James Bond si calitatea studiilor

Când predam studenților mei piețele de capital și ajungeam la tema despre vânzările scurte, le arătam la seminare un mic fragment din filmul „Casino Royale” din 2006. Acolo este un moment (începând cu minutul 9 al filmului) când eroul negativ primește niște bani la păstrare de la clienții săi și imediat, utilizându-i drept garanție, dă indicații brokerului său să vândă acțiunile unei companii. Eu întrebam studenții ce tip de operație a fost aceasta și care sunt așteptările eroului negativ.

Nu intru în detalii tehnice, voi spune doar că persoana care vinde scurt se așteaptă ca pe viitor prețul acțiunilor respective să cadă. Dacă aceasta se adeverește, vânzătorul câștigă. Dacă nu - pierde.

Și cam la fiecare astfel de seminar, cineva dintre studenți îmi reproșa că ei merg la film să se distreze, și nu să identifice tipurile de tranzacții. Și eu de obicei le țineam cam următorul discurs:

Adevăratul învățat nu este doar până la examen - ai dat examenul și ai uitat. Învățatul calitativ, așa cum ar trebui el să fie, se soldează cu niște cunoștințe și aptitudini care sunt însușite și folosite natural de persoană. Și utilizarea cunoștințelor respective nu trebuie să solicite nici un fel de eforturi și încercări de ați aminti ceva - trebuie să fie în „nucleul operațional” al personalității.

Nu mă refer la informațiile întâmplătoare sau acumulate din curiozitate. Vorbesc despre studenții care studiau la facultatea „Bănci și burse de valori” sau la „Investiții”, și care, respectiv, vroiau să-și facă din asta o meserie. Însă care considerau că toate cunoștințele referitoare la viitoarea lor activitate reprezintă nu ceva obligatoriu, ci așa... un bonus sau o informație lipsită de utilitate practică.

Și cred că asta e una din principalele probleme ale sistemului nostru de învățământ și a studenților noștri. Peste hotare scopul facultăților este de a face absolvenții să cunoască anumite lucruri, pentru ca ele automat să poată fi aplicate mai târziu. Acolo cineva care nu a însușit materialul anterior, nu va avea ce face în anii următori, zburând de la facultate. Scopul facultăților noastre e doar să predea ceea ce scrie în program, fără a-și face mari griji despre aceea, cât de durabil a fost însușit materialul. Iar studenții care nu învață termină cu bine facultatea, neatinși de suflul cunoștințelor.

Îmi pare absolut normal ca un student de la filozofie, când aude în vre-un film referință la ideile unui gânditor, să și le amintească. Îmi pare absolut normal ca un student de la matematică, când vede în vre-un film vreo ecuație simplă, să încerce automat să o rezolve în gând. Și da, îmi pare absolut normal ca niște studenți de la Bănci și burse de valori, când aud despre o tranzacție cu acțiuni, imediat să o categorizeze și să știe care vor fi urmările ei.

Să luăm exemplul filmului cu James Bond. Eroul negativ a vândut scurt acțiunile unei companii ce construia avioane, și avea să câștige dacă prețul acestora se micșora. Din această cauză, el a organizat un atac asupra unui nou prototip de avion lansat de compania respectivă. Evident, prețul acțiunilor acesteia ar fi căzut imediat după un astfel de incident. Iar James Bond a preîntâmpinat atacul, și prețul acțiunilor a continuat să crească. Eroul negativ a pierdut toți banii clienților și a devenit foarte disperat să-i recupereze, participână la turnamentul de pocker din Casino Royale.

Așa vede filmul un student de la Bănci și burse, care cunoaște tipurile de tranzacții. Iată cum văd acest film persoanele care nu cunosc detalii tehnice despre vânzările scurte (inclusiv și majoritatea studenților mei, din păcate):

Eroul negativ a căpătat niște bani. După asta el a vândut niște acțiuni. După asta el a organizat un atac asupra avionului (poate de aceea că era om rău, poate din alte cauze obscure). Atacul nu reușește, și după asta el nu se știe de ce rămâne fără bani și este vânat de creditorii săi.

Nu e mare lucru. Doar face deosebirea între un spectator simplu și un specialist.

Cactusii si radiatia

Azi am mai auzit o dată despre necesitatea plasării cactușilor în fața monitorului, fiindcă ei, citez, „adună radiația și protejează de ea”. Hotărât să fac, de interes, un mic calcul.

Deci, dacă considerăm adevărate afirmațiile că 1. monitoarele (mai ales acele contemporane) emit radiații nocive și că 2. cactușii chiar pot să adune radiația,

avem următoarele:

Să presupunem că radiația este emisă de monitoare perpendicular suprafeței lor. Radiația (să zicem, razele X și gamma) se mișcă rectiliniu. Dacă cactusul nu acoperă toată suprafața ecranului, atunci doar o parte mică de radiație va fi reținută de el. Afirmația că el adună radiația presupune că cactusul deviază radiația din mișcarea ei rectilinie. În limitele cunoștințelor contemporane, cactusul poate face aceasta prin intermediul câmpului său gravitațional.

Mai departe e simplu. Urmează să calculăm, ce masă trebuie să aibă un cactus amplasat la 15 cm în fața unui monitor ca să devieze pe sine toate razele emise de acesta. Formula de calcul este următoarea:

Înlocuim toate variabilele, și primim un cactus cu masa de 7.93 * 10^25 kg. Altfel spus, 79.336.205.611.101.800.000.000.000 kg.

Asta e de 13 ori mai mult decât masa Pământului.

Sau totuși cactușii lucrează altfel?

99 de cumatri

Vreo câțiva ani în urmă, am avut treabă la comisariatul general de poliție din Chișinău. Reorganizam o companie și una dintre proceduri implica și poliția.

Eu stăteam în biroul polițistului care se ocupa de noi, așteptând ca el să se elibereze. Între timp cineva l-a sunat (din discuție am înțeles că era din satul său natal) și i-a spus că în sat a fost văzută o persoană care de mai mult timp era dată în urmărire de poliție.

În următoarele 45 de minute am asistat la derularea unei operațiuni de reținere a persoanei respective. Polițistul meu a inițiat o activitate febrilă, vorbind paralel la trei telefoane și coordonând acțiunile mai multor persoane. N-am stat până la sfârșit (așa și nu-și găsise timp pentru mine), dar presupun că infractorul nu avea nici o șansă de scăpare.

Până aici totul este superb. Dar.

Discuțiile sale telefonice începeau cam așa:

Cu superiorul său: „Cumătru, lumea de la mine din sat spune că au văzut acolo un bandițel pe care noi îl căutăm. Vorbește cu șeful nostru să vorbească cu șeful de la poliția din raion ...”

Cu poliția din sat: „Cumătru, uite m-a sunat cutare și mi-a spus că în sat l-au văzut pe bandițelul cela pe care noi îl căutăm. Ia-l pe cumătrul Vasile și așteptați să mai vină cineva de la raion...”

Cu poliția din raion: „Cumătru, uite am vorbit și cu cumătrul din sat, ei o să prindă un bandițel și mai au neovie de oameni...”

Și tot așa în continuare. Sincer să fiu, m-a cam trecut rece prin spate auzind toate aceste discuții. De parcă niște „bandiței”, mai organizați, ce-i drept, luptă contra la restul „bandițeilor”. De atunci, văd poliția ca pe un grup închis de persoane, legate cu totul cu alt fel de relații decât acele de serviciu. Un ghem de legături foarte încâlcit, în care dacă încerci să tragi dintr-o parte, iese cu totul din alta. Legături care implică și corupție, și o mână care spală pe alta, și promovare cu totul după alte principii decât meritele.

Evident că așa un sistem nu poate fi eficient. Și evident că așa un sistem va lucra nu în interesul ipoteticului cetățean, ci mai mult în interes propriu. Și îmi pare foarte dificil azi de descâlcit acest ghem de legături, de tăiat ce e în plus acolo și de făcut ca totul să lucreze nu „din cumătru în cumătru”, ci așa cum trebuie.

First they came for the communists...

„First they came for the communists,

and I didn't speak out because I wasn't a communist.

Then they came for the trade unionists,

and I didn't speak out because I wasn't a trade unionist.

Then they came for the Jews,

and I didn't speak out because I wasn't a Jew.

Then they came for me

and there was no one left to speak out for me.”

Martin Niemöller

Păi iată… mai întâi ei au interzis simbolurile comuniste, și eu am tăcut, fiindcă nu sunt comunist…

Decât o interzicere demonstrativă a simbolurilor, care în realitate nu are nimic comun cu lupta cu comunismul istoric, ci este doar o pregătire de următoarele alegeri, aș vrea să văd că cuiva chiar îi pasă de crimele care s-au făcut atunci. De exemplu, aș vrea să văd numele unor persoane care chiar au comis crime pe timpul cela (cine făcea listele de deportări sau cine erau turnătorii). De exemplu, aș vrea o lege a lustrației, aprobată și pusă în aplicare (ceea ce nu este real atâta timp cât legile sunt aprobate de componența actuală a parlamentului). Acestea ar fi niște măsuri întreptate contra unor oameni concreți care au comis crime concrete... și nu lupta cu niște simboluri. Care va strârni o reacție inversă acelei așteptate.

Last frontier

Acesta e Tărcuș. Eroul zilei de azi.

Una din companiile la care sunt asociat trebuie să devină plătitoare de TVA. Căpătarea titlului de plătitor presupune un control al activității companiei de către fisc. Inclusiv, după cum s-a dovedit, și verificarea prezenței companiei la adresa indicată ca sediu.

În același timp, legislația noastră permite fondatorilor de companii să-și înregistreze compania la adresa lor de domiciliu, lucru de care eu și am beneficiat. 

Și, respectiv, azi am mers la fisc pentru a ne descurca până la urmă cu dosarul nostru și pentru a confirma existența sediului (cum ne-a explicat inspectorul fiscal, „măcar să mă conving că așa casă există”).

Luat un taxi, am urcat în el inspectorul și mergem la Durlești. Ajuns, intrat în orgadă, mers până în pragul casei... mai pe scurt, convins despre existența imobilului.

Și anume asta a fost ora de glorie a lui Tărcuș. Pe tot parcursul vizitei fiscale la mine acasă el s-a opus vehement birocrației furibunde de la noi, și-a expus foarte tranșant punctul de vedere despre administrarea fiscală din Moldova și tot încerca, ba din dreapta, ba din stânga, ba de pe la spate, să vadă din ce sunt făcuți luptătorii noștri cu evaziunea și spălarea.

Slavă lui Tărcuș. Fiindcă puțini mai sunt curajoșii care-și pot ridica vocea contra inspectorilor fiscali și a tuturor solicitărilor acestora. Eu, de pildă, n-am zis nimic.

Floarea soarelui

Când, peste vreo sută de ani legislația din Moldova va califica semințele de floarea soarelui drept drog ce cauzează dependență, iar păstrarea și realizarea lor va fi interzisă, și în timpul reținerii de către poliție cineva o să fie prins cu pachețelul de semințe în buzunar, el numaidecât o să strige că pachețelul i-a fost aruncat în buzunar în timpul reținerii.

Mai bine mort decat ONG-ist

Acum ceva timp am asistat la o dezbatere la tema ”Mai bine mort decât ONG-ist”. Eu, văzând tema, am mers acolo în speranța găsirii răspunsurilor la toate întrebările, inclusiv principala întrebare despre viață, univers și în genere. Din păcate, nu a fost să fie.

Afirmatori erau Lucia Aprodu și Dumitru Alaiba, oponenți - Corneliu Cirimpei și Andrei Panici. Toți notorii în dezbateri și notorii în ceea ce fac în viața obișnuită.
Dezbaterea a fost frumoasă, participanții măsurându-se în lungimea inteligenței și a talentului oratoric, ei chiar fiind pe măsură. Presupun, s-au simțit bine, amintindu-și tinerețea frumoasă petrecută în dezbateri. La finele discuției s-a pus la vot, și acei prezenți au votat... care echipă a fost mai bună. Iar eu am mers acasă foarte dezamăgit și frustrat.
Desigur, dezamăgirea mea era cauzată nu de dezbaterile propriu-zise, ci numai și numai de așteptările mele exagerate. Eu am mers la o ședință de dezbateri în așteptarea unor soluții... ceea ce a fost cel puțin naiv. În fine, să zicem că asta e problema mea, cauzată de stilul de lucru cu care m-am obișnuit în lumea afacerilor - acolo scopul întâlnirilor este obținerea unor rezultate concrete și măsurabile.

Referitor la tema discuției, oponenții și-au făcut treaba foarte bine. Ei au indicat că  1. ONG-urile sunt create de persoane private cu cele mai diverse scopuri și că 2. Ele nu sunt datoare nimic nimănui, poate doar finanțatorilor.
Și într-adevăr, având aceasta în minte, dispare cea mai mare parte a obiecțiilor care sunt formulate față de ONG-uri. Ele nu sunt organe de stat, care există pentru a lucra în folosul nostru, ci au fost create de către cineva pentru ceva, și noi, terții, putem sau nu putem intra în ceva-ul cela, obiect de activitate. (Chiar dacă ONG-ul nu-și îndeplinește atribuțiile prevăzute de statutul său, nu cred că este real să se facă ceva cu asta - poate, după îndelungate judecăți și plângeri la ministerul justiției și sensibilizări ai opiniei publice... dar nu sunt sigur că se merită.)
O problemă aparte, care tot nu e o problemă, este eficiența distribuției și utilizării finanțărilor. Banii sunt dați de către finanțatori, și cât de nerațională și neeficientă nu ne-ar părea uneori utilizarea lor, asta e strict problema finanțatorului. Dacă acceptă așa o utilizare a banilor săi, treaba lui.

Problema mea cu ONG-urile nu este adresată direct lor, ci se referă mai mult la situație pe ansamblu. În primul rând, ele canalizează tinerii, forța de muncă cu cel mai mare potențial de inovare, într-un domeniu absolut neproductiv.
Ce am eu în vedere? ONG-urile nu produc un capăt de ață. Iar când efectuează activități economice, ele conform legislației trebuie să fie cu profitabilitate nulă. Deci, în cazul ONG-urilor dispare principalul motor al eficienței economice - necesitatea de a genera profituri (deci, de a maximiza rezultatele și de a minimiza costurile). Chiar și potențialul de dezvoltare a lor (capacitatea de acumulare a resurselor) este limitat de necesitatea de a consuma bugetele alocate până la finele proiectului - cât ai scris, atât trebuie să consumi, că e păcat să restitui banii la finanțator…
Așa că valoarea adăugată adusă de ONG-uri economiei noastre este aproape de zero. În general, funcțiile ONG-urilor, în cea mai mare parte, sunt fie complementare, fie dublează funcțiile care sunt îndeplinite de stat. Se primește că tot sectorul non-guvernamental se adaugă guvernului drept încă o suprastructură pe economia noastră. Iar statul tot nu produce nimic, având doar funcții de reglementare și redistribuire. La TEDx vorbisem despre ponderea angajaților publici în total angajați din Moldova (care este de 28,4% cf. ultimelor date de la BNS). Or, ponderea în total angajați a celor care lucrează în sectorul non-guvernamental, constituie 6,7%. În total, avem niște onorabile 35 la sută de persoane angajate care nu aduc valoare adăugată economiei țării. Fiecare al treilea.
Deși multe ONG-uri, spre deosebire de Stat, nu consumă din impozitele noastre, ci aduc bani în țară, banii ceia merg fie ca remunerare consultanților străini, fie direct în consum (și susțin inflația sau importurile, până la urmă). Iar țara rămâne să se afle acolo unde și se afla.

Iar în al doilea rând, ONG-urile educă o anumită stare de spirit și anumite obișnuințe în lucru. Mă refer la orientarea pe raportări în detrimentul orientării pe rezultate, și mă refer la caracterul discontinuu al proiectelor și, respectiv, la lipsa controlului pe termen lung asupra rezultatelor proiectului.
Din păcate, finanțatorii nu pot aprecia rezultatele reale ale proiectelor implementate, ci doar indicatori cuantificabili și măsurabili, dar indirecți ai rezultatelor proiectelor. De exemplu, ei nu pot aprecia soluționarea reală a unei probleme prin aprobarea unei legi, ci doar pot constata aprobarea legii. Nu pot aprecia cu cât s-a schimbat starea de spirit în societate privind o anumită problemă, ci pot număra numai posterele afișate referitoare la problema respectivă. Nu-mi imaginez cum după ce s-a raportat că problema a fost soluționată prin aprobarea unei legi, se va mai raporta că legea în realitate nu ajută cu nimic și problema continuă să persiste.
Plus, datorită organizării pe proiecte și cicluri de finanțare, ONG-urile nu sunt stimulate să monitorizeze continuu problemele de care s-au ocupat (doar dacă nu mai au proiecte pe aceeași tematică). 
Atâta timp cât această atitudine rămâne în cadrul ONG-urilor,  e ok și e problema lor. Însă de multe ori persoanele educate în acest stil de lucru migrează în domeniul afacerilor (ceea ce nu e mare problemă fiindcă dacă nu-și schimbă atitudinea, nu supraviețuiesc mult acolo) sau în domeniul guvernamental (ceea ce chiar e o problemă, fiindcă lucrul la stat este exact propice pentru a mima activitatea, lucru bine însușit în multe ONG-uri). Am întâlnit mulți tineri la interviuri care aveau aptitudini foarte bune de comunicare și de a se prezenta favorabil (ceea ce e bine), care își vedeau activitatea doar în comunicare și coordonare (aceea ce nu e bine, cineva trebuie și să producă ceva), care vedeau soluționarea problemelor în convocarea unor mese rotunde sau în scrierea unor rapoarte despre problemele constatate (ceea ce nu e bine deloc fiindcă asta poate fi doar punctul de pornire în soluționarea problemei, dar nu și soluția în sine) și care după ce raportau despre măsurile întreprinse pentru soluționarea problemei, uitau de existența acesteia (ceea ce în administrarea unei afaceri este inadmisibil).

Acum, chiar nu vreau să fiu rău - avem multe organizații non-guvernamentale care fac lucruri extraordinare. Și cunosc foarte mulți oameni care și-au dedicat viața unor cauze nobile, pe care le realizează inclusiv cu ajutorul ONG-urilor. Însă acei oameni erau dedicați acestor cauze și fără finanțările străine, finanțările fiind un mijloc, și nu un scop.

În fine. Dezbaterile pe tema „Mai bine mort decât ONG-ist” mi-au părut o reflectare foarte fidelă a stilului de lucru al ONG-urilor. A fost o întâlnire cu o temă extraordinară, care a trezit interesul public, a fost o discuție acolo pe loc (în cazul dat - în formatul dezbaterilor parlamentare britanice), după care, cum am mai spus, s-au pus la vot opiniile părților. Acum, ținând cont că în sală (ca de obicei la astfel de evenimente) erau prezenți în majoritate membri activi a diverse ONG-uri, ghiciți care opinie a câștigat. Din sală la un anumit moment s-a întrebat dacă va fi coffe-break.

Iar după vot, toți ne-am împrăștiat acasă, satisfăcuți de lucrul făcut și de rezultatele obținute.

Ultimele noutati

În ultimul timp în statutul meu au avut loc câteva modificări, la activitățile anterioare mai adăugându-se câteva. Zic să fac și aici anunțurile de rigoare.

Deci:

1. Am fondat compania „Magnetsoft”. E o companie superbă cu o echipă extraordinară care, după cum rezultă din denumire, face softuri. Softuri foarte complexe și interesante. Mai multe detalii pe magnetsoft.md.

2. Am devenit președinte al Asociației Companiilor de Leasing din Moldova. Scopurile Asociației sunt crearea condițiilor prielnice pentru dezvoltarea ramurii serviciilor de leasing la noi, în special prin participarea la elaborarea legislației în domeniu și prin o reprezentare mai vizibilă a intereselor ramurii.

Ambele activități sunt extrem de interesante, ambele mă fascinează și ambele îmi iau foarte mult din timpul meu. Care și așa nu era foarte mult.

Cine va prasi?

Zilele astea am întâlnit un activist cunoscut. Care de când îl cunosc face activități. Și începe să-mi spună:

- Hai în politică... De ce nu ești în politică... Masa critică... O nouă elită...Și tot așa.
La care eu îi spun:
- Nu vreau în politică. Dacă toți vom merge în politică, cine o să prășească?
Probabil nu a înțeles metafora. M-a întrebat nesigur:
- Ce, ai început o afacere în agricultură?

Being Stella Enachi

Pentru o mai bună vizualizare, recomand să descărcați fișierul. Being Stella Enachi

Ca in Roma

Cred că mulți mai țin minte, de la orele de istorie, despre cunoscuții frați din Roma antică - Tiberius și Gaius Gracchus.

Ambii au fost tribuni la diferența de 10 ani, în funcțiile lor intrând reprezentarea și apărarea intereselor poporului Romei în fața Senatului acesteia. Ei au trăit în ultima perioadă a Republicii, când mecanismele ei, atât de eficiente și de funcționale la început, deja se erodau și nu mai erau în stare să lucreze. Peste 30 de ani după ei s-a născut Iulius Caesar, odată cu care Republica s-a sfârșit.

Tribunii Gracchi luptau pentru o reformă funciară, reforma armatei, reforma sistemului de acordare a cetățeniei și a acelui electoral. Ambii au fost uciși de mulțimi conduse de reprezentanții Senatului Romei.

Gaius Gracchus inițiase și o importantă reformă a justiției. Pe atunci, administrarea provinciilor care intrau în componența Republicii era efectuată de patricieni numiți de câtre Senat din rândul senatorilor. Deseori (nu deseori, ci în toate cazurile cu foarte puține excepții) sume enorme din impozitele încasate în provincii erau delapidate de către pretorii responsabili pentru provinciile respective. La întoarcerea în Roma aceștia erau uneori învinuiți de delapidare și se încerca tragerea lor la răspundere. Procesele legate de delapidarea mijloacelor și corupție erau examinate de către o curte compusă din senatori.

Gaius insista ca membrii curții care examina cazurile de corupție în rândul senatorilor să fie numiți din afara senatului. Fiindcă cu timpul devenise imposibil să mai fie tras cineva la răspundere. Senatorii nu votau pentru tragerea la răspundere a altor senatori, fiindcă și ei la rândul lor puteau să ajungă în aceeași postură.

Acest mecanism deficient, când același grup de persoane comite infracțiuni, și tot ei urmează să aprecieze dacă au fost sau nu comise infracțiunile, a fost una din cauzele decăderii măreții Republici Romane.

Cunoscută situație și cuvinte, nu? Reforma justiției, corupție, grup închis de persoane care se autoapreciază...

Standardele duble

Îmi dau seama că mulți acum simt un oarecare disconfort când se gândesc la cazul lui Onoje. În 2001-2002 am avut un orășel de corturi în centrul Chișinăului, și considerăm că asta e ok. Fiindcă majoritatea dintre cei care suntem acum activi am participat la protestele de atunci, sau cel puțin am fost printre simpatizanții lor. În pofida inconveniențelor create Chișinăului, în pofida situației sanitare și în pofida imaginii țării.

Acum în piață protestează cineva pentru o cauză pe care nu o simpatizăm. Și deodată ne dăm seama cât de mizerabil arată așa ceva. Și cerem să se întreprindă ceva cu protestul respectiv.

Nu-mi place cauza pentru care se protestează acum. Și de asemenea consider că e mizerabil ce se întâmplă acum în centru. Dar! Cred că miroase a standarde duble dacă noi acum solicităm să fie scoși protestatarii din piață și ne bucuram cândva că nu erau scoși protestatarii în 2001. Și asta se referă nu la autorități, ci la atitudinea fiecărui dintre noi.

Deși îmi imaginez și situația autorităților. Comuniștii mai multe luni au tolerat oraș de corturi în fața președinției, iar actuala putere totdeauna a insistat că pe timpul comuniștilor nu era libertate. 

Până la urmă trebuie să fie așa cum scrie legea. Dacă în lege sunt motive să-i scoată de acolo, să-i scoată. Problema noastră e că uităm de lege atunci când ea nu este în interesul nostru.

Pentru mulți dintre noi democrația se termină acolo unde se termină simpatiile lor. Iarăși îmi amintesc de istoricul: „Eu propun să votăm, dar vă anunț deodată că dacă votați altfel, nu mă voi supune deciziei votate...”

Despre introspectie si introverti

Cândva am scris despre aceea că viața noastră devine tot mai rapidă, cantitatea de informație pe care trebuie să o procesăm este tot mai mare, iar volumul de comunicare cu alții nu ne mai lasă timp pentru noi. Iată acest articol:

Amintiri din copilărie

Zilele astea am privit o prezentare de la TED, pe o temă apropiată. Ea este despre importanța introspecției pentru generarea ideilor noi. Și despre rolul introverților în societate. Și despre aceea că uneori trebuie să mai ieșim undeva unde nu este internet, ca să te putem gândi liniștiți la aceea la ce ne trage să ne gândim.

Deci, Susan Cain. The power of introverts. Vizionare plăcută.

Identitati si nationalitati

Zilele astea m-am prins asupra faptului că atunci când mă gândesc la grupurile din care este compusă societatea noastră, unul din criteriile care apare numaidecât este etnia: ruși, ucraineni, găgăuzi... Și din păcate aceasta ne caracterizează pe toți. Și ne încurcă să ne simțim uniți și împreună. Când vorbim, noi spunem că suntem români sau ruși sau ucraineni, și uităm aceea ce ne unește.

De azi înainte eu voi folosi sintagma Moldovean. Moldovean de naționalitate română. Moldovean de naționalitate rusă. Moldovean de naționalitate găgăuză. Moldovean de naționalitate ucraineană, moldovean de naționalitate bulgară. Despre Igor Dodon, dacă tot insistă așa mult, voi zice că e moldovean de naționalitate moldovenească.

Cât este de simplu și cât este de normal să spunem și să gândim anume așa. Mă uit la exemplu Statelor Unite ale Americii - o țară de emigranți, unde chiar nu a existat o identitate inițială. Și uitați-vă cum au reușit să facă un obiect de mândrie din faptul de a fi cetețean SUA. Indiferent de naționalitate.

Moldoveni, să aveți o primăvară frumoasă. Indiferent  de naționalitatea voastră.