân uimit de aceea, cât de relativă este aplicarea legilor la noi în Moldova. Se aplică doar când trebuie și numai referitor la cine trebuie...

Nici nu vreau să discut aspectele juridice a amnistierii anunțate de președinte. Adica, el poate anunța ce vrea. Dar care-i baza de acțiuni pentru procuratură? Să-mi arăte cineva care se pricepe mai bine, care-i mecanismul juridic prin care s-a ajuns de la anunțul de la televizor la măsurile de eliberare a posibililor infractori (asta presupunând că acțiunile de până atunci a procuraturii era legale și neabuzive, și că pentru toți acei reținuți existau probe care ar demonstra că ei erau vinovați de ceva).

Eu mă întreb: cine câștigă cel mai mult din amnistierea anunțată de Voronin și preluată de Procuratură? Mai ales după ce Marian Lupu a propus ca amnistierea să se reflecte și asupra polițiștilor care sunt și ei oameni și poate au comis din cauza emoțiilor niște abuzuri...

Văd trei categorii de persoane care sunt afectate de această „amnistie”. În prima categorie sunt organizatorii reali a dezordinii din piață, și cred că toți vor fi de acord că aceștea trebuiesc găsiți și pedepsiți (sigur, cu excepția lor). La aceasta grupă îi includ și pe provocatorii din rândul mulțimii.

O a doua grupă de persoane sunt acei care au aruncat cu pietre în Președinție și, mai ales, în polițiști. Cred că nu le-ar strica câte o sancțiune administrativă (amendă), să se gândească altă dată înainte de a lua o piatră. Înțeleg că e greu de identificat persoanele, dar ar fi o lecție care trebuie învățată numaidecât. Cât despre lumea care a furat din Parlament, acolo-i vorba de sanțiune penală, care urmează a fi aplicată (oricum, majoritatea dintre cei ce au furat și așa erau cu antecedente, și nu va fi nimic nou pentru ei).

Și a treia grupă afectată de amnistie sunt polițiștii care au bătut persoanele reținute. Aici e vorba de infracțiuni penale multiple, și cred că cea mai mare greșeală ar fi ca ele să nu fie pedepsite. Fiindcă nu se poate să locuiești într-o țară, în care în poliție sunt infractori mai mari ca în lumea interlopă. Iar dacă acum ei scapă nepedepsiți, vor înțelege că li se poate tot...

Cine câștigă de pe urma acestei amnistii? Organizatorii adevărați ai dezordinilor publice și poliția. Fiindcă tinerii, da care așa mult își face grijă conducerea țării, ce-i așteaptă? O amendă? 15 zile de detenție, dintre care jumătate deja au fost petrecute în izolator?

Sau poate conducerea țării așa încearcă să-i protejeze pe deținuți de polițiștii care-i bat? Poliția oare mai este controlată de președintele țării? Știți, ambele variante de răspuns la această întrebare sunt la fel de strașnice.

Monetarism, keynesianism si criza

Sigur, pe timpuri bune toți erau mândri și doctrina economică și monetară de bază era monetarismul. Dar acum, la criză, cred că foarte repede o să-și amintească de bătrânul și încercatul keynesianism. Fiindcă el e gândit exact pentru astfel de situații...

Interferente

Am în antreul de lângă camera mea un frigider vechi, de pe când eram încă mic. Îl ținem ca frigider de rezervă, în care punem aceea ce trebuie ținut la rece, dar nu este accesat des. Și desigur, el hodorogește ca un tractor...

Păi iată, de fiecare dată când se include frigiderul, mi se întrerupe internetul. Iată așa tehnologii concurente...

Legile termodinamicii

Iată cum sună traduse într-o limbă omenească cele trei legi ale termodinamicii:

1. Oamenii totdeauna vor pierde în fața entropiei.

2. Oamenii niciodată nu vor putea face egalitate cu entropia.

3. Oamenii nu pot câștiga niciodată și sub nici o formă de la entropie.

Procesul de la Nuremberg

La finele celui de-al doilea război mondial, a avut loc renumitul proces de la Nuremberg asupra criminalilor de război. Procesul a început la 21 noiembrie 1945 și a durat până la 1 octombrie 1949. În cadrul procesului, au fost examinate cazurile a 22 cei mai importanți conducători naziști, care au fost capturați.

La proces, au fost aduse învinuiri legate de planurile partidului nazist, de crime contra păcii, de crime de război, și, cea mai importantă parte, de crime contra umanității. Astfel, în această ultimă categorie de crime intra întemnițarea fără judecată, persecutarea, înjosirea, torturarea și uciderea civililor.

În urma procesului 12 dintre cei inculpați au fost condamnați la moarte prin spânzurare, restul - la diverse termene de detenție (de la 10 ani la detenție pe viață), iar trei au fost achitați. Deciziile de execuție au fost aduse la îndeplinire la data de 16 octombrie 1946. De spânzurare a scăpat doar Gerring, care a reușit să se sinucită în noaptea dinnaintea execuției.

Cu ce ocazie povestesc acum despre acest proces? La majoritatea celor inculpați principala linie de apărare era următoarea: „eu nu sunt vinovat de nimic, eu doar am îndeplinit indicațiile superiorilor”.

Păi iată. Conform rezultatelor procesului de la Nuremberg, s-au hotărât următoarele: sunt unele lucruri, care nu pot fi iertate de nici un fel de indicații de sus. Unele valori nu pot fi anulate de nici un ordin. Și sunt chestii peste care nu se poate trece de dragul la nici o funcție și nici un serviciu. Cum ar fi viața omului, demnitatea omului, libertatea omului.

Oare de ce mi-am amintit acum de Nuremberg, după 7 aprilie, când polițiștii s-au purtat cum s-au purtat?

Majoritatatea si minoritatea

Puterea reprezentativă înseamnă că interesele alegătorilor sunt reprezentate de ea proporțional cu numărul de alegători. Adica, dacă eu am votat împreună cu o minoritate de 10%, urmează ca de interesele mele să se țină cont în proporție de 10% când se elaborează legile și în căutarea compromiselor echilibrarea lor se face în proporția 9:1.

La noi însă puterea reprezentativă înseamnă altceva: dacă cineva are majoritatea în legislativ și poate adopta decizii de sine-stătător, atunci se ține cont numai de opinia majorității, și se ignoră complet opinia minorității. Adica, nici nu a majorității populației, să fim serioși. Se ține cont de opinia deputaților majorității și se ignoră opinia deputaților minoritari. Că aceea ce vor deputații nu are nimic comun cu opinia populației, dar deja dacă au fost votați aceștia, aceștia își reprezintă alegătorii.

Adica, la noi dacă un partid ia 90%, parlamentul va reprezenta numai 90% din populație, restul 10% fiind pur și simplu ignorate. Ceea ce nu este corect - oricum, 10% rămân a fi cetățeni a statului și urmează a fi apărați de acest stat, în măsura în care aceasta nu contravine intereselor majorității. Iar dacă contravine, atunci se caută un compromis...

Eu am dat un exemplu simplu, de conlucrare a majorității cu minoritatea. La noi însă e un caz extrem. Când un partid reprezintă chiar mai puțin de 50% din alegători (asta dacă-i reprezintă cu adevărat), și zice că nu va ceda locuri cheie în conducerea țării, aceasta nu-i normal. Nu se poate ca puterea să ignore necesitățile și interesele fiecărui al doilea cetățean, și să lucreze doar pentru fiecare primul. Ce fel de conducere a Moldovei e aceasta? Conducerea Moldovei e conducerea care lucrează pentru toată Moldova, și nu numai pentru jumătatea ei. În alt caz, ea nu-și face treaba pentru care a fost aleasă.

Nu putem spune că comuniștii nu sunt capabili de compromisuri. Îmi amintesc de perioada de până la 2001, când ei erau în minoritatea parlamentară. Atunci ei intrau în cele mai diverse coaliții de ocazia, pentru a-și promova interesele și reprezentanții. Îmi amintesc, de exemplu, cum s-a format prima componență a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, unde lucram atunci, și cum partidele au negociat obținând o reprezentare proporțională. Ce, atunci se putea, dar acum deja nu se mai poate?

Comuniștii au fost alintați toți acești ani, mai întâi cu 70 de mandate în parlament, apoi cu Roșca, care totdeauna vota cum trebu. Și acum s-ar simți tare incomfortabil să trebuiască să negocieze, și nu să dicteze. Deja după alegerile locale, s-au început aberațiile de genul: vom finanța doar raioanele care au votat pentru noi, iar restul lasă să stea fără drumuri și fără salarii. La noi în Constituție nu scrie nicăieri că parlamentul și guvernul (mi-i silă să le scriu cu literă mare) trebuie să facă tot ce-i mai bun pentru țară, și că toți cetățenii sunt egali în fața Statului? Bun, Voronin s-a obișnuit de pe când era în poliție doar așa să rezolve problemele, dar ce, chiar în afară de el nu mai e nimeni în partidul cela?

Înțeleg foarte bine disperarea și furia oamenilor care au ieșit în stradă. Sunt anume oamenii care au trăit opt ani într-un stat care nu era a lor. Care îi numea cetățeni ai săi, dar le ignora interesele și nevoile. Și dacă chiar în prima seară după alegeri Voronin iese și spune că nu vrea să se împartă cu nimeni cu puterea (deși are mai puțin de jumătate de voturi), și tot asta se face în conformitate cu legile pe care tot Voronin și le-a elaborat și aprobat în ultimii opt ani, pot numai să fiu de acord cu atitudinea pe care a luat-o lumea. Adica, acele 50 plus oleacă procente, care au votat contra comuniștilor.

Dar se primește că toți acești ani eu, care nu am votat cu comuniștii, nu am fost deloc reprezentat de Statul nostru. Adica, ei conduc cu toată lumea, dar fac așa cum vrea numai jumătate din populație. Se întreabă, pentru ce să mai plătesc impozitele la stat, dacă statul nu-și îndeplinește obligațiile lui față de mine?

Dacă-i așa, chiar mi-i indiferent ce se întâmplă acolo cu președinția, a ars de tot sau mai este ceva din ea. Doar că noi, acei peste 50% din alegători, trebuie să decidem ce facem mai departe.

:(

Nu mai pot scrie pe blog.

Nu mai am ce scrie pe blog.

Nu mai vreau să scriu pe blog.

O să-mi treacă, desigur... dar acum, la ora 00:56 pe 12 aprilie 2009, așa simt.

Vise si scenarii

Azi noaptea m-am trezit la ora trei cu o durere acută de stomac și nu am mai putut dormi. Mi-am dat seama că și în somn depănam diferite variante de evoluție a evenimentelor care pot să fie azi, una mai strașnică ca alta. Și nu ca vise, da ca scenarii destul de lucide.

Mă tem foarte mult de provocații. Sau de implicarea unei alte tabere de civili. Sau de represii din partea poliției. Sau de prostia noastră.

Cu toate aceste evenimente, o să capăt ulcer la stomac.

Asfaltul si revolutiile

Citisem undeva un aforism care suna cam așa: gata, odată cu apariția trotuarelor de asfalt, se vor termina revoluțiile din Paris.

Asta era spus în prima jumătate a secolului XX, cu un fel de nostalgie. Ideea este clară: materialul principal de construcție a baricadelor, dar mai ales, arma principală a protestatarilor din timpul tuturor revoltelor pariziene au fost pietrele din pavajul caldarâmului. Deși... revolta studențească din 58, care a dus la apariția celei de-a cincea republici, a demonstrat că și pe asfalt se poate face ceva.

Păi iată, eu mă întreb: da oare de unde s-au luat pietrele celea care au fost utilizate ieri. Că din treptele președinției mult n-ai să scoți. Eu personal am văzut pungi pline cu pietre. Dacă erau în pungă, înseamnă că au fost aduse de undeva.

O să-mi mai povestească cineva despre spontaneitatea evenimentelor de ieri?

PMAN

Cred că aceea ce s-a petrecut ieri a fost cea mai mare lovitură pe care putea să o primească democrația în această situație. Nu mai cred că tot ce s-a petrecut a fost întâmplător. În schimb acum, având argumentul unei tentative de lovitură de stat, conducerea țării poate face orice, inclusiv, cred, să introducă situația excepțională.

De altfel, dacă la mitingul din piață ar fi ieșit mai mulți maturi, totul a fost altfel, spiritele ar fi fost mai calme. Însă așa, am primit o gloată de copii, care au privit multe filme romantice și doreau să se manifeste și ei cumva... O gloată de copii care nu prea știu ce înseamnă simbol național și nu-și dau seama că codul penal nu se suspendă nici pentru un moment. Iar lumea „serioasă” între timp își căuta de treaba lor, că nu au timp pentru mitinguri. Și nici nu le pasă ce le fac copiii.

Democrația nu e atunci când conduce cine vreai tu. Democrația e atunci când conduce acel ales de majoritate. Da, dacă vor fi acumulate dovezi (oameni buni, dovezi, nu referințe la niște cifre trimise de cineva pe internet) că rezultatele au fost fraudate și că listele de votare nu reflectă realitatea, și dacă Curtea Constituțională va ignora aceste dovezi, atunci da. Atunci eu voi considera că Statul nu-mi mai apără interesele și nu se mai conduce de legi, ceea ce ar constitui o trădare din partea persoanelor de la conducerea lui. Atunci eu primul voi lua o piatră.

Dar nici într-un caz mai devreme. Și nici într-un caz, nu până a fi epuizate toate posibilitățile de a găsi o soluție prin negocieri și demonstrații.

Eu sunt vinovat de rezultatele alegerilor

Cel mai tare mă deranjează în comentariile de după alegeri afirmațiile de genul: „băi, când se va trezi o dată Moldova”, sau „mi-i rușine de moldoveni”, sau „pensionarii ne-au decis viitorul”, sau „oameni buni, ce faceți?”

Nimeni nu spune: „băi, trebuia să fac mai multe pentru alegerile acestea”, sau „ce-s looser, n-am reușit să conving pe nimeni să voteze corect”, sau „trebuia să-mi ridic fundul din fața calculatorului și să merg în sate”.

Aici în Chișinău noi stăm și vorbim între noi că uite, cât este de rău în țară, și că trebuie să schimbăm ceva. Și când vorbim așa între noi pe internet și citim asta în ziare, așa ne pare tot de simplu și clar... și așa ne pare tot de determinat.

Dar a mers cineva în sat, să vorbească cu lumea? Sigur, în afară de staff-urile partidelor, care o făceau că trebuia să o facă? A fost cineva să vorbească cu bătrâneii din satele părăsite? A fost cineva să vorbească cu tinerii de la țară, care nu au în viitor nici o fărâmă de speranță, ci numai sapa, băutul și furatul? Cum noi ne imaginăm că ei vor afla cum e bine să voteze, când pe lista electorală e o mulțime de denumiri deștepte care toate seamănă între ele și doar una cunoscută: acea cu secerea și ciocanul? De pe internet? Din ziare? Da voi știți că în timpul dezbaterilor electorale de la Moldova 1 în multe sate se stingea lumina?

Cât despre moldovenii de peste hotare... ei deja au votat. Au votat cu picioarele. Acei care nu se vor întoarce acasă se uită uneori la evenimente, și spun: ț-ț-ț... ce-i de rău în țară (și se gândesc: ce bine că am plecat la timp). Iar acei care se vor mai întoarce, sunt în Rusia, în condiții de sclavie legalizată sau nelegală, și lor chiar nu le arde de vot.

E frumos să faci flash-mob pe blogul tău sau miting în centru Chișinăului. Dar asta nu va da nici un rezultat. Mitingul trebuie făcut la sat. În fiecare sat.

Eu sunt vinovat de rezultatele acestor alegeri, fiindcă am reușit să conving numai 6 oameni din sate, care nu aveau de gând să o facă, să se ducă să voteze. S-a dovedit că e mult prea puțin.

Casa mea pe hartă

Niciodată casei mele din Durlești nu i-a mers cu hărțile. Pe hârțile Chișinăului făcute de Ingeocad, unde încape aproape în întregime Durleștiul, casa mea totdeauna este la doi centimetri în afara marginii imaginii (nu vorbesc de hărțile militare sau topografice, acele obișnuite, civile). Niciodată nu am putut să mă laud - da iată aici locuiesc eu.

Câțiva ani în urmă, Google Earth arăta tot Chișinăul ca o pată mare de culoare verde, cu rezoluție foarte mică. Acum vre-o doi ani, au înnoit pozele de pe satelit, ceea ce a îmbunătățit cu mult calitatea imaginii (pe lângă rezoluția mai mare, au avantajul de a fi făcute primăvara sau toamna, ceea ce permite să se distingă totul bine).

Și ce credeți? La 50 metri de casa mea, imaginile noi se termină și rămân tot acele vechi, cu o pată verde nedeterminată.

Să le scriu la Google că Durleștiul începând cu 1987 face parte din municipiul Chișinău... Va ajuta oare?

Alegerile din 5 aprilie

Azi încă se mai poate scrie pe teme electorale, așa că scriu.

Niciodată nu am mai ajuns la alegeri cu așa gust amar ca în acest an. Nu din cauza că alegerile din 2009 sunt mai murdare decât în alți ani. Pur și simplu, niciodată încă principiul de care mă conduc: „alege cel mai mic rău” nu a fost întruchipat atât de real. Nici unul dintre partide nu mă aranjează, și asta nu se referă la chestii minore, ci la obiecții serioase, pe care le pot aduce fiecărui dintre ele.

Însă trebuie de făcut ceva, iar putem face ceva numai cu ce acem pe listele de votare. Așa că, trebuie de votat. Chiar azi mi s-a povestit despre tinerii de la țară, care nu merg la vot fiindcă „ce, o să-mi umple poala cu ceva dacă-i votez?”

Eu personal am obosit de moarte de tot aceea, ce se petrece la noi acum. Nu mai vreau patru ani.

P.S. Haideți să ne abținem de la comentarii la acest articol după miezul nopții... până luni. :)