Evangheliile si serviciile secrete

Față de cărțile cu agenți și cu servicii secrete totdeauna am avut o rezervă destul de mare. De obicei, ele sunt cu subiecte foarte sofisticate și cu răsturnări spectaculoase de situații, deși de la bun început poți fi sigur că totul este cu totul altfel decât pare.

Toate aceste romane îmi păreau prea artificiale, conținând mult exercițiu sofistic pentru minte care are foarte puțin comun cu realitatea. Limita mea de acceptare a acestui tip de romane era Graham Greene.

Un scriitor fantast rus, Kiril Esikov, pe care-l respect foarte mult (de exemplu, pentru așa articole), are o slăbiciune mai deosebită pentru niște mistificări bazate pe istorii cunoscute. Astfel, el a rescris povestea stăpânlui inelelor, în care a arătată o altă perspectivă a evenimentelor descrise în renumita trilogie: istoria cunoscută de noi a fost fabricată ulterior de propaganda câștigătorilor, iar în realitate totul a fost, desigur, altfel... (pentru cei interesați, puteți găsi cartea aici).

Dar cea mai mare recunoaștere a obținut-o Esikov pentru o altă carte, în care el a interpretat diferit încă o istorie. Cea mai cunoscută istorie din lume. Evangheliile.

În romanul său „Evanghelia lui Afranie” Esikov caută o interpretare necontradictorie a evenimentelor descrise în evanghelii, care nu ar implica forțe supranaturale. Și o găsește, explicând evenimentele biblice prin jocurile agenților câtorva „servicii secrete” ale timpurilor celea. Sună puțin a sacrilegiu, dar citiți când aveți ceva timp această carte. O să vă impresioneze.

De ce scriu toate astea? Cum am mai spus, totdeauna astfel de cărți îmi trezeau scepticismul și un zâmbet cu aere de superioritate. Și îmi păreau absolut rupte de realitate. Până pe data de 7 aprilie. Însă... vorba ceea, realitatea bate filmul. Cine nu ar fi organizat evenimentele de atunci, a făcut-o la cel mai înalt nivel, și cu utilizarea tuturor tehnicilor din arsenalele serviciilor secrete. Adica, am avut de toate: și planificarea evenimentelor, și dirijarea maselor, și provocații bine gândite.

Mă apuc să-l mai citesc o dată pe Esikov...