Criza financiara in Moldova

De mai mult timp tot mă împotrivesc tentației de a scrie pe blog un articol cu conținutul: „Eu nu vreau să scriu despre criză!”. Practic, din primele zile ale crizei financiare tot dau interviuri și comentarii peste tot unde se poate, și cam m-am plictisit de asta.

Dar nu cred că aceasta va fi corect față de cititorii mei - altora, de care puțin îmi pasă, să le spun ce cred, iar vouă, la care țin mult - nu.

Deci:

Criza există, este foarte serioasă, și va afecta și Moldova.

În țările dezvoltate, efectele crizei se vor manifesta (deja se manifestă) prin reducerea drastică a activităților financiare, diminuarea cifrelor de afaceri în majoritatea sectoarelor economiei, creșterea șomajului în închiderea multor companii, mari și mici. Vom avea deflație (diminuarea prețurilor) anii următori, atât pe piețele internaționale, cât și pe acele interne.

Despre durata crizei e greu de spus, ultima criză de așa proporții a durat din '28 până în '32. Însă viteza vieții economice a crescut incomparabil, și cred că aceasta va influiența durata crizei - ea s-a extins practic instantaneu în toată lumea, dar sper că și se va consuma mai repede.

Dacă e să vorbim despre Moldova, cred că vom fi afectați mult mai puțin ca statele mai avansate. Cauza nu e super-stabilitatea economiei noastre, ci simplul fapt că nu prea avem de unde cădea. O economie aflată la pământ nu are ce pierde din cauza crizei.

Oricum, urmările crizei ne vor afecta pe trei căi:

• Diminuarea remitențelor. Mulți dintre concetățenii noștri de peste hotare vor pierde lucrul sau vor primi venituri simțitor mai mici ca mai înainte. Desigur, nu-și vor mai putea permite să transfere atâta înapoi în țară. S-ar putea ca mulți chiar să revină acasă peste câteva luni. Ca urmare, afluxul puternic de valută care ultimii trei ani a fost un puternic factor macroeconomic și monetar se va diminua. În termen de jumătate de an - un an, putem să ne așteptăm la apariția tendinței de depreciere a leului comparativ cu alte valute. De asemenea, ca urmare a reducerii remitențelor putem să ne așteptăm la dispariția presiunilor în domeniile unde de obicei se fac la noi investițiile (imobile), diminuarea fluxului de studenți pe contract, și reducerea cererii la produse de lux (în special din partea copiilor de bani gata „de import”).
• Impactul asupra exportatorilor. Mai multe companii exportatoare se vor ciocni de scăderea cererii din partea partenerilor din țările afectate de criză și de cazuri de insolvabilitate a lor. Aceste probleme „importate” de exportatori vor fi transmise prin lanț economiei noastre - cifre de afaceri mai mici, diminuări de salarii sau disponibilizări, achiziții mai mici în țară de la furnizorii locali, etc.
• Impactul prin așteptări pesimiste. În plină criză, fiecare își numără banii cu grijă, și se gândește de zece ori, înainte de a-i cheltui. Toți sunt alertați cu privire la aceea, cum trebuie păstrați banii, unde trebuie păstrați banii, trebuiesc ei păstrați sau e mai bine de cheltuit totul acum... Orice zvon generează mișcări masive pe piață, lumea panicată cumpără sau vinde dolari, închide sau deschide depozite, cumpără sau vinde apartamente... Sigur, aceasta destabilizează în primul rând piața valutară și monetară, care sunt cele mai lichide, dar într-un răstimp foarte scurt, se va resimți și pe alte piețe.

Ca un caz particular, vreau să vorbesc de sistemul bancar. Ei au resimțit din plin lovitura crizei, și aceea cum se descurcă azi fiecare bancă, se poate vorbi despre stabilitatea sa generală. Cea mai mare problemă pentru bănci ține de piața imobiliară. Practic, toate băncile erau într-un mod sau altul implicate în finanțarea proiectelor imobiliare, aceasta fiind un Eldorado al lor în ultimii câțiva ani. Acum, când brusc s-au stopat vânzările apartamentelor și multe proiecte imobiliare, aflate doar la faza incipientă, cred că vor fi conservate, o parte importantă din creditele acordate de bănci a devenit neperformantă. În același timp, cetățenii au devenit foarte reticenți în a pune bani la depozitele bancare. Pe fonul unui an neprofitabil pentru agricultură, toți acești factori au generat o criză dramatică de lichidități. Nu este secret că unele bănci au sistat complet activitatea de creditare, devenind, totodată, foarte severe cu debitorii și majorând, acolo unde contractul permite, ratele dobânzilor la credite (imaginați-vă surpriza întreprinzătorilor care au luat acum câteva luni credit cu 26% și acum au fost înștiințați că banca a majorat unilateral rata dobânzii la 30%).

Nu vreau să menționez denumiri concrete de bănci, dar vă puteți da seama și singuri: cu cât mai disperată e publicitatea băncilor pentru atragerea depozitelor, și cu cât mai mare e rata la depozite, cu atât mai grea e situația în banca respectivă.

Cam asta am vrut să spun despre criză.

Borurile largi si igiena

Indicele EVM Composite a mai căzut cu vre-o 20 de puncte zilele astea, așa că m-am hotărât să povestesc istoria tristă a pălăriilor cu boruri largi de pe capurile mușchetarilor.

Care este cea mai importantă componentă a infrastructurii unui oraș? Drumurile? Rețelele electrice și de termoficare?

Deja în Roma antică a fost creat un sistem de canalizare, care asigura deversarea „deșeurilor” în Tibru - renumita Cloaca maxima. De asemenea, toți știm despre sistemul de veceuri publice (banii nu au miros) existent în marele oraș.

Din păcate, odată cu distrugerea Imperiului roman, au fost uitate și foarte multe norme și obiceiuri ce țin de igienă. Din orașe au dispărut băile, veceurile și canalizările. Și dacă la sat problema se rezolva și se rezolvă simplu (mica construcție din spatele casei), la oraș situația era mult mai complicată.

Așa au și apărut oalele de noapte, care dimineața erau golite... peste geam. Nu e deloc exagerare, era ceva obișnuit și normal. Imaginațivă în ce stare erau străzile orașelor medievale, și ce se făcea acolo, spre exemplu primăvara, când totul începea să se dezghețe...

Desigur, aceasta crea incomodități și se căutau soluții de a se lupta cu aceasta. În anul 1270 a fost adoptată o lege, care interzicea parizienilor să arunce zoile și „deșeurile” peste geam, pentru a nu-i stropi pe trecători. Despre eficiența acestei legi ne vorbește faptul că peste o sută de ani a fost adoptată o altă lege, care prevedea că înainte ca cineva să verse oala peste geam, el trebuie să strige de trei ori: „Atenție, vărs”.

Iată ajungem și la scopul utilitar al pălăriilor cu boruri largi, care au căpătat răspândire între royaliștii englezi și mușchetarii francezi în secolul XVIII. Borurile lor largi aveau ca scop să-i apere pe purtători și hainele acestora de aceea ce le putea curge în cap pe străzile orașului. Fiindcă vă asigură, neplăcerile pe care le putem avea azi cu o păsărică, care ne-a făcut ceva pe umăr, nici nu se compară cu vremurile de demult.

Unelte pentru scris

Am găsit program pentru a scrie și dezvolta subiectele viitoarelor povestiri.

Am găsit program pentru a păstra materialele adiționale și informațiile, de care voi avea nevoie pentru viitoarele povestiri.

Am găsit program în care voi putea cu ușurință urmări structura viitoarelor povestiri și legăturile între părțile și capitolele lor.

Caut program care va scrie viitoarele povestiri.

Biletele care au mai rămas la Bregovic costă câte 750 și 1500 lei.

Cred că o să mă duc să mă uit la Mardare...

Agricultura in Moldova

Situația în agricultura noastră după anii 2007 și 2008 este extrem de jalnică. Iar roada bună a anului 2008 numai a înrăutățit situația.

După seceta de anul trecut, producția obținută de agricultori a fost mizerabilă. Chiar și producția obținută de ei, era cu mult sub standardele medii, în lipsa umidității (cerealele, sfecla de zahăr, tutunul, floarea soarelui, etc.). Normal că rezultele financiare au fost negative la majoritatea dintre ei, iar pentru lucrările de pregătire și însămânțare în acest an, foarte mulți s-au creditat semnificativ.

Anul acesta a fost unul foarte bun, la începutul anului bucuria agricultorilor nu avea măsură. Și creștea odată cu creșterea indicatorului producție la hectar. Însă când a început culesul roadei și mai ales vândutul produselor agricole, a venit și marea „surpriză”.

Din cauza supraproducției, prețurile au căzut catastrofal. Astfel, grâul furajer costă un leu kilogramul, față de 3 lei anul trecut. Porumbul - 85 de bani, față de 3 lei anul trecut. Prețul la semințele de floarea soarelui au coborât de la 6 lei la 2 lei și 50 de bani. Noile prețuri în unele cazuri sunt mai mici ca costurile de producție (la porumb, de exemplu), și sigur nu erau suficiente pentru a asigura lucrările de toamnă și cu atât mai mult, crearea rezervelor pentru semănatul și lucrările de primăvară.

Așa că pentru mulți dintre agricultorii noștri anul 2008 a fost ultimul de activitate în domeniu. Și asta fără nici o criză financiară internațională, pur și simplu conjunctura nereușită a prețurilor, agricultură ineficientă și sistemul financiar insuficient dezvoltat. Iată ingredientele moldovenești pentru o catastrofă în afacerile agricole. La anul cred că se vor schimba mulți proprietari de companii în domeniu...

Perucile si moralitatea

Uneori, dacă să răscolești niște lucruri obișnuite, găsești chestii de care nici nu ai bănui...

Știți moda la peruci, răspândită în Europa în secolele XVII - XVIII ? De obicei, modele vestimentale au și o rațiune practică. V-ați gândit care ar fi fost necesitatea lor?

La doi ani după întoarcerea primei expediții a lui Columb, în Europa a izbucnit prima epidemie de sifilis - mica răzbunare a indienilor americani pentru epidemiile de vărsat de vânt și variolă, care au decimat regiuni întregi din Lumea Nouă. În scurt timp, sifilisul s-a extins în cea mai mare parte a Europei - și cred că extinderea sa a avut un impact asupra moravurilor mult mai mare decât toate doctrinele morale și creștine despre monogamie și fidelitate, luate împreună. De altfel, în perioada sa inițială, boala era mult mai agresivă și cu un nivel de mortalitate mult mai mare, ca acea cunoscută în prezent (așa se întâmplă totdeauna când o populație se ciocnește cu o boală nouă). 

Una dintre cele mai vizibile efecte ale acestei boli era pierderea ireversibilă a pilozității naturale (pe a nostru, a părului) de pe cap. Dacă alte urmări a acestei boli puteau și să nu fie atât de vizibile, acesta era la suprafață. Datorită răspândirii foarte largi a plăgii, aceste stigmate puteu fi văzute oriunde, inclusiv la curțile regale.

În timpul domniei Regelui-Soare la curtea regală franceză a fost introdusă moda la peruci, care avea anume acest scop utilitar - de a ascunde petele de pleș de pe cap. Moda s-a răspândit repede în mai multe țări europene, afectate de acest flagel. Doar în unele cazuri, moda aceasta nu avea o legătură cu boala (asta numai în Rusia putea să fie adusă așa o modă prin ukazul țarului). Când boala a mai pierdut din intensitate și a devenit mai puțin răspândită, moda a dispărut de la sine.

Când o să mai am dispoziție rea, voi povesti de unde s-a luat moda franceză la pălării cu boruri largi (țineți minte mușchetarii?). Dar asta când voi avea dispoziție foarte rea...

Notite vechi

Am scos azi niște caiete cu schițele mele mai vechi de idei de povestiri...

E puțin înfiorător aceea că jumătate din ce e scris acolo îmi pare absolut necunoscut. Parcă a scris altcineva în caietele celea.

Lady in the water

De mai mult timp, regizorul meu preferat de film este M. Night Shyamalan. Aceea ce îmi place în el cel mai mult (pe lângă modalitățile pe care le alege de a transmite mesajul) este independența cu care îți alege temele și lipsa de interes pentru succesul comercial. El are niște idei pe care vrea să le împărtășească, și lui puțin îi pasă, ce încasări va avea filmul. Și dacă uneori, din pură întâmplare, filmul devine un mare succes, aceasta e doar un bonus.

Marile lui succese sunt conoscute de toți: „The sixth sense”, „Signs”, „Village”, filme care au fost și niște succese financiare remarcabile. Unele filme nu au fost deloc succese (vreau să spun - financiare), ca de exemplu „Unbreakable”.

Azi vreau să vorbesc despre filmul „Lady in the water”, o producție a anului 2006, cu Paul Giamatti și Bryce Dallas Howard în rolurile principale. Din păcate, la noi în cinematografe el nu a rulat (sau cel puțin mie mi-a scăpat, deși e puțin probabil).

Formal, filmul este un thriller fantesy, însă eu l-aș categorisi mai degrabă ca detectiv de caractere. Filmul are următorul subiect:

Din lumea subacvatică la noi vine o nimfă de apă (Bryce Dallas Howard), o fată, care vrea să transmită un mesaj ce ar putea să schimbe lumea noastră. Mesajul urmează a fi adus unei persoane care va putea să-l transmită omenirii - așa numitul recipient. Persoana respectivă urmează doar să se întâlnească cu nimfa și imediat va simți ceva: amețeală, împunsături în tot corpul, dezorientare. După asta mesajul va apărea în mintea recipientului de la sine - ea numea aceasta "a-l trezi".

Recipientul (jucat de Shyamalan) este un scriitor, care vrea să scrie o carte despre structura societății și să-și expună opiniile despre aceea, încotro ea merge și încotro ar fi bine să meargă. Recipientul locuiește într-un bloc unde se dau apartamente cu chirie. Nimfa, adusă de un vulture uriaș, este lăsată în bazinul blocului respectiv, unde începe să locuiască, în așteptarea posibilității de a transmite mesajul.

Eroul principal al filmului este administratorul blocului respectiv (Paul Giamatti), persoana care are grijă de ordine și urmărește ca totul să funcționeze. El duce un mod de viață foarte retras și singuratic, ascunzându-se de restul lumii după micile sale atribuții cotidiene, care îi permit să uite de tragedia ce l-a lovit - pierderea soției și copiilor. De câteva zile el își dă seama că noaptea se petrece ceva în bazin, dar tot nu poate înțelege ce. Până la urmă, fata îl salvează de la înnec și îi povestește istoria sa. După oarecare căutări, ei își dau seama cine este recipientul și transmit mesajul.

Însă problema principală abia se prefigurează. Nimfa este vânată de niște ființe, niște creaturi asemănătoare lupilor, numite Scrunți. După regulile lumii lor, ea nu putea fi atacată în momentul când urma să fie dusă înnapoi de vulture, însă unul dintre scrunți încalcă legile, fiindcă fata urmează să devină foarte importantă în lumea subacvatică. Și aici situația se complică, fiind nevoie de implicarea mai multor locatari ai blocului.

Blocul respectiv formează o lume aparte, fiecare locuitor al lui având grijile, viața și ciudățeniile proprii. Nu are rost să-i menționez pe toți, dar unii sunt esențiali pentru evoluția evenimentelor: o chinezoaică în vârstă și fiica ei, scriitorul și sora sa, un tată amator de integrame cu fiul său cu fantezie bogată, o familie mexicană cu cinci fete, 

un tânăr ciudat ce-și antrena doar partea dreaptă a corpului, o bătrânică amatoare de animale, un bărbat care totdeauna tace, un bărbat cu o soție guralivă, un grup de tineri drogați și un critic de cinema, care s-a mutat temporar în bloc.

Pentru ca eroina să poate ocoli fiara ce o vânează și de câteva ori mai nu a reușit să o ucidă, trebuie să se adune împreună un interpretator de semne, o ghildă de mâini ce s-ar uni, un tămăduitor, un gardian, o persoană părerea căreia contează și cineva care nu are secrete. Iar scopul eroului principal este să înțeleagă, cine și ce rol are și să-i adune împreună în momentul necesar.

Din acest moment, filmul capătă o cu totul altă întorsătură - dintr-un thriller obișnuit el se transformă într-o căutare în caracterele oamenilor, fiecare dintre ei încearcă să-și găsească rolul. Sigur, această căutare nu este una simplă și fără greșeli. Și, desigur, căutarea nu trece fără o poantă în stilul obișnuit al filmelor lui Shyamalan.

Ideea filmului este următoarea: fiecare are un scop de îndeplinit în viață. Și foarte des, acest scop nu ne este cunoscut, până în momentul când vine momentul pentru realizarea lui. Și după aceasta, se poate spune că viața a reușit. Chiar dacă nu va mai fi nimic important în ea. Și în film vedem cum niște oameni absolut ordinari capătă valoare anume în momentele celea, când intră în rolul ce le este predestinat.

După lansare, filmul a primit o apreciere mai degrabă proastă decât bună (5,9 din 10 pe imdb.com). Cauzele principale sunt două:

- Shyamalan și-a atribuit sie un rol destul de mare, ceea ce nu este caracteristic lui - de regulă, el juca în filmele sale roluri episodice, care putea dura doar câteva secunde. Pe lângă aceasta, rolul său este destul de „mesianic” - el este scriitorul-recipient, care urmează să scrie cartea care va schimba lumea și care, după cum se află, va fi

 omorât din cauza acestei cărți. Sigur, aceasta nu putea să nu stârnească remarci destul 

de usturătoare din partea criticilor.

- A doua, și cred că cea mai importantă - cel mai neplăcut erou al filmului, după scrunt, desigur, este criticul de film. Înțeleg că introducerea lui a fost o mică vendettă a lui Shyamalan pentru tot sângele pe care i l-au supt: criticul e o persoană absolut fără sentimente, care examinează tot ce se petrece prin prisma clișeelor utilizate în industria cinematografică, și susține că ”... cui poate să-i treacă prin cap să se sărute sub ploaie, dacă poți să mergi la dos și să te săruți acolo. Introducerea unui astfel de fragment în film denotă prostul gust al regizorului, fiindcă aceasta nu este natural.” Până la urmă, criticul este unicul personaj care cade pradă scruntului. Dar comunitatea criticilor de film, desigur, nu puteau să-i ierte așa ceva.

Nici nu voi încerca să susțin că filmul este o capodoperă. Shyamalan poate și mai bine, cu mult mai bine. Mie personal nu mi-a plăcut că el nici nu a încercat să facă lumea filmului credibilă - din start 

ne dă de înțeles că este doar o poveste, și cu aceasta se limitează. Un alt lucru care m-a dezamăgit puțin a fost slaba dezvăluire a unor personaje, chiar și a acelor care au de jucat un rol important în acțiunea filmului. Deși, aceasta e doar o părere de rău, și nu un reproș, fiindcă în acele 110 minute cât durează filmul, Shyamalan a avut de vârât foarte multe, și majoritatea i-au reușit, dar a avut și de jertvit câte ceva. Pentru a face filmul interesant și captivant, trebuia menținut suspansul și ritmul acțiunii, și din păcate aceasta nu permitea careva degresiuni și devieri a atenției de la acțiunile eroului și eroinei principale.

În mod deosebit vreau să spun despre actori. Shyamalan poate să atragă actori extrem de talentați și să arate unii actori în niște ipostaze absolut neașteptate. Acesta a fost cazul lui Paul Giamatti, actorul ce a jucat rolul principal. Până la acest film, cel mai important rol în care l-am văzut pe Giamatti a fost în "Cinderella Man", unde el a fost eroul secundar. Acest actor apărea deseori pe al doilea plan, dar niciodată nu l-am remarcat în mod deosebit, până a-l vedea aici. Cred că el îi este recunoscător lui Shyamalan, care i-a dat șansa de a arăta tot talentul actoricesc, pe care Giamatti îl are din plin.

Actorița pe principalul rol feminin este Bryce Dallas Howard, cu care Shyamalan a conlucrat și în filmul anterior, "The Village". Anume rolul fetei oarbe din "The Village" a făcut-o renumită, atrăgând atenția publicului larg și a producătorilor asupra sa. În noul film ea joacă foarte bine rolul fetei venite din altă lume pentru a da sfaturi și a întredeschide puțin tainele viitorului, dar care totodată este atât de speriată și vulnerabilă în fața primejdiilor ce o pasc.

Deși atitudinea mea nu este univocă, mie filmul mi-a plăcut. Este, ca și alte filme ale lui Shyamalan (poate, cu excepția ultimului film, The Happening), un film cu "idee". Pe lângă acțiunea propriu-zisă (și renumitul suspans care poate fi făcut de Shyamalan "din nimic"), filmul mai poartă și un mesaj ascuns, lăsat, ca de obicei, să fie înțeles de spectatori de sine-stătător. Și pe mine personal mă flatează această atitudine a regizorului, care presupune că eu și singurel, fără ajutorul lui și fără a mi se repeta de cinci ori pe parcursul filmului, voi înțelege ce a avut în vedere.

Așa că acei care doresc să vizioneze o poveste frumoasă cu specificarea thriller fantasy, dar care în realitate e un detectiv de caractere, vă invit să priviți acest film. Impresia finală, vă asigur, va fi una pozitivă.

Валютный рынок и теория относительности

На днях нашёл интереснейшую дискуссию, в которой обсуждалась и моя статья про валютный рынок. 

Естественно, я не мог пройти мимо этой дискуссии. Причём, я хочу не оспорить или подтвердить какую-то точку зрения, а просто привести пару разъяснений.

Довольно-таки сложно понять, как сегодня действует международный валютный рынок и как каждая страна рассчитывает курсы валют. Для примера проще всего привести физику.

Как можно посчитать скорость в пространстве? Механика с этим справлялась просто - вводилась гипотетическая система координат, и по ней рассчитывалось передвижение тела и, соответственно, скорость. Когда стоишь на поверхности земли, это применимо и легко реализуемо - всё считается относительно поверхности. Однако достаточно выйти в космос, как вся система летит кувырком. Всегда нужно находить какую-то точку отсчёта, по отношению к которой будет рассчитываться скорость - будь то это планета, звезда или ещё что-то. Однако не следует забывать, что у каждого из этих тел есть собственная скорость движения.

То есть, если взять самую простую систему, из двух тел, скорость одного можно посчитать только относительно второго, и наоборот. А если ввести в уравнение и третье тело, окажется что первые два, помимо движения относительно друг к другу, движутся и относительно к новой системе координат.

Это как раз то что сказал Эйнштейн: всё относительно. Да, мы всегда можем выбрать что-то за точку отсчёта, но будьте уверены, что ваша точка тоже куда-то движется, и она отнюдь не абсолютна.

Возвращаясь к валютному рынку, аналогичность ситуации вас поразит. До тридцатых годов, курсы валют рассчитывались в соответствии с золотым стандартом - каждая национальная валюта соответствовала какому-то количеству золота, которое мого быть куплено в центральном банке той страны, и в соответствии с этим рассчитывался паритет валют, причём их официальные курсы относительно друг к другу не менялись длительные периоды времени. Однако искушенный взгляд жителя начала 21-го века сразу видит проблему этой системы - золото такой-же товар, как и все остальные, со своеи меняющейся стоимостью. Так как золотодобыча и, соответственно, золотые запасы стран не поспевали за ростом мировой экономики и товарооборота, система оказывала сдерживающее давление на экономику. По очереди страны начали отказываться от системы золотого стандарта  и конвертируемости валюты в золото (причём, как правило, во время военных действий, что очень характерно для любого правительства - когда экономике нужны деньги, это проблемы частных предпринимателей, а вот когда правительству они нужны, тогда можно и реформу сделать).

После второй мировой, были приняты Бреттон-Вудские соглашения, которые и создали сегодняшнюю мировую финансовую систему, включая IMF и World Bank. Тогда был принят стандарт валюта - доллар - золото. То есть, Федеральная Резервная Система США обеспечивала конвертируемость доллара в золото, а уже центральные банки других стран обеспечивали конвертируемость собственных валют в доллары. Американский доллар стал главной резервной валютой мира.

Однако к концу шестидесятых золотые резервы США значительно упали. На фоне войны во Вьетнаме (ха-ха) и растущей инфляции, 15 августа 1971-го года Никсон в одностороннем порядке отменил конвертируемость доллара в золото. На этом вся система рухнула. С этого момента, деньги стоят что-то не благодаря тому что существуют какие-то резервные активы (золото, серебро, валюта), а благодаря доверию пользователей к эмиссионному банку, наделённого власть выпускать деньги. В международных платежах, подавляющее большинство стран перешли на систему свободной конвертируемости валют. Это стало такой-же революцией, как в физике переход от классической механики, с её картезианскими координатами, к релятивистской, где координаты выбираются в каждом отдельном случае относительно чего-то.

Возвращаясь к проблемам молдавского лея, следует знать что его курс ко всем валютам считается через курс к доллару. Давайте разберёмся почему. Считать курсы лея напрямую ко всем валютам нецелесообразно, да и невозможно в большинстве случаев. Наш рынок очень мал, и по большинству валют просто нет спроса, предложения, или и того, и другого. Но даже по основным валютам, считать курсы “напрямую” для каждой из них было бы фатальной ошибкой. Предположим, к примеру, что НацБанк считает курсы как для доллара, так и для евро. На международных рынках евро стоит, например, 1,3 доллара. На внутреннем рынке доллар стоит 9,5 лей - спрос на доллары небольшой. А вот на евро сегодня спрос в Молдове побольше, и евро стоит, скажем, 14 лей. Получается что на внутреннем рынке евро стоит 1,47 доллара. Любой уважающий себя игрок на международном валютном рынке не преминёт возможностью заняться арбитражем - выиграть на разнице цен между разными рынками. У нас евро дороже чем на мировом рынке, поэтому иностранные игроку будут продавать в Молдове евро за лей и покупать на эти леи доллары, которые потом продадут на международных рынках за евро. Таким образом, независимый расчёт курсов приведёт к тому что наш валютный рынок станет предметом рейдерских “наскоков” крупных игроков, и я вас уверяю - одной операции в стиле Джорджа Соросса хватит на то, что-бы полностью обескровить и дестабилизировать наш денежный рынок.

По этой причине, реально у нас рассчитывается только один курс - лея к доллару. Его величина зависит только от внутренних факторов, точнее, от ежедневного спроса и предложения на доллар на нашем рынке. На этот курс абсолютно не влияют подъёмы или снижения курса доллара на международных рынках.

И тут вернёмся к нашему примеру из физики. На нашем валютном рынке доллар выбран той самой точкой отсчёта, по отношению к которой всё считается. Он “типа” абсолютен, равен единице, и его посредством котировки с международных рынков переводятся в курсы лея к этим валютам. То есть, один доллар равен 10 леям на нашем рынке, а евро равен 1,3 долларам на международных, соответственно, евро равен 13 леям.

На международных рынках официальной точки отсчёта нет. Там нельза сказать что именно произошло: вырос доллар или снизался евро. Именно по это причине в новостях мы всегда слышим: “доллар вырос по отношению к евро”, или “евро снизился по отношению к доллару”. По отношению.

У нас же всё априори считается по отношению к доллару. То есть независимо от того, что происходит на внешнем рынке, доллар всегда равен единице (то есть самому себе), и все изменения курса лея к  другим валютам обусловлен только изменениям курсов этих валют по отношению к доллару и, соответственно, курсом лея к доллару.

Выводы:

1. Курс доллара у нас зависит только от внутренних факторов. То есть, неправильно говорить: на международных рынках доллар обесценился по отношению к евро, почему у нас он сохранил стоимость? Правильно говорить: на внутреннем рынке не было значительных изменений в спросе и предложении, по этой причине курс стабилен.

2. Курс остальных валют никак не зависит от ситуации на внутреннем рынке. То есть, какими бы не были спрос и предложение на евро на нашем рынке, курс евро всегда будет равен курсу лея к доллару (у нас) помноженному на курс доллара к евро (на внешнем рынке).

3. И наконец. У нас абсолютно неправильно говорить: доллар снизился по отношению к евро. Правильно будет: евро укрепился по отношению к доллару. Это и отразится в курсах валют на нашем рынке.

Надеюсь, этот материал был полезен в лучшем понимании того, как именно считаются курсы валют. Если после его прочтения у кого-то остались какие-то подозрения по поводу махинаций на нашем рынке с курсом евро, будет интересно их послушать (то есть почитать).

32 de ani

Cristos a murit așa tânăr...